Doamne, ce frumoasă e bătrînica Ta!

Străbunica mea se numea Issler, Elisabetha Issler. Era nemţoaică, lutherană. S-a căsătorit cu străbunicul meu pe care-l chema, cum altfel decît Abraham, Abraham Sesonof, care era rus alb refugiat şi baptist. Au avut mai mulţi copiii şi Biblia pe care vreau să v-o arăt.

Elisabetha, strabunica mea, citea în fiecare zi din această carte groasă. Citea mult, avea o bibliotecă plină iar operele lui Luther, toate in germană, scrise cu litere gotice, erau bucuria ei. Ea m-a crescut în primii ani şi am iubit-o pînă cînd s-a stins, la nouăzeci de ani.

După ce a murit, Biblia aceasta a fost a bunicului meu, Pavel, care ştia germană dar nu citea din ea.

După moartea lui, Biblia avea să fie a mea. Pe mine mă cheamă Răsvan şi habar n-am de germană şi nu citesc din ea. Eu numai o mîngîi, rar ce e drept, şi vorbesc cu ea in gînd.

E momentul să ne apropiem unii de alţii. După cum vedeţi, cam aşa arată o bătrînica lutherană de 100 de ani:

(toate imaginile se pot mări dînd clic pe suprafţa lor)

dsc03131a.jpg

După copertă, Bibliile acestea vechi aveau pagini goale, discret liniate, pe care se consemnau evenimentele importante ale unei familii creştine. În acele vremuri, familiile erau impreună, mai puţin risipite decît sunt astăzi. Priviţi şi voi ce scria străbunul meu pe prima pagină :

dsc03135b.jpg

Şi acum să mergem mai departe şi să mai dăm o pagină, pentru că multe evenimente s-au mai petrecut în familie şi ele au fost consemnate cu acribie la timpul lor:

dsc03139e.jpg

În sfîrşit, am ajuns la prima pagină. Aici se poate vedea unde a fost tipărită, în ce an şi cine a tradus-o:

dsc03140c.jpg Cartea, cartea are viaţa ei misterioasă, are bolile ei, bătrîneţele ei şi trebuie privită cu gingăşie de aproape, din unghiul dragostei, ca să-i simţi respiraţia:

dsc03142f.jpg

Bătrînica mea se culcă devreme şi vizitele trebuie să fie scurte. Am ajuns la ultima filă, ultima „suflare” a lui Dumnezeu către noi.
dsc03145g.jpg

Mă bucur să fiu împreună cu voi şi să cercetăm altfel de documente, cu mult mai vechi decît dosarele securităţii, dar curate ca diamantul. M-am gîndit la cît de frumos ar fi fost ca toţi ai noştrii să nu fi fost scrişi decît în Cartea Vieţii şi poate pe paginile de inceput din Bibliile familiilor lor.

E oare posibil să fii scris si aici si în dosarele satanei? Eu zic că nu.

Voi ce părere aveţi?

dsc03131a.jpg





Anunțuri

22 de gânduri despre &8222;Doamne, ce frumoasă e bătrînica Ta!&8221;

  1. Marius, cu mult din tine-n gînd am facut postarea asta si eu. Am vrut să scriu la începutul ei că o dedic ţie, dar ruşinea m-a oprit. Învăţ de la tine limbajul emoţiilor curate, asta e…

  2. Categoric ca nu!
    Cat de tare imi plac cartile vechi!
    Mai ales cele sfinte!
    O mostenire deosebita.

  3. E un document pretios. Banuiesc ce straluciri degaja in inima celui ce-l pretuieste stiind comoara din interior. Valoarea afectiva este incomensurabila.

    Am si eu o biblie „paraginita” tare rau, dar are o valoare imensa in ochii mei. A fost a mamei. De fiecare data cand trec prin dreptul ei, o vad pe ea – mama – rasfoind paginile, cu sprancele unite intr-un v cercetator. 🙂

    Insasi ideea compararii documentelor securitatii cu aceasta carte ingalbenita de ani imi urla a profanare.

    Deci…

  4. Rasvane, ai avut o idee „cool” cu „batranica”. O vorba din popor zice ca n-ai sa vezi copii buni si babe frumoase. Dar aici e altceva: babutza ta nu e neaparat frumoasa, ci impresionanta, eleganta, aristocrata, ce mai..
    Imi plac anticariatele, imi place sa ma uit pe carti vechi. Parca adulmeci alte vremuri uitindu-te la ele. Mai ales daca au insemnari, dedicatii, alte inscrisuri de mana. Imi place sa urmaresc scrisul de alta data. Scrisul cu penita.
    Eram mic si ma uitam cum scria mama mea cu penita pe caiet imnologia neoficiala a bisericilor noastre. Era un repertoriu paralel, cu piese asupra carora cenzura vremii nu avusese putere.
    Pastrez biblia adolescentei mele, cu insemnari, sublinieri, notite. E cam jerpelita, chiar jegoasa as putea spune, dar o pastrez. Ma intreb uitandu-ma la ea, cat din era a patruns in mine, cat sunt eu din ce e ea?
    De asta e eleganta si „babutza” ta. Poarta vesminte pe masura ei, a varstei si personalitatii ei.

    Poate discutam candva si despre „inscrisuri” care nu se vad. Cele ce se vad sunt trecatoare, dar cele ce nu se vad sunt eterne. Exista inscrisuri ale necuratului? Se pot sterge sau sunt eterne?

  5. Am uitat urarea pe care vroiam sa ti-o fac in commentul anterior. Da-mi voie sa o fac acum:
    Sa-ti traiasca „batranica” , mai bine zis „batranica” sa dainuie prin tine, prin cugