Vindecătoru

Aţi văzut păduchi? Dar purici? Cînd eram în facultate, ni se spunea că aceste scîrboase insecte dispăruseră de pe corpul românului profund.

În secţia de dermatologie a spitalului Colentina, unde făceam practică, nu am reuşit să vedem cum arată rîia pe „viu”. “E pe cale de dispariţie”, ni s-a spus. Băncile din faţa secţiei erau mereu pline cu domni şi doamne cu boli mai lumeşti, de care românul nu s-a despărţit cu hotărîre nici în timpurile acelea de triumf ale igienei comuniste.

Cînd am ajuns doctor la ţară, primul lucru peste care am dat a fost rîia, numită medical, scabie. Infectată sau nu, producea mîncărimi cumplite în locuri pidosnice, bunului şi harnicului colectivist. Leşia şi sulful erau depăşite cu totul. Rîia comunistă dispăruse din oraşe, dar devenise rezistentă în restul ţării.

La puţine zile după prima rîie, am avut revelaţia primului purice din viaţa mea. Era vesel, săltăreţ ca o mărgică de gumă, pînă cînd a sărit pe mine, apoi a dispărut.

Au urmat căpuşele de animale şi de plante. Din ultima categorie am recoltat două bucăţi în timp ce mă jucam de-a Chip and Dale, culegînd din crîng, alune.

Ultima şi cea mai relevantă descoperire au fost păduchii. În şcolile comuniste din comune şi sate, insecta era la fel de endemică ca şi în timpul războiului din 1917. Trăia în ilegalitate, pentru că Partidul îi nega existenţa. Nu mai lipsea decît tifosul exantematic, pentru ca tabloul să fie complet.

Înlocuirea primei garnituri comuniste cu cea din rezerva de cadre a partidului unic, efectuată cu prelevare de sînge proaspăt, în decembrie ‘89, nu a schimbat şi garnitura de insecte şi paraziţi menţionată mai sus. Puricii au cucerit oraşele, rîia a devenit atipică iar păduchii…, ei bine, din ăştia am văzut mult mai rar. Probabil că în zonele de tradiţie populară, alături de legende şi doine nealterate de manele, hălăduieşte şi păduchele.  Mi-e greu să cred că, după douăzeci de ani, există ceva din trecut care să fi dispărut definitiv.

Citind o postare de pe blogul „României Paranoice”, am avut surpiza să-l regăsesc pe micuţul domn, iţit „în frunte”, exact cum spunea  înţeleptul de la ţară. Comentînd o postare de o inteligenţă pişcătoare, apărută pe „Vîlcea Evanghelică”, în care prostimea era informată să-şi dea ceasurile înapoi, ParaMatrix n-a pierdut prilejul să genereze un flux de înţepată energie neuronală, sub ochii aburiţi de uimire ai unui tînăr căprior, prospăt lovit de glonţul revelaţiei.

Dialogul lor merită reprodus, fiind document antologic şi strategic al Reţelei ParaMatrix (1).

Postarea cu ceasul mi-a amintit de păduchele din frunte, dar mai ales faptul că Para Matrix, dl. Alin Cristea, a dat timpul înapoi nu cu o oră, ci cu douăzeci de ani, prinzînd- şi prizînd-, paraziţi.

Maestre, lăsaţi clikul şi folosiţi flitul!

FALS TRATAT DE VÎNĂTOARE DE CLIKURI

(1) Ciutanul: recunosc că niciodată nu m-am gîndit că cineva poate ajunge în top cu asemenea subiect. Am rîs  )  Probabil i-a venit trafic de pe Google, că altfel nu-mi explic… oricum, e tare  :)

Vînătorul: De ce nu? Aici putem să ne dăm seama că gîndim liniar, adică nu facem legături mai complexe între diverși parametri. Ar trebui să fim mai atenți la ce se caută pe Google, CÎND etc. Asta dacă vrem să facem blogging, nu doar să avem un blog (sau mai multe). Oricum, de observat faptul că ÎNCĂ bloggerul nu a folosit momentul. Din 24 octombrie putea deja să aibă alte cîteva postări.