Matrixevanghelia (20) Pergamente răzuite despre Matrix Mondialu 3

Pergamentul doi şi ultimul (urmarea primului)

Cu ce începe el astăzi?… Cu frumuseţea Capului Pătrat, unde vă daţi seama care e Capul Pătrat… ce cap pătrat poate să fie… Bănuiesc că eee… în directă legătură cu ce am primit eu pe blog la mine din partea Elisei.

A fost o chestie foarte frumoasă… dar ea zice la mine, pe data de… (caut pe blogul meu)… a postat comentariul pe data de… foarte interesant, 6 februarie 2010!, la ora şapte patru’şapte post meridian, nouă’şpe adică… Zice aşa: o scrisoare pe care…- în şapte puncte!-, da, în care zice Marius Cruceru să îi salveze răspunsul şi „mai dă-l şi altora, eu am obosit să tot explic…”… mda, e o chestie!… E un manifest: „dragă Ilie”- cine-o fi Ilie? Ilie, da, Ilie nu e…-, şi spune tot ce are pe suflet apropo de Alin Cristea.

E frustrat… „să-l iubeşti ca pe tine însuţi”, spune Marius, apoi zice… că nu poate, nu i-a reuşit, cu Alin Cristea nu, nu i-a reuşit… imposibil cu omul ăsta. E vorba despre muşcături,… e bine!, evanghelice  oricum,… Alin e pradă,… baionetă- dăm cu degetul tot aşa, coaja copacilor…, scorburi,… pe bune! minte nepocăită, astea sunt din text…, minte cavalerească,… bărbătească,… citindu-le şi în ordine inversă, cu degetul în orice direcţie pofteşti… da… şişu,… băgat,… miezu… E clar! 

Matrixevanghelia (19) Pergamente răzuite despre Matrix Mondialu 2

Pauză la răzuială. Am lăsat obsesiile lui Matrix pentru partea a treia a pergamentului audio.

Baudolino nu avea pe ce să scrie, pe vremea aceea hîrtia nu exista decît în China, iar pergamentul era preţios. La fel de preţios ca şi timpul nostru.

Havel, cînd îi scria din închisoare, soţiei sale Olga, îi spunea că ei nu-şi pot pierde timpul cu fleacuri. O spunea în momentul cînd  timpul îi era arestat…

Ca să citim blogurile, practic ne răzuim timpul. În vremea aceea am fi făcut altceva, mult mai important. Atunci, de ce le mai citim? Eu spun că există şi o dorinţă de relaxare, de amuzament.

Am deschis blogul lui Matrix şi am vorbit de unul singur, ţinînd reportofonul într-o mînă şi mausul în cealaltă, înveselindu-mă, ca de fiecare dată cînd îi citesc scandalul evanghelic. Reacţiile au fost transcrise integral. Dorind sobrietate, în ceea ce mă priveşte nu obţine decît contrariul ei.

Matrixevanghelia (18) Pergamente răzuite despre Matrix Mondialu 1

Introducere Facem un experiment. Comunicarea directă. Transcriptul unei înregistrări cu reportofonul. Gîndurile exact cum au venit, cu pauze, cu repetiţii, cu căpuşoare care să interpreteze grafic rîsul sau uimirea sau stupoarea. Ideea mi-a dat-o Eco, de fapt Baudolino, care rade un pergament preţios şi scrie el ce-i trece prin cap, pe deasupra. Chestia se petrecea în plin Ev Mediu şi scrierea constituia dovada începutului învăţăturii sale, Baudolino devenind, la bătrîneţe, un om extrem de cult, înzestrat de la Dumnzeu cu bosa limbilor, ca Borges. Le stăpînea după nici două luni de la primele lecţii. Ideea e de proaspăt, frugal şi vag agramat. N-aş fi nici primul, nici ultimul din blogosfera evanghelică, atins de suferinţa asta. De ultima vorbesc.

C-a fost Vântu, c-a fost Scutu, bucuroşi le-om duce toate…

Mă tot gîndesc la trupul ţărişoarei mele, cît de bine o să-i stea coşcogea sistemul de rachete, aranjate precum gladiolele în cimitir, aruncate pe mormîntul păcii, după ce am bocit aşteptînd în zadar, timp de cincizeci de ani, venirea americanilor la parastasul martirilor ucişi în munţi.

