Vindecătoru

În plină criză economică şi morală, continuă lupta înăbuşită pentru putere, în zumzetul trîntorilor din Parlamentul României, pentru care viaţa fără griji este condiţionată de păstrarea intactă a privilegiilor, afacerilor transpartinice şi a sinecurilor grase primite de la stat.

Furaţi de viaţa strălucitoare a Bucureştiului îmbogăţiţilor peste noapte, clasa politică românească este preocupată de fantomele, de reflexele vieţii reale. Cu ocazia alegerilor, aceşti oameni fac sforţări ca să-şi poată da seama de primejdia şi de situaţia grea în care se află poporul român.

Recepţiile din viaţa mondenă, la care participă cu fervoare, dorinţa de a fi văzuţi în dezbateri sterile televizate, sunt parte integrantă din goana după demnităţi, într-o ţesătură de interese de grup, de felurite intrigi. Falsează  interesul pentru greutăţile clipei de faţă. Read the rest of this entry »

Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezînd jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s’au spăimîntat.  Marcu 5:15

Octogenarul Igmar Bergman a desfăşurat înaintea sa o hîrtioară pe care notase o serie lungă de demoni care i-au bîntuit viaţa.(1)

Demonul dezastrului

Cînd îţi imaginezi că tot ceea ce faci într-o zi, tot ceea ce plănuieşti pentru zilele care urmează, nu este altceva decît un lanţ neîntrerupt de greşeli, şi te temi.

Demonul fricii

Îi pare ridicol, dar l-a avut toată viaţa, fiind speriat nu numai de insecte, cîini, pisici sau păsările care-i pătrundeau  în casă prin fereastra deschisă, ci şi de oameni de tot felul şi de puterea gloatei lor.

Demonul furiei

Pe care crede că l-a moştenit de la părinţi, fiind irascibil, cu un temperament teribil.

Demonii pedanteriei, punctualităţii şi ordinii

Toţi sunt înrudiţi şi pot fi de folos în munca artistului care se adresează emoţiei umane, unde precizia, ordinea şi armonia elimină trăirile parazitare.

Demonul ranchiunei

Datorat şi memoriei de elefant, care îl ajută să nu uite întîmplări petrecute cu trei- patru decenii în urmă.  Read the rest of this entry »

Crin Antonescu s-a folosit de Cuvîntul lui Dumnezeu, pentru a ajunge la cuvîntul Constituţiei. El a spus că pentru un creştin, Biblia reprezintă un adevăr sfînt şi suprem, în timp ce pentru un ateu,  nu este decît un obiect de peste o mie de pagini scrise mărunt. Constituţia este adevărată, dar are nevoie de un Preşedinte loial ei, pentru a-i da viaţă, la fel cum Biblia are nevoie de credincioşi pentru ca litera acesteia să nu rămînă moartă.

Traian Băsescu s-a folosit de una din Sfintele Taine ortodoxe, pentru a ajunge la inima majorităţii creştine de 80%. El a considerat că fapta cea mai bună pe care a făcut-o în viaţă a fost botezul unui micuţ ai cărui părinţi erau musulmani. A considerat că, prin acest gest, a creştinat un musulman.

Mircea Geoană s-a folosit de pacea sufletească a Sfinţilor, ca să ajungă la împăcarea păcătoşilor, a lui Crin cu Traian.  El a citat din Ioan Gură de Aur, dintr-un bileţel, reuşind să bîlbîie una din fraze, plin de emoţia şcolarului silitor, prins că trage cu ochiul la lumea de dincolo de politică. Read the rest of this entry »

„Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă” – Matei  5: 30

Aceste cuvinte le spunea Domnul, mulţimilor aşezate în jurul său, în urmă cu două milenii, în ceea ce s-a numit după aceea Predica de pe munte, “esenţialul”  creştinismului.

Acest îndemn ar fi fost salvator pentru Thierry Henry. E adevărat,  a furat Irlanda cu mîna stîngă şi un om ca el ar putea invoca acest amănunt: nu cu dreapta, oameni buni, nu cu dreapta… O fi citit Thierry Biblia vreodată? Şi dacă a citit-o, ce mai contează în faţa gloriei: să califici Franţa la Turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din 2010.

