Archive for mai 2008
O sfîntă a copiilor evrei
Dumnezeu a păzit-o pe Irena Sendler şi a păstrat-o pentru lucrarea Lui în cele mai grele timpuri prin care a trecut omenirea. Această femeie, catolică poloneză, a lucrat ca asistent social în timpul celei de-al doilea război mondial în Polonia, la Varşovia, reuşind ca în perioada anilor 1940- 1943 să salveze de la moarte aproape 3000 de copii
evrei din ghetoul din Varşovia. Răpindu-i pe unii şi transportîndu-i ca pe coletele postale, cu ocazia vizitelor în lagăr, făcute pentru a depista semnele bolii de febră tifoidă la cei deţinuţi acolo, întocmind pentru alţii acte false şi ascunzîndu-i în familii poloneze, Irena Sendler a dovedit un curaj pe care eu nu l-am mai întîlnit decît la marile personalităţi biblice. A notat numele micuţilor pe care i-a salvat iar bucăţile de hîrtie pe care erau scrişi le-a pus în borcane pe care le-a îngropat într-un loc ascuns, pentru a fi de ajutor după război. Din nefericire, marea majoritate a părinţilor au murit în lagărul de exterminare de la Treblinka. A fost arestată în 1943 şi torturată dar nu a divulgat locul în care a ascuns acele borcane. Condamnată la moarte, în drum spre locul de execuţie este salvată în mod miraculos şi este transportată în stare de inconştienţă, cu mîinile şi picioarele zdrobite, în pădure. Este declarată decedată pentru ca urmărirea ei să poată înceta.
După război, a primit semne de recunoştinţă din partea poporului evreu, al noului stat Israel dar cel mai preţios omagiu îl va primi în Cer. În acest an, la vîrsta de 98 de ani, pe data de 12 mai, Irena Sendler a plecat la Domnul.
Un semn minunat de preţuire şi un exemplu de educaţie pe care elevii unor ţări cu tradiţie democratică o primesc în şcoală, este o piesă numită “Life in a Jar”, scrisă şi jucată de studenţii din Pittsburg, Kansas, în 1999, făcută parcă să mai atenueze simptomele unor boli renăscute, nazismul şi antisemitismul.
Scenă din piesa “Life in a Jar”, scrisă şi jucată de elevii din Pittsburg
Poate ca o pecete a mizeriei morale în care societatea de astăzi se scufundă pe toate planurile ei, nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Pace, Irena Sendler este devansată de Al Gore, fostul vicepreşedinte mason şi democrat american. Evident că asta nu contează, pentru că eroina poloneză a primit cununa neprihănirii din mîna Domnului la finalul alergării ei pe acest pămînt, singurul premiu care are valoare.
Adrien Brody, la finalul unui film minunat, “The Pianist”, despre un evreu cîntînd la pian balada unui polonez numit Chopin…
Cruciatul de Bahlui
I. Apărarea cu mercur
Marius s-a transformat din vatman de blog în încasator universal. Toţi muţii şi mutanţii, toţi tăntălăii parcă au înghiţit afrodisiace, toţi vor să-i facă naşului meu cîte o bucurie (îi mai spun încă aşa pentru că nu s-a dezis în mod public de finoşenia mea dar cu ocazia acestei postări se va întîmpla şi asta, mai mult ca sigur) . Cînd răstorni un bolovan şi lumina loveşte umezeala de sub el, ies la iveală mici libărci, gen Scardanelli sau se umflă virmii graşi de prea multe comentarii, dubioşii, anonimii, în-doi-perii săi “prieteni”. Dar să-i lăsăm pe aceştia..
Cine sare să-l apere pe Marius? Rotundu, fireşte, care nu a găsit încă timp să mai îmbrace copiii ăia şi să le modifice poziţia. El este arbitrul eleganţei în ceea ce priveşte blogosfera dar este riscant să accesezi blogul lui de pe un leptop la servici şi să nu-ţi iasă vorbe că esti pedofil. Dă-ţi un premiu, din toată Amărăciunea Ta, şi ia de el haine la băieţii ăia!
Cazul cel mai interesant este însă al ecumenistului maniac, al prietenului meu Mănăstireanu Dănuţ, care porneşte în cruciada dolofană de ranchiune, delaţiuni, atacuri anti- baptiste, avînd un pretext demult aşteptat: “apărarea” lui Marius Cruceru; şi de o mare bucurie- retragerea sa din blogosferă.
Am cunoscut mulţi oameni dubioşi în viaţă dar ca ăsta, eu unul n-am mai întîlnit. Cum să afirmi că ţii partea unui om în momentul în care afirmi despre el că este un personaj căruia, ştiindu-i foarte bine slăbiciunile, cum spui, i le şi faci publice, adică: “orgoliul, ispita derizoriului exotic, spiritul histrionic, anumite antipatii persistente, ca şi înclinaţia de a se lăsa anexat unor cauze îndoielnice”? Cui îi foloseşte, Mănăstirene, toată portretisticata asta a ta? Dacă spui că celui “apărat” de tine, te rîd şi mîţele tale ecumenice, lasă motoceii şi te scuipă, tăicuţă!
Prezentînd atitudinea lui Marius Cruceru în “cazul Ţon”, el aminteşte de relaţia lui Ţon cu tatăl lui Marius cît şi despre modul neprietenesc în care Ţon s-a purtat faţă de Marius Cruceru. Cu alte cuvinte, pe blogul său “Pătrăţosu” a fost subiectiv şi influenţat de trecut. Mai pe scurt, s-a cam răzbunat pe Ţon.
