Vindecătoru

Mă bucur că există atîtea căi de abordare, diferite unele de altele, a tot felul de probleme din societatea noastră, fie ele culturale, medicale sau religioase. Pe bloguri se schimbă păreri, se avansează teorii, interpretări asupra unor teme tot mai diverse.

Se scrie mult, se citeşte puţin.

Polemica este cea mai urmărită, pentru că lasă o umbră de speranţă  că lucrurile şi oamenii pot fi priviţi pînă în cel mai intim cotlon al existenţei lor. Lumea se teme că cel de lîngă ea ascunde ceva.

Simţi cum gradul de suspiciune e tot mai ridicat, cu aerul vibrînd de teamă.

Ne izolăm din ce în ce mai mult, ca un continent care se fragmentează. Devenim tot mai singuri, plutind pe mări de cultură tot mai ceţoase, antrenaţi în furtuni de dezbateri sterile, din care nu scapă nici Dumnezeu, sau mai ales El. Read the rest of this entry »

Gustul este excesiv iar culoarea stridentă, într-o curte a miracolelor suspect de mută la spectacol. Dumnezeu văzut sărac cu toţi, bogat cu sine, iar clicurile pirogravînd  în zaţul tuturor, ghicind ratări şi non-vocaţii. Pare un Prometeu ciudat, dezlănţuit anapoda, pe stînca propriilor  succese.

Se vrea un Lars von Trier, schiţînd un Blogville cu străzi ciudate şi întretăiate-n sine, dorind să fie tot, împletind poruncile, dănţuind tablele  legii. Paharul cu urmele buzelor  e revărsat de atingerea unei lacrimi cu greutatea unei perle false.

Să arzi pe cei din jurul tău, petale, prin foc grecesc şi scufundînd corăbii  ce-ţi dănţuie zenitul…

De ce acolo şi atît de tîrziu?

Eteria a fost o societate secretă, înfiinţată la începutul secolului al XIX-lea , la Odesa, de un poet grec revoluţionar, Constantin Rigas. Modelul l-a reprezentat francmasoneria, iar ţelul ei era eliberarea creştinilor şi mai ales a grecilor,  de sub otomani. Conducătorul era Alexandru Ipsilanti, fiul fostului domnitor al Munteniei, Constantin Ipsilanti. Alexandru era general în armata rusă şi aghiotant al ţarului.

În anul 1921, Alexandru Ipsilanti şi Gheorghe Cantacuzino trec Prutul şi lansează o proclamaţie către toţi supuşii creştini ai imperiului otoman, chemîndu-i la revoltă.

Susţinerea ţarului a fost de scurtă durată, iar conjunctura politică europeană nu favoriza o astfel de răsturnare de forţe în lumea balcanică.

Implicarea lui Tudor Vladimirescu în această mişcare cît şi sfîrşitul lui tragic sunt cunoscute de toţi, încă din şcoală. Ceea ce mi s-a părut semnificativ a fost transformarea destul de rapidă a lui Tudor, din executant al idelurilor Eteriei, într-un soi de revoluţionar dornic să răstoarne orînduirea socială, odată cu alungarea turcilor din ţările române. Nu era un idealist: îşi dorea puterea pentru sine, se vedea domn şi, în ciuda unor sloganuri populiste, deşi îi numea pe boieri „tagmă a jefuitorilor”, îşi costruise o culă la fel de boierească. A fost un om plin de contradicţii, idealizat ulterior şi transformat în erou naţional cu un caracter integru. Poporul a avut mereu nevoie de modele şi ele nu au lipsit niciodată. Tudor a devenit legendă şi mit. Read the rest of this entry »

Adică imaginea aceea  mică, de la comentarii. În urmă cu cîteva zile, A. Dama se minuna cît de subtil atac eu cu stetoscopul sau cu sabia, la vîrsta mea, şi a crezut că mi se trage de la gripa porcină, gingaş poreclită “nouă”.  Abia astăzi am văzut isprava, cînd mi-a apărut şi mie pe calculator. E o sabie de jedi, din Războiul Stelelor!

