Vindecătoru

Ingenios neam, românii! Toată lumea se bate pentru un brand de ţară.  Ne văităm, pe bună dreptate, că Europa ticăloşită i-a furat lui Paulescu dreptul de întîi născut la insulină şi, odată cu el, premiul Nobel pentru Medicină.

Am fost alintaţi mereu cu geniu, am avut oameni frumoşi- şi cînd spun asta nu mă gîndesc neapărat la Nicu Constantin sau Draga  Olteanu- ci la sufletul lor, la mintea care a copt splendori nepreţuite. Nu era Blaga aproape de Nobel? cu atît mai mult cu cît fusese dat afară din Universitate şi o ducea cumplit de greu din toate punctele de vedere. Lumea a preferat pe altul. Read the rest of this entry »

Cu Mazăre înţolit pe scenă ne-am văzut fundul prin găurile din turul pantalonilor. Tot ce face Mazăre ar face şi monoliticul popor român dacă măcar o zi ar avea banii acestuia. Cum nu-i are, jinduieşte şi se uită prin găurile de ozon să-l prindă pe dumnezeu de picior cu vreo afacere, să-i dea şi lui o parte: încearcă să fie la zi cu lumina sfîntă adusă din steaua polară, să se învîrtească de-o veşnicie cu spirala MISA, sau să înţepe cu obeliscul străbun egipteano-dacic de la Costineşti,  mătrăguna din care să-i curgă în fiecare zi ţicneala sincretică de la malul mării, în cerul gurii,  inundîndu-i  labirinturile subterane ale plajelor de neuroni. Nici cele care se văd nu sunt mai curate, explodînd prin prezervative anti-persoană, seringi de multă întrebuinţare şi printre munţi de ţîţe goale, de care fuge cancerul de piele ca dracul de tămîie. Acolo e ţara lui Mazăre, el e brelocul cheilor cu care  Neptun dă  liber sirenelor  din toate mările sexului. Din nefericire, vinovat este cel care a încurcat măgarii şi a pus zvastica pe crupa celui roz.

Dar n-a apucat bine să facă Mazăre pe neamţu, că a venit Neamţu să facă pe Mazăre. Read the rest of this entry »

Cînd a murit tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej, poporul l-a bocit monolitic. Veţi spune că nu toţi gîndeau aşa, că nu aveau încotro. Ascundeau înăuntrul lor adevărul, iar la suprafaţă nu era decît uniforma. Că totul nu era decît un teatru, deşi fostul Secretar General al PMR fusese apreciat chiar şi de Occident, ca unul care trimisese acasă trupele sovietice care ocupau România.

În zilele acelea, tot poporul trebuia să-şi plîngă conducătorul. La şcoală- eram puşti pe atunci- am îndrăznit să rîd în clasă şi am fost trimis nu pe hol afară, nu afară-n curte, ci afară acasă. Şcoala este tot acolo, lîngă piaţa Amzei, în centrul Bucureştiului. Ipocrizia a rămas şi ea la loc central. Read the rest of this entry »

Atacul la Mazăre mi-a amintit de elanul monolitic românesc. Împinşi de la spate, momiţi din faţă, ne simţim apăraţi cînd ne aflăm înglobaţi într-o masă de oameni care gîndesc la fel ca noi. Care strigă alături de noi. Sloganuri.

Pe cîţi dintre români îi mai interesează armata germană al celui de-al treilea Reich, din moment ce s-au făcut atîtea filme, în care au apărut o mulţime de actori mari înţoliţi în uniforme de SS?

Cică acolo era teatru, dar la Constanţa ce a fost? Nu tot un fel de commedia dell’ arte? E Mazăre mai condamnabil decît spurcăciunea de homosexual care alerga travestit în Cristos pe străzile New York-ului, într-un videoclip considserat de “lumea bună” ca nevinovat, ba chiar amuzant? Read the rest of this entry »

Nu cu mult timp în urmă am plecat din Tîrgu Neamţ, am trecut peste Ozana, am cotit dreapta în intersecţia de la Humuleşti, am luat-o prin comuna Vînători şi am urcat vreo 20 de kilometri de şosea prin comuna Pipirig. De cîte ori fac drumul ăsta îmi pare că umblu prin literatură, iar kilometri nu sunt pagini, ci anecdote. Casele, multe dintre ele, par neschimbate: mă aştept să iasă în pragul uneia Ionică a Petrei, umblînd să ascundă pupăza care-l tot necăjea de dimineaţă pînă seara.