Apoi, omul despre care am spus mereu că este în spatele cortinei de nevroglii grele, spune că este rea “intrarea lui Marius în pastorală” şi- se putea altfel- influenţa Oradiei. Mai că n-a spus a lui Pavel Negruţ… Aici chiar îmi aminteşte de filmul “Candidatul manciurian”, dar despre asta, altă dată!
II. Despre baptiştii români
Aici taica se întrece pe sine însuşi, folosind mingea ridicată la fileu de Marius, printr-o greşeală de începător- sau de terminator, aceea de a fi postat anonima tîmpită a unui ranchiunos, unul din marea masă de tembeli care mişună pe blogurile evanghelice. Putea să o scrie pînă şi tastatura leproasă a lui Scardanelli dar Ecumenos are prilejul să atace ce urăşte el mai mult, după persoana mea, şi nu-l pierde: baptismul românesc!
Aici copiez şi evidenţiez ceea ce mi-a “plăcut” mie cel mai tare la baptistofag:
“Desigur, ştim că cei mai mulţi dintre păstorii baptişti (ca şi cei ai celorlalte culte, întreolaltă) nu s-au dat niciodată în vânt după darea pe faţă a felului în care unii dintre ei, şi nu puţini, s-au prostituat în trecut cu regimul comunist.”
“Nu am nici o îndoială că atunci când încearcă să acopere colaboraţionismul lor cu regimul comunist criminal, ei nu se gândesc nicidecum la ei înşişi – doar este clar pentru toată lumea cât de mult se sacrifică ei pentru turma din a cărei grăsime se hrănesc – vorba profetului. Iar maşinile pe care le conduc şi casele pe care şi le-au construit sunt plătite, desigur, doar din „amărâtele” lor de salarii pastorale.
“Vilele păstorilor nu au nicio legătură cu fondurile adunate de ei în America, pentru care cer întotdeauna chitanţe doveditoare şi dau bisericii socoteală de ele până la ultimul bănuţ.
Iar maşinile lor de lux sunt pur şi simplu răsplata Domnului pentru că, aşa cum mărturisesc cu smerenie, „slujesc cu greu in jugul Evangheliei”.
“Eu personal îl rog pe Marius de nu ştiu când să iasă din lucrarea pastorală” şi “din politica eclesială”.
III. Cruciada netoţilor
Aici încep comentariile, care vin de la cine te aştepţi cel mai puţin: unul e doctorul, prietenul meu. Citiţi şi vă minunaţi ce poate să scrie Ciprian către un Mănăstireanu, în plin delir de vorbe al acestuia din urmă:
“Sper sa nu va opriti aici la a lupta impotriva a ceea ce ati inferat. Si noi ceilalti, “mai anonimii”, va urmam! “ – CiprianS
Iar răspunsul este cea mai halucinantă demonstraţie că cineva are o dublă boală, boala lui şi boala pe toţi :
“Nu-ti fa griji, Ciprian. Asta e “cruciada” mea, ca sa folosesc un termen drag “fratelui” Bush. (!) Urmatoarea tema, Clericalizarea bisericii baptiste in Romania”.
Bravos, Ecumenilă, omul dialogului, al “Manifestului Ecumenic” , semnatarul de la Abu Dhabi! Cu frazele astea îmi aduci aminte de crucişătorul Potiomkin, sau cum îl mai chema, care a tras salvele de tun şi bolşevicii au dat atacul la Palatul de Iarnă. Tot aşa ai salivat şi tu fraza de mai jos:
“Cine insa va incepe, si cind, campania de curatire a clerului evanghelic de lichelele inburghezite sub mantaua preoteasca?”
Ăsta da “Manifest Comunisto- ecumenic”, Mănăstirene!
Am o gaură-n căldare…
Liza are nevoie de apă şi-l trimite pe Henry să o aducă. Henry pare că s-ar duce dar… găleata este găurită, paiul (cepul) este prea lung ca să astupe gaura, toporul prea bont pentru ca să taie cepul, piatra prea uscată ca să ascută toporul, iar apa- care să umezească piatra, care să ascută toporul, care să taie cepul, care să repare căldarea- nu o poate aduce pentru că, evident, găleata este spartă.
Cam în stilul lui Henry am reparat şi eu povestea cu baticul sau aceea cu mersul la plajă. Ce dezbateri, ce învîrtit în jurul cozii, ce motive din motive au mai fost şi atunci! … De altfel, povestea cu baticul îmi aminteşte de un dialog între o soacră acră şi o noră obraznică:
“- Fată, hăi, dacă mă vezi că port basmaua cu nodul pe dreapta, înseamnă că sunt în toane bune, dar dacă nodul e pe stînga, să ştii că sunt nervoasă şi să te fereşti din calea mea.
– Apoi, mamă soacră, să ştii că nu mai pot eu de basmaua matale… “
După ce am postat filmuleţul de pe youtube, cel cu pupăturile cenzurate, comentariile Elizei mi-au amintit de cîntecul lui Harry Belafonte şi al Odettei: şi eu, ca şi Henry, aş aduce apă după cum vrea Elisa, dar n-am cu ce, sau, mai curînd, căldarea mea nu se potriveşte cu apa ei. Sunt un Henry leneş, asta e…
There’s a hole in the bucket,
Dear Liza, dear Liza
There’s a hole in the bucket,
Dear Liza, there’s a hole.
Then fix it, dear Henry,
Dear Henry, dear Henry
Then fix it, dear Henry,
Dear Henry, fix it.
With what shall I fix it,
Dear Liza, dear Liza?
With what shall I fix it,
Dear Liza, with what?
With a straw, dear Henry,
Dear Henry, dear Henry
With a straw, dear Henry,
Dear Henry, with a straw.