Nu ştiu cine mi-a făcut-o, cum şi cînd. Gluma e absolut cretină, dar fără mari daune. Mai trist va fi în momentul în care “bagabontu’” , “coate goale”, ”maţe fripte” va scrie în numele meu cine ştie ce prostii, mai mari decît v-am obişnuit eu sub semnătura şi imaginile de pînă acum.  Unii vor spune că va fi greu de realizat aşa ceva- la scris mă refer, nu la hecăreala de doi bani de care am avut parte-,  dar nimic nu e exclus.

Oricum, eu tot cu Crin votez, din disciplină de partid, nu de la jedi.

UPDATE: DACĂ APAR FĂRĂ SABIE, EU SUNT! Înseamnă că s-a reparat măcar imaginea, dacă nu şi restul…

Pentru un creştin, nu există alternativă în ceea ce priveşte relaţia pe care o poate avea cu un evreu: este condamnat la înţelegere. E greu să eludezi capitole importante din Evanghelie, iar Apostolul neamurilor a dat o învăţătură clară în acest sens.(1) Împietrirea despre care vorbea Pavel fusese pomenită de Domnul Isus mai dinainte.(2) Va veni o zi în care şi evreii vor crede în Isus şi vor fi mîntuiţi.(3) Această alegere a lui Dumnezeu nu trebuie să fie un prilej de îngîmfare şi, cu atît mai puţin de agresivitate împotriva evreilor.(4)

Pornind la drum astfel pregătit, este greu să te rătăceşti în mlaştinile extremismului, ale fanatismului.

În cartea autobiografică a lui Amos Oz, „Poveste despre dragoste şi întuneric”,(5) apare un personaj remarcabil, unchiul Joseph Klausner, profesor universitar în Ierusalimul interbelic, refugiat din Lituania, în 1919, cunoscător a 15 limbi străine şi posesor al unei biblioteci de peste douăzeci şi cinci de mii de volume, multe dintre ele de mare valoare şi important membru al mişcării sioniste. Subţirel, mic de statură, om de mare fineţe intelectuală, îi spunea micuţului de atunci, nepoţelului său Amos: Read the rest of this entry »

I. Mărioara Ghica era o femeie frumoasă.

„De o frumuseţe strălucitoare, cu pielea albă-trandafirie, cu ochii albaştri, părul lung, bălai.”

Fusese căsătorită de foarte tînără, cu un grec pe care nu-l iubea, mult mai în vîrstă decît ea, şi de care divorţă cu primul prilej. Mărioarei îi plăceau bărbaţii, de care se plictisea repede şi-i schimba tot timpul. Pînă într-o zi, cînd se îndrăgosti de un grec tînăr şi frumos, care tocmai venise din Constantinopol, din Fanar, pe care-l chema Nicolae, Nicolae Nerulos.

Cînd erau ca şi logodiţi, lovitură de teatru: lumea bună din Iaşi află că Nerulos este logodit cu o altă frumoasă, Zoe, fiica unui bancher bogat, tot grec. Mărioara „se retrage cu demnitate”. Toată povestea se petrecea pe la 1821, în Iaşi, în timpul „Eteriei”. Read the rest of this entry »

S-a schimbat tabloul lumii noastre? A fost invadată România de mitocănie şi ţopîrlănie- dacă acceptăm o ierarhizare a acestora, aşa cum sugera dl. Andrei Pleşu, socotind mitocăniei un anumit „ambîţ”, o doză de onoare, pipetată încă din vremea lui Caragiale prin canalele venoase ale mahalalelor cu dor mărunt-?

Dl. Neagu Djuvara remarca, într-o discuţie relaxată cu dnii. Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, că la intrarea în matricea natală, după cincizeci de ani de absenţă, în timpul unei călătorii cu trenul, a asistat la un dialog pigmentat,  la fiecare două-trei vorbe, cu invocarea organului sexual masculin.

