Prinţ şi cerşetor
Trebuie să vă mărturisesc că nu mă interesează cîtuşi de puţin ce părere are mai ştiu eu care domn de pe netul evanghelic despre cît de serios sau nu este blogul acesta. Cu mult mai puţin decît deloc mă nelinişte poziţia celor care manevrează mormane de bloguri şi le întorc cu furca, să nu se încingă fînul. Am alergie la bloguri mucegăite şi am să inventez o noţiune nouă: boala fînului la bloguri. Începe cu un guturai uşor, apoi ochii se roşesc, gîtul ţi se strînge, apare o tuse seacă şi simţi că au venit alţii şi ţi-au inspirat tot aerul din livada blogului. Încerci să scuipi, să dai “răutatea” afară, dar în zadar. Şi asta se întîmplă sezonier, cînd se dau blogurile la-ntors, alea multe, zecile de căpiţe uscate de ploaie şi umezite de vînt.
Citind, în schimb, o predică de-a lui Spurgeon, tradusă şi publicată la ed. Stephanus în 1994, intitulată “Smochine şi măsline”, pot să vă spun că am simţit că, prin intermediul textului, bătrînul predicator londonez mi-a dat de înţeles că lucrurile nu sunt tocmai în ordine cu mine şi cu blogul meu.
“În Biserica lui Dumnezeu totul se împlineşte minunat.”, spunea el.
Din punctul ăsta de vedere, blogul meu numai biserică nu este! Şi am să merg cu textul mai departe, ca să vă explic de ce spun asta.
“De exemplu, cînd un om este cuprins de mînie şi foloseşte un limbaj urît, cine-l aude se poate întreba: ‘Oare a fost vreodată acest om creştin’? Altul, care-l cunoaşte, poate răspunde: ‘Da, el cîndva vorbea frumos şi cald şi părea să fie un bun creştin’ Se prea poate să fi fost aşa în cazul său, dar desigur, numai un creştinism de slabă calitate poate produce un astfel de element. Mai bine să ne ferească Dumnezeu de o asemenea comportare onorabilă pe de o parte şi ruşinoasă pe de alta. Ce s-ar întîmpla dacă toată lumea din Biserică s-ar comporta la fel?”
Citatul recunosc că e cam lung, dar reflectă aproape în totalitate tot ceea ce-mi reproşez mie şi ar fi necinstit din partea mea să nu v-o spun şi vouă.
Dacă cineva mă face, indirect, tîmpit, este creştineşte să-I fac şi eu mîrlan? Mai trebuie să vă dau răspunsul? După ce l-am umplut de cadouri verbale pe omul nostru, mai are rost să moderez pe altul, care face exact ceea ce am făcut şi eu la început?
Apoi, vine şi întrebarea, la fel de firească şi conformă textului lui Spugeon:
“Să presupunem, de exemplu, că unii oameni ar frecventa cu aceeaşi pasiune şi Biserica şi un local de destrăbălare.”
Deci, dacă blogul biserică nu e, nu devine un loc de destrăbălare, unde “primesc şi dau”? Există un grad de deşertăciune în chiar sîmburele noţiunii de blog, sau o cultiv numai eu? Mai spunea englezul că “ciudată mai e transformarea dintr-un sfînt, în păcătos”, care ar conduce la “nevoia unui buletin meteorologic pentru a şti cum se va schimba acest om”. Dacă mă gîndesc bine, mare deosebire între ceea ce spunea Spurgeon şi ceea ce cred eu despre mine, nu prea este.
Fiind o temă de meditaţie, am apelat la un om care ştiam că nu a menajat pe nimeni, începînd cu el însuşi. Dacă m-aş raporta la alte bloguri, şi mai ales la cele pe care le critic mai des, n-aş face mare scofală. Cel mult să încep să cred că am justificare să spun orice, că scopul de a combate ecumenismul, socialismul, iezuitismul şi prefăcătoria, falsul şi minciuna gogonată îmi poate da dreptul să-i iau pe toţi de moţ şi-n palme- figurat vorbind, evident-. Ori, eu nu de febra fînului vreau să sufăr, dînd cu nasul, zilnic, de ei, ci de o desensibilizare reală. A striga adevărul pe uliţă nu e suficient, pentru că există o măsură în toate, iar proporţiile nu le stabilesc eu. În acest sens, citiţi ce frumos spunea Spurgeon despre mine, şi vreau să închei postarea asta cu acest gînd:
“Aceasta nu înseamnă numai o schimbare a aspectului exterior, nici abandonarea păcatelor şi nici dorinţa de a poseda anumite virtuţi, ci este aici vorba de o lucrare măreaţă, o ieşire completă în afara existenţei tale.”
