Lacrimi în “Compotul de fructe”
Nu am mai citit de mult timp cuvinte atît frumoase ca acelea din blogul pe care vi-l recomand astăzi.
Fiţi cu ochii în “Compotul de fructe” şi nu veţi regreta!
Sunt impresionat de profesiunea de credinţă în Cristos pe care scriitoarea acestui blog o face cu delicateţe, ca şi cum cuvintele ei ar fi petalele unui trandafir care se risipesc şi cad pe clape, iar muzica lor răspîndeşte armonii şi Duh de cer.
Ascultaţi-i frazarea, ritmul impecabil al povestirii, ideile pline de dragoste şi întrebările aşteptînd, liniştite, chiar şi nerăspunsul.
Dacă aţi citit cuvinte mai frumoase, scrise despre evanghelici de către un ortodox, de la Alex Androne încoace, vă rog să-mi spuneţi unde e locul acela şi mă voi duce să mă odihnesc, ghemuit, între rîndurile lor.
Nu ştiu din ce fruct sunt făcute “lacrimi(le) de pe treptele unei biserici”, dar aş vrea să-i spun autoarei să fie atentă, pentru că seara coboară iar îngerul Domnului i le va şterge cu sărutarea sa.
Rămîi ortodoxă aşa cum te ştii din strămoşi şi cum spui, şi vei bucura şi pe El, şi pe cei ce te citesc astăzi cu drag.
Compotul meu pentru tine cuprinde: trandafirii care plîng sunt ortodocşi ca tine, crescuţi la Moldoviţa, Rubinstein a fost evreu iar Chopin polonez şi s-a topit la Paris.
Impresionată sunt eu de modul în care ai descris aici rândurile mele. Nu e nimic deosebit nici în “frazare”, nici în “ritm”. E vorba doar de D/dragoste, de cele mai multe ori cu “D” mare.
Mulţumesc frumos atât pentru gânduri, cât şi pentru muzică.
Mi-aş dori să nu mai existe bătălii între acei ce cred în EL, într-UN acelaşi EL, pentru ca astfel să nu mai plângă trandafirii!
compotdefructe
iunie 29, 2009 at 5:50 pm
Compotule, dacă la mine în ureche aşa sună, ce vrei să fac?
Cît despre bătălii, aici ai spus o chestie de mare actualitate: tocmai sunt pe cîmpul de luptă şi mama lui Ştefan cel Mare nu ştie nici să închidă, nici să deschidă calculatorul şi tare mi-e că mă bat turcii.
Blogrollul tău e unic în felul lui, pentru că ne adună pe toţi: şi pe mine, şi pe Rotundu, şi pe Persona!
Cred că e singurul spaţiu unde nu ne-am scoate ochii, la figurat, evident. Cu alte cuvinte, la tine dragostea e cu D mare, ai dreptate.
rasvancristian
iunie 29, 2009 at 6:43 pm
Da. Am citit deja episoade din bătălie.
Pentru că, trebuie să mărturisesc: dacă n-ar fi fost el, n-aş fi ştiut nici de Marius Cruceru, nici de Ionatan, DanutM şi nici de tine (pentru că am mai trecut pe aici şi înainte de a intra în dialog). El mi-a indicat în mod direct blogurile voastre.
Nu ştiu cum se face… dar toate drumurile duc la Alin Cristea
Dacă citeşti pe blogul său, eu sunt “interlocutorul ce nu este din mediul evanghelic” care se tot minuna de conflictele permanente Rotund-Pătrăţoase. Iar mie mi-a cerut mereu acceptul să posteze discuţiile avute pe messenger
Aşa că, vrem nu vrem, tot “inculpatului” AC îi datorez faptul că vă citesc azi şi că unii dintre voi îmi sunteţi chiar prieteni. Fără AC şi, prin urmare, fără voi, azi aş fi fost mult mai săracă sufleteşte.
Aşa că Domnul să binecuvânteze sufletele voastre, al său, al tău şi al tuturor prietenilor/partenerilor voştri de “luptă”. Sunt sigură că Domnul va avea mereu grijă să vă apropie, şi nu să vă despartă…
compotdefructe
iunie 29, 2009 at 9:35 pm
Compotule, vorba ziariştilor: abia asta e o ştire! şi mă refer la faptul că tu erai interlocutorul din noapte a lui Alin Cristea. Bine, sună gen Watergate, iar eu nu pot decît să-ţi amintesc de un vers dintr-un cîntec demodat al lui Adamo: “Laissez moi le gloire de te trouver jolie.”