Apoi, a recunoscut, după meci, că a pasat cu mîna, ca la volei, unui coechipier şi acesta nu a îndeplinit decît o formalitate, introducînd mingea în plasa porţii adverse, în minutul 103, în prelungiri.

Thierry… Un jucător miraculos! L-am admirat ani de zile pentru geniul său, am suferit cînd nu a fost convocat la trecutul campionat european şi m-am bucurat să-l văd la C.F. Barcelona, echipa mea favorită. Un om la sfîrşit de carieră, în care a cîştigat cu Franţa tot ce-şi putea dori un jucător: campionatul mondial şi european. Read the rest of this entry »

Unul din atributele puterii este secretul, cu care aceasta se învăluie.  Preşedintele este şeful CSAT, controlînd serviciile secrete, avînd, practic, acces imediat la aceea lume pe care omul de rînd nu o va cunoaşte niciodată cu adevărat.

Povestea cu dosarele care vor fi făcute publice după un mare număr de ani este un basm în care nu mai cred decît  naivii. Ele se vor deschide, fireşte, dar cheia în care se pot citi va rămîne definitiv pierdută, odată cu filele revelatoare din cuprinsul lor.

Secretul este apanajul puterii,  iar deţinătorul lui este vrăjitorul principal al societăţii, şamanul de deasupra intereselor plebee de partid. Există un sistem piramidal al secretizării şi, cel puţin pentru oamenii care mai cred în democraţia la vedere ca sistem politic actual, are în vîrful ei pe preşedintele ţării.

De la înălţimea aceea, personajul dominant din societate poate manipula pe oricine, el fiind deţinătorul informaţiei de substanţă.

Trădătorii au fost inventaţi pentru ca puterea să sîngereze, să piardă din secrete. Ei atacă revoluţionar,  chemîndu-l pe cetăţeanul preşedinte la ordine, făcîndu-l să vorbească, ceea ce este un nonsens, deoarece adevărata putere este tăcută prin esenţa ei. Puterea nu divulgă, ea se izolează, se însingurează, cum spunea Canetti, pentru a-şi păzi comoara cea mai de preţ: secretul.

Un palavragiu, un individ care se bate pe burtă cu toţi, invocînd o transparenţă totală, mimînd un populism dezgustător, în genul lui Sorin Oprescu, nu va cîştiga niciodată puterea, pentru că poporul îl va amenda, oricît de ahtiat ar fi el după lucruri ascunse, pentru că s-a învăţat să respecte pe cei care deţin cheia misterelor. Read the rest of this entry »

Consideraţi că alegerile au avut loc cu multe zile sau săptămîni în urmă, că le-aţi depăşit. Oricum, veţi vedea că  n-are nicio importanţă cine a ieşit învingător.

Să presupunem că aţi merge pe drum cu cel ales, aşa cum au făcut ucenicii pe drumul spre Emaus, în urmă cu două mii de ani, cu Alesul lor.

L-aţi invita în casă pe al vostru? Aţi cina cu el? Aţi pleca cu el? Aţi avea părtăşie, adică aţi face schimb de dragoste fără interes personal? Voi poate că da, dar el, alesul vostru? Ce adevăruri v-ar spune acesta, care să vă schimbe viaţa în bine? Cîtă încredere aţi avea în povestea lui de după?

Isus făcea trimitere mereu la vorbele spuse de El, dinainte de Crucificare şi Înviere.

“Iată ce vă spuneam cînd eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.”  Luca 24: 44. Read the rest of this entry »

Este oare poporul român  o masă anume de oameni, definită prin anumite trăsături specifice, prin anumite nevoi,  deosebite de a altor neamuri? Are el anumite obiceiuri aparte de ale  celorlalte?

Să vă dau un exemplu: Amos Oz spunea că evreii şi islandezii sunt popoarele care citesc cel mai mult. Ce s-a întîmplat cu Islanda, nu aş vrea să se întîmple cu Israelul, deşi nu cred că de la numărul mare de cărţi citite li s-a tras. Poate că a fost un popor mai visător decît altele- cine-l ştie…

Cînd este vorba despre poporul român, moda ultimilor ani este de a-i găsi defectele. Asta ţine tot de făţărnicia celor care văd păcatul aproapelui cît vaca lui Stalin. Păcatele poporului român sunt umflate de noii Stahanov. E vremea vacilor grase, dar cam păcătoase. E timpul mulsului facil, fără să mai speli ugerul, fără argumente.