But the straw is too long,
Dear Liza, dear Liza
But the straw is too long,
Dear Liza, too long
Then cut it, dear Henry,
Dear Henry, dear Henry
Then cut it, dear Henry,
Dear Henry, cut it.
With what shall I cut it,
Dear Liza, dear Liza?
With what shall I cut it,
Dear Liza, with what?
With an axe, dear Henry,
Dear Henry, dear Henry
With an axe, dear Henry,
Dear Henry, an axe.
The axe is too dull,
Dear Liza, dear Liza
The axe is too dull,
Dear Liza, too dull
Then sharpen it, dear Henry,
Dear Henry, dear Henry
Then sharpen it, dear Henry,
Dear Henry, sharpen it.
With what shall I sharpen it,
Dear Liza, dear Liza?
With what shall I sharpen it,
Dear Liza, with what?
With a stone, dear Henry,
Dear Henry, dear Henry
With a stone, dear Henry,
Dear Henry, a stone.
The stone is too dry,
Dear Liza, dear Liza
The stone is too dry,
Dear Liza, too dry
Then wet it, dear Henry,
Dear Henry, dear Henry
Then wet it, dear Henry,
Dear Henry, wet it.
With what shall I wet it,
Dear Liza, dear Liza?
With what shall I wet it,
Dear Liza, with what?
With water, dear Henry,
Dear Henry, dear Henry
With water, dear Henry,
Dear Henry, with water.
How shall I get it,
Dear Liza, dear Liza,
How shall I get it,
Dear Liza, how shall I?
In the bucket, dear Henry,
Dear Henry, dear Henry
In the bucket, dear Henry,
Dear Henry, in the bucket.
There’s a hole in the bucket.
Pentru problemele cu adevărat importante, pentru Apa Vie, nici un Henry din toată lumea asta largă nu este atît de pregătit spre a fi de folos unei Elisa, aşa cum este El, Domnul.
“Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine dela Domnul, care a făcut cerurile şi pămîntul. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mîna ta cea dreaptă. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă în veac.” – Psalmul 121
Pupăciuni de mai / Pristanda se face gay / Ţara Sfîntă n-o mai ai!
I
Mi-aş fi dorit să am, în oraşul care este pentru mine un fel de colonie de muncă la stat, toţi teii lui Eminescu, toţi plopii fără soţ, toţi stejarii din Borzeşti şi, evident, toţi arborii genealogici. Copacul gros face treaba bună, copacul ecologic, copacul care are înfipt în trunchi cel puţin un buzunar de plastic de culoare peledisto- băsesciană, care te îndeamnă să-i dai tot ce nu ai tu nevoie.
Copacul “tip” al Pristandalei de Hîrlău.
Românul este frate cu codrul, cu codrul de pîine veche aruncată “pe copac”. Pentru tot ce nu e bun şi-l sperie, el bate-n lemn. Astfel, înfipte adînc in tulpină, cele patru buloane ancorează orizontul de aşteptare al gunoiului tău, oricînd binevenit.
Copacul duce greul, stîlpul poartă gloria: semaforul, drapelul Uniunii şi drapelul Pristandalelor.
Cutiile sunt plasate la înălţimea de la care un om de statură mijlocie poate chiar să şi verse în ele, dar atît de inteligent puse, încît alte nevoi nu pot fi făcute decît de către oamenii foarte înalţi sau suspuşi. Mîine am să mă întîlnesc cu Ghiţă Pristanda, poliţaiul, şi cu nea Fănică Tipătescu, prefectu’ giudeţului nostru, să numărăm cutiile din oraş, lucru dificil pentru cei care nu ştiu să numere decît pînă la o sută.
Două “lăzi”, faţă în faţă. Ghiciţi care e lada şi unde e gunoiul…
Adică am să vorbesc singur cu umbrele, pe străzile cu pomii “mineresc” îngrijiţi: am uitat să vă spun că lăzile nu se pot goli decît vîrînd mîna înăuntrul lor sau, cel mai bine, răsturnînd copacul.
II
Ecumenistul e ca peştele, pentru că tot de la cap se-mput amîndoi. În acest sens, citez titlul postării “prietenului” meu, guru-ul ecumenicilor români: “Reportaj din Ţara (nu prea) Sfîntă”. Nu are nici un rost să mai mănînci corpul de peşte, din moment ce moşulică “evanghelico- anglicano- penticosto- fost baptist” l-a fezandat din capul locului, încă din titlu! E adevărat, este impresionantă fetiţa palstiniancă care îşi păzeşte căluţul de lemn pe ruinele unei locuinţe ilegal construite şi demolate de israelieni, dar intregul reportaj are o aromă cam ciudată, de la cerneala semnăturii din Abu Dhabi care nu s-a prea uscat. Aşa se face că, în mintea lui, Israelul “nu prea ” mai este Ţară Sfîntă, ce să-i faci…
III
Pe 24 mai va fi mare paradă a tot ce are românul mai “de-a-ndoaselea”. Cu asta ne-am obişnuit, ei se ventilează anual în fiecare primăvară, într-un dans cu jandarmii, care mai potopesc o bîtă- două în părţile sensibile ale unor români drepţi, noi şi verzi. Totul este un circ bine pus la punct, ţinut sub control, pentru ca boborului să i se aplece pînă la urmă şi să ACCEPTe căsătoriile europene. Singura demonstraţie “tip” pe care o propun ca model plastic anti- gay este pictura lui Repin, din 1883, o demonstraţie “pe stil vechi”, a Vechii Drepte.
Noutatea anului constă însă în programul de filme dat de cinematecă, care poate fi privit prin buricul Bucureştiului, doar cu pelicule gay “în aspic”. Ce frumos! Ce întunecos!
