Vindecătoru

Blogul lui Rasvan Cristian

Scrisoarea fratelui Zdreanţă pentru Ochii de Faianţă, la moartea CNSAS-ului

cu 15 comentarii

Sutele de oameni care asteapta sa-si vada dosarul de urmarire intocmit de fosta Securitate vor fi lipsiti de acest drept prin desfiintarea CNSAS. La fel, institutia nu va mai putea da curs cererilor cetatenilor de a fi deconspirati cei care i-au turnat sau bagat in puscarie. – Hot News

Iată ce scrisoare ascunsă într-un ou fierbinte am mai putut să mai culeg prin mijloace specifice din gura fratelui “Zdreanţă” trimisă pentru “Ochii de Faianţă”, după aflarea veştii de mai sus. Citiţi fără să vă minunaţi, dar minunaţi-vă că mai puteţi citi încă:

“Gata, scumpilor, am scăpat. Ce ghinion au avut unii să iasă la iveală, din cîte un dosar din ăla, otrăvit, neconstituţional, care să ştirbească gura noastră plină de măsea de minte, de minte pe toată lumea.

Am reînceput activitatea la foc continuu, pentru că se vor deschide turnătorii şi topitorii noi, capitalistocrate, iar temele principale de cercetare din laboratoarele noastre de la oraşe şi sate vor fi “Metode de spălare pe creier a fraţilor care au văzut dracii din dosare” şi “Manevre complexe de înghiţire a limbii, fără să-ţi iasă ochii din cap ca la melcul din suşa Cotobelc DM”.

Cît au mai tremurat băieţii noştrii, cît de mult merită ei acum excursii în locaţii exotice, pentru că au mai rămas insule în care nu s-a auzit de noi. Ce-aţi spune, mai ales voi, fraţii aleşi pe sprînceană, de Insulele Virgine? Noii virgini în vizită la bătrînele virgine, unde vom avea parte de briz-brizuri marine de adus acasă şi puţin bronz peste recenta noastră înalbire.

De momentele de relaxare amintite este preferabil să ne bucurăm nu numai noi, ci şi familiile noastre, dar mai ales încercatele noastre soţii, copilaşii nebucadenţînd deja la studii grele, la lupta cu ştiinţa, în robia doctoratelor. Soţiile ar trebui să vină mai ales datorită numelui nepotrivit al acelor insule, nume pe care nu noi l-am dat, ci aşa era el. Tot aşa, nici numele Insulei Şerpilor nu l-am dat noi, insula aia unde am făcut studiile în tinereţe, cu seminarii de anatomia mărului şi astronomia muşcăturii. Mai ţineţi minte, ne spuneau că la măr e ca şi cu luna, e bine să muşti din partea care nu se vede.

Dar, prezentul, iubiţilor, prezentul înseamnă muncă şi iată ce ne stă nouă ca sarea-ochi, ca sarea lacrimilor, fireşte, pentru zilele următoare.

Mai întîi, trebuie să evităm limbajul trivial, imaginea licenţioasă, filmele gen “101 dalmaţieni” şi “Dosarele X”, care pot fi înlocuite cu un serial de scurt metraj la care trudim demult, numit “Dosarele Chix” , în varianta de film mut, pentru că scenariul nu se va mai scrie cum era prevăzut. Din păcate, studiourile “Agora”, o sucursală a fabricii de adevăr-în- amestec- cu- năuc “Elita Roşie” , nu vor mai avea nici ei producţie, deşi emana pentru noi un damf de inspiraţie de acolo. Este bun şi în varianta mută, pentru că cine are urechi de auzit, o să audă şi o să înţeleagă. (Ultima oră: a început totuşi producţia cu “Peltea adonoasă în vidu, cu termen de valabilitate deconspirat expirat)

Apoi, dacă au făcut colegii noştri din lume filme cu “Nesferatu”, de ce să nu facem şi noi un serial cu “Nepătatu”, care să fie prezentat la şcoala duminicală cu cadrele, din două in două duminici, alternînd cu cele în care se va citi din Istorii baptiste, scrise de îndrăgitul nostru tovaraş, Dieduşca Bunaciov.


Se vor identifica oaze de linişte şi puritate în care vom trimite delegaţii, mai ales la Sharm el Sheikh, pentru că este aproape de pustiul Sinai, loc spre care ne vom deplasa cu gîndul ca să studiem cum putem să intrăm în ţara promisă pe scurtătură şi cu cămilele cu tracţiune 4×4, pe cocoaşa Uniunii. Pentru a uşura studiul oazelor şi a economisi deplasările loazelor noastre dragi la faţa locului, propunem construirea unui “Sinai Land” la noi acasă, un fel de şantier al tineretului, şi a “Viaductului de trecere a Mării Roşii de Ruşine”, pentru a oferi un angajament forţat de muncă pe timp de 40 de ani, tuturor celor care au crezut în lozinca “Să curgă lapte şi miere din dosarele cu fiere!”

