Lecturi interzise (6) Fanaticul
De cînd sunt creştin, prima boală cu care m-am procopsit a fost fanatismul.
Cred că de multe ori ceea ce numim “dragostea dintîi” nu este altceva decît un sîmbure al acestei stări numite fanatism. Dacă percepi exact locul pe care-l ai în comunitate, că eşti o părticică dintr-un mare tot ce se numeşte biserica vie, sunt şanse să scapi de fanatism.
Problemele încep în momentul în care te consideri unic, deosebit, ales, a toate ştiutor, şi ai tentaţia să zdrobeşti pe oricine nu e de aceeaşi părere cu tine, cu felul în care descifrezi tu Cuvîntul lui Dumnezeu.
Cu cît eşti mai detaşat de lumea în care trăieşti, cu atît mai greu este să te vezi pe tine altfel decît bun, iar pe celălalt, rău, păcătos şi un pericol pentru toţi neştiutorii care îl înconjoară.
Există cărţi care te pot lecui, dar ai tendinţa să le eviţi ca pe otravă, pentru a nu-ţi contamina dreapta credinţă.
În cazul meu, lucrurile au stat un pic mai diferit, dar nu cu mult. Eu citisem cîte ceva înainte, dar am considerat că aceste lucruri nu-mi sunt de folos. Inconştient, am încercat să uit toate reperele anterioare, pentru că am ştiut că sunt un om nou, născut din nou, aşa încît am aruncat nu numai apa din covată, ci şi sugarul din ea. Au urmat vreo doi, trei ani în care sămînţa fanatismului a dat cîteva roade, pipernicite, ce e drept, dar suficient de iuţi la limbă, cît să nu-mi fie ruşine de progresele pe care le făceam.
Orice fanatism trece prin judecarea aproapelui, aş putea să spun că începe cu asta. Urmează o lungă perioadă de totală lipsă de imaginaţie.
Domnul a spus să scoatem ochiul care ne duce în ispită, aşa încît am abandonat cel mai util leac împotriva fanatismului: dorinţa de a mă pune în situaţia celui pe care îl judec, care mă supără şi care strică ordinea din mintea mea, cîştigată cu atîta trudă şi renunţări.
Fanatismul te însingurează, pentru că ajungi să te lupţi cu toată lumea: cu ortodocşii, pentru că-şi fac cruce şi cred în moaşte, cu penticostalii, pentru că vorbesc în limbi, cu tinerii pentru că le place muzica rock în biserică, cu femeile pentru că-şi vopsesc părul şi mai uită cîte o mică podoabă aurie pe cine ştie care parte vizibilă a corpului.
Fiind robul unei singure cărţi, citind-o permanent doar pe aceea, ajungi să găseşti versetele cele mai potrivite pentru cele mai trăznite situaţii. Nu spune Cuvîntul lui Dumnezeu să vorbim din Psalmi şi cîntări de laudă, unii către alţii?
Opusul fanatismului este arta de a face compromisuri. Ce poate să fie, însă, mai scandalos pentru un creştin fanatic, decît să-i spui lucrul acesta? Păi, de-aia am fost noi scoşi din lume, ca să ne mai curvim cu ea? Nu scrie clar în Cuvînt că albul e alb şi negrul e negru?
În mintea fanaticului nu există diversitate: există un soi de prototip care trebuie perpetuat la infinit, aşa cum ai văzut la mama acasă, ca pe banda rulantă din filmul lui Charlot, din ”Timpuri noi”.
Cum poţi scăpa de fanatism, dar să rămîi creştin? E o întrebare, nu?
În primul rînd trebuie să ierţi, să înţelegi pe cel din preajma ta, să te pui în situaţia lui, să-i respecţi familia din care provine, educaţia, obiceiurile rasei sale, a cartierului sau proviniciei în care s-a născut.
Să înţelegi că o femeie vrea să fie frumoasă, iar un bărbat cu care nu eşti de acord nu devine, neapărat, duşmanul tău, a comunităţii din care faci parte şi a universului, în general.