Cu drag.
rasvancristian
iunie 30, 2009 at 8:46 am
Bună dimineaţa!
non-evanghelicul mirat… (a se citi în La Rotundu, “O discuţie pe messenger”, care începe, firesc, cu: “ziua bună”) Asta ca să lămurim Watergate-uuuuu
Doar un rând sau două, sau trei, pentru că nu vreau să intru în subiecte de “conflict”: nu ştiu ce interlocutor de noapte o fi având AC, parcă era Pătrăţosu din câte citisem eu…
Eu eram cel de zi
Cam atât referitor la AC. Nu de alta, dar dacă mai zic ceva sincer şi adevărat din punctul meu de vedere, şi deci “de bine”, mă acuzaţi că fac parte din Reţea
Cele mai bune gânduri…
)
Oana (ca pe urmă chiar încep să mă identific cu compotu’ şi mă trezesc că-ncep să mă prezint aşa
compotdefructe
iunie 30, 2009 at 9:27 am
Bună să-ţi fie inima, Compotule!
Normal că ziua! Tu eşti luceafărul de dimineaţă!
mă gîndisem la noaptea neştiinţei noastre.
Oana, bună dimineaţa!
Nu te poţi confunda cu Reţeaua decît dacă-ţi schimbi numele, să spunem “Compoturile Evanghelicice”, ceea ce ar fi un fals, pentru că tu eşti ortodoxă şi pentru că ai vorbi în numele tuturor compoturilor, fără acordul lor.
Apoi, nu sinceritatea o discut eu, ci acoperămîntul pidosnic al unor tineri, care îmi amintesc de un schimb de replici din “Take, Ianke şi Cadîr”, dintre doi evrei din piesă:
“Cum care comnunitate? eu sunt comunitate!”
“Tu eşti comunitate? Şi eu care credeam că pe tine te cheamă Iţic!”
-redau din memorie, deci textul poate fi uşor alterat-.
Oana, sinceritatea este o condiţie esenţială iar dezvăluirile…, comunitatea e moartă după ele! (Eu sunt comunitate, da’ să nu ne mai ştie nimeni
)
rasvancristian
iunie 30, 2009 at 10:10 am
Voi ştiţi mai bine ce aveţi de împărţit
Eu sunt doar un cititor care vă apreciază în egală măsură pentru ceea ce scrieţi şi/sau reprezentaţi în această comunitate virtuală.
Spor maxim şi să fie de folos ceea ce gândiţi, spuneţi, scrieţi şi înfăptuiţi!
compotdefructe
iulie 1, 2009 at 2:15 pm
Compot de fructe, stai aşa! că nu scapi cu una-cu două!
Cînd am postat prima chestie, aia cu mîrlanul, nu au trecut decît cîteva ore şi pe blogul Rotundului a apărut o fotografie cu un ditamai mîndreţea de măgar gri: Iunie 8.
Era clar unde bătea, nu?
Atunci, i-am scris un text scurt, care nu a apărut, ceva în genul: “Aline, îţi şade bine griul. De unde ai vopseaua?”
Nici pînă în ziua de azi nu mi-a spus. O ţine numai pentru el şi Reţeau lui, eu aşa cred! Asta ca să ştii şi ce nu apare, că eram dator luceafărului de dimineaţă.
rasvancristian
iulie 1, 2009 at 6:10 pm
Să trăiţi! Prezent!
Mă gândeam eu că nu scap…
ca să pricep de ce vă bateţi/războiţi voi între voi, ba Rotundu cu Pătrăţosu, ba alţii între ei – dar tot ei, ba tu cu R. acuma…hmmm. De la un timp m-am liniştit. Am încredere că stă Hristos nu doar în voi, ci şi lângă voi, chiar lângă umăr şi veghează EL bătălia. E doar un pas înspre înţelepţire şi înspre îmbunarea inimilor, de fapt, aşa-i?
Oricum, vei fi catalogat cel puţin drept răutăcios, iar eu DEJA am fost avertizată că “sunt doar o biată piesă a unui puzzle. Al tău puzzle” 
Aşa că nu-mi fac griji.
Raportez: rămân la părerea mea, şi anume că taaaaarrrreee vă mai place joaca tuturor. Era o vreme când eu chiar mă frământam şi îmi frângeam mâinile sau creierul – aşa mic şi tulburat cum este el
Îţi va răspunde el până la urmă, şi nu prin măgăruş, că nu rămâne niciodată dator
Rămân la urarea mea: să fie de vreun folos ceea ce voi v-aţi pus în gând! Sau şi mai bine, ce v-a pus Domnul în gând… Iar dacă nu-i niciun folos pentru ale voastre suflete sau inimi, să vă opriţi la timp…
compotdefructe
iulie 1, 2009 at 11:07 pm
Oana, pentru mine blogul este singura cale de comunicare.
