Omul nu este capabil să decidă singur ce e bun şi ce e rău, fapt dovedit cu prisosinţă începînd de la Adam. De fapt, n-am făcut altceva decît să confirmăm un adevăr biblic: acela că Dumnezeu ne-a ales pe noi şi nu noi pe El. Dacă ar fi lăsat în baza noastră, îl alegeam pe diavol. Politica de azi confirmă din plin acest lucru.
Creştinul rîvneşte să trăiască într-o Împărăţie. N-are gusturi rele: promisiunile din campania electorală a lui Dumnezeu s-au împlinit integral în istorie. Nu există niciun argument care să justifice îndoiala, iar cele rămase se vor împlini la timpul potrivit.
Din punctul acesta de vedere, credibilitatea lui Dumnezeu este enormă, spre deosebire de a politicienilor noştri care mint într-una.
Dumnezeu este şi Legiuitor şi Judecător: la Dumnezeu nu există separaţia puterilor în stat. Deşi unii ar fi tentaţi să creadă contrariul, El nu are un prim ministru pe pămînt, nici măcar pe Papă sau pe Patriarh; nu are intermediari şi nici consilieri.
Dumnezeu nu are nevoie de minister de externe, ci de un singur ambasador, pe Domnul Isus Cristos, Cel care mijloceşte pentru noi la dreapta Tatălui.
Dumnezeu nu se consultă cu nimeni cînd ia o decizie, şi mai ales cu omul- şi trebuie să recunoaştem că a luat cîteva de la începutul lumii!-: monarhia lui Dumnezeu este una absolută, nu parlamentară.
Deşi sunt glasuri gnostice care consideră pămîntul un cîmp de luptă între Dumnezeu şi Diavol, acest lucru este o erezie: totul este sub controlul lui Dumnezeu. Nu există surpize pentru veşnicie. Uimirile noastre de zi cu zi sunt consecinţa unui defect firesc de percepţie, în contextul perspectivei parţiale pe care o avem asupra Creaţiei Sale.
Dumnezeu nu este o luminiţă de la capătul tunelului ci Lumina lumii, chiar dacă noi suntem într-o permanentă tranziţie.
Spre deosebire de politica lumii, unde ne cramponăm de conducători imperfecţi care se leapădă de noi imediat după alegeri, Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. Noi, în schimb, Îl abandonăm de la primul conflict de interese.
Dumnezeu a stabilit o constituţie care nu se negociază: Sfînta Scriptură. Încălcările ei nu se vor judeca la Haga, ci la Judecata de Apoi. Există şi un Cod Penal, în care sunt analizate faptele firii pămînteşti. De exemplu, hula împotriva Duhului Sfînt nu se prescrie, individul fiind condamnat la moarte veşnică.
Pentru că Dumnezeu este singur Legiuitor, nu are nevoie nici de parlament, nici de purgatoriu. Nu putem ajunge la Dumnezeu Tatăl decît prin Fiul, în care trebuie să credem şi să-i urmăm exemplul. Lucrul pare simplu dar devine extrem de complicat cînd ne apucăm să-l punem în practică.
Dumnezeu are nevoie de noi pentru a-şi realiza planurile. El are obiceiuri ciudate: le face oamenilor cadouri nemeritate, acel har pentru care omul nu ar putea achita niciodată contravaloarea. Din această cauză, rugăciunile pentru al treisprezecelea salariu nu sunt ascultate în cer.
Trîndăvia sufletească şi trupească sunt considerate păcate şi se pedepsesc conform codului penal amintit, omul riscînd pierderea veşniciei.
La Dumnezeu nu există şomaj. Plata se face în binecuvîntări, iar preţul e fixat de El şi nu se negociază.
La Dumnezeu nu există bănci, pentru că nu trebuie să te preocupe ziua de mîine. Neexistînd bănci, nu există datornici, iar fără datornici, nu există criză economică: Dumnezeu se îngrijeşte de tot ce ai nevoie în ziua respectivă- mîncare, îmbrăcăminte, hrană sufletească-. La Dumnezeu nu există nici mană pe stoc, nici inflaţie, iar singura bursă de valori sunt sfinţii.