Să încerci să te vezi cu ochii celuilalt, nu cum ai vrea tu să apari lumii.
Agitarea permanentă a ameninţării cu iadul este total neproductivă ca să convingi pe cineva că Dumnezeu este dragoste, tot aşa cum nu poţi instaura democraţia într-o ţară ca Irakul cu puşca-n spate, ci ridicînd societatea civilă la nivelul tău de înţelegere. (1)
Lumea e plină de fanatici: în biserică, în politică, în propria-ţi casă. Cine conduce? Bărbatul sau femeia? Cîte scandaluri şi căsnicii nu s-au ruinat din cauza lipsei negocierii, a artei compromisului.
Fanaticul le ştie şi le cunoaşte pe toate, ştie ce nevoi ai înainte de a cere tu ceva, chiar dacă ceea ce-ţi îndeasă în gură te poate sufoca. Dar ce contează, din moment ce, mort, eşti bun exemplu pentru alţi rătăciţi la fel ca tine?
Şi, ca să pună capac la toate, mai trebuie să vă mai spun că fanatismul este mai contagios decît gripa porcină.
BIBLIOGRAFIE… OBLIGATORIE? NUUU! AJUTĂTOARE…
1. Amos Oz, Cum să lecuieşti un fanatic, ed. Humanitas, 2007.
Bun articol. Descrierea e exacta si afirm asta pentru ca si eu am suferit la inceput de aceasta “boala” si m-am vindecat greu de ea. Zdrobirea puterii, a vointei, umilinta si alte metode au reusit sa ma faca dupa cativa ani sa vad ca de fapt sunt total pe de laturi de ce vrea Dumnezeu de la mine.
Carmen
carmen
noiembrie 15, 2009 at 7:46 am
Carmen, Oswald Chambers spunea că sufletul îşi poate pierde legătura strînsă cu Dumnezeu, pentru că s-a încrezut în propria înţelegere religioasă. Am văzut cum aceleaşi cuvinte ale Scripturii pot fi balsam sau armă, depinde de cel ce ţi le spune şi de scopul pe care-l are în momentul acela. Mulţi tineri nu vin la biserică iar unii pleacă de acolo după o perioadă, pentru că li se predică urît despre o viaţă frumoasă. De cîte ori ai auzit “Lasă-mă, vreau să-mi trăiesc viaţa, apoi vom mai vedea. Sunt prea tînăr(ă) ca să mă ‘călugăresc’”? O deschidere culturală cît mai largă este un remediu. Oamenii nu pierd nimic devenind creştini practicanţi, atîta doar că totul trebuie regîndit, nu aruncat cu ciudă şi dispreţ, de teama contaminării.
rasvancristian
noiembrie 15, 2009 at 12:32 pm
CEi ce nu au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor,Dumnezeu ia lasat in voia mintii lor blestemate …Romani 1;28 .El te lasa in voia propiilor tale impulsuri si spune “Fie cum doresti tu”Este uimitor felul in care comparam pacatele noastre cu ale altora si concludem ca ale noastre nu sant asa de rele .Dumnezeu spune…toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu .Romani 3;23
ica
noiembrie 15, 2009 at 3:05 pm
Rasvan
nici nu trebuia sa scri atat de mult era indeajuns asta: “Orice fanatism trece prin judecarea aproapelui, aş putea să spun că începe cu asta, dupa care, Urmează o lungă perioadă de totală lipsă de imaginaţie.” impreuna cu fotografia care este sublima cu desavarsire 
))))
Lia
noiembrie 16, 2009 at 12:05 am
@ nici nu trebuia sa scri atat de mult era indeajuns asta: “Orice fanatism trece prin judecarea aproapelui…
Ai dreptate, dar nu m-am mai putut opri…
rasvancristian
noiembrie 16, 2009 at 3:27 pm
@ Este uimitor felul in care comparam pacatele noastre cu ale altora si concludem ca ale noastre nu sant asa de rele
Ica, să ştii că pe bloguri, din grabă, s-a trecut la o fază prescurtată: facem abstracţie de păcatele noastre şi trecem direct la atac, adică la salvarea semenului. Întîi îl rănim bine, apoi îl aruncăm pe marginea drumului, în şanţul disperării, şi după ce-i mai cităm vreo două-trei versete, îl ducem la han, la reparat. După prima fază de kung fu, devenim samariteni milostivi
rasvancristian
noiembrie 16, 2009 at 3:33 pm
samariteni milostivi zici, Rasvan? nu stiai ca biserica este singura armata care-si impusca ranitii? nu ma baga-n seama, acuma vorbeste amaraciunea din mine….
