România Liberă de Viaţă a murit de luni

Dragii mei, unde vestim noi Cuvîntul lui Dumnezeu? În adunările noastre unde ne cunoaştem cu toţii şi ne iubim în parte? Unde ne iertăm dar nu de tot? Domnul Isus a ieşit în lumea asta ponegrită, urîtă, ticăloşită, plină de curvari, de homosexuali, de filozofi, de curve şi de preacurvari, de bogaţi, de tineri cu minţile aprinse de dorinţă de libertate şi s-a atins de toate spurcăciunile şi le-a vindecat. În lumea plină de beţivi, de bolnavi de SIDA, de tuberculoză; vine la patul tinerilor bolnavi de leucemie, de tot felul de cancere şi de boli de care tu nici n-ai să auzi vreodată că există dar El le ştie şi existenţa, şi rostul. Vine şi se arată în camera unor suferinzi, pe patul lor de moarte sau de boală grea, al celor care aşteaptă să moară şi spun că L-au văzut, că o umbră albă s-a apropiat de patul lor şi i-a mîngîiat pe frunte sau i-a privit dintr-un ungher al salonului; unii spun că s-a aşezat pe marginea patului lor de suferinţă şi i-a alinat; alţii, reveniţi dintr-o comă uşoară, nu sunt mulţumiţi că s-au întors, pentru că ceea ce au întrezărit fusese ceva minunat, imposibil de povestit.

“-De ce m-aţi trezit, era atît de frumos!”

Oameni buni, nu vă mai temeţi de moarte şi nu vă îneguraţi: Domnul este viu! În acestă săptămînă, El este la patul bolnavilor mei, al celor de acasă şi al celor din spital, El e la lucru; unii din aceşti bolnavi au pe pat cîte o carte mică de rugăciune, un pliant, o cărţulie înfoiată despre un om sfînt sau îşi pun pe noptieră o iconiţă de hîrtie; bolnavii care au la căpătîi o Biblie, o Psaltire sau Noul Testament; bolnavii care sunt una cu El.

Uneori, cîte o bătrînă are legată la gît, cu un şnur ponosit, o cruciuliţă mare de lemn. Cînd o consult, îndepărtez cu grijă cruciuliţa doar pentru cîteva momente, cît să-i ascult bătăile inimii în focarul ei. Apoi pun cruciuliţa la loc pe mijlocul pieptului. Suntem mulţumiţi amîndoi, ea pentru că a văzut-o doctorul, eu pentru că am ascultat o inimă care bătea pentru El.

E rugăciunea ei, e credinţa ei, e cruciuliţa ei, e iconiţa ei , iar cărticica despre viaţa acelui sfînt e tot a ei. Şi Cristos e al ei, al ei personal. Îi respect felul de închinare, de slavă adusă lui Dumnezeu, pentru că ştiu că la patul ei este Isus, aşezat nevăzut şi veghindu-i ultimele clipe de viaţă. Cuvîntul a lucrat în ea altfel, fără un program anume dar în tot lungul vieţii.

Am văzut de atîtea ori cum pîlpîie şi se stinge viaţa în trupul unui om, atît a unui om credincios, cît şi a unui om necredincios, înconjurat fie de o familie credincioasă, fie de una necredincioasă. Oamenii mor diferit. Ateii sunt cei mai nefericiţi oameni de pe pămînt, oamenii aceia care nu cred în Domnul Isus, singurul prin care avem Viaţa: am văzut unii care îşi sfîşie hainele de pe ei de groaza morţii, am văzut puternici ai zilei care, fiind pe patul de moarte, cu ochii ieşiţi din orbite de groază, cer să fie trimişi oriunde şi ar da orice, tot ce-au agonisit, pentru a fi salvaţi. Am văzut şi familii necreştine, care nu au învăţat nimic din acea desprindere a sufletului de trupul celor dragi.

Cei ce-L iubesc pe El sunt cu totul diferiţi: zîmbesc altfel, suferă altfel, nadajduiesc altfel. Ferice de cei ce mor în gînd cu Domnul!

Cu atît mai mult mă doare ceea ce văd în acestă săptămînă în toate locurile în care este distribuită presa. În toată Săptămîna Mare, patronii “României Libere” au pus în vînzare pe piaţă, cu reclama nelipsită de pe manşeta ziarului, un DVD de numai 7 RON, cu un film care se numeşte “The Last Temptation of Christ”, una din cele mai abominabile pelicule anticreştine din cîte s-au făcut. Nu mai comentez filmul, e vechi din 1988, în regia lui Martin Scorsese, care a urmărit destul de fidel romanul omonim scris de Nikos Kazantzakis şi care a iscat la vremea lui mari dezbateri. Cele mai multe telefoane de protest primite în SUA la difuzarea filmului pe unul din canalele de televiziune de acolo, la acest film au fost. A fos acceptat doar de către cei mai liberali teologi, dar şi de aceia doar cu mari reţineri. Filmul nu are nici o legătură cu Evangheliile iar ultima secvenţă a lui este aceea în care Domnul , răstignit fiind pe cruce şi înainte de a-Şi încredinţa Duhul lui Dumnezeu, are o viziune erotică.

Această mizerie este oferită poporului român, ca pe un film numai bun de vizionat de Paşte sau în Săptămîna Mare, de un ziar cu prestigiu în România, în care cu ani în urmă, după Revoluţie, în fiecare sîmbătă pictorul Sorin Dumitrescu avea o pagină creştină.

Am ajuns astăzi la chişcul de presă şi vînzătoarea care mă cunoaşte de mulţi ani mi-a spus:

“-Domnu’ doctor, nu luaţi şi dumneavoastră un film de Paşti? E un film cu Isus Cristos!”

Ea nu-l văzuse, nu ştia nimic despre el, este un om simplu dar dornic să facă o bucurie cuiva. Cîţi alţii nu mai sunt ca ea, vînzători şi cumpărători, prin care, fără a fi conştienţi de asta, Diavolul îşi lasă balele pe stradă, în coperţi frumoase şi la preţ redus: “Luaţi, luaţi un film despre Isus!” E glasul lui, de mii de ani acelaşi, lipsit de fantezie dar cu atît mai eficace.

Pe Domnul Isus Îl lăsasem la patul bolnavilor mei, internaţi sau neinternaţi, ştiuţi sau neştiuţi. Domnul îi mîngîie pe fruntea plină de sudoare, le aşează şuviţele de păr de pe frunte, le îndreptă cearceaful mototolit sub ei şi le arată cît de frumos e Cerul pe care acum noi nu-l vedem, Împărăţia Lui…

De ce Doamne, Te batjocoresc oamenii, de ce n-au linişte nici în zilele în care Te comemorăm pe Tine? Doamne, ştiu, Tu ai lucruri mai bune de făcut, uneori nu vrei să vii în stradă, eu ştiu dar Te mai rog să ne ierţi pentru ce facem, să ne ierţi păcătoşenia şi indiferenţa şi Te mai rog să ne aperi copiii de noi înşine, de laşitatea noastră cea de toate zilele.

De laşitatea noastră cea de toate zilele, apără-ne, Doamne! …