Dumnezeu nu acceptă tulburarea liniştii publice, violenţa de orice fel şi mai ales mîndria: nici măcar aceea de a fi român sau turc, ortodox sau baptist, blogăr sau comentator.
Frate Rasvan,
De Ziua Unirii, in Ziua crezului meu (a)politic permiteti-mi un coment care subscie intru-totul crezului dumneavoastra politic:
O, dac-ar incepe romanii cu BUCURIA MANTUIRII, cu dorinta de a fi SPALATI CU ISOP. flamanzi dupa o REZIDIRE A UNUI DUH NOU SI STATORNIC (Psalmul 51), nu ar mai bajbai ca niste orbi, nu ar mai mormai ca niste ursi, nu s-ar mai vaita ca niste porumbei…ca si cei in Isaia 59:10-14:
“Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua în amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca nişte morţi. ( Deut 28.29; Iov 5.14; Amos 8.9);
Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi.
(Isa 38.14; Ezec 7.16);
Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta, şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt cu noi şi ne cunoaştem nelegiuirile noastre.
Am fost vinovaţi şi necredincioşi faţă de Domnul, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am vorbit cu apăsare şi răzvrătire, am cugetat şi vorbit cuvinte mincinoase; (Mat 12.34); şi astfel izbăvirea s-a întors înapoi, şi mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte, şi neprihănirea nu poate să se apropie.”
Mulţumim pentru postare şi nici ideea nu e rea: Ziua crezului meu. Şi ziua aceea să fie în fiecare zi
Politicile lui Dumnezeu sunt clare. Omului nu-i convine să cedeze puterea pentru totdeauna şi să-L recunoască pe Cristos ca Domn. El vrea alegeri anticipate- după metoda apostolului Toma-, iar cei mai tari de cerbice, o îndulcire a constutuţiei, o interpretare mai edulcorată a poruncilor Lui. Să fie jug, dar aurit şi dacă s-ar putea, să-l ducă celălalt, nu eu. Creştinul cu cît e mai apăsat de nevoi, cu atît e mai credincios, ceea ce în politicile lumii nu este posibil.
Impresionant.
Da, frate Rasvan,
“Ziua crezului meu” ( ca-i politic sau apolitic, n-are importanta ) am “decretat-o” pentru fiecare zi, pentru fiecare clipa din viata mea ! alfel, eu insumi n-as avea sens in trairea mea, oricat de “plenara” ar fi aceasta ! Doar din acet punct de vedere observ corect framanatrile natiei vitregite sin care si eu fac parte, le inteleg si incerc sa le intrezaresc deznodamantul !
Daca pe orice bancnota americana inca mai sta scris (fals si neadevarat, de cele mai multe ori: IN GOD WE TRUST”) imi aduc aminte ca pe sarmanii, jupuitii si distrofiatii nostri…”leuti nationali” statea scris cu oarece statornicie si vehementa specific-nationala: “NIHIL SINE DEO” (Nimic fara Dumnezeu).
Imi pare atat de rau de tot ce se intampla, incepand de la nemultumiri murmurate innabusit pe la colturi si intre doua inghitituri de paine ce ne sta-n gat, si pana la purtarea, defilarea in public cu pancarde politizate, totul este doar SINE DEO !
CORECTARE:
“observ corect framantarile natiei vitregite din care si eu fac parte…”
Multi insa fac confuzie cu privire la Imparatia lui Dumnezeu.
Unii in loc sa largeasca Imparatia lui Dumnezeu se folosesc de El pentru a isi creea o mica imparatie, sau un imperiu financiar.
Daca imi permiti Rasvan am scris si eu un mic crez politico-religios, cu toate ca si eu sunt dezgustat si scarbit de politica bisericeasca:
“Lingusim orice post de conducere ce intra in pragul unei biserici. Ne tresalta inima-n piept cand intra un functionar, un patron bazat sau un angajat la departamentul pasapoarte, un consilier sau chiar primarul orasului nostru. Am ajuns sa fim mai mandri de numarul oamenilor de afaceri de succes, de cei aflati in functii mari si pozitii inalte de conducere din localitate, cand isi fac aparitia prin adunarile noastre, decat de cei pacatosi care se intorc cu pocainta la Dumnezeu. Am decazut spiritual pana la a ne inchina banului.
