Secretul lui Polichinelle

Povestea asta, reluată din ziarul Capital de către Barzilai, îmi aminteşte de trei faze ciudate, doar că la noi grupul Bilderberg se numea altfel.

Prima amintire ţine de domnitorul atît de iubit de moldoveni, Al. Ioan Cuza, cel care a ocupat tronul Principatelor Române, domn adus de masonerie. Aici nu mai e cale de zbîrcă, de dat cu părerea. Partea nasoală cu domnitorul era că omul nu s-a ţinut de cuvînt şi a cotit-o la stînga, iar marii proprietari funciari de la vremea respectivă, marii boieri adică, s-au simţit atentaţi la onoarea lor de familişti. Aşa încît, la vremea potrivită, l-au căutat de gagică în pat, au găsit-o şi i-au pus tocul în mînă la miez de noapte: la revedere Cuzache, semnează demisia, ochii la uşă, talpă în Italia şi muncă la negru. N-a mai trăit mult după aceea.

 

 

A doua fază este mult mai recentă, de pe vremea cînd Emil Constantinescu (poate cel mai impotent bărbat de stat român, la figurat vorbind) voia la domnie şi a fost văzut la clubul Bildeberg în varianta ortodoxă, adică la călugărul Vasile (sau cum l-o fi chemat, dar pustnic era sigur), care i-a spus să stea liniştit, că ţara va fi a lui.

Poate e o coincidenţă de cioc, dar o dată ales, Emil al nostru s-a crezut un nou… Cuzache, ceea ce şi era, dacă stai bine să te gîndeşti. La un moment dat, pentru că amante nu avea, i-au inventat una, pe o anume Rona Hartner, de profesiune actriţă, de care n-a fost pînă la urmă nevoie, pentru că pe Emil alte funcţii secrete îl lăsaseră între timp, funcţii pe care el le-a numit “servicii”, iar eu, cu voia dvs., le numesc masonerie.

Al treilea caz nu este, cum v-aţi fi putut aştepta, Geoană şi vizita lui la Vîntu, care dacă era să ţină loc de Bildeberg, se alegea şi “Mihaela, dragostea mea!” vodă în ţară şi nu era preşedinte doar de-o noapte, ca efemeridele şi fluturii proşti de pe lampă.

Al treilea caz, aşadar, a fost Traian Băsescu (nume cu aere de împărat roman, dar atît, iar Ponta, altă ţoapă). Pe el l-a săltat în nacela unui balon imaginar analistul politic Emil Hurezeanu (alt ziarist!), într-un articol publicat (şi, ulterior, retras din arhivă) dintr-un cotidian bucureştean. Se făcea că i-a  arătat marinarului ţara văzută de sus şi l-a întrebat dacă poate să ducă planul pînă la capăt. Ce a urmat, se ştie, dar eu cred că metafora cu balonul tot masonerie se cheamă că este. Şi dacă e să cadă Băsescu, femeile nu-i vor ţine loc de paraşută, dimpotrivă.

Cu alte cuvinte, eu nu cred în intrări şi ieşiri din cluburi, schituri sau baloane. Eu ştiu că istoria are elitele ei, pe care badea Gheorghe le votează, dar nu le alege. De ales au grijă alţii.

Dacă oamenii aceia ar fi vrut să facă treaba secretă, să fiţi convinşi că o făceau. Cît despre jurnalişti şi independenţa lor, s-avem pardon: nici în asta nu cred, dar atîta timp cît barza aduce încă sugari, iar moş Crăciun daruri, orice legendă e demnă de crezare. Totul depinde de vîrstă.

Americanii au naivităţile lor. Ei sunt genul de copii bătrîni: bătrîni în democraţie, dar copii (ce vrei să-ţi aducă moşul, un democrat sau un republican? sau ce vrei să-ţi aducă barza, un frăţior, sau o surioară? Un lepublican şi o sulioală, moş clăciun!).  Cînd l-au votat pe Bush-Jr, au avut iluzia alegerii între el şi un coleg democrat, deşi ambii făceau parte dintr-o societate secretă în care intraseră încă de pe vremea studenţiei de la Yale.  Societatea, cît se poate de elitistă, se numeşte Skull and Bones. Tot la Skull and Bones fusese şi tata Bush, dar asta contează nu atît la palmares, cît la tradiţie.

Eu zic că, dincolo de fantasmagorii cu vizite şi îngenunchieri pe la alde Rockefeller, pupat mîna la pustnic sau plimbat cu balonul pe deasupra oraşului, omul simplu de la ţară este lăsat să vadă adevărul (şi aici nu vorbesc de Barzilai, care le ştia de multă vreme): că legenda meşterului Manole a fost inventată demult, reluată în teatru de un mason celebru pe nume Lucian Blaga şi activată în politică de alţii, la fel de talentaţi, dar nu la poezie, ci la proză scurtă de patru sau opt pagini (citeşte ani).

About these ads

One thought on “Secretul lui Polichinelle

  1. Există niște „instituții“ unde se studiază tipul de personalitate al fiecărui popor și conducătorii pe care-i poate produce. Există popoare de prim plan și popoare de figurație, fără roluri principale. Ele trebuie doar să asculte îndemnurile scenariștilor de profesie din centrele de putere mondială, iar protagoniștii politici autohtoni de „specialiștii de imagine“ aduși din import (…)

    AM CONSIDERAT CĂ E FOARTE FRUMOS SCRIS ŞI MULT ADEVĂR ÎN COMENTARIUL DVS. (CHIAR DACĂ FOARTE AMAR EXPRIMAT ŞI, POATE, NEDREPT UNEORI- nu-i spui bolnavului chiar totul :)) ŞI L-AM TRANSFORMAT ÎN POSTARE. MAI BINE ZIS, I-AM SCHIMBAT LOCUL, NU ŞI SENSUL.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s