Vindecătoru

Matrixevanghelia este leit-poleită tăticul ei: cît de evanghelic e Alin Cristea, tot pe atît este şi Reţeaua lui. N-o scrie el, sigur că da, dar senzaţia care rămîne, după ce o frunzăreşti, este că Matrixevanghelia se poate scrie singură. Pe noua pagină de calculator se lipeşte cu superpastă o nouă foaie viu colorată care te anunţă că undeva, cineva, te sîcîie cu ceva, te adoarme cu vreo cuvîntare sau îţi cîntă ceva: cu gura sau cu instrumentul. Tot ce se face este spre “lauda Domnului”, fie că e vorba de o tabără cu familiile, fie că se lansează cartea unui tip despre care nu afli ce confesiune are nici dacă treci de pe interfaţa windows-ului şi intri în “măţăraia” din MSDOS.

Tentativele de a ciripi naiv pe teme „inspirate din Cuvînt”- cum ar putea fi altfel, nu? expunerile amorfe, pretenţioase şi în limbaj de lemn pseudoevanghelic din unele locuri ale reţelei?- sunt de cele mai multe ori, expirate din bojocii unor minţi astmatice. De aceea, sunt nedorite în Reţea, pentru că ele arată cît de pe dinafară sunt, din toate punctele de vedere,  majoritatea celor trimişi de Rotundu pe pămîntul patriei să dea din evanghelia sa. Uneori sunt stopate  explicit, şi am să vă delectez în curînd cu o astfel de directivă dată pe şleau, de Vasile Tomoiagă- dar nu în stilul  Tomoiagă, ci a lui Luca, nu evanghelistul, ci stalinistul care făcea echipă, nu cu Rotundu, ci cu Ana Pauker.  Şi pe bună dreptate, din moment ce domnii nu că par, dar chiar sunt grei de cap, cînd e vorba de iuţimea priceperii şi a comenzii.

Călătoria prin Reţea mi-a dat senzaţia unui şantier în lucru, unde se construieşte o Megastructură, o Zonă tarkovskiană pe invers, în care dacă arunci un şurub,  îţi vine înapoi şi te loveşte unde îl doare pe voinic mai tare. Am să vă dau exemple de impoliteţe a anunţului, frizînd bădărănia, chiar la case mai mari, venind de sub semnătura unui L. Percy. În altele vorbesc despre politica externă şi evanghelizare pe un ton atît de războinic, încît îţi dai seama că „ultimul mohican”- fie el turc sau român de prin Moldova- va fi sau creştinat, sau va muri de rîs.

În general, două sunt reacţiile pe care le am după citirea Reţelei.

Prima ar fi să înşfac ciomagul să să-i iau la alergat, pentru că şi-au creat un brand de reprezentativitate, care aduce mari prejudicii imaginii de evanghelic, din toate punctele de vedere. Reţeaua e formată din celule pline de colaje stridente,de  texte leşinate-nu inspirate, cu apariţie sporadică- unele la interval de săptămîni sau luni-, iar matricele sunt păstrate ca o conservă goală, în care, la un moment dat,  să se toarne ceva, un produs oarecare, orice “dioxină” spirituală .  Procedeul este cunoscut din lumea care nu se vede: clădiri, care astăzi sunt spitale sau biserici,  pot lua oricînd o altă destinaţie, în funcţie de cel care le-a construit şi le întreţine. Avînd firma în cauză şi calitatea deplorabilă, numai cinste nu-mi fac numindu-se astfel. Nu mai vorbesc despre vasul amiral, adică „România Evanghelică”, care ar merita capitole aparte de analiză, pe care văd că nu le mai face nimeni în România, iar pe mine chiar mă dezgustă să le fac. Au fost atacaţi acolo oameni care s-au apărat ca vai de mama lor, peltic şi laş.

A doua reacţie a fost de stupoare: cred că nici bătrîna securitate nu a lucrat atît de bine ca ciracii cu evanghelia lui Rotundu în gură şi calicia în minte. Ei au catagrafiat toate locurile de adunare ale creştinilor, toate casele unde se întîlnesc şi le-au dat pe blog. Totul poate fi supravegheat şi monitorizat, iar dacă tot vorbim despre vremurile din urmă, o eventuală prigoană a creştinilor va fi mult uşurată de acest stil triumfalist şi imbecil al cantităţii revelate. Tendinţa de globalizare nu vine de la Dumnezeu, pentru că una este Biserica Lui Universală, în care suntem cuprinşi toţi, de la chinezul ascuns în fundul orezăriei de teama regimului comunist, pînă la baba care cîntă despre Domnul în gura mare în lanul de ştiuleţi- şi alta este catagrafierea locurilor de întîlnire şi a programului „la zi”.

Nu mă mai mir de ce oglinda spartă a aşa-zisului evanghelism românesc arată o imagine de care rîde toată lumea. Jubilaţia lui Mănăstireanu are temei pe ce se vede, pe acest fals zgomotos şi ţipător colorat al Matrixreţelei, pe care prietenul său, Rotundu, a construit-o. Iar jocuri de societate precum “Păcălici”  şi “Popa prostu” nu pot concura cu bridge-ul catolic, asta e adevărat!

În viitoarele postări, voi aduce argumente de tipul „copy-paste” dar  le voi comenta, atît cît mă pricep. Voi, cei ce citiţi, veţi judeca dacă Matrixevanghelia vă reprezintă sau nu: ca inteligenţă, gust, educaţie şi, mai ales, trăire spirituală. Pe mine categoric, NU.