Dacă mă abordează cineva pe mail, răspund mult mai politicos decît scriu pentru toată lumea. Nu ştiu de ce fac asta, aşa simt, şi cei care au încercat să mă mai tempereze în trecut ştiu că aşa este. Mi se pare realmente dezgustător să bîrfesc pe cineva, să-i adresez injurii şi el să nu le vadă, mai ales că nu ştiu ce satisfacţie “răutăcioasă”- cum spui tu
– aş avea.
Dumnezeu mi-e martor că tot ceea ce comentez nu fac premeditînd o acţiune viitoare, şi numai ideea că aş putea să mă folosesc de cineva, într-un anume joc secund, mi s-ar părea iadul, iar eu în piesa asta nu am primit rol.
Admir scrisul tău, ideile tale, naturaleţea şi sinceritatea trăirilor şi mă bucur că, în ultima postare a ta, ai declarat că ţi s-a risipit pentru moment tristeţea. Dacă măcar cu o fărîmă am contribuit şi eu la asta, îi mulţumesc lui Dumnezeu, care m-a trimis pe blogul tău, după urarea splendidă pe care i-ai făcut-o lui Ionatan, la căsătoria sa.
Cu cît oamenii sunt mai orgolioşi, cu atît vor fi mai violenţi, chiar în dezbateri mărunte, iar orgoliul este un mare păcat. Sunt multe postări pe care le-aş reformula, dar prefer ca schimbările să se producă în interior, iar ceea ce am scris să rămînă un document al unei sincerităţi reînoite.
Cu drag.
rasvancristian
iulie 2, 2009 at 1:53 am
Bună dimineaţa!
“Răutăcios” nu am spus eu, altcineva îţi va spune
Recunosc că nu îmi place deloc când sunt îndemnată să mă feresc, să fiu atentă, vigilentă, pentru că există tot felul de conspiraţii în jur şi de oameni care se folosesc de alţi oameni pentru nu-ştiu-ce scopuri. De parcă acei “îndrumători” n-ar avea pic de încredere în capacitatea mea de a judeca… sau de a simţi. Am renunţat, în ultima vreme, la a mă preocupa ceea ce cred unii sau alţii despre abilitatea mea de a “face diferenţa”. E o mare pierdere de timp… şi de viaţă, din aceea reală sau “din abundenţă” cum spune E. Stanley Jones.
Scrie, scrie în continuare… şi sufletul îţi va fi aşa cum ţi-l modelează Domnul. Tu ştii mai bine decât mine că, EL lucrează în inima ta, prin urmare nimic din ceea ce faci, nu ar trebui să fie potrivnic LUI.
Am citit cu mult interes, dar şi cu strângere de inimă postarea ta “Şi sfinţii se clonează”. Pentru că sunt complet de acord cu ce ai scris acolo. Şi eu simt dor de Dumnezeu. Iar când observ ce se petrece în lumea mea, cea ortodoxă, sau evanghelică sau de orice alt fel ar fi ea, mi se strânge inima. Mă crezi sau nu, acela a fost momentul care a declanşat dorinţa de a scrie eu pe blogul meu postarea referitoare la “Lacrimi pe treptele unei biserici”.
Aşa că îţi mulţumesc de două ori. Mai ales pentru cuvintele frumoase şi pentru încrederea ta. În cuvintele mele.
Urarea pentru Ionatan şi pentru Sorina a fost şi este, într-adevăr, pornită din cele mai ascunse unghere ale inimii mele. De acolo de unde Cerul se vede senin chiar şi atunci când nori grei îl împovărează cu dansul lor, adeseori haotic…
compotdefructe
iulie 2, 2009 at 11:21 am
Bună dimineaţa, Oana!
Pe treptele unei biserici am stat şi eu cu o lună în urmă. Era duminică şi ne-a prins Dumnezeu la Durău. Am fost la biserica Schitului de acolo, iar predica a fost foarte frumoasă, despre “Isus, Lumina lumii”. Pe treptele din faţă, prin grădină, se jucau copiii, aşa cum se zbenguie albinele, cînd învaţă să zboare către Dumnezeu. Cînd ai pus titlul acela şi am citit şi completarea, imaginea de atunci s-a contopit cu lacrimile postării tale şi m-am hotărît să bucur şi pe cei ce nu te-au citit pînă atunci. Nu noi ordonăm lucrurile, ci El.
Cu drag.
rasvancristian
iulie 2, 2009 at 11:44 am
Eu trebuie să îţi mulţumesc pentru că ai ales să scrii despre blogul meu. Nici nu m-am aşteptat.
