Vindecătoru

În sfîrşit, după atîţia ani de dezamăgire, sunt pe cale să dau lovitura: majoritatea să aleagă ce aleg şi eu! adică să stăm acasă şi să-l votăm pe nimeni.

Dacă aş avea voie să votez democratic, după gustul meu, eu aş veni cu sacul. Cîte voturi or încăpea într-un sac? Tot trebuie să fie o sută, nu? Cred că toţi românii în putere ar tîrî cîte un sac- două la secţia de votare, pentru că la politică ne pricepem cel mai bine, cu mult mai bine decăt toţi cunoscuţii noştri… Şi, mai ales, cum să-l lase pe beţivul ăla să voteze ca şi mine? Dar pe pelticul, sau pe incultul ăla: chiar au toţi dreptul  la vot? Ce să mai spun de toate băbuţele de pe scara blocului care se uită după mine să le dau “săru’ mîna” de căte ori le văd pe zi, care o să-l voteze tot pe Iliescu şi cînd o să fie ăla mort… Nu candidează Iliescu? N-are a face, tot pe el o să-l voteze, chiar şi fără voia lui…

Un lucru cu care nu sunt de acord este să furi sacii de vot, voturile, ştampilele, secţia de votare- în sfîrşit, nu pentru că n-ar fi simplu chestia asta, dar orice ai fura, se cheamă că ai făcut păcat.  Nici să îi fure somnul sau să o furi din priviri, tot nu e corect. Am auzit că cine fură sacii (!) primeşte între doi şi şapte ani închisoare. Vă imaginaţi ce roman ar scrie Dostoievski, dacă Raskolnikov, în loc să omoare baba, ar fi furat un sac de voturi? Cum ar fi dat el tîrcoale secţiei de votare, ce mustrări de conştiinţă ar fi avut, cum s-ar fi predat el organelor? Ce frumoasă ar fi literatura asta a votării, “romanul urnelor”…  Sau, dacă eşti femeie şi te cheamă Katiuşa Maslova, să te trimită la ocnă pentru că ai furat ditamai ştampila de vot, singura ştampilă din comună- oficial vorbind!- şi să-şi amintească Nehliudov că şi-a bătut joc de tine de trei ori, spunîndu-ţi să-l alegi pe Iliescu preşedinte, şi să plece după tine, să te convingă să dai ştampila înapoi!… Ce s-ar mai fi bucurat Tolstoi la fiecare patru ani, ce nuvele, ce memorii…

Bun, să presupunem că reuşesc să ma strecor cu ditamai sacul, pe seară, şi să depun votul. Întrebarea mea este: “Bine, bine, dar eu pentru cine votez?” Trebuie să recunoaşteţi că la noi cei mai profunzi gînditori au fost beţivii, şi că întrebarea asta e hamletiană. Cu alte cuvinte, vedeţi voi vreo moacă nouă, nu contează de la ce partid, pe care s-o votez în neştire, şi dacă găsiţi totuşi aşa ceva, sunteţi siguri că nu e ruda sau amorul cuiva, ori vreun hoţ recent, de care n-aţi apucat să citiţi în ziare?

Nu, hotărît lucru, cînd e vorba de vot, eu sunt oblomovist: mie-mi ajunge Zahar!