Vindecătoru

Primele cazuri ciudate de îmbolnăvire au început să fie consemnate prin 1981. Indivizi a căror imunitate se prăbuşea, oameni care făceau tot felul de forme ciudate de pneumonie, forme rare pe care nu le mai văzuseră demult studenţii în facultăţi. Anemii netratabile, cancere pe care nu le vedeai decît în Africa, au apărut în comunităţi de homosexuali.

În luna aprilie a anului 1984, a fost recunoscută în mod oficial existenţa unui nou virus, care a primit numele de HIV, sau virusul imunodeficienţei umane dobîndite.

Trebuie să ştiţi că virusurile sunt vieţuitoare cu mult mai mici decît bacteriile, se dezvoltă mai greu şi sunt mai sensibile la lipsa substratului de hrană. HIV vrea sînge, lui acolo îi place să stea. Din această cauză nu-l vom găsi în saliva bolnavilor, şi de aceea în mod normal nu se transmite prin sărut, cel puţin atîta timp cît nu există leziuni, adică mici răni, la buze.

Trebuie să mai ştiţi că toată memoria biologică a unui organism viu, Dumnezeu a făcut să fie transmisă prin intermediul unui cod, numit cod genetic. Codul este scris în nucleul celulelor vii, cu ajutorul unor acizi nucleici. Ordinea lor determină proteinele din care este alcătuit un corp. Informaţia despre tine este cuprinsă în acestă structură nucleică, numită ADN.

Virusul HIV are şi el structura lui, dar este ca o copie în oglindă a ADN-ului, ca scrisul „în joacă” a lui Leonardo da Vinci. Acest tip de structură se numeşte ARN.

Virusul HIV este ciudat din multe puncte de vedere. Pentru a exista, el trebuie să pătrundă în celula gazdă, să se copieze în oglinda de care am vorbit, adică să devină din ARN, ADN, pentru ca apoi să intre în nucleul celulei şi să se ascundă, să se aşeze ca o pană în coada toporului, în ADN-ul celulei umane.

Va sta ascuns acolo multă vreme, între 2 şi 6-7 ani, timp în care se spune despre acel om că este purtător de HIV, dar liber de boală, adică aparent sănătos.

Vine însă un moment în care bucăţica aceea de virus îşi aminteşte că există, primeşte o comandă şi se copiază în neştire, face mii şi mii de pui, de copii ale sale, care umflă celula umană pînă o rup. Virusurile nou formate trec apoi în sînge şi caută alte şi alte celule pe care să le invadeze. Cînd pleacă din celulă, HIV nu iese cu mîna goală, ci ia şi cîte un fragment din învelişul celulei, pentru că HIV nu are hăinuţa lui încă de la început. Evident, hăinuţa poartă numele pompos de membrană virală.

Partea care pune capac la toate este o culme a perversităţii: celulele umane invadate sunt tocmai acelea care asigură supravegherea imună cu memorie, adică limfocitele T, şi dintre ele, o familie numită CD4.

Limfocit contaminat cu HIV, arta biologică abstractă a unei morţi anunţate

Read the rest of this entry »