Încă de la început mi-am propus să nu îl “promovez”, cum se spune, mă gândeam că scriu acolo pentru mine şi pentru încă cineva… (de altfel în primele postări am şi explicat de ce a apărut). Mai târziu am citit ce a scris dl. Cruceru, şi anume: dacă “ne facem” blog şi nu e citit decât de câţiva oameni, parcă nu l-am avea…(în ce sens, oare, mă întrebam, adică n-ar mai avea rost?!). Depinde ce urmăreşte fiecare… sau cu ce inimă îl scrie. Sau pentru cine şi de ce.
Eu cred că Dumnezeu m-a citit şi mă citeşte încă, şi-n fiecare zi îmi şi răspunde…
Tot cu drag… şi cu urări de sănătate, putere şi bucurii pentru tine şi pentru familia ta!
compotdefructe
iulie 2, 2009 at 2:14 pm
M-am infruptat deja din”compotul de fructe”si ma bucur sa vad ca mai exista oameni binecuvintati care apreciaza sinceritatea din postarile tale{care pe unii ii deranjeaza de altfel…}.Multumiri pentru minunatii trandafiri si muzica Divina.Multa sanatate si sa ai in continuare aceeasi ravna pentru D-zeu.Ferice de tine daca poti fi o lumina acolo unde traiesti si un model,cat si sa-L slujesti pe EL prin darul de a scrie pe care l-ai primit.
cindy
iulie 2, 2009 at 5:29 pm
Dragă Oana, mulţumesc pentru urările de bine şi le intorc cu drag către tine şi toţi care-ţi sunt aproape, lipiţi de suflet.
Aş vrea, dacă se poate, ca Dumnezeu să facă o minune în cazul tău şi să primeşti din toate “taberele” ceea ce şi tu dai lor, adică pace, înţelegere şi dragoste.
Blogul creştinilor este tot în planul lui Dumnezeu. Totul este să nu te crezi un fel de dumnezeu: meteahnă de care suferă, de fapt, numai bărbaţii şi, indirect, femeile care-i conduc cu delicateţe pe aceştia din urmă.
Cu drag.
rasvancristian
iulie 2, 2009 at 9:54 pm
Cindy, vezi cum “m-am scos” cu postarea asta despre blogul Oanei? Unde ar mai fi scris cineva nişte lucruri atît de frumoase, pentru că pe front nu se vine cu flori decît la bolnavi şi la răniţi, adică în tabăra adversă.
Mulţumesc în numele Oanei iar eu am să fac 10 genu flexiunii, apoi să dau mobilizarea la neuroni, că deja s-au îmblînzit şi ling galeş ţeava tancului.
rasvancristian
iulie 2, 2009 at 10:00 pm
F.bine,treci la dusuri scotiene!M-ai binedispus de dimineata,desi daca spun asa iar o dau in bara,ca nu asta-i menirea”strajerului”.Ce sa fac daca eu cand se ascut sabiile ma ascund si astept sa treaca”furtuna”si ies doar cand mai apare cate un steag alb…
cindy
iulie 3, 2009 at 9:02 am
Cindy, cînd aminteşti de “străjeri” trebuie sau să iei poziţie de drepţi, sau să citeşti cîte ceva din viaţa lui Dănole, comisul. Altfel, ieşi tu cu steagul alb, dar ei văd roşu şi o să spună că ne-am înţeles să vorbim cifrat. Ieşenii ştiu de ce.
Cu drag.
rasvancristian
iulie 3, 2009 at 10:58 am
Dacă toate tancurile ar fi îmblânzite sau “înmuiate” de dragoste, nu şi-ar mai găsi rostul… şi poate că ar fi mai bine.
Admir şi respect blogurile creştine, mai ales atunci când găsesc (mai uşor sau mai greu) miezul/sâmburele creştin din ele. Al meu blog nu are deloc pretenţii a fi unul creştin şi nici nu va deveni aşa vreodată. E mult prea păcătos omul care scrie
Spor! si multumesc ca ţi-ai oprit privirea asupra rândurilor mele.
Mulţumesc şi ţie, Cindy, pentru vizită.
compotdefructe
iulie 6, 2009 at 10:03 am
Oana, dacă nu te lepezi de creştinism, înseamnă că blogul tău este creştin. Cît crezi că atîrnă o cupă de versete în ochii Domnului? 100 de grame? poate mai mult?
Sau nu, aici se măsoară cu tona de clikuieli: cine e mai clikuit, e mai cu dosul în sus. Dau şi exemple, dar simt că nu vrei asta!
rasvancristian
iulie 6, 2009 at 2:49 pm
De creştinism nu mă lepăd. Şi nici adepta măsurătorilor (mai ales cantitative) nu sunt, poate doar cu excepţia cafelei, ca să nu pun în exces
Nu nu nu… nu mai vreau exemple, le intuiesc deja, chiar înainte de a-ţi trece ţie prin condei sau tastatură
compotdefructe
iulie 6, 2009 at 4:09 pm