Amicului nostru, expertul de la UEM în limbi moarte – noi credem că se numesc aşa tocmai datorită efectului mortal pe care l-a avut limba sa asupra noastră, îi vom oferi o detaşare forţată pe acelaşi şantier, unde va învăţa limba lui braille pe oribii care s-au luat după el, necesară programului de citire orbeşte a Bibliei, adică fără prea multe explicaţii şi fără să-şi mai scoată ochii pe care i-am scos noi deja. Mama Gaia care i-a văzut este mama înţelepciunii, noi le-am spus-o demult.


1111111111.jpg

Parabola pătrată a orbilor de prea mult bine. În spate se pot vedea colibele CNSAS-ului, în faţă o să “vedeţi” voi de mîine încolo, cam ce văd şi ei.

 

De la fraţii noştrii dizidenţi aflaţi în Noua Lume a lor, nu am primit veşti, dar suntem convinşi că vom primi curînd un set de enciclice în formă de cătuşe- cătuşe, tovarăşi, nu katiuşe, care sunt cu cîntec, jumate femeie- jumate bombă – deci cătuşe, necesare aplicării pe şantierul “Sinai Land” a paradoxului “legătura frăţească ne descătuşează pe noi”.

În finalul acestei odiliţe a bucuriei, pe care încercăm să adunăm şi alte semnături de solidaritate cu proiectu’, trebuie să vă mărturisim că nu ne mai poate şterge nimeni de ieri încoace surîsul de pe buze, nici măcar cu fiarele din arenele de spălat şi călcat rufele în familie. Vă mai anunţăm că de mîine vom începe numărătoarea inversă a celor care sunt împotriva noastră, ca să nu se spună pe viitor că a scăpat cineva nenumărat sau că ar fi nenumăraţi împotrivă. Vom folosi abacurile vechi din dotare, cu care număram în vremurile bune perii din capul fraţilor.

Aşteptăm pe forum un şir de trimiteri la pocăinţă, primite din toate colţurile ţării, de pe frontul redeschis al adevărului, de unde auzim din nou cu plăcere glasul drag al tunurilor de vorbe grele.”

Written by rasvancristian

februarie 1, 2008 la 4:07 pm

Postat in Rîs cu plîns

15 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Măi, Răsvan, da-n ce tranşei
    O crescuşi pe mama ei,
    Mama limbii de tăiat
    Turnătoriu şi turnat
    Şi de pus ca o salivă
    Bombonică pe colivă?

    Ce-ai ieşit aşa, deodat
    Cu muscanu la arat?

    ionatan

    februarie 1, 2008 at 4:52 pm

  2. Ionatan, nu ştiu, ca muscanu stau eu pe spinarea vacii sacre, nu a boului, ar şi eu, ară şi vaca nebună :)

    rasvancristian

    februarie 1, 2008 at 4:59 pm

  3. Am citit prin ‘90, pare-mi-se, o oda inchinata betonierei din care mi-a ramas in minte ideea. Betonul ca sa nu se intareasca trebuie amestecan continuu. Constiintele, ca sa nu se betoneze, trebuie zgaltaite continuu. Bine faci, Rasvane, ca nu-i lasi sa se impietreasca. Te-oi sprijini si eu cum pot, batand cu destele-n taste, asa mutzeste. Poate, poate…

    Mihai

    februarie 1, 2008 at 9:31 pm

  4. “A gora” sau a nu gora, aceasta-i intrebarea.

    Mihai

    februarie 1, 2008 at 9:33 pm

  5. Mihai, ce-mi place mie este linistea, stupoarea, acel tip de filozofie a lui “Ba, poate ca e mai bine ca i-a suspendat p’aia, ca si asa se dadeau mari”, a lui “sa mai vedem, sa mai asteptam”. Cred ca suntem printre popoarele cele mai inclinate spre oportunism. Avem niste feţe de rataţi din naştere. Educatia ne aduce in plus o lumina galeşă în priviri, tîmp-resemnată. Parca am fi fost plimbati de mici, nu in căruţ, ci în urna de vot.

    rasvancristian

    februarie 1, 2008 at 9:46 pm

  6. Am citit o parte din epistolu lu’ Vidu.
    Rasvan, doctore, pusesi diagnosticu bine rau.

    Vid total.