Mi-am amintit de un film minunat, regizat de Giuseppe Tornatore cu mulţi ani în urmă, în care preotul orăşelului vedea filmele, le “cenzura” şi apoi le dădea la popor să le vizioneze, fără pericol de a cădea vreunul în păcat. Bucăţile cenzurate, lipite cu grijă, i-au picat moştenire băieţelului Tornatore, care le revede cu lacrimi în ochi, după mulţi- mulţi ani. Vă daţi seama cam ce-ar viziona el astăzi, în orăşelul Bucureşti…
În încheiere, vă invit la film, la o secvenţă din “Nuovo cinema paradiso”, aproape 3 minute de dragoste ciudat de normală şi fără ACCEPT.
Aer ştirb lovit în gură de un cal de lemn mascat
Marius, cred că această postare şi comentariile de pînă acum reflectă amalgamul de teme, de planuri, de reacţii, amestecul de seriozitate şi de ludic- cuvînt mult folosit de tine- ca şi întregul tău blog de pînă acum. Grave mi se par acuzele tale adresate baptiştilor români, care promovează vechi securişti- “liota” care se simte bine- care ar fi “onorat” şi pe tatăl tău dacă acesta nu s-ar fi dezis de colaboraţionism. Afirmaţiile le faci la final de blog, deci într-un moment dur, în care nu mai este posibilă o replică, decît poate aceea a Uniunii,
care să arate cu degetul către toate blogurile baptiste care încurajează atacul la persoană. Atacul tău a fost la “grup”. Pentru cei care vor rămîne şi nu vor scrie cu ceai din apă de ploaie şi petale de trandafir, va fi mult mai greu. Ai certat pe Ţon că blama “la general” pe turnători, dar acum, vorbind de “ei”, fără a da nume, faci exact acelaşi lucru. Gradul de suspiciune este mult mai ridicat de azi, nu crezi? Iar tu pleci… E un lux, e luxul tău.
La fel de ciudată mi se pare scrisoarea anonimă, din următoarele motive:
1. E scrisă exact la final de blog, cind şi aşa nu mai avea nici un rost. Mai mult, tu o puteai şutui la “spam”- eu aşa aş fi făcut.
2. Reia teme arhicunoscute, fiind în fond o gogoaşă răsuflată, scrisă ca anonimele acelea cu fraze decupate din ziare. Orice imbecil, la orice vîrstă, ar putea să scrie chestia aia- spun imbecil, pentru că nu ajută cauza “taberei” pe care pare că o susţine.
3. Anonima indică pe cei buni, doi morţi şi mai mulţi vii, ultimii părînd a fi susţinuţi de o majoritate aflată la conducere. Numele acelea devin automat “ţinte”, fiind elemente ale taberei adverse, pentru minoritatea baptistă din “opoziţie”, presupusă a te susţine pe tine şi vechea conducere. Părerea mea că majorităţile şi minorităţile astea sunt doar la vîrf, în lupta pentru putere, nu la pifanul mîntuit, pentru care este o ruşine ceea ce se întîmplă, “ciolaniada” voastră fără sfîrşit. Dar cui îi pasă? Noroc că nu citesc prea mulţi evanghelici români blogurile!
4. Apare numele lui Alin Cristea, care de curînd a postat o colecţie de adjective adresate ţie, avînd drept
corolar substantivul “măgărie”. Acum, după scrisoarea anonimă, AC devine de-a dreptul odios, fiind lăudat de un “nimeni”, nu? Cu alte cuvinte, cel care a scris porcăria anonimă este, după opinia mea, un duşman al “Rotundului”.
Nu vreau să stric prohodul, dar cîţi din cei ce se bat cu aripioarele pe carenă de jale că pleci, au spus ceva despre acuzele aduse de Alin Cristea? Nu ei se fac că plouă, nu ei sunt “constructivii”?… Oare ce gîndesc toate “măscuţele” astea de pe aici citind texte ca acelea, în care eşti făcut una cu pămîntul?
Cu alte cuvinte, amestecul acesta de lacrimi, de anonime, cu enciclica ta care este grandilocventă şi scrisă în alte zile, dînd senzaţia de ciorbă reîncălzită, mă face să mă gîndesc la un vodevil baptist în care un cal de lemn mascat loveşte cu copita aerul în gură, de rămîne săracul fără dinţi.
“Păgubosul” nu trebuie să-l aduci tu, ca urmaş, el este deja prezent: baptismul nostru net-ologic, pixeliada baptisto- ecumenică.
Îmi exprim convingerea că nu mai tîrziu decît această toamnă, vei reveni în cercul anonimilor constructivi, îmbogăţit şi întărit.
Tocata şi fuga
Prietenul meu e psiholog. Asta este meseria lui. A moştenit o casă tocată, o vie şi-un cîmp. De la el am luat acasă trei lucruri: o anexă cu butoaie, un colţ cu vatră şi un tavan pe care mi l-am pus pe desktop. În rest, buruiana e înaltă şi sănătoasă şi anul acesta, ţînţari mulţi şi păianjeni care nu muşcă, cu picioare lungi şi glezne-ntoarse. E tihnă, e soare, e acasă.
Anexa cu butoaie…
… colţ, tigaie şi uşa viselor cu lacăt cu fundul în sus…
… şi-o fugă de stuf pe tavan.
Dintr-un alt UFO de vedere
Unde putem ajunge dacă ne numim „neam de isterici”? Nu este suficient ca, odată ajunşi în Uniunea Europeană, în NATO şi, religios, în mai ştiu eu ce organizaţie ecumenică, ne-a fugit pămîntul de sub picioare? Identitate naţională? istorie naţională? războaie de apărare a independenţei de neam şi de ţară?