Banul a devenit stapanul nostru.
Am devenit credinciosi care tindem dupa rang si pozitii. Am devenit simpatizanti cu cei care ne pot oferi o autorizatie de constructie, un aviz. Jertfim totul pentru cariera, pentru locuinte potrivite pozitiei noastre sociale si masini de lux.
Citeam intr-o carte ce merita sa fie citita de fiecare copil al lui Dumnezeu “Criza integritatii” de Warren Wiersbe ca atunci cand se intalnesc pastorii intre ei discuta doar despre 3 lucruri cu care se mandresc:” cat strange adunarea la colecte, cladirile bisericilor si numarul de membrii ce frecventeaza adunarea lor”.
Ca sa nu mai spun ca unii au dreptul sa isi construiasca o teologie personala, care favorizeaza trairea in bunastare numind asta “binecuvantare din partea lui Dumnezeu”. Ei numesc binecuvantare ceea ce fac prin mijloace nedemne si prin ambitii egoiste.
Nimeni nu mai contesta astazi ca traim inselarea si amagirea din “ceasul de pe urma”. Una din caracteristicile bisericii din Laodicea era INGAMFAREA.
Apocalipsa 3:17. Pentru ca zici: “Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic”. Din pacate astazi nu putine biserici se lauda in felul urmator:
“Noua ne merge bine. Avem o cladire mare, frumoasa, pusa la punct cu tot ce e modern, strangem bugete mari si uitati-va la cat de multi oameni vin la intalnirile noastre! Noi tinem sub control situatia”. E similar cu intamplarea ce am descoperit-o in cartea lui W.Wiersbe.
Ingamfarea aceasta spirituala, evlavioasa se descopera astazi exact prin organizarea si planificarea a cat mai multor activitati ( discutam odata cu un pastor si ii spuneam ca toate departamentele de slujire sunt facute si create doar ca sa fie bifate, misiune,evanghelizare, scoala duminicala,cor, lucrare cu tinerii, cu adolescentii, vizite la batrani si alte lucrari de diaconie) in timp ce Insusi Isus Christos este deseori “exclus” din biserica.
Nu este de mirare de ce acest pragmatism si sincretism functioneaza perfect in Occident. Spre exemplu Robert Schuller, care se autonumeste dascalul si parintele lui Bill Hybels (Willow Creek) afirma urmatoarele:”Ceea ce ma deosebeste de fundamentalisti, este faptul ca ei vor ca toata lumea sa creada exact lucrurile de care ei sunt convinsi….insa noi (miscarea Willow Creek) cunoastem idealurile in jurul carora se pot unii marile religii. Noi incercam sa indreptam privirea asupra convingerilor comune, fara a-i jigni pe cei de alta credinta”. Si uita asa patrund elemente New Age in predicare si chiar implementarea ecumenismului mondial.
La ora actuala exista 3 mari probleme in fiecare biserica si in viata fiecarui credincios individual:
a) Musamalizarea pacatelor
b) Asemanarea noastra este tot mai mare cu lumea ( conceptii, mentalitati, idei si valori seculare) decat cu Christos
c) In viata multora dintre noi lipseste dorinta de pocainta ( Pocainta din viata pocaitilor).
Va indemn in aceste zile ale ceasului de pe urma, sa va ganditi ca Dumnezeu nu ne cere sa fim doar spectatori ai evenimentelor din tara, din biserica ci sa stam in crapatura pentru natiunea noastra, pentru biserica lui Christos, in rugaciune fiind treji si activi.
M-a pus pe gânduri mesajul aceasta, mai ales acum când peste tot auzim sloganuri electorale si lovituri pe care candidații cu “drag” și frațeste si le schimba reciproc.
Nu mai vorbesc ca acum este perioada adunărilor generale si Doamne multe lovituri se dau, frațeste bineînțeles.
“Pămîntul un cîmp de luptă între Dumnezeu şi Diavol”, vai dar asta am auzit-o de n ori de la amvoanele bisericilor…
Sa fiti binecuvantati si mulțumim pentru mesaj, face mai mult decât o predica luuuuuuunga.