    Mi-a placut inceputul articolului vidat.
    Pai cica e unii care se dau mari pe bloguri, da nu stie nimic.
    Lasati, nu va tinem noi prosti… va desteptam, ce…

    Mortal!

    pety

    februarie 1, 2008 at 11:15 pm

  7. Pety, am încercat să fac pentru mine o analiză în rezumat, dar nu ţine, ar ieşi tot atît de stufoasă ca şi textul mumă. Da, începutul e cel mai colrat, ăla e lipit ulterior, i se văd cusăturile, dar demersul de a adapta o nu mai ştiu ce lucrare citită de el, scrisă de un croat, despre alte realităţi, nu avea cum să iasă mai bine. Uite un tip care n-ar fi putut să scrie o iotă din “Memorialul durerii”, nici a celei de dinţi, măcar. Are o tehnică ciudată, în genul “E bine că te-ai plimbat cu fata aceea, dar şi mai bine era dacă se plimba ea cu tine”… :)
    Şi pe ăla care îl cheamă Volf, bine că nu se scria Wolf, că ar fi fost chiar de-a lupului… :)

    rasvancristian

    februarie 2, 2008 at 12:10 am

  8. Pana la urma Domnul va gasi si mijlocul.
    Iar noua ne ramane sa vedem ce se poate face astfel incat basmul nostru sa devina doar cosmar de noapte rapus de zorii zilei cand lumina lasata de Dumnezeu alunga sumbrele inchipuiri.

    Vreau sa cred ca nu ne-au ramas doar poetii, mai trebuie ca au ramas si unul, doi din cei ce alunga lupul.

    Vlad L

    februarie 2, 2008 at 2:01 am

  9. Vlad, dar ce lup, are ţara asta un potential de delatori, de turnatori aproape stalinisti. Ai citit porcaria aia de scrisoare?

    rasvancristian

    februarie 2, 2008 at 3:16 am

  10. Rasvan,
    Scrisoarea aia mi se pare mai de condamnat decat unele aspecte ale colaborarii.

    Oricum autorul ei pare a avea impresia ca se adreseaza unor idioti. Ii credeam mai destepti. Si lungimea ei e incalificabila.

    Cica: “mi-am asumat acest risc”. Ori nu stie ce vorbeste, ori nu stie ce vorbeste, ori asta este tactica.

    Multa sanatate doctore. Ca mi-a spus Vlad ca esti bolnavior.

    Eu nu-i mai citesc pe tovarasii de la agora. NICI NU VOR. Si nici nu ma intereseaza concluziile lor, provenite din metode securitiste. Degeaba ai atata carte, daca de ea n-ai parte.

    Ma curat spiritual prin studiu biblic si partasie cu Domnul. Ca asa de bine ma simt cu aceste indeletniciri… Mai bune sunt pentru mine metodele preventive.

    Inca o data sanatate.

    pety

    februarie 2, 2008 at 12:22 pm

  11. Pety. îţi mulţumesc pentru urările tale, cred că prototipul noului val de delatori, de turnatori, va trebui analizat “anagoristic”, cum ar spune nenea Vidu. :)

    rasvancristian

    februarie 2, 2008 at 12:42 pm

  12. [...] d-aia avea Bulă conștiința curată că n-o folosise niciodată [...] http://recitirea.blogspot.com/2008/02/haidei-s-plecm.html

    teofil s

    februarie 2, 2008 at 12:46 pm

  13. Teofil, aşa e, Bulă n-a folosit conştiinţa, :) iar noi suntem învăţaţi să nu ne folosim memoria, ca să nu i-o “pătăm” din neatenţie.
    Poate ne vor lua şi pe noi în seamă, deşi A. Vidu spune că suntem proletarii fără şanse ai blogurilor evanghelice. :)

    rasvancristian

    februarie 2, 2008 at 1:53 pm

  14. Off, am scris un comentariu de mai mare frumuseţea, dar văd că nu s-a salvat. În concluzie…
    Promit că nu mai umblu la viespi.
    Nici viespi în versuri, nici altfel.

    ionatan

    februarie 2, 2008 at 8:10 pm

  15. O să trebuiască să citesc și eu scrisoarea asta a lui A. V. că tot am auzit de ea. Unii o laudă alții o hulesc. Să-mi fac, dom’le, o părere. Cu memoria… da, cu cât mai curată, cu atât mai desăvârșită. Demența ca supremă formă de inocență.

    teofil s

    februarie 3, 2008 at 1:05 am


Lasă un Răspuns