Archive for februarie 9th, 2008
SIDA, ciuma bubonică a zilelor noastre (I)
SIDA este echivalentul ciumei bubonice din Evul Mediu. Ravagiile sunt asemănătoare, numărul de decese se apropie de cel consemnat în cronicile aproximative ale unui ev întunecat.
Este SIDA un blestem al lui Dumnezeu, pentru păcătoşenia de nedescris a contempoaranilor noştrii, dintre care tot mai mulţi sunt homosexuali, şi mai mulţi heterosexuali constituiţi în susţinători ai drepturilor acestora?
Este o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru că tot mai mulţi tineri îşi caută refugiul în droguri, fugind de o realitate tot mai distrugătoare, prin înstrăinarea din noi şi dintre noi? Cîţi elevi de liceu nu au încercat măcar o dată să fumeze marihuana, din moment ce în Olanda, cîndva un bastion al protestantismului european, consumul acesteia este liberalizat?
După un început cu „iarbă”, tinerii trec la drogurile majore, injectabile, care îi transformă rapid în „legume”, cu potenţial de contaminare cu HIV şi îmbolnăvirea cu SIDA tot mai ridicat de la an la an.
Nu facem decît să consemnăm o spirală a nebuniei, cu pandemia ucigaşă determinată de acest flagel, la un capăt al lanţului, şi tot mai deşănţatul spectacol public al homosexualităţii, la celălalt.
Domnul Isus spune în Ev. Matei, 24: 7-8: „Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor.”
La sfîrşitul anului trecut, am citit un avertisment cutremurător, publicat într-o revistă medicală americană de prestigiu, exprimat de unul din cei mai mari imunologi ai lumii, Anthony Fauci. Corelaţi ce spunea Domnul Isus cu cele afirmate de cercetătorul contemporan:
„Ca să fim de o onestitate brutală cu noi înşine, trebuie să lăsăm deschisă posibilitatea de a nu mai fi în stare să găsim niciodată un vaccin pentru HIV. Oamenii vor fi îngroziţi să afle acest lucru, pentru că ei cred că asta arată capitularea noastră. Dar noi n-am capitulat, obiectivul descoperirii vaccinului este mai presant ca niciodată. Există însă posibilitatea să nu-l descoperim niciodată.”
Credeţi-mă, omul ştie ce vorbeşte, dar aceste date nu se fac publice la televiziuni şi ziare de popularizare, pentru că ar pune pe gînduri o omenire rătăcită şi rătăcitoare, care trebuie manipulată, controlată, globalizată. Cum am mai lupta noi pentru drepturile homosexualilor, dacă am şti că şansele de a găsi leac bolii sunt tot mai mici?
Am să încerc să vă arăt începînd de astăzi, lucruri pe care poate nu le ştiţi despre această ciumă modernă. Voi vorbi şi despre această boală şi lumea artistică contemporană, pentru că fără sinceritate, vom fi din ce în ce mai tentaţi să întoarcem spatele realităţii, drogîndu-ne cu indiferenţă şi vorbe mari.
Ştiaţi că 2,9 milioane de oameni mor anual de SIDA pe glob? Ştiaţi că trăiesc cu această boală peste 42 milioane de oameni, dar probabil că numărul real se apropie de dublu, pentru că în Asia şi Africa depistarea şi declararea se face după criterii cel puţin dubioase? India nu e ţara lui Gandhi, ci a mulţimilor contaminate, sute de mii dintre ei fiind necunoscuţi, focar de o permanentă îmbolnăvire.