La alegeri, în timpul campaniilor electorale, se dovedeşte că nu poporul român e defect, nu vaca e nebună, ci văcarul, gospodarul, care i-a dat păşune proastă şi a bătut-o cu parul pentru că nu a stat cînd trebuia la taurul de la Bruxelles.

Mai sunt lucruri pe care vaca nu le-a dat, mai sunt islazuri de cumpărat, iar laptele a devenit subţire şi decolorat ca apa plată. Din plată-n plată, aşa o ducem de douăzeci de ani încoace. Read the rest of this entry »

De cînd sunt creştin, prima boală cu care m-am procopsit a fost fanatismul.

Cred că de multe ori ceea ce numim “dragostea dintîi” nu este altceva decît un sîmbure al acestei stări numite fanatism. Dacă percepi exact locul pe care-l ai în comunitate, că eşti o părticică dintr-un mare tot ce se numeşte biserica vie, sunt şanse să scapi de fanatism.

Problemele încep în momentul în care te consideri unic, deosebit, ales, a toate ştiutor, şi ai tentaţia să zdrobeşti pe oricine nu e de aceeaşi părere cu tine, cu felul în care descifrezi tu Cuvîntul lui Dumnezeu.

Cu cît eşti mai detaşat de lumea în care trăieşti, cu atît mai greu este să te vezi pe tine altfel decît bun, iar pe celălalt, rău, păcătos şi un pericol pentru toţi neştiutorii care îl înconjoară.

Există cărţi care te pot lecui, dar ai tendinţa să le eviţi ca pe otravă, pentru a nu-ţi contamina dreapta credinţă.

În cazul meu, lucrurile au stat un pic mai diferit, dar nu cu mult. Eu citisem cîte ceva înainte, dar am considerat că aceste  lucruri nu-mi sunt de folos. Inconştient, am încercat să uit toate reperele anterioare, pentru că am ştiut că sunt un om nou, născut din nou, aşa încît am aruncat nu numai apa din covată, ci şi sugarul din ea.  Au urmat vreo doi, trei ani în care sămînţa fanatismului a dat cîteva roade, pipernicite, ce e drept, dar suficient de iuţi la limbă, cît să nu-mi fie ruşine de progresele pe care le făceam.

Orice fanatism trece prin judecarea aproapelui, aş putea să spun că începe cu asta. Urmează o lungă perioadă de totală lipsă de imaginaţie. Read the rest of this entry »

Mă bucur că există atîtea căi de abordare, diferite unele de altele, a tot felul de probleme din societatea noastră, fie ele culturale, medicale sau religioase. Pe bloguri se schimbă păreri, se avansează teorii, interpretări asupra unor teme tot mai diverse.

Se scrie mult, se citeşte puţin.

Polemica este cea mai urmărită, pentru că lasă o umbră de speranţă  că lucrurile şi oamenii pot fi priviţi pînă în cel mai intim cotlon al existenţei lor. Lumea se teme că cel de lîngă ea ascunde ceva.

Simţi cum gradul de suspiciune e tot mai ridicat, cu aerul vibrînd de teamă.

Ne izolăm din ce în ce mai mult, ca un continent care se fragmentează. Devenim tot mai singuri, plutind pe mări de cultură tot mai ceţoase, antrenaţi în furtuni de dezbateri sterile, din care nu scapă nici Dumnezeu, sau mai ales El. Read the rest of this entry »

Gustul este excesiv iar culoarea stridentă, într-o curte a miracolelor suspect de mută la spectacol. Dumnezeu văzut sărac cu toţi, bogat cu sine, iar clicurile pirogravînd  în zaţul tuturor, ghicind ratări şi non-vocaţii. Pare un Prometeu ciudat, dezlănţuit anapoda, pe stînca propriilor  succese.

Se vrea un Lars von Trier, schiţînd un Blogville cu străzi ciudate şi întretăiate-n sine, dorind să fie tot, împletind poruncile, dănţuind tablele  legii. Paharul cu urmele buzelor  e revărsat de atingerea unei lacrimi cu greutatea unei perle false.

Arzînd  pe cei din jurul său,  petale,  prin foc grecesc şi scufundînd corăbii  ce-i  dănţuie zenitul…