Valentina Dragobete, fata tatii pupăcioasă…
Dragii mei, se încălzeşte vremea şi începe să fiarbă sîngele în popor. Neamul nostru mioritic este, ca de obicei, cu fundul în două luntrii: şalupa americană plimbîndu-l pe sărmanul Sf. Valentin, pe de o parte, şi luntrea noastră tradiţională, cu tracţiune la patru vîsle, în care zace pe jumate dragobeată, Mioriţa bucălaie, în pupătură lipicioasă cu ciobanul ei, ortomanu tranziţiei, pe de altă parte.
Evident că Valentine’s Day este o mare păcăleală, pentru că dracu din om ce s-a gîndit: ce-ar fi să asociez eu o zi cu ifose de sfîntă creştină, cu nevoia de fertilizare a naturii, sărbătorită încă din vremuri păgîne de romani şi greci, tot de 14 februaire.
Dacă e să iasă ceva pe dos, să ştii că de la francezi ţi se trage. De-acolo a venit iluminismul, umanismul, piţifelnicul ăla de Voltaire şi tot de acolo, de prin 1400, de la Paris, a venit şi Valentina Zi.
Un tip, Charles, duce de Orleans, închis în Turnul Londrei pentru binemeritate pricini, scria nevestei sale: “Je suis desja d’amour tanné/Ma tres doulce Valentinée…” cu toate că pe biata femeie o chema altfel. Nu cred că vă puteţi imagina cam ce aş putea eu să păţesc dacă astăzi m-aş da drept ducele de Hîrloa, şi aş numi-o pe Carmen, “Valentina mea cea dulce”…
Ofelia îi aminteşte şi ea lui Hamlet că venise Valentina Zi, dar n-a trecut mult şi a ajuns-o ghinionul, a înecat-o teroristul ăla de Shakespeare.
Pentru ca bîlciul să fie complet, ai nevoie de un Papă, şi aşa s-a găsit mai dihai unul, Grigore al XVI-lea, care a făcut cadou relicvele sf. Valentin bisericii din Dublin, un oraş cu cîntec din Irlanda. Ce a ieşit după aia prin zonă între catolici şi protestanţi, întrebaţi-i pe ăia de la IRA, din Irlanda de Nord, via Noaptea sf. Bartolomeu- Belfast şi retur.
Americanii, dragii de ei, între două-trei corăbii de sclavi cu negrii de descărcat în porturile lor de pe malurile Atlanticului, ce s-au gîndit: să nu avem şi noi o Zi Valentină? aşa încît în 1847 au declarat-o “ziua pupăcelii anuale”, ziua de 14 februarie. După vreo 40 de ani şi-au amintit că şi sclavii sunt oameni care iubesc…
Dar aşa e mintea omului, degeaba e ascuţită ea ca “briciul”, dacă ascuţi cu ea creioane şi pe urmă te razi pe faţă şi te duci la fetele sincretice.
Andrei Rubliov, “crucificat” pentru că nu poate participa la “riutaluirile” dragobetelor ruse medievale. Păcătoşenia nu are graniţe de spaţiu şi timp…
În cîte case de creştini din amărîta asta de ţară nu apar astăzi fire de trandafiri degeraţi sau flori din care curge un fel de cerneală în pahar, din codiţele lor?
Cînd vine damblaua asta generală, de fiecare dată gîndul mă duce la imaginile din filmul lui Tarkovsky, “Andrei Rubliov”, cu acea noapte de desfrîu general, cu oameni alergînd goi, păgîneşte, prin păduri, în ritualuri de vrăjitorie cu elemente creştine, ca şi astăzi, Dragobeţii şi Dragobetele tatii. Imaginile de mai jos sunt cîteva repere din film.
Un amestec de “jertfă” sincretică, adusă dragostei, de fapt o permanenţă păcătoşeniei…
Goi în apă, femei şi bărbaţi, în “valentina zi ” a Rusiei medievale. Astăzi, rîurile au fost înlocuite cu discotecile, sexi-cluburile şi parcurile noastre…
Nu vreau să închei decît tot în nota lui Tarkovsky, dar altfel, cu un fragment din “Solaris”, unde veţi vedea cum dragostea şi nostalgia amestecă în mod dureros imaginea mamei, a tatălui, a iubitei pierdute. Jarul încins al focului aprins pe pe malul lacului este ca o inimă care se arde în dragoste pe sine însăşi, într-un anotimp incert, dar etern.