Un lucru este cert: de acum încolo nu vom mai trăi pe-un picior de plai, pe-o gură de rai- exceptînd doar situaţia în care imaginăm plaiul ca pe un cîmp de bătălie de la Armaghedon, iar Mioriţa vreo generăleasă rumegînd trabucu-n gură de rai.

Nimeni nu s-a gîndit să facă vreun referendum legat de amplasarea scutului pe coşcovitul piept al ţării.

Tradiţia ultimelor două sute de ani arată că, în momentul în care se iscă zaveră prin ţară, cei care-ţi arată fundul şalvarilor cu grăbire, luîndu-şi tălpăşiţa, cu boieroaicele şi cuconii după ei, sunt tocmai boierii cu viziuni şi gărgăuni. Cei care rămîn, adică talpa ţării, plătesc oalele sparte, avînd cinstea de a deveni eroi, în timp ce nevestele lor se învîrtesc de cîte un viol-două, iar copiii sunt luaţi sclavi la Stambul, la Ţaringrad sau Leningrad.

Matrixevanghelia (17) Grăunţele Sfintei Exasperări

Drezina MatrixEvangheliei, „România Evanghelică” a sărit de pe şine. Viteza imprimată de Matrix agregatului de călcat pe nervi a adus făcătura pe înălţimile clasamentului, duhnind pe poteci din rîpe-adînci de gînduri şi postări cu mare lehamite la primire.

După ce a scor(mo)nit, într-un loc, că:

„ o astfel de afirmație trebuie tratată cu toată seriozitatea, chiar venită de la un mucos, nu de la o persoană publică.”,

(unde afirmaţia în sine nu are nicio importanţă, din moment ce fabuloasa găselniţă o reprezintă clasificarea acestui Guliţă & Luxiţă, noul Carl Linne a evanghelicilor români, Alin Cristea, zis Rotundu- mucoasa fiind „Ascultarea credinţei”, iar persoana publică nefiind precizată-),

a urmat noaptea strivirii pruncilor, a „Un(ui) fir de iarbă”, de la „nazista” „Trezire spirituală”.

Teoria conspiraţiei cu Dumnezeu (3)

Mintea te poate duce imediat la un alt picior de iad, dar dispărut cu mult timp în urmă, şi aici nu mă refer la Sodoma şi Gomora, ci la Pompei şi Herculaneum, zone de refugiu, de case de vacanţă, de provincie tihnită şi bogată, de lux şi decadenţă ale  Romei imperiale.

Aşa cum ar fi Hollywood-ul, sau Las Vegas-ul, sau  mai apropiate, cum ar fi la noi- de ce nu?- Cazinoul de la Constanţa, sau staţiuni de pe Coasta de Azur, destinaţii de plăcere, unde oamenii care au bani, sportivi de top sau actori de succes, îşi pot toca senini averile, departe de politica foamei, pe care nu o face decît vulgul.

Cu alte cuvinte, sunt anumite oaze de vacanţă, limburi de plăcere, despre care tu,- fiind un adînc cunoscător al planului lui Dumnezeu!-, găseşti cu cale să-ţi spui, în sinea ta, că poate lui Dumnezeu nu-i plac dezmăţul şi vacanţele, şi atunci efectiv, ceea ce s-a petrecut la Sodoma şi Gomora, se poate repeta, inexorabil, în Philadelphia sau Rio. Începi să conspiri cu Dumnezeu, să-I faci planul şi agenda. 

Teoria conspiraţiei cu Dumnezeu (2)

Am auzit o anumită formulare, cum că un eveniment se petrece pentru că Dumnezeu a găsit cu cale să pedepsească o populaţie, dintr-o anumită zonă, pe anumiţi oameni, pentru păcatele lor sau ale părinţilor lor.

Pentru că acele lucruri trebuiau să se întîmple acolo, şi nicicum în altă parte, pentru că tocmai din această cauză s-au întîmplat acolo. Pentru ca tu să analizezi şi să descoperi planul lui Dumnezeu.

Este ca şi în cărţile despre care v-am povestit,  cu acele întrebări care ar fi sunat „de ce crezi tu că Dumnezeu a găsit cu cale să…, ştiu eu, să distrugă o insulă precum Haiti, sau de ce crezi tu că a fost dezastrul din insulele Pacificului de Sud,   cu tzunami-ul de acum cîţiva ani, sau de ce crezi că New Orleans a fost înecat în ape de uraganul Katrina. Tu crezi că-i întîmplător?