elena
noiembrie 16, 2009 at 5:03 pm
@ nu ma baga-n seama, acuma vorbeste amaraciunea din mine…
Elena dragă, te-am observat, dar cam tîrziu: toată ziua am alergat.
Interesant ce spui şi logic. În fond, răniţii nu sunt abandonaţi pentru ca moralul trupelor să nu scadă.
Cred că, dezvoltînd metafora ta, nu are nimeni curajul să facă asta pe faţă, dar bolnavii îi dau pe mîna unor doctori răi, fără pricepere. Evident, rezultatul e cel arătat de tine.
rasvancristian
noiembrie 17, 2009 at 12:44 am
Faza cucu-n gfu e interesanta.
Dupa 1-2 sedinte pacientul devine dependent si nu vrea la han fara sedinta pregatitoare. Curat m..asochism
Mai exista situatii in care maestrul de arte martiale nu se baga la treaba cu hanul ca nu e… specialitatea lui
sam
noiembrie 17, 2009 at 2:27 am
@De cînd sunt creştin, prima boală cu care m-am procopsit a fost fanatismul.
Ca medic stii mai bine ca primul pas spre vindecare este ca pacientul sa constientizeze(uneori sa admita)ca e bolnav!Daca singur ai recunoscut boala,esti pe drumul cel bun.Problema e ca daca spui ca e mai contagioasa ca gripa porcina,vezi sa nu o dai si la altii!Bine ar fi sa ne pazim de ea(de boala,fireste)doar cu o simpla masca(“botnita”)cum e mai nou moda,dar e mult mai complicat.E greu de facut anamneza,”semnele clinice”fiind mai degraba “virtuti”in ochii celui contaminat.E bine ca ai deschis totusi subiectul aratand ca opusul(@Opusul fanatismului este arta de a face compromisuri)e chiar mai grav,asa ca Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa fim dupa voia Lui in tot ce facem,fara sa fim ostentativi.Oricum El ne vede cum santem cu adevarat,indiferent de aprecierea celor din jur,care in general e f.subiectiva:daca le faci pe plac,ii ajuti,nu-i deranjezi cu nimic-esti BUN,iar daca nu-NU!!Mai e si judecata dupa aparente,care e uneori atat de inselatoare…Oricum,mult succes in continuare(cum iti spun de obicei)si la cat mai multe si interesante postari.:))
cindy
noiembrie 17, 2009 at 2:34 pm
@ daca le faci pe plac, ii ajuti, nu-i deranjezi cu nimic-esti BUN, iar daca nu-NU!! Mai e si judecata dupa aparente, care e uneori atat de inselatoare…
Cindy, e adevărat ce spui, pentru că există pericolul apariţiei antifanaticilor fanatici. Pe de altă parte, compromisul nu înseamnă lipsa unei opinii asupra unei probleme, a unei situaţii potenţial garve. Nu înseamnă capitulare fără condiţii.
Hai să aplicăm chestia la Orientul Mijlociu: este imposibil să-i faci pe evrei să se iubească cu palestinienii. Au de împărţit aceeaşi palmă de loc. Compromisul speră nu să-i facă să se iubească, ci să trăiască în pace, în nădejdea unei soluţii cît mai bune de viitor.