Draga Razvan e greu sa fii in mijlocul luptei ,gata sa acorzi o mana de ajutor ,o incurajare ,un zimbet sa stergi o lacrima ,sa lupti in rugaciune pentru cineva! Cineva spunea”Daca Domnul s-ar fi ocupat de farisei nu ar mai fi avut timp de vamesi “!
viorica
iulie 7, 2009 at 3:39 pm
Chiar trebuie sa fi un print-predicator ca sa faci o lucrare buna?? Se poate sa fi print-,predicator si totusi sa ai surpriza sa nu fi in cer cu ingerii?? Moise nu era cel mai bun orator. Eu nu-s cea mai buna poeta . Umila mea parere este ca nu noi trebuie sa ne acordam credite si titluri, ci Dumnezeu. Nu inseamna ca daca unul ma injoseste, o va face si Dumnezeu. Nu inseamna ca daca unul ii spune altuia print, cu siguranta o va face si Dumnezeu…
Lia
iulie 7, 2009 at 6:31 pm
Viorica, dar dacă ne ocupăm şi de farisei, şi de vameşi, nu există riscul să uităm să ne ocupăm şi de noi? Deschizînd o carte din cele vechi, încerc să văd ce mi se potriveşte.
Apoi, mai sunt şi basmele. Cenuşăreasa îşi pierduse condurul, dar era fată bună, muncea, iubea şi nu crîcnea. Ce-ar fi fost să devină, pînă o găsea Prinţul, o zgipţuroaică cu gura mare? Nu mai spun că, tot călcînd pe de lături, să i se umfle picioarele iar condurul, deşi al ei, să nu i se mai potrivească. Pleacă Prinţul? Pleacă, pentru că lumea e plină de Cenuşărese…!
Nu te speria, despre mine vorbeam, evident…
Cu drag.
rasvancristian
iulie 7, 2009 at 8:56 pm
Lia, acela a fost cu adevărat un prinţ. Avea o slăbiciune: rar, fuma cîte o ţigaretă de foi, de fapt o pufăia. Am citit pe un blog, în urmă cu un an, pe unul care amintea de chestia asta. Ăla chiar se simţea bine! El nu fuma, nu făcea nici aia, nici cealaltă, ce mai! era boierul lui Cristos!
Mie îmi plac “ţigartele” lui Spurgeon, atîta tot: nu cele de foi, ci alea din Cuvînt. Aşa mai scap de “fumurile” mele! E adevărat că nici eu nu “trag în piept”, dar tot obicei urît se cheamă că am.
Cu drag.
rasvancristian
iulie 7, 2009 at 9:08 pm
Razvan bine ai zis.Multi se impedica in Spurgeon ca fuma trabuc si totusi a fost numit “Printul predicatorilor”.Credinta nu se cauta in lucruri vazute .Sunt adepta criticii constructive si nu al limbajului de mahala cum fac unii.Eu poti fi dur dar nu si vulgar .Este interzis sa fi vulgar si daca ai si daca nu ai educatie.
viorica
iulie 7, 2009 at 10:20 pm
Viorica, depinde de la ce distanţă priveşti scena pe care se joacă vulgaritatea. “O scrisoare pierdută” a fost considerată vulgară şi a “căzut” la puţină vreme de la premieră. Caragiale a plecat la Berlin şi a murit acolo de inimă rea. Acum lumea o consideră o capodoperă. Nu am citit vreun blog evanghelic care să conţină trivialităţi sau să recomande manele.
Minciuna e mai vulgară, dacă vreţi, decît o vorbă spusă “pe şleau”. Totul e ca “şleaul” să nu fie de tot mahala.
În ceeea ce priveşte atributul de “mîrlan” pe care l-am folosit referitor la dl. Alin Cristea, am scris deja. Că nu am şters la timp anumite vorbe dure aşternute de altcineva, referitoare la acelaşi domn, a fost o prostie. Dar a face caz şi morală oricărui om care comentează aici, “a mă da mare”, nu ar fi doar vulgar, ci de-a dreptul trivial.
rasvancristian
iulie 8, 2009 at 12:50 am
Nu m-am referit la persoana ta ,respect inteligenta ta de a modera .Cit priveste pe A.C.nu il pot numi crestin chiar daca nu recomanda manele .Este un om fara respect fata de fratii lui ,pacat .Brinza buna in burduf de caine .Eu am fost muscata de un asa “caine” si contiuna sa muste intruna.Domnul sa se indure de el .Tatal meu cand era pastor avea un frate tare rau il tot para la departametul cultelor .Cand a fost intrebat ,frate dece iti parasti fratii? raspunsul a fost ;”fiecare turma trebuie sa aibe si un caine”.
viorica
iulie 8, 2009 at 7:11 pm
Viorica, eu voiam s-o mai îndulcesc, nu să-mi pun paie în cap!
Experienţa pe care ai avut-o în familie, cu tatăl pastor vînat aşa cum spui, de un “frate”… Trebuie să fi fost tare greu pentru voi, pe vremea aceea!
Cu drag.
rasvancristian
iulie 8, 2009 at 9:30 pm