Un răspuns e clar: nu, nu e întîmplător, dar există mai multe variante de răspuns la motivaţia pentru ce nu este întîmplător. Cel mai fericit ai fi să-ţi răspundă Dumnezeu ţie, personal şi, încîntat să poţi descoperi ceea ce altul nu vede, să răsfoieşti cărţile cele mai indicate  şi să ai  tupeul să spui că Dumnezeu te-a îndreptat să găseşti calea potrivită, ţi-a deschis mintea, ai avut viziunea şi ai aflat care este planul lui Dumnezeu cu lumea.

Teoria conspiraţiei cu Dumnezeu (1)

Ce poate să fie mai liniştitor decît să pui întrebări tuturor celorlalţi, din moment ce toată lumea presupune că, dacă ţi-ai pus acele întrebări, cunoşti şi răspunsurile.

Nu ştiu cine a pus vreo întrebare pe bloguri, una la care nu poată răspunde, asta fiind calea cea mai sigură să te dai de gol că nu eşti pregătit să faci faţă unei discuţii, fie ea şi de doi bani.

Ai pus întrebarea, deci eşti stăpîn pe toate variantele de răspuns şi, mai ales eşti deţinătorul unui crîmpei din adevărul absolut, al răspunsului perfect. Altfel n-ar avea niciun sens să atragi atenţia lumii.

Întrebările pe care le văd deseori formulate în cărţile care te lămuresc ce trebuie să fie între tine şi Dumnezeu, au de multe ori un caracter,  nu atît peiorativ, cît presupun o mustrare implicită, şi chiar o pedeapsă,  care mă înspăimîntă în asemenea hal, încît e recomandabil să citesc toată cartea care, dacă nu răspunde la niciuna dintre întrebările de la început, măcar îmi trezeşte un soi de linişte interioară că mi-am făcut datoria să văd ce vrea să spună.

Orizonturi roşii 4

Inima unui om, timp de şaptezeci de ani, pompează atîta sînge încît să umple o garnitură de tren, cu patruzeci de vagoane cisternă. În fiecare mililitru de sînge există cinci milioane de globule roşii, iar omul are în corp cinci litri de sînge. Practic, nu se poate calcula cîte hematii sunt produse de un pumn de măduvă, numită hematogenă, în decursul unei vieţi.

Plecînd de la o celulă stem, care se diferenţiază pînă la o celulă cap de serie roşie, care la rîndul ei formează o colonie, se ajunge la globulele roşii care, treptat, îşi pierd nucleul şi ajung în sînge. Unele păstrează o umbră din el, dar numărul acestora este extrem de mic.

Odată eliberată, hematia va trăi pînă la o sută douăzeci de zile, timp în care va transporta oxigenul de la plămîni, în toate zonele corpului, legîndu-l de fier, acesta fiind prins, la rîndul său, într-o structură proteică globinică. Oxigenul este lagat slab de fier, ca să poată fi rapid eliberat în ţesuturi. Se vorbeşte despre afinitatea pentru oxigen şi despre curba de disociere a hemoglobinei.

Orizonturi roşii 3

Ne disociem, ne disociem de un grup de prieteni, de cunoştinţe, ne disociem de anumite legături pe care le-am avut anterior şi o luăm de la început.

Este mai greu să te disociezi atunci cînd legăturile sunt strînse, ideile împărtăşite multă vreme. Atunci cînd interesele care te leagă de un anumit chip, de un anumit element, se intrică cu propria ta structură, pînă într-atît încît să-ţi modifice calitatea. O disociere de acest gen ar rupe din tine, cîte o bucăţică, cîte o fărîmă, cu fiecare despărţire de legatul tău.

Nu pot să spun decît că am fost conceput pentru a face şi a rupe legături. O perfecţiune în a face legăturile să fie stabile, pînă în momentul în care, cu o uşurinţă uimitoare, să las în urmă lucrul legat. Mă asociez şi mă disociez cu o uşurinţă impresionantă.

Ca să pot să realizez lucrul ăsta, totul e chimic, spaţial chimic, aşa încît leg aerul de fier, aerul repirat, din care doar oxigenul trebuie transportat pe un drum obsedant de lung.