Vindecătoru

Sunt în ţara nimănui, în timp ce subiectul a murit în mine. Am luat idee după idee, am ridicat-o din indiferenţă şi am curăţat-o să văd ce vrea să-mi transmită. Şi mi-a explodat în mînă. Port mii de schije de cuvinte, care mă fac să sîngerez de moarte. Mă uit şi văd ziduri închise peste tot. Şi fumuri şi miasme de tot felul. Cetăţile cu apa otrăvită de ură şi de nepăsare, cu fîntîni nesăpate încă. Pluteşte un nor de aşteptare, tună a început şi fulgeră scărbit, un nor de iască.

Citesc un petec de hîrtie şi rîndurile îmi joacă înainte: oamenii îşi anunţă familiile, într-o limbă a nepriceperii mele, spunînd că dorinţa lor este ca

„fiecare membru al familiei sa fie motivat in fiecare aspect pe care îl preocupă.”(1)

şi se spune că oamenii aceia vor fi împărţiţi, după vîrsta lor, sau după gîndurile lor, sau după păcatele lor- nu ştiu, şi chiar dacă aş şti, nimeni nu m-ar crede că este aşa.

Mă gîndeam că oamenii aceia se vor aduna în tabere pentru că se iubesc, nu pentru că sunt săraci şi nu pot pleca foarte departe, pe tărîmuri străine. Aş vrea să intru în cetăţile lor neotrăvite şi să întreb, dar străzile îmi alunecă ca un covor pe sub picioare, pustii şi arse de tăcere.

Merg mai departe şi văd un grup de oameni care trec din casă în casă. Vin de departe, cu armătura pe ei. Unul îmi spune că participă

„la o cruciadă de evanghelizare în diferite localități din județul X, unde se va merge din casă în casă pentru a propovădui Evanghelia.”(2)

Cuvîntul se rostogoleşte cu vuiet prin cap, ca şi cum mintea mi s-ar fi golit de alte sensuri. Mi se părea că oamenii aceia pleacă spre trecut, şi legănarea lor tragică, tîrîndu-şi încălţările rupte ale rîvnei evangheliei, şi am plîns pentru ei. Nici cruciada copiilor nu mi se păruse atît de tristă ca aceea, nici armatele de copiii adunate de Hitler, mai amăgitoare, pentru că în Matrixevanghelia cuvîntul cruciadă era interzis, parafat şi semnat, lucru de care ei, bieţii, nu ştiau.

Lîngă o altă cetate, am văzut un tînăr care îi chema pe alţii să vină degrabă lîngă el:

„Vom viziona un material interesant, şi studiem lectia 1 din cartea 2. pentru formarea de lideri”- le spunea el cu foc- (3)

Fiecare avea la el Cartea 2 şi ţineau degetul semn la prima lecţie. Era aşa de strînsă la piept, încît doar ei ştiau ce carte este. Cred că era a doua carte a lui Dumnezeu, după Biblie.

De după un colţ, se auzea o muzică de carnaval.

„Character First! Character First!”

-ţipau cei 49 de oameni, bărbaţi şi femei, costumaţi în cele 49 trăsături de caracter-. (4)

Unul din ei mă trase de un nasture şi-mi spuse răstit:

„Caracterul bun transcende diferenţele, cum ar fi: vârsta, poziţia, statutul financiar, religia, sexul, personalitatea, familia si educaţia.”

„Da, şi religia, bine spui matale, şi religia!”- ţipa a cincea trăsătură de caracter.

„Caracterul bun izvorăşte din inimă.”

- îmi spuse un tînăr care avea desenată o inimă mare pe spate. El era „omul inimă”, interpretînd locul din care izvorăşte caracterul frumos, fără ajutorul lui Dumnezeu.

„Asta e de citit şi de promovat”

– spuse Iancu, primar al Cetăţii de Caracter, către mine, şi-mi dădu un pliant să-l duc în cetatea de unde venisem, ca să afle toţi.

Mergînd mai departe, am ajuns în dreptul unor femei care ţineau fiecare cîte un sugar în braţe, iar în mijlocul lor, un pastor le explica că

„S-a remarcat încă din antichitate că un nou-născut comunică prin ţipete şi plâns cu părinţii săi.”

- iar mamele se uitau deja la sugari ca la o preţioasă comoară dezgropată.

„Ideea este larg acceptată, dar puţini îşi dau seama că şi adulţii pot comunica inadecvat , atrăgând atenţia prin “strigăt de ajutor”

- continuă pastorul sau ce-o fi fost el, în timp ce femeile deja repetau cele învăţate, scoţînd ţipete sfîşietoare. (5)

Am plecat îndurerat că nu le puteam ajuta cu nimic şi am trecut pe lîngă zidurile unei alte cetăţi , şi am văzut scris pe poartă următorul anunţ:

„Turcia este o ţară care măcelăreşte, asupreşte şi persecută pe cei ce nu sunt musulmani.”(6)

M-am îngrozit că istoria e pe cale să se repete, şi m-am auzit îngînînd fără voie şi cu mare frică, „Stefane, Măria Ta, tu la Putna nu mai sta!”, deşi mănăstirea aceea era foarte departe, peste munţi înalţi şi peste un troian de vreme.

În dreptul unei alte cetăţi, mai mică şi mai săracă în oameni, am văzut cîţiva trăgînd la galere, pe Jiu. Se rugaseră cu o seară înainte şi fuseseră prinşi. Cel mai bătrîn dintre ei recunoştea cu amar: (7)

„Câteodată putem să comitem acest delict al falsificării în rugăciunile noastre.”

Da, mi-am zis, uite ce poţi păţi dacă te rogi!- şi am plecat amărît şi cu teamă, pentru că şi eu mă rugasem în ziua aceea, dar scăpasem neprins.

1. Galaţiul Evanghelic 2. Botoşaniul Evanghelic 3. Dîmboviţa Evanghelică 4. Hunedoara Evenghelică 5. Botoşaniul Evanghelic 6. Sibiul Evanghelic 7. Făgăraşul Evanghelic