Gandhi a făcut tot felul de chestii simpatice.
A fost obsedat de constipaţia pe care o moştenise de la mama lui. Era vegetarian şi făcea tot felul de mîncăruri care mai de care mai scumpe şi mai sofisticate. Era topit să vorbească despre maţul lui. Una din întrebările sale favorite de dimineaţă era cum stai cu intestinul.
Simpaticul mititel a afişat o sărăcie care a fost extrem de costisitoare pentru stat. Era înconjurat de o mulţime de femei, care îl urmau peste tot. Uneori, cele mai tinere se lipeau de Gandhi ca să-l încălzească noaptea în sensul cel mai pur: de sobiţe naturale.
Gandhi se lăsase de sportul conjugal de la vîrsta medie şi relata că singura dată cînd a mai avut de atunci un necaz, a fost în somn, la vîrsta de 66 de ani. A fost scandalizat.
A ţesut demonstrativ de unul singur din bumbac, punînd pe butuci singura industrie profitabilă din India.
A fost un pitic vorbăreţ: zicerile sale au fost adunate în optzeci de volume, iar fiecare a avut peste 500 de pagini.
Mi-a plăcut Gandhi: a fost un om non-violent.
Bun.
Si totusi nedreptatea, abuzul spiritual, abuzul de putere nu trebuie confruntat?
Acceptam orice situatie in viata si ne opunem prin non-violenta?
Ramanem mereu doar niste mielusei domestici, pasnici si inofensivi?
Christos este Mielul -Leu in Apocalipsa.
Cum trebuie un credincios sa reactioneze la abuz, nedreptate?
Niciodată făcînd curte mulţimii, Alexandru. Domnul a plîns pentru ea, dar în predica de pe munte a pus distanţă între El şi ei; s-a ridicat pe o înălţime. Cînd a trecut prin mulţime, El s-a făcut nevăzut, ca să nu fie ucis. A sta departe nu înseamnă dispreţ, ci un alt fel de dragoste. Domnul nu a rostit lozinci, ci parabole. Iar noi trebuie să fim ca El. Mulţimea are gusturi proaste, Alexandru: ea îl va alege mereu pe Baraba.
Stiu ca multi nu vor fi deacord cu acesta pozitie, dar locul credinciosilor nu este la demonstaratie, nici in politica, si noi trebuie sa ramanem pe o pozitie care nu ne va putea afecta in nici un fel, orice regim sau partid va veni la putere.
Domnul ridica si tot el coboara pe cineva, El aduce belsugul dar si saracia,
cine mai pote
comentariul acesta a plecat fara sa spuna nimica….
am vrut sa scriu ca; cine mai poate sa zica ceva impotriva la ceea ce face El?
Dragă Costică, vă mai amintiţi de poetul Ioan Alexandru? Cum comentaţi, în acest context, atitudinea sa din parlamentul României, cînd a înălţat crucea de la tribună, cu minerii în jurul lui?
Unii din domnitorii noştri au fost creştini în adevăratul sens al cuvîntului: cum îl încadraţi pe Brîncoveanu, marele martir, care a fost executat, alături de copiii săi, cu turcii în jurul lui?
Ei au fost exemple pentru mulţime. Creştinismul lor asumat s-a amestecat cu alegerea politică corectă şi a devenit emblematic peste generaţii.
Acum nu avem nicio figură credibilă, un om implicat politic, un om cu sufletul curat, integru, creştin şi carismatic pe care mulţimea să-l identifice şi să-l susţină.
Să urli “Jos…” ăla sau celălalt poate fi o uşurare pentru omul năpăstuit. Eu nu aş acuza pe nimeni că iese în stradă, creştin sau necreştin. Totul e să ai în minte ceva clar, personal, o motivaţie pentru care să merite să rişti fizic să te amesteci în mulţime. Petru a fost recunoscut imediat că e ucenic al lui Cristos. A negat, i-a fost teamă. Mulţimea te simte că nu eşti de-al ei şi te determină să strigi ce strigă ea, să înjuri cum înjură ea, să vrei ce vrea ea. Odată ajuns în mijlocul ei, nu mai eşti tu, ci parte din ea. Creştinismul tău nu mai foloseşte la nimic. Practic, faci ca Petru, fără să-ţi dai seama. Altfel, mulţimea te calcă în picioare.
Mulţimea e foarte schimbătoare. Cea de acum, din stradă, afirmă lucruri imposibile şi vrea lucruri absurde. Este un amestec de anarhism, de răscoală ţărănească, de revoltă bolşevică şi de fascism cu elemente de naţionalism. Nu e nimic creştin acolo, iar cînd va apărea, va îmbăca forme din cele mai neplăcute, cu rugăciunea Tatăl Nostru urlată cu ţigara în gură.
Cît despre dezacordul privind comentariul dvs., nu aveţi să riscaţi mai mult decît Barthimeu sau decît mine, care am fost numiţi idioţi de Alin Cristea. Dacă vă asumaţi acest risc, din punctul meu de vedere sunteţi mereu binevenit şi ştiţi acest lucru. Mineri sunt şi-n biserică, nu trebuie să ieşiţi pe stradă după ei.
Despre Iosif Ştefănuţi, citiţi AICI
sigur ca suntem sub impresia evenimentelor, nu ma simt bine deloc, este ca si la mineriade, ne aflam sub o presiune spirituala inexplicabila, dar cu siguranta rea.
textul pe care l-ati scris azi, adevereste deja ceea ce doar suspectam cu privire la aceste miscari.
Am fost in sala cand fratele Ioan Alexandru a avut acel accident vascular,eu locuiesc foarte aproape de locatia respectiva, todeauna am vazut in el un sfant.
Da, cred ca a fost un martir, vorbesc doar in numele si pentru mine,
Nu cred ca mai avem astfel de oameni in tara, care ar merge in terenul acela.
Cred ca in ce ma priveste, voi sta departe de aceste focare, acestea pot exploda in orice moment in directie neasteptata.
LA ADAPOSTUL ARIPILOR LUI, este un loc linistit.