Vindecătoru

I. Mărioara Ghica era o femeie frumoasă.

„De o frumuseţe strălucitoare, cu pielea albă-trandafirie, cu ochii albaştri, părul lung, bălai.”

Fusese căsătorită de foarte tînără, cu un grec pe care nu-l iubea, mult mai în vîrstă decît ea, şi de care divorţă cu primul prilej. Mărioarei îi plăceau bărbaţii, de care se plictisea repede şi-i schimba tot timpul. Pînă într-o zi, cînd se îndrăgosti de un grec tînăr şi frumos, care tocmai venise din Constantinopol, din Fanar, pe care-l chema Nicolae, Nicolae Nerulos.

Cînd erau ca şi logodiţi, lovitură de teatru: lumea bună din Iaşi află că Nerulos este logodit cu o altă frumoasă, Zoe, fiica unui bancher bogat, tot grec. Mărioara „se retrage cu demnitate”. Toată povestea se petrecea pe la 1821, în Iaşi, în timpul „Eteriei”.

Eteria era o societate secretă de tip francmason, cu un obiectiv major: să scape Grecia şi lumea creştină de otomani. Nerulos era implicat în această mişcare, fără să bănuiască ce sfîrşit tragic vor avea toţi cei care s-au aventurat să schimbe lumea înainte de soroc. Fapt este că, în timpul unei deplasări prin Moldova, are o altercaţie cu un turc de rang înalt, turcul îl pocneşte cu biciul, iar grecul îl împunge cu pumnalul. După asasinarea lui Tudor Vladimirescu, turcii au trecut la represalii, ridicînd piramide de capete prin curţile conacelor, cum se adună varza astăzi.

Nerulos fuge, se ascunde la Dărmăneşti, o comună de lîngă Piatra Neamţ, la socrii. Din nefericire, după un timp este descoperit, arestat împreună cu toţi ai lui, iar Zoe este pregătită să intre în haremul lui Ibrahim. Aga Ibrahim era fiul turcului ucis de Nerulos. Jurase să-şi răzbune tatăl. Nerulos, gata de moarte, este disperat de soarta lui Zoe. Scrie Mărioarei Ghica, fosta sa ibovnică, şi o roagă să-i răscumpere nevasta din mîna turcului. Măriaora, femeie de caracter şi suflet mare, trece peste faptul că Nerulos o părăsise pe vremuri, cam cu ruşine, şi strînge bani să dea la turc.

Ibrahim, cînd o vede pe frumoasa Mărioara, nu mai vrea bani, ci-i propune un tîrg: dacă petrece o noapte cu el, dă drumul fetei. Şi a fost de cuvînt: a eliberat, în fiecare zi, unul căte unul, pe toţi ai lui Nerulos, cu grec în frunte, pentru că nu o singură noapte au petrecut cei doi. A uitat aga pînă şi de răzbunarea lui taică-său. Iar Mărioara a ajuns la Constantinopol, şi a fost văzută plutind lenevos, prin Fanar, pe caicul lui Ibrahim.

Povestea este strict autentică. O relatează, pe larg, Neagu Djuvara, după ce, pe la 1887 fusese descoperită de Rosetti, care găsise scrisoarea lui Nerulos. (1)

II.  Rahav era o prostituată de la Ierihon. Nu ştim cum arăta.

Avea casa lipită de zidul cetăţii. Arheologii spun că zidurile alea nu erau prea înalte, fiind erodate de intemperii, cutremure şi atacul egiptenilor, din timpul lui Tutmes al III-lea. (2)  Cu alte cuvinte, şirul de case lipite de zid avea importanţa lui. Iosua trimite iscoadele în cetate, sunt urmăriţi şi salvaţi de Rahav, care-i ascunde în podul casei.

Rhv înseamnă, pe evreieşte, „curvă”. (3)  Ce a urmat, se ştie: Rahav condiţionează ajutorul dat, cu salvarea ei şi a familiei, după ce evreii vor cuceri cetatea Ierihonului. Recunoaşte ca singur dumnezeu pe Dumnezeul lui Israel. După distrugerea cetăţii, Rahav primeşte pămînt şi recunoaşterea oficială a meritelor ei.

Apostolul Pavel o aminteşte, în Epistola către Evrei, astfel:

„Prin credinta n-a pierit curva Rahav împreuna cu cei razvratiti, pentru ca gazduise iscoadele cu bunavointa” (Evrei 11,31)

Toate astea se petreceau cu aprox. 1400 de ani î.d. Cristos.(4)

III. Nu ştiu dacă există vreo legătură între cele două femei.

Mărioarei Ghica îi plăceau bărbaţii şi avea destui bani ca să nu facă din asta o profesiune. Ştim că era frumoasă şi bălaie, cum se poartă astăzi. A salvat o familie de la moarte şi o femeie cumsecade de la ruşine. Domnul o ştie!

Rahav scotea bani din relaţia cu bărbaţii, era ceea ce astăzi numim, scandalizaţi, prostituată. Era, probabil, o amărîtă alungată şi dispreţuită de toţi. Domnul a aflat-o şi pe ea, şi a folosit-o, îndeplinindu-şi planul Său de stăpînire a Ţării Canaanului. Oricît am analiza hermeneutic cazurile, atît Rahav, cît şi Mărioara, au fost trădătoare: Rahav şi-a trădat neamul şi cetatea, Mărioara- credinţa, ducîndu-se după turc. Domnul a iertat-o pe Rahav pentru credinţa ei.

Cu Mărioara cum rămîne? Cert este că, dacă nu pleca, salva toată Moldova, fiind, dacă nu mai  tare, oricum mai eficientă decît Eteria.

BIBLIOGRAFIE TRASĂ CU COADA OCHIULUI

1. Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident, ed. Humanitas, 2009, pag. 328-331

2. Paul Lawrence, Atlas de Istorie Biblică, ed. Casa Cărţii, 2008, pag. 48

3. Dicţionar Biblic, ed. Cartea Creştină, 1995, pag. 1105

4. Flavius Josephus, Antichităţi iudaice, ed. Hasefer, 2002, vol. 1, pag. 237-242

Reproducerea este după Edouard Manet, Dejunul pe iarbă, care a provocat, la vremea lui,  un mare scandal, datorită faptului că femeile apar dezbrăcate, în timp ce  bărbaţii sunt  îmbrăcaţi la patru ace. Dincolo de vulgaritate, pictorul a fost acuzat de atac asupra bunelor moravuri ale epocii. Lumea boemă a Parisului, dar nu numai ea, pierduse deja de multă vreme contactul cu Dumnezeu. “Bucuria de a trăi”  s-a clătinat după primul război mondial, dar a revenit mereu, cu tot mai multă disperare.