Un om care a pledat pentru o asemenea cale este şi Adam Michnik, cehul dizident din timpul comunismului, care a încercat să medieze între democraţii veniţi la putere şi vechile structuri ale securităţii. Ideea era să nu se ajungă la situaţii la fel de nedrepte ca şi în dictatura proletariatului. Rezultatul? A devenit obiect al urii, fiind acuzat de laşitate.
Amos Oz, cel mai mare scriitor de limbă ebraică din lume la ora actuală, a luptat ca tanchist în războiul cu arabii din 1967, dar a iniţiat după aceea, mişcarea “Pace Acum”. Ultraşii religioşi îl urăsc!
În viaţa unui creştin nu este admis compromisul cu păcatul, dar asta este o chestie individuală, ca şi mîntuirea, de altfel. Ce hram am eu să judec pe altul, dacă e sau nu păcătos, ucigîndu-l cu duritatea vorbelor sau excluzîndu-l pentru te miri ce din adunare? Dacă în politică cuvîntul de ordine este “pacea”, în biserică el este “dragostea”. Sunt şocat cîte inepţii am citit pe net de doi ani încoace. La unele din ele, mai ales la început, am participat şi eu. De-asta spun că e contagioasă povestea, şi n-o spun numai eu.
rasvancristian
noiembrie 17, 2009 at 3:02 pm
@ Dupa 1-2 sedinte pacientul devine dependent si nu vrea la han fara sedinta pregatitoare. Curat m..asochism
Sam, nu pot să cred!… Chiar?
Hai să imaginăm o situaţie pe bloguri, unde clikul bate inteligenţa- “bate”, deci suntem pe calea cea bună!-. Scrii o postare cuminte şi vag deşteaptă- nu vorbesc de mine, exclud varianta asta
– dar nu te citeşte nimeni. Devii păcătos, scăndălos şi capeţi toată gama de bătăi creştine, în general de joc. Îţi place şi repeţi figura, eşti certat şi adus la hanul tămăduirilor. Şi tot aşa, pînă te umfli şi ţi se “mogulează” burta blogului. Nu dau nume, dar n-aş face pariu că nu ghiceşti la cine mă refer 
rasvancristian
noiembrie 17, 2009 at 3:16 pm
Să încerc. E vorba de Mircea Badea?
Cuclicu stii cum e. De preferat unul de calitate decat jdemii de pup…ism
sam
noiembrie 17, 2009 at 4:42 pm
@ Să încerc. E vorba de Mircea Badea?
De ce nu Mihai Neamţu?
Bună asta cu pupismul: vine de la pupă- starea de prefluture- şi de la coada navei. Mai departe nu mă pot gîndi.
rasvancristian
noiembrie 17, 2009 at 10:15 pm
[...] A murit baritonul Gheorghe Mogoşan (clujulevanghelic.ro) 44. Lecturi interzise (6) Fanaticul [...]
Evanghelici în Top 100 WP (16.11.2009) « România Evanghelică
noiembrie 17, 2009 at 10:30 pm
@compromisul nu înseamnă lipsa unei opinii asupra unei probleme, a unei situaţii potenţial grave…
Fireste,depinde de”obiectul”compromisului.Cand e vorba de concesie,intelegere amiabila,etc.este cum ai spus”ARTA”-chiar sant f.putini cei care o stapanesc.In schimb cand echivaleaza cu a lasa garda jos,a abdica de la niste principii,a te face prieten cu…ca sa treci puntea(vb.unui proverb romanesc)e deja alta poveste.(scuze ca nu ma pricep sa scriu cu diacritice:sper sa intelegi ce scriu!De altfel scriu de obicei in mare viteza ca stau cam prost cu timpul si aloc din ac.cauza destul de putin PC-ului.)cu bine!
cindy
noiembrie 18, 2009 at 2:23 pm