Archive for noiembrie 17th, 2008
Obama taie Zidul Gordian al Ierusalimului
Arutz Sheva comunică în numărul de ieri al ziarului, că noul Preşedinte al Americii, Barack Obama, susţine iniţiativa de pace a Saudiţilor, între Israel şi Ţările Arabe. Ei citează o informaţie publicată în Britsish Sunday Times, după care Obama cheamă Israelul să se retragă complet între graniţele pe care le-au avut în 1949. Această retragere ar însemna, afirmă el, normalizarea relaţiilor Israelului cu ţările Ligii Arabe.
De fapt, retragerea ar însemna cedarea în totalitate a Ierusalimului, cu mutarea a 600, 000 de evrei din zona estică a Oraşului Sfînt şi, fireşte, cedarea Zidului Plîngerii, adică exact ce vă spuneam că mi-e teamă că se va întîmpla, într-o postare scrisă imediat după alegeri.
Cred că nu mai am ce să mai comentez legat de această informaţie primită din Israel, dar nu pot să nu mă întreb cum este oare posibil ca Mănăstireanu să-şi prezinte “idolul”, evaluînd-l ca şi creştin, dintr-o perspectivă, zice el, “evanghelică” şi obiectivă, fără idei preconcepute şi fără clişee.
Care evanghelic, Dănuţ Mănăstireanu? E adevărat, ecumenicul care eşti tu poate evalua orice, între două elogii pro catolice şi articole voit tendenţioase, unde legi naţionalismul de legionarism şi ortodoxie, citînd aiurea Noua Dreaptă, dar neglijînd pe Dan Puric sau Savatie Baştovoi. Cei din urmă sunt vocile “grele” cu care merită să te “cerţi”, dacă vrei să le arăţi ce ecumenic eşti tu şi să primeşti, sper, răspunsuri şi corecţie pe măsura rătăcirii tale, de la oameni curaţi, nu de la mine, “omul de la servicii”.
Dar tu continui să-ţi aiureşti cititorii în mod grosolan, aşa încît merită să mă gîndesc dacă în blogosfera evanghelică românească se manipulează sau nu o masă de cititori, care după reacţii şi comentarii, apare tot mai captivă, făcînd cărămizi cînd la un faraon, cînd la altul.
Sper ca de mîine să pot începe, pentru mai mult timp, prezentarea unor teorii interesante asupra manipulării maselor, despre religie şi putere şi despre existenţa- sau inexistenţa- unor “artişti” evanghelici ai manipulării, după experienţa mea de 1 an ca cititor şi comentator pe bloguri. Va ieşi scandal, voi fi “măcelărit”, voi face şi greşeli, dar corecţia va veni negreşit şi va rămîne, poate, ceva bun din asta.