Perioada dintre Craciun si Pasti pt comercianti fiind prea mare trebuia umpluta cu ceva ca afacerile sa aiba continuitate . Pt mine asta inseamna sarbatoarea de azi si de grija mea ei ar da faliment
. Dragostea(agape) are continuitate tot anul numai erros are nevoie de zile speciale de manipulare ceea ce crestinii nascuti din nou nu pot agrea.
wes
februarie 15, 2008 at 7:01 am
dragobete, dragobete
stau prin inimi incuiete
si se uita la pereti
ca sa vada dragobeti
dar de la o vreme-ncoa
valentinul le lua
asa ca-n concluzie
avem drag…ocluzie
ionatan
februarie 15, 2008 at 10:36 am
Rasvan,
in zilele noastre, de “ziua pupacelii”, tatal fetei, nervos, rosu de manie, turbat rau, bate la usa parintilor lui, mai s-o darame, ca de, acum s-o ia pe biata fata, ca nu mai are ce face
Din pacate sunt cazuri multe.
Au pervertit evreii sarbatorile instituite de Dumnezeu (si urmasii de toate denominatiunile au pastrat traditia), ce sa mai spunem da sarbatorile profund umane?
pety
februarie 15, 2008 at 3:43 pm
Dragă Wes, ştiu că la voi, ca şi aici, este o problemă comercială toată sindrofia.
Perfect ai spus, pentru dragostea în varianta “eros”, este din belşug energie şi nu numai, iar de “agape”, dragostea creştină, nu vorbeşte nimeni. Păi cum să mai articuleze cineva un cuvînt creştin, într-o mare de sincretism religios? Se face vreo diferenţiere macar între sexe, măcar şi erosul ăla să fie cum l-a lăsat Dumnezeu? Nici poveste, urmează căsătoria lui Gheorghe cu Vasile, din dragoste, şi tot de sf. Valentin. Mă şi mir cum de aceste categorii sexuale nu au încă un sfînt protector, indiferent din ce religie ales. Pînă una, alta, pare că sf. Valentin nu a discriminat pe nimeni!
rasvancristian
februarie 15, 2008 at 4:38 pm
Pety, da şi tatăl ăla ce figură, probabil că la el la cîrciumă, unde semnează prezenţa zilnică, se dă băutură la preţ redus de dragobete şi era omul în curaj. Ce-a visat fata de sînziene, “peţeşte” tăticu de dragobete. Ciclul naturii, este? Tu ştii cum se mai spune, nu strică Dumnezeu două case…
rasvancristian
februarie 15, 2008 at 4:43 pm
Poate ca sarbatore…e pagana,e necrestineasca…dar totusi e fain simbolul…”inimioare daruite”…ar fi fain sa fie real inimi adevarate sa-si daruiasca dragostea(evident cuviincios inaintea LUI)poate ca oamenii au nevoie doar pentru a-si aminti… un fel de “spune-mi ce-ti aduci amine?”
Lorelei
februarie 15, 2008 at 4:58 pm
Ionatan, mai ţii minte ce vremuri erau cînd plimbam fetele pe-ascuns, prin Gradina Mare? Nu ne trebuiau dragobete, că şi aşa le pupam prea des. Singurul Valentin de care ştiam era Vali Sezonov, cel mai serios tip din biserică, este sau nu?
rasvancristian
februarie 15, 2008 at 5:01 pm
Lorelei, a fost o vreme cînd nu trebuia să vină cineva să spună că trebuie dată inimioara, era “marţişorul” ear destul. Mai era ziua numelui, mai era ziua ei, a ta, a prietenilor, şi cîte altele.