@ Va indemn in aceste zile ale ceasului de pe urma, sa va ganditi ca Dumnezeu nu ne cere sa fim doar spectatori ai evenimentelor din tara, din biserica ci sa stam in crapatura pentru natiunea noastra, pentru biserica lui Christos, in rugaciune fiind treji si activi.
Dragă Alexandru, banul este “ochiul dracului”, cel puţin aşa se spune în popor. El stăpîneşte oamenii, îi corupe în fel şi chip.
Şi îngîmfarea spirituală a fost o permanenţă în biserică încă de la început.
Pragmatismul a fost o caracteristică esenţială a protestanţilor şi toate tările cu majoritate protestantă au prosperat economic.
Despre ecumenism şi sincretism nu vreau să vorbesc acum, dar am găsit în istoria sec. XVIII un mason important care vorbea de ecumenism înainte de vreme.
Trăim în cultura New Age de multă vreme. Ea a însemnat nevoia de a schimba paradigma unei lumi care a dus la două războaie mondiale. Acum ţesătura e vizibilă peste tot.
Le-ai identificat pe toate în comentariul tău şi le-ai expus foarte frumos.
Subscriu din toată inima îndemnului tău pe care l-am citat.
Dragă Corneliu, multe binecuvîntări şi ţie!
@ Doar din acet punct de vedere observ corect framanatrile natiei vitregite din care si eu fac parte, le inteleg si incerc sa le intrezaresc deznodamantul !
Dragă Aciduzzu, din ’89 încoace, adică de la căderea cortinei de fier, nu se mai pot face previziuni nici măcar pe termen scurt. România nu face excepţie. Mîine va vorbi preşedintele. Nimeni nu bănuieşte ce va spune poporului. Sunt vremuri tulburi în România. E o intoxicare informaţională cum nu a mai fost de la Revoluţie încoace.
Oana, te salut cu drag!
Da, aveti dreptate frate Rasvan !
Asa cum spuneati, “…din ’89 incoace, de la caderea cortinei de fier, nu se mai pot face previziuni nici macar pe termen scurt !” Si apoi, “Mîine va vorbi preşedintele. Nimeni nu bănuieşte ce va spune poporului. Sunt vremuri tulburi în România. E o intoxicare informaţională cum nu a mai fost de la Revoluţie încoace.”
Asa este! Dumnezeu sa se indure de presedintele Basescu in asa fel cum numai El stie sa se indure de un om de care “are mila cand vrea si-l impietreste cand vrea” (Romani 9:14018) sau asa cum pleda Tofar din Naam in fata lui Iov in Iov 11:7: “Poţi tu pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, poţi tu ajunge la cunoştinţa desăvârşita a Celui Atotputernic?” Sa-i puna Domnul in inima si pe buze lui Traian Basescu cuvintele intelepte si inceputurile noi de care avem atat de multa nevoie ! Dar si el are nevoie de o trezire chiar de este in ultimul ceas…
In ceea ce priveste “deznodamnatul…”, mi-am exprimat convingerea in ultima fraza a postarii mele: “Imi pare atat de rau de tot ce se intampla, incepand de la nemultumiri murmurate innabusit pe la colturi si intre doua inghitituri de paine ce ne sta-n gat, si pana la purtarea, defilarea in public cu pancarde politizate, totul este doar SINE DEO !”
Iertati-ma ca trebuia sa fiu mai succint, mai explicit chiar:
Sunt sigur ca veti subscrie:
Isaia 8:10: “Faceţi la planuri cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi la hotărâri cât voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).”
Ioan 15:5b: “…căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.”
Citind postarea dumneavoastra care este o superba pledoarie despre INTORCAREA ROMANIEI LA NORMALITATE, in contextul postarii mi-am conturat “Ziua Crezului meu, rscand afirmatia cu…”deznodamantul” vazut (doar) in lumina celor doua afirmatii categorice ale aceluiasi Datator al Cuvantului Sfant !
Va multumesc pentru ca m-ati determinat sa ma corectez in afirmatii !
Domnul sa va binecuvinteze !
CORECTARE:
Romani 9:14-18
Draga Rasvan,
M-am mutat si eu la crez, sa nu ocup vazduhul lui Barthimeu.