Cei trei domni au încercat să-şi explice cum a ajuns un popor, altfel simplu dar cu mult bun simţ, să se degradeze într-o perioadă relativ scurtă.

În timpul comunismului, prin anii ‘70, la cei aprox. un milion de cetăţeni cu rădăcini interbelice în capitală, s-a adăugat un alt milion, venit direct de la ţară, datorită politicii de industrializare forţată.

Read the rest of this entry »

A venit gripa, a început isteria. De la dl. Secretar de Stat, Streinu Cercel, am aflat că domnia sa este străin de politică. E o veste nouă şi bună, dar poate fi şi o minciună.

După ce o vară întreagă citeam pe ecranele tv din România că în spitalele din ţară moartea te aşteaptă cu ditamai coasa dincolo de uşă, acum ne-a venit rîndul  să închidem cetatea şi să lăsăm moartea să circule liberă, departe de zidurile bîntuite de  carantină. Celula de criză a devenit propria locuinţă, de unde poţi telefona medicului de familie că te-a lovit guturaiul, tusea şi un decent 37 cu 4. Gradul de suspiciune fiind ridicat, e ca-n vremea ciumei: la momentul oportun, vor veni să te ia, dacă n-a trecut binele pe la tine, mai dinainte.

Lovită de sărăcie, România costelivă rumegă din strujenii mucegăiţi ai teoriei conspiraţiei, privind orice încercare de vaccinare ca pe un atac la persoană. Read the rest of this entry »

Atunci diavolul L-a dus în sfînta cetate, L-a pus pe streaşina Templului, şi i-a zis: “Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: “El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua de mîini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”

“De asemenea este scris”, a zis Isus: ‘Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.”  MATEI 4. 5-7

M-am tot gîndit dacă să scriu sau nu această postare. Cred că e de datoria mea să o fac, pentru ca, în cazul în care va avea loc un eveniment neplăcut, să nu-mi reproşez toată viaţa că nu am făcut-o. Este vorba despre lansarea cu parapanta, anunţată pentru ziua de 31. 10. 2009 de către dl. Marius Cruceru, pe blogul său „fără cravată”. Motivaţia săriturilor cu parapanta şi plutirea la o înălţime de 60-100 de metri îmi scapă şi nu vreau să reproduc aici argumentele dl. Cruceru în favoarea acestei aşa-zise şcoli a curajului. Read the rest of this entry »

Aţi văzut păduchi? Dar purici? Cînd eram în facultate, ni se spunea că aceste scîrboase insecte dispăruseră de pe corpul românului profund.

În secţia de dermatologie a spitalului Colentina, unde făceam practică, nu am reuşit să vedem cum arată rîia pe „viu”. “E pe cale de dispariţie”, ni s-a spus. Băncile din faţa secţiei erau mereu pline cu domni şi doamne cu boli mai lumeşti, de care românul nu s-a despărţit cu hotărîre nici în timpurile acelea de triumf ale igienei comuniste.

Cînd am ajuns doctor la ţară, primul lucru peste care am dat a fost rîia, numită medical, scabie. Infectată sau nu, producea mîncărimi cumplite în locuri pidosnice, bunului şi harnicului colectivist. Leşia şi sulful erau depăşite cu totul. Rîia comunistă dispăruse din oraşe, dar devenise rezistentă în restul ţării.

La puţine zile după prima rîie, am avut revelaţia primului purice din viaţa mea. Era vesel, săltăreţ ca o mărgică de gumă, pînă cînd a sărit pe mine, apoi a dispărut.

Au urmat căpuşele de animale şi de plante. Din ultima categorie am recoltat două bucăţi în timp ce mă jucam de-a Chip and Dale, culegînd din crîng, alune.

Ultima şi cea mai relevantă descoperire au fost păduchii. În şcolile comuniste din comune şi sate, insecta era la fel de endemică ca şi în timpul războiului din 1917. Trăia în ilegalitate, pentru că Partidul îi nega existenţa. Nu mai lipsea decît tifosul exantematic, pentru ca tabloul să fie complet. Read the rest of this entry »