Mojicia este că amestecă un sfînt cu un obicei păgîn, de-asta spun că-i lucrul necuratului. Ce-i aia Ziua Dragostei, fie ea şi numai erotică? E ca fanfara în biserică, în locul ei aş pune clopot… sună mai creştin, ştii, mai ales la vecernie…
rasvancristian
februarie 15, 2008 at 5:16 pm
Rasvan…pe vremea cand eram copil…sa vezi ce mai canta fanfara….mai ales la botez! -da ai dreptate combinatia “sfant”-dragoste nu e buna…nici macar nu stim daca EL l-a considerat un “sfant”(eu am o mare problema cu cei numiti “sfinti” dupa ce criterii se aleg)-…mie imi plac doar inimioarele…ca de cuvantul dragoste nu voiesc sa vorbesc.Da…cum ziceti voi poate nici nu trebuie sa existe o zi….anume..ci doar sa fie.
Lorelei
februarie 15, 2008 at 5:32 pm
Lorelei, şi la botez la mine a cîntat fanfara, dar nu am fost “topit” după ea nici în timpul, nici după aia, cred că fanfara nu e genul meu, la mine e cu clopotul
În copilăria mea numai de-astea am văzut, probabil că am devenit imun, sau poate că de la o vîrstă, inima devine cord.
Să nu te superi, dar cînd spui de inimioare îmi amintesc de modul de reprezentare de la desenele animate, unde lui Donald, cînd vedea o răţuşcă mai nurlie, i se rotea o coroniţă de inimioare în jurul capului şi-i săreau inimi din ochi, ca lacrimile.
rasvancristian
februarie 15, 2008 at 5:46 pm
Lorelei,
am vazut la tv anul trecut,
nu am in casa ,si anul asta nu stiu,
dar banuiesc ca e la fel,”se oficia”casatoria”CURVIA”de sf.Valentin,pentru o zi,
cred ca inimioarele se pot intr-un cadru mai restrans,daca se poate chiar in doi, ar fi mai intim,nu?
elisa
februarie 15, 2008 at 5:50 pm
cand canta fanfara in biserica,crezi ca a murit cineva,
cand canta la inmormantare,crezi ca esti la biserica:))
elisa
februarie 15, 2008 at 5:53 pm
Pai ce sa mai zic…la mine varsta…nu are nici un efect
tu ii spui cord fiindca esti obisnuit cu termenii medicali-se vede din postari -…nu cred ca e de la varsta…da …cum zici tu.Cat despre desenele animate cu Donald astea-s faine de privit la orice varsta.Ideea e : daca exista intradevar dragoste intre oameni…zilele si denumirea lor nu mai au importanta dar poate ca -nu mai este asa de multa si atunci inventeaza orice ..sa-si aminteasca.
Lorelei
februarie 15, 2008 at 6:00 pm
Elisa…eu una nu mai cred -sincer- in dragoste…imi plac imaginile cu inimioare…desenele…florile…dar inafara de dragostea LUI-restul nu e!….ma rog asa sunt eu..de multe ori stau si ma intreb…ceea ce numesc eu dragoste fata de copii mei -este?…..cat despre “casatoriile” de care zici…”jocuri” false.
Lorelei
februarie 15, 2008 at 6:16 pm
Elisa, aşa e, să ştii că cea mai bună glumă e realitatea…
Da, Lorelei, dar acum mă uit şi la Asterix şi Idefix, Asterix şi Cleopatra… dar tot Donald e mai tare.
Crezi tu că fetiţelor acelea cu buricele goale e nevoie să le amintească cineva ceva? ca să se gingăşească alături de băieţeii ce-şi poartă pantalonii de parcă au fundul de la şale pîn’ la gleznă?
rasvancristian
februarie 15, 2008 at 6:16 pm
Ei…deja…ma faci sa a gandesc ce-o sa mai fie pana cresc ai mei.
)..sa sti ca “burice goale” si pantaloni…se poarta si la altii mai “mari”-am vazut eu si atunci zic si ei ca “asa e bine’…pustiul meu mi-a furat rujul si s-a dus la scoala cu el…de de i se “crapau buzele”-…(m-a facut sa schimb nuanta)…deci cred ca f multe se copiaza…nu ei sunt vinovati de “felul”lor…
Lorelei
februarie 15, 2008 at 6:24 pm