Fleacuri, tăticu! Aflăm că suntem neam de isterici dar nu ne spune nimeni că suntem înrobiţi politic şi militar unor interese pe care le acoperă un erzaţ de minciună numită „democraţie”. Asta pare mai bună decît ciuma roşie de pînă în 1989, dar trebuie să mai avem răbdare: dezastrul e abia la început! Dansăm prin Irak, în Afganistan, prin Africa, ca ursul dus de nas cu belciugul de Primul Neisteric al planetei, ales din patru în patru ani într-o campanie electorală tot mai egală cu apa de ploaie cu grindină plată.
Noi, minţiţi şi buimăciţi, ne uităm spre cer să vedem pe Domnul venind în slavă dar nici aici nu putem sta liniştiţi, de isterici ce ne aflăm! Mereu citatul Caragiale, care a fost un aromân cu limba ascuţită, înotînd în multă bere la „babord” şi la „tribord”, şi care a văzut bine din ce Mahalale se trăgea şi despre cine vorbea. Dar nu toată România era- sau este- mahalaua lui. Generalizările au venit tîrziu, asta vă spun eu, fratele vostru în credinţă şi isterie, român cu analizele procentuale la zi.
A spus cineva să ne ferim de întrebările nebune ale lumii?
Ţi-ai găsit, neamule! Citez, isteric, cîteva (unele au primit imediat răspuns de la cel ce le-a postat acolo, într-un dialog interior):
“Ce facem dacă există alte fiinţe în univers? CE să facem, nimic! Cu ce schimbă asta planul de mîntuire al lui Dumnezeu pentru om? Deci: există extratereştrii? Nu ştiu. Nici Vaticanul “n-a recunoscut-o”. Dacă există, ei cum sînt mîntuiţi? Tot prin jertfa lui Cristos? Dacă există şi n-au păcătuit şi n-au nevoie de jertfă? Dacă trăiesc ca Adam dinainte de cădere? (vorba cuiva ieri: dacă există, sper să nu ne semene). Dacă Dumnezeu a creat sau nu şi alte fiinţe şi lumi în acest univers uriaş…. nu ştiu, mă pot gîndi, pot imagina. Întrebări fără răspuns.”
Şi pentru ca neamul să nu rămînă nelămurit, urmează o pastilă în care Dumnezeu nu există decît dacă vrem noi să cercetăm, ca la UFO, iar El nu-şi face simţită prezenţa decît celor ce cred că există(!):
“Se pare că extratereştrii există pentru cei care îi caută cu tot dinadinsul. Dumnezeu există doar pentru cel care Îl caută cu tot dinadinsul. Pentru cei care se ascund de Dumnezeu, Dumnezeu se ascunde.”
Oare Saul, pe drumul Damascului, L-a căutat pe Isus şi L-a găsit pentru că tocmai credea în El ca Mîntuitor şi Domn sau Domnul i s-a arătat, pentru că aşa a vrut El, cînd a vrut El şi pentru scopul Său de mîntuire a neamurilor?
Ce-aţi zice să arate papa-mobilul aşa?
UFO şi fantasmele extraterestre de tip SF? Astea sunt temele esenţiale ale Noii Ordini Mondiale, folosite tocmai pentru a induce neîncrederea în felul în care Biblia descrie creaţia Divină.
Este esenţial pentru cetăţenii planetei să creadă în existenţa unor alte fiinţe raţionale în alt loc din univers, pentru a pregăti apariţia lui Antihrist!
La surîsul dubios de azi al Vaticanului, cu farfuria plină de mizeriile şi păcatele istoriei lor în faţă, era oare nescesar să ne numim isterici şi să ne străduim să o primim sub formă “zburătoare” drept pe masă, farfuria lor? Îndoiala lor? …
Ecumenism şi UFOism!
“Ce facem dacă există alte fiinţe în univers? Cu ce schimbă asta planul de mîntuire al lui Dumnezeu pentru om?”
Cred că pentru cine crede că există chestiile alea, planul de mîntuire nu se schimbă – global privind, dar se poate pierde- individual vorbind.
…Vorbind aiurea, evident!
Din presa, poti cauta aici si aici.
Sundar Singh despre rugăciune. Seara, la Tîrgu Neamţ…
„Dumnezeu nu poate să dea binecuvântările Sale cele mai mari decât în rugăciune.
În natură există lucruri frumoase, de exemplu păsări şi flori, însă ca să găseşti perla, trebuie ca să cobori în adâncul mării. De asemenea, dacă dorim să avem perle spirituale, trebuie să ne cufundăm în profunzimile tainice ale contemplării şi ale rugăciunii.
Cele mai mari teme ale vieţii creştine, precum întruparea lui Isus Hristos, divinitatea Lui, moartea Lui pe cruce, învierea, înălţarea glorioasă la cer, prezenţa Lui necurmată în inimile credincioşilor, nu pot să fie dezvăluite printr-o operă intelectuală sau studiul teologic al Scripturii, ci sunt revelate prin Duhul, aceluia care, prin meditaţie, aşteaptă lumina de la Dumnezeu.”
„Noi descoperim foarte multe lucruri despre Isus în Biblie, însă pentru a învăţa să-L cunoaştem trebuie să consacrăm timp rugăciunii. Dacă vă retrageţi în singurătate cu Dumnezeu, acolo veţi auzi vocea Aceluia care, Singurul, poate să vă ajute. Dacă citiţi din Cuvântul Lui şi vă rugaţi numai o jumătate de oră pe zi, El vi se va descoperi, voi Îl veţi întâlni personal şi El vă va da pace, putere, bucurie. Oamenii rugăciunii vorbesc lui Dumnezeu cum un om vorbeşte prietenului său.”
