Masca de sticlă

Am început să vînd pe gratis pereţi de sticlă transparentă pentru casele voastre de creştini, creştinilor! Fac şi reducere pînă la 50%, totul e mai mult decît gratis!

Casa creştinului ar trebui să aibă unii pereţi de sticlă. Sufrageria şi biblioteca, bucătăria şi garajul, beciul. Sunt şi locuri ascunse, cum este dormitorul şi camerele copiilor, baia şi locul unde te rogi seara. Acolo sunt locurile unde intimitatea trebuie să fie respectată. Garajul, grajdul, contul în bancă, averea, cîştigul şi risipa- toate acestea trebuie să devină publice, pentru că un creştin trebuie să fie transparent aşa cum este casa lui. Nimeni nu te şantajază pentru ceea ce se vede.

*

Înainte de Paşte am vrut să programăm gărzile în amărîtul de spital unde lucrez, unul din mai ştiu eu cîte prăpădite de spitale mai are ţara asta.

“- Lasă, bă, dă-le încolo de gărzi, că vine luna mai şi sunt multe libere, mai vine şi ‘Constantin şi Elena’, deci, vezi… unde să le mai schimbi. Dă-le-n … de gărzi, las-o baltă! “

Şi apare sticla de whisky pe biroul managerului general, la 9 dimineaţa, înainte de vizită.

“-Bă, tu de ce nu…? Ia mă şi tu un pahar cu noi, că nu ţi-o sta în gît!”

Bea managerul, bea directorul medical… Tu nu bei, nu pentru că e nouă dimineaţa, nu pentru că te miros bolnavii, pentru că nu “rezişti la tărie”, pentru că e absurd şi te cuprinde greaţa şi scîrba de toate sau pentru că eşti creştin, ci pentru că vrei să fii un creştin cu o casă cu pereţii transparenţi: biblioteca, din care se hrăneşte sufletul său, din care se aude muzica pe care o asculţi, sufrageria din care se vede ce mănînci şi cum te rogi înainte de a te aşeza la masă cu nevasta sau singur, într-o dureroasă rugăciune a plinătăţii cu El.

România laică, România de zi cu zi, aceea a falsului, a corupţiei, a nemuncii, a şpăgii pe care o aşteaptă cu toţi. Ai omul tău acolo, care are portbagajul lui, familia lui, casa lui cu pereţii prin care nu se vede cum bea, cum înjură sau cum îşi bate nevasta.

Dar în ce constă curajul tău, creştinule? În pseudonimele ultimei mode? În criptograma zvîrlită unor oameni care aşteaptă mărturii, dezvăluiri şi limpezimi, în carnavalul lunii măştilor de mai?

*

Întrebare: Cîţi dintre tinerii bisericilor noastre s-au botezat în perfectă cunoştinţă de cauză a ceea ce fac?

Cîţi oare au fost mînaţi de impulsul de a face plăcere familiilor lor, căutînd apoi, în mod stîngaci şi sub adăpostul anonimatului, o viaţă a limbajului libertin- sau liberal, pe care au fost nevoiţi să-l abandoneze înainte de vreme, ca să nu supere pe mama şi pe tata? Ce pot să mai spună cînd sunt încurajaţi să “accepte” jocul de ruletă rusă a Internetului, cînd nu poţi şti dacă sub un nume fals, oricare ar fi acela, nu se ascunde un rînjet de frate sau un surîs de drac? Să-l sărbătorim pe fratele meu care a devenit o mască! O mască frumoasă, de nerecunoscut… Domnul să-l întărească pe fratele meu, Masca… Negăm tainele bisericii, pentru a ne bucura în umbra tainei noastre.

Întrebare: A plecat oare cineva de la Oradea pentru că începuse planul său pervers de ecumenizare acolo?

E oare “da”? Sau poate că e “nu”? Există vreo mască care să poată să răspundă sau una să merite răspunsul? “Nu da”, invariabila formulă a concreteţii …

Copacul, cu ramurile desfrunzite şi contorsionate sec, are elocvenţa gestului, dramatismul unei existenţe în toamna ei, în iarna împăcării vrajbei sale cu Dumnezeu; indiferent de vîrstă, pentru că şi copacul tînăr are o toamnă a desfrunzirii sale.

Oare nu “între frunza ce cade şi ramura goală, moartea se circumscrie cu un gest de extatică boală”? Întîi o moarte, apoi o viaţă în Lumină…

Uneori, primăvara, suculentul frunziş al plantelor tinere şi obraznice, cu ramuri piţigăiate şi culori zburlite, arată o lume în formare, o lume a ucenicilor vrăjitorilor cuvintelor- balsam, aşternute deavalma peste rana botezului neînţelept…

Evanghelicilor, nu botezaţi copiii mici de mici şi nu-i pociţi!

*

M-am spijinit de tocul uşii si le-am spus:

„Gaşcă de beţivi, pentru valiza de bani pe care o luaţi trebuie să şi munciţi cinstit şi la vedere.”

şi abia atunci m-am îmbăiat în ura lor. A fost o provocare pentru toţi, venită din lumea mea, din lumea negustorului pereţilor de casă din sticlă transparentă.