Noi nu scăpăm aşa de uşor de pupezele noastre, Creangă a fost mult mai deştept. Unii chiar le ţin la rang înalt, în vîrful copacului social: păsările paradisului turistic românesc, de exemplu. Read the rest of this entry »

N-o să vă vină să credeţi, dar un eveniment unic în istoria prezentului, întîlnirea de la Aiud dintre Părintele Iustin şi actorul Dan Puric, a avut loc acum cîteva zile. Martorii evenimentului şi comentatorii lui au avut o viziune total opusă asupra celor întîmplate. Este cunoscut opiniei publice faptul că între actor şi arhimandrit relaţiile s-au răcit şi în jurul celor doi s-au format echipe de susţinători, care întreţin o larmă sfîntă cu unele, să le spunem, accente de vodevil ortodox.

Motivele scandalului vor rămîne o taină la fel de profundă pentru ochii neofiţilor, măcar şi pentru faptul că nici ei nu ştiu exact din ce s-au luat şi cine a început primul. Tabăra lui Puric susţine un anumit proiect sfînt, numit de ceilalţi mason sadea, în timp ce partea adversă, unită în jurul părintelui Iustin, care pare să nu mai înţeleagă mare lucru din ce i se întîmplă, are alt plan, la fel de sfînt, acuzat de tabăra lui Puric ca fiind rodul minţii unor securişti şi lefegii ai răului. Read the rest of this entry »

Am sărit pîrleazul “României păcătoase” şi am intrat, nevoiaş, pe domeniul privat al “României Evanghelice”: mult aer comprimat, multă bunătate de Rockford, culori frumos calcinate, liste cu supă de bloguri ţestoase, tolbele dragostei din piele de rotundu(nelă)  sălbatic(ă)  şi multe idei afînate proaspăt prin furcile caudine cu Alin(t) Aroma.

În nici un loc din lume nu vezi cum funia trecutului se împleteşte atît de strîns cu aţa prezentului, ajungînd atît de aproape de parul dragostei creştine, ca în curtea Catedralei NeamuluiMatrix: feţele puse pe masa verde a păşunii, mai ales în zona alpină a poveştii, m-au liniştit în privinţa continuităţii sabotajului la sfinţi. Read the rest of this entry »

Ca să putem înţelege ce s-a petrecut din anul 1918 încoace, trebuie să ştim că virusul gripal nu este o entitate monolitică, ci trebuie văzut ca o echipă de gene, din care fac parte 8 jucători. La un moment dat, sunt eliminaţi din lot unul sau doi dintre aceştia şi aduşi alţii noi, care să facă din echipă un instrument eficace. De obicei, noua alcătuire genetică este păstrată în promiscuitatea rezervorului aviar, loc în care începe să lucreze ingineria genetică naturală, de unde iau naştere tipuri încrucişate de virusuri gripale, care trec peste barierele speciilor, infectînd oamenii şi alte mamifere.

Cum se produce această trecere, fabricarea virusului cu transmitere de la om la om, nimeni nu ştie exact.

Este greu de spus şi nu există unanimitate: cum s-a păstrat material genetic de la virusul din 1918? În noul virus pandemic gripal A (N1H1), există două virusuri porcine, din care unul derivă din virusul de acum 100 de ani. Read the rest of this entry »

Monahul Moise culege mărturiile despre un personaj de legendă care şi-a sfîrşit existenţa sa pămîntească în închisoarea de la Tîrgu-Ocna şi scrie o carte numită „Sfîntul închisorilor”, care a apărut în anul 2007 cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia.

Despre Valeriu Gafencu, pastorul Richard Wurmbrand scria în cartea sa, „Cu Dumnezeu în subterană”, în finalul evocării, de altfel plină de spiritualitate, de compasiune şi de adevăr trăit, următoarele:

„Isus ne spune că, dacă o sămînţă care cade pe pămînt nu moare, nu poate da rod; dar după ce moare, ea renaşte într-o floare frumoasă; tot aşa cînd trupul material moare, este înlocuit de unul spiritual. Inima lui Gafencu, hrănită cu idealurile creştinătăţii, va da cu siguranţă rod.”(1),(2). Read the rest of this entry »

Despre Richard Wurmbrand  sunt scrise multe lucruri pe care le ştiam, dar şi unele despre care doar acolo le-am aflat. E un fel de a spune “aflat”, pentru că informaţiile nu-mi inspiră încredere iar unele din ele mi se par scandaloase. De ce le citez aici? pentru că orice este legat de pastorul Wurmbrand, orice amintire, orice comentariu care nu vine direct de la el, trebuie considerat un eveniment important. Amalgamul de idei teologice, provenind din lumea vestică, par să suscite discuţii înflăcărate  pe bloguri, dar cercetarea unei literaturi ortodoxe, chiar dacă provine din zona neecumenică a ortodoxiei, este considerată neinteresantă,  fără atingere pentru lumea evanghelică. Poate că mai sunt şi alte motive care determină această stare de incomunicare, aproape de dispreţ, faţă  de cei care ne contestă cel mai înfocat dreptul la cer: ortodocşii „ultras”. Read the rest of this entry »