Archive for februarie 11th, 2008
Curcanu a dat cu BAFTA în găini
Eu mă tot gîndesc că nu e rău să ne mai numere cîte cineva, că pe de o parte tot s-au decernat de curînd premiile “BAFTA” la găinile engleze, iar pe de altă parte prea ne-am înmulţit, prea s-au rărit rîmele, chiar aş putea să zic că nici rîmele nu mai sunt cum erau cele de pe vremea bunicilor.
După cum ştiţi, găina trăieşte din scociorît, adică acea ocupaţie nobilă dar plictisitoare, constînd din alergătura după pietricele, fire de iarbă şi cîte o rîmă anemică, caz definit prin “ lovitura prosperităţii”.

Rîma trebuie ciugulită pe furiş, nu trebuie să tragi de ea, altfel se reped toate s-o întindă şi ele. De preferinţă, rîma trebuie să o consumi numai tu.
SIDA. Agonia Africii de astăzi, modelul agoniei noastre de mîine (III)
Esenţial pentru înţelegerea fenomenului este să ştii că de la infectarea cu virus şi pînă la declanşarea bolii trec in medie 7-8 ani, timp în care persoana infectată va continua viaţa sexuală nestingherită, infectînd un număr tot mai mare de indivizi.
Trebuie să mă opresc pentru a face o precizare în legătură cu căile de transmitere a SIDA. Le enumăr şcolăreşte, cu precizarea că ele nu s-au modificat semnificativ în ultimii 25 de ani:
· sexul bărbat cu bărbat
· sexul heterosexual, cu relaţii întîmplătoare şi fără prezervativ- aici depinde şi ce calitate are prezervativul, cele mai sigure fiind şi cele mai scumpe
· drogurile injectabile
· tratamentele care presupun sîngerare şi transfuzii de sînge neverificat
· transmiterea de la mamă la copil în timpul sarcinii, travaliului şi prin lactaţie
· contactul direct cu sîngele infectat al lucrătorilor din sănătate
Dintre toate, de departe cel mai important este comportamentul sexual.
Citez spusele unui specialist de excepţie de la Memorial Sloan- Kettering Cancer Center, New York:
„Cea mai importantă cauză a extinderii epidemiei nu este ineficienţa tratamentului retroviral, sărăcia sau culoarea pielii, ci incapacitatea noastră de a accepta dimensiunile de Ev Mediu a bolii, care se transmite SEXUAL. Pînă cînd nu vom accepta asta, nu exagerez cu nimic că prin comportamentul nostru îngăduitor şi politicos, ne sinucidem efectiv.”
Dacă eu găsesc în Biblie un îndrumar epidemiologic fără cusur, pentru că acolo este condamnată atît relaţia sexuală întîmplătoare şi, mai ales cea homosexuală, sunt acuzat de fundamentalism religios. Dacă spun că eu cred că acele cuvinte sunt ale lui Dumnezeu, scandalul e şi mai mare. Dacă spun că Domnul a proiectat codul genetic, sunt catalogat tîmpit incorigibil.
Bun, dar cu ce am citat din reviste americane de cercetare, ce ne facem? Chiar toţi suntem „duşi”?