Observ ca nici dvs. nu v-a priit viscolul (nici mie: pana acum, Internetul era freezed….). In general, nu a priit nimanui.
Numai randurile celor ce isi striga demnitatea si respectul de sine, acestea nu s-au imputinat considerabil, desi in general toate lucrurile merg mai greu si mai incet.
Circulatia din Bucuresti este ingrozitoare – nu s-a mai vazut asa ceva de ceva ani (desi nu se compara cu marele viscol din ’54 – bunicii mei tulceni au ramas prinsi 3 luni in capitala!).
Discursul Presedintelui a fost mult, mult prea tehnic si mult prea lung. As fi preferat sa ramana, cum am zis in articolul de Ziua Unirii, la “inteleapta tactica a tacerii”, decat sa ne dezamageasca asteptarile in acest fel, desi stiam ca nu o sa ne zica mare lucru.
Actualele manifestatii anti-NESIMTIRE nu vor inceta prea curand, desi cea mai trista parte este ca tot amaratii de ei au cel mai mult de pierdut – guvernantiilor nu le ia nimeni nici painea de la gura, nici apa, nici banii, nici respectul de sine, nici timpul.
In contextul inghetului actual, mie, ca un adolescent din Romania incompatibil ca profil psihologic cu manifestatiile de genul celor de acum, imi ramane numai joaca cu bulgarii: http://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/01/26/viscolul-cel-nemilos-al-crizei-infruntat-pe-poporul-peste-care-cernatorii-de-stat-toarna-zapada-cu-galeata/
In rest, Rasvane, “numai bine” nu poate fi, dar macar taria necesara pentru a suporta (ca de infruntare nu mai poate fi vorba) cumplitele vremuri de acum.
Sanatate, in primul rand, dvs. si sotiei – altceva, nu mai trebuie sa va doresc pentru ca fie le aveti, fie acele lucruri sunt peste urarile mele (si oricum le aveti si pe acelea).
Ma bucur, draga Aciduzzu, ca ati trecut si pe la platforma Vindecatorului.
Cum ati spus, pe leuitii nostrii, “sarmanii, jupuitii si distrofiatii”, fusese scris NIHIL SINE DEO, cu “oarece statornicie si vehementa specific nationala”.
Pe noul leu nu apare nici o referire directa la Dumnezeu.
De asemenea, in vechiul imn al regatului, Dumnezeu era invocat de doua ori: “Doamne Sfinte, Ceresc Parinte”, in a 3-a, respectiv a 6-a strofa.
In imnul curent al republicii, in cele 4 strofe care sunt cantate, singura referire la credinta este in ultima: “Preoti cu crucea in frunte, Caci oastea e crestina”.
E de gandit acest lucru….
Sa tinem cont si ca nici pe bancnota Euro nu apare nici o referire directa la Dumnezeu, iar din Constitutie a fost sters cuvantul “crestin”.
“Toleranta” se numeste, ei? Odios concept, cand n-are limite si margini.
@tudorvisanmiu,
Multumesc totusi pentru nemeritatele aprecieri. Inseamna ca suntem cel putin doi care gandim la fel !
Ma ferisem sa subliniez sincretismul de pe bancnota americana unde, pe deoparte, apare vehementul slogan “IN GOD WE TRUST”, iar pe de cealalta parte simbolul masonic…
Da, este dureros cand constati ca de pe “leutul nostru atat de…distrofiat” a fost scos crezul nostru national “de mai bine de doua mii de ani” (discutabili) NIHIL SINE DEO, dar ramanand ca un vid national doar…”codul portocaliu” al viscolului si gerului de criza care acapareaza, desigur, mai mult de…17 judete ale tarii…
Dramatice clipe cand…matelotul de cart nu mai striga cam demultisor: “OM LA APA !”
Cat despre bancnota spatiului Schengen numita atat de concentrat “EURO”, imi permit sa folosesc un simplu joc de cuvinte: “Eu, RO…, incotro ?” Sau cum spunea un muscal pe vremuri: “Kuda !”
Reblogged this on Basil Wheel.
Pingback: Pe unde s-o (mai) luăm? | tudorvisanmiu