„În rugăciune, sufletul se deschide pentru Duhul Sfânt. Dumnezeu trimite atunci în suflet ca un suflu şi el devine un suflet viu. Acela care încetează să respire în rugăciune este un mort spiritual.”
„Un prieten îmi zicea: ‚Pentru ce să ne rugăm ? Este inutil şi fără speranţă, nu primim nimic!’ Întrucât mă priveşte, foarte adesea m-am rugat în tăcere până ce am simţit o slăbiciune fizică sau spirituală, şi deodată o putere pătrundea în toată fiinţa mea. Nu se produsese nici o schimabare exterioară ci, în câteva secunde, o viaţă clocotitoare îmi umplea sufletul.”
„Dumnezeu refuză uneori să răspundă cererilor limitate ale copiiilor Săi, pentru ca ei să înveţe să căute lucruri mai bune. Timp de doi sau trei ani după ce am venit la credinţă, aveam obiceiul să solicit graţii particulare. Acum cer cu stăruinţă chiar pe Dumnezeu Însuşi. Presupuneţi că există un pom încărcat cu fructe. Dacă poftiţi dintre acestea sunteţi obligaţi să cumpăraţi de la proprietar, sau să-l rugaţi să vă dăruiască. Mergînd la el, în fiecare zi îi cereţi unul sau două fructe. Dar dacă vă este posibil să dobândiţi arborele, toate fructele vă vor aparţine. La fel, dacă aveţi pe Dumnezeu bunurile cerurilor şi cele ale pământului vă aparţin. Iată pentru ce nu trebuie să căutaţi bunurile ci pe Însuşi Împăratul lor. Dacă posedaţi Izvorul Vieţii, veţi poseda toate lucrurile.”
„Rugăciunea nu este un mijloc să câştigăm pe Dumnezeu pentru casa noastră, ci ea ne invită să cunoaştem voinţa Lui. Este posibil ca voinţa lui Dumnezeu să fie contrară voinţei noastre şi să ne aducă suferinţe, nevoi materiale sau boli. Consolarea noastră este să spunem totdeauna: ‚Facă-se voia Ta!’ Pentru creştini, aceasta este prima rugăciune. Acela care şi-a potrivit viaţa după voinţa lui Dumnezeu, a găsit plenitudinea păcii şi a bucuriei. Oricare ar fi vederile lui Dumnezeu, El lucrează spre binele celor ce-L iubesc. Când am realizat aceasta, murmurul şi ceaţa dispar ca prin farmec.”
„Pentru a găsi pe Dumnezeu, trebuie să se facă tăcere. În agitaţiile şi febra vieţii cotidiene, El tace. Pentru a primi marile binecuvântări ale Duhului Sfânt este necesară o pregătire. Apostolii au aşteptat zece zile botezul de la Rusalii.”
„Ceea ce este socotit imposibil la oameni, devine posibil prin rugăciune. Servii lui Dumnezeu văd producîndu-se minuni pe care înţelepţii acestei lumi le declară contrare legilor naturii.”
„Adeseori putem să facem mult mai mult bine prin rugăciune decât prin cuvânt. O influenţă ascunsă se degajă prin mijlocire şi străbate atmosfera spirituală întocmai ca un mesaj de telegrafie fără fir care traansmite prin unde invizibile, atinge prin comunicări misterioase, conştiinţa acelora pentru care ne rugăm.”
„Rugăciunea celui drept are un mare efect. Eu vă rog fierbinte, găsiţi-vă timp pentru rugăciune. Atunci Hristos va putea să facă lucruri mari pentru voi şi prin voi, şi nu veţi rămânea ruşinaţi şi stingheri la venirea Sa.”
Pe poteci cu Sundar Singh, vorbind despre Cristos
Scrierile lui Sundar Singh, extrem de puţine, au fost inspirate de Duhul Sfînt. Puterea lor asupra minţii mele s-a păstrat şi astăzi, cînd le recitesc împreună cu voi, cei dragi ai mei, în cumpăna puţinelor, tot mai puţinelor clipe de linişte. Am să vă invit pe potecile munţilor mei, prin pădure, de la Cetate pînă la Monumentul Eroilor… împreună cu Sundar Singh, omul altor munţi, al unor munţi mult mai înalţi…
„A fi aproape salvat, înseamnă a fi pierdut. Într-o junglă deasă din statul Buthan, a fost o vânătoare de tigrii. Vânătorii aveau la ei cheia unui refugiu, construit pentru a servi de adăpost în caz de pericol. Într-o zi, unul din ei a luat puşca şi a ieşit. Întâlnind un tigru, a ochit, a tras şi a ratat; animalul s-a aruncat asupra lui. Omul, crezând că va mai avea putere să ajungă la colibă, şi-a aruncat puşca; a început să caute cheia pe jos: o uitase; atunci tigrul l-a doborât şi l-a ucis; între refugiu şi vânător, nu era decăt grosimea unei uşi; iar omul şi-a pierdut viaţa datorită neglijenţei sale. Ar fi fost mort, dacă s-ar fi găsit la zece metri de cabană; fiind lipit de cabană, nu a fost mai puţin mort. Nefiind departe de Împărăţia Lui Dumnezeu, mulţi nu au grijă de cheie, care este pocăinţa şi rugăciunea perseverentă.”
„Este periculos să pierzi darurile şi harurile care ţi-au fost date. Dacă n-ar fi fost aşa,
Mântuitorul nu ne-ar fi adresat acest avertisment: ‚Eu voi veni curând, păstreză cu tărie ce ai, pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa’. De aceea: ‚Vegheaţi şi rugaţi-vă’. Dumnezeu este dragoste. El ne dă ocazia să ne pocăim. Dacă nu o vom face acum nu vom avea cum s-o facem după moarte. Hristos nu s-ai fi coborât pe pământ dacă ni s-ar fi oferit şansa de fi salvaţi după moarte. El ar fi rămas în cer.”
„Dar iertarea păcatelor nu înseamnă mântuirea completă. Nu este suficient să tăiem
câteva ramuri dintr-un copac pentru a-l distruge, trebuie să-i smulgem rădăcinile, apoi tot terenul din jurul lui trebuie arat. Mântuirea implică transformarea întregii fiinţe; este o naştere din nou, completă. Ar putea părea că după ce am obţinut iertarea păcatelor, putem muri în păcat. Lucrul esenţial, mai important decât toate, este de a fi smulşi de sub dominaţia păcatului. Isus Hristos n-a venit numai pentru a ne ierta, ci şi pentru a ne elibera.”
„O fetiţă înlătura în fiecare zi pânzele de păianjen din camera sa. ‚ Fiica mea, i-a spus
mama într-o zi, la ce-ţi serveşte să înlături pânzele din moment ce ele revin mereu! Ar fi mai bine să distrugi insecta care le ţese. Dacă a-i omorî păianjenul, n-ar mai exista pânze.’ Tot aşa, nu este suficient ca păcatele noastre zilnice să fie iertate neîncetat; trebuie să moară în noi omul cel vechi care le comite.”
„Ţelul final al întrupării dragostei divine este de a aduce pe om la asemănarea cu Fiul lui Dumnezeu. ‚Fiţi desăvârşiţi după cum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit.’ Crezînd în Hristos înseamnă a te îmbrăca în Hristos, a deveni una cu El, a trăi viaţa Sa. Există unele insecte ale căror culoare şi formă seamănă până la identitate cu frunzele copacilor pe care vieţuiesc şi din care se hrănesc. Tot astfel, cei care trăiesc în contact cu Isus Hristos sunt transformaţi în chipul Său.”
„Satana seamănă indoiala în inima copiilor lui Dumnezeu, dar prin harul lui Lui ei
scapă de această capcană. Ascultaţi această poveste: Înainte de a fi convertit, un sfânt făptuise multe crime. Dar după convertire el a slujit fără încetare Domnului şi a dus o viaţă sfântă. Când a fost pe patul de moarte, Satana i-a întins lista cu greşelile trecutului şi i-a spus: Iată tot ce-ai făcut; nu eşti demn de a intra în cer, locul tăi e în iad. Sfântul i-a răspuns: Mântuitorul nu aruncă afară pe cei care vin la El. ‚Dacă noi ne mărturisim păcatele El este credincios şi drept pentru a ni le ierta şi pentru a ne curăţa de toată nedreptatea.’ Cu toate acestea Satana continua să-l tulbure. Dar sfântul rămânea neîncetat în rugăciune. În acel moment a apărut un deget care a tras o linie peste lista cu păcate. Sfântul s-a bucurat şi l-a recunoscut pe Dumnezeu. Dar Satana i-a spus: Nu te bucura încă, tu poţi să ajungi în cer dar păcatul tău va fi întotdeauna vizibil pentru toţi şi-ţi va fi ruşine în faţa tuturor. Sfântul s-a rugat din nou. Atunci, o picătură din sângele lui Hristos a căzut pe pagină, s-a răspândit pe toată suprafaţa scrisă şi hârtia a devenit de un alb imaculat. Sfântul, umplut de o pace divină, s-a putut înfăţişa în faţa Dumnezeului său.”
„Atâta timp cât omul este pe pământ, el nu înţelege gloria fericirii cereşti, care reprezintă destinul său etern. El este ca puiul care, în oul său, nu-şi poate imagina frumuseţea lumii în care va intra. Dacă ar spune că în afara oului său nu există nimic, mama l-ar asigura că există câmpii, munţi şi un cer albastru; el, pentru ca nu le vede, nu poate s-o creadă. Când coaja se va sparge, va vedea că mama a avut dreptate. Cu noi se petrece acelaşi lucru, deoarece nu putem deosebi nici cerul, nici iadul. Dar când se va sfărâma învelişul nostru de ţărână, ceea ce este invizibil va deveni vizibil. Atunci, anumite lucruri ne vor permite să întrevedem starea noastră viitoare. După cum vulturul are ochi şi aripi de care nu se poate servi decât dacă este în libertate, tot astfel există în noi dorinţe şi aspiraţii care nu ne vor fi niciodată satisfăcute aici, jos. Vom avea deci o viaţă viitoare unde ele se vor realiza. Este viaţa veşnică. Dar după cum pasărea trebuie să fie ţinută la cald cât timp se află în ou, atâta timp cât noi suntem în lume este necesar ca prezenţa şi focul Duhului Sfânt să ne acopere şi să ne încălzească.”
Şcoala duminicală a lui Sundar Singh
Fragmentele de mai jos reprezintă poziţia pe care a avut-o Sundar Singh faţă de Europa aşa-zis creştină a vremii sale, faţă de mentalităţile oamenilor pe care i-a întîlnit aici şi despre hotărîrea lui de a nu se mai întoarce niciodată în Occident. El va evangheliza întinse teritorii ale Asiei, cu deosebire Tibetul, unde îşi va găsi sfîrşitul, în condiţii care au rămas învăluite în mister. Mă întreb ce-ar fi gîndit şi ar fi scris acest om despre lumea postmodernă în care trăim şi despre desfrîul inimaginabil în care trăiesc majoritatea acelor oameni ce-şi spun civilizaţi. Watchman Nee a avut profunzimile sale pe care ne este greu să le înţelegem prin prisma mentalităţilor de astăzi. Creştinii chinezi contemporani sunt “altfel” decît mulţi dintre noi, tot aşa cum Sundar Singh, hindusul creştinat, era deosebit de majoritatea creştinilor europeni şi americani din perioada sa.
I.
„Când mă gândesc la atâţia creştini cu numele mă întristez. Ei ştiu foarte multe lucruri despre Hristos dar nu-L cunosc decât prin teologie sau din punct de vedere istoric, însă nu au timp deloc să stea cu El.”
II.
„Ceea ce vreau să vă spun nu vă va plăcea, însă trebuie să mă supun conştiinţei şi să
vă transmit mesajul pe care l-am primit. Văzînd inima plină de dragoste pentru Dumnezeu a celor ce ne-au adus Evanghelia, mă gândeam că locuitorii pământurilor voastre sunt oameni admirabili. Călătorind printre voi am găsit lucrurile stînd cu totul altfel. Este adevărat că am găsit servi sinceri ai lui Hristos. Cei mai nobili creştini se găsesc în Europa, în America, şi în India şi eu doresc să mă aşez la picioarele lor , însă un număr mare nu sunt creştini decât cu numele. Şi stau să compar locuitorii ţărilor păgâne cu cei ai ţărilor zise creştine. Unii sunt păgâni pentru că adoră idolii făcuţi de mâna omenească, ceilalţi au o idolatrie mult mai rea: ei se adoră pe ei înşişi. M-am convins că nici o parte din Europa nu poate să fie cu adevărat numită creştină şi că nu există decât creştini individuali. În India mi se spunea adeseori:
- Numeşti ţările Europei ca fiind creştine! În timp ce Hristos a spus : ‚Iubiţi-vă unii pe alţii’, acolo ei au făcut războiul! Deci creştinismul a dat faliment în Europa?
Le-am răspuns:
– Nu Hristos a dat faliment, ci mulţi dintre creştini, pentru că nu au înţeles creştinismul. Nu Hristos este Cel ce trebuie acuzat, ci aceia care îşi spun discipoli ai săi, dar nu vor să-L urmeze ca pe Domnul lor.”
III.
„Voi încercaţi să vă satisfaceţi toate dorinţele inimii. Aţi descoperit ştiinţa şi filozofia; aţi învăţat să vă folosiţi de electricitate şi să zburaţi în aer. Ei, hinduşii, care n-au primit comoara Evangheliei, caută cu zbucium adevărul, adeseori timp de mulţi ani şi trecând prin mari suferinţe. Ca să găsească pacea, sunt gata să părăsească lumea şi să renunţe la ei înşişi. Voi, creştinii cu numele, obosiţi să-L căutaţi pe Dumnezeu doar după zece minute!”
IV.
Este interesant de consemnat aici impresia pe care au avut-o despre Occident doi mari oameni ai Indiei, care nu erau creştini ci hinduşi: Rabindranath Tagore şi Mahatma Gandhi.
Primul a spus:
„Voi nu puteţi predica creştinismul înainte de a deveni asemeni Lui Hristos. Când ajungeţi astfel, nu mai predicaţi creştinismul, ci dragostea pe care v-a descoperit-o Dumnezeu.”
la Lausanne, Gandhi a răspuns celor care îl întrebau ce trebuie făcut pentru ca în India creştinismul să devină o forţă:
„Este necesar ca voi, misionarii, să trăiţi aşa cum a trăit Hristos. Creştinismul e bun dar mulţi creştini sunt răi.”
Sundar Singh, vorbind despre cei doi oameni pe care îi cunoştea personal, a spus:
„Tagore şi Gandhi ar fi devenit probabil creştini, dacă n-ar fi vizitat Europa. În India nu ducem lipsă nici de religie, nici de învăţământ teologic sau filozofic dar avem nevoie de Hristos. Vrem oameni care nu numai să predice, ci să-L şi manifeste pe Hristos în viaţa şi atitudinea lor. India nu ştie ce să facă cu misionarii care nu văd în Hristos decât un mare Învăţător şi nu cred în Divinitatea Sa. Pe aceştia, păstraţii la voi şi nu vă lăsaţi amăgiţi de modernism şi critica biblică.”
V.
„Eu nu condamn ştiinţa teologică, nici pe teologi, dintre care unii sunt sfinţi. Nu mă opun studiilor, dar toate acestea, lipsite de viaţă, umbresc viziunea spirituală. O teologie fără rugăciune este ca o fântănă fără apă. Am învăţat multe lucruri folositoare prin studiile mele, dar învăţătura Duhului am primit-o la picioarele Domnului.”
Biblia era pentru el Cuvântul lui Dumnezeu Însuşi.
„Ea este ghidul meu, lumina mea şi hrana sufletului meu. Experienţa a dovedit că nici o altă carte din lume nu a răspuns nevoilor spirituale ale oamenilor. Dificultatea limbii traducerilor sau critica textelor nu mi-au putut răpi adevărul pe care ele îl conţin, nici n-au atenuat influenţa lor asupra inimii mele, pentru că unicul lor scop este de a ni-L face cunoscut pe Hristos. Deschizînd Biblia, am găsit bogăţiile nemăsurate şi veşnice, iar împărtăşindu-le cu alţii, ele au fost un sprijin atât pentru mine cât şi pentru ei. Fără această carte, eu nu aş fi cunoscut dragostea infinită a lui Dumnezeu revelată la Cruce. Puterea de atracţie a Bibliei nu se face cunoscută decât celor care o studiază cu sinceritate şi cu rugăciune. Sunt prea mulţi oameni care citesc cărţi despre Biblie în loc s-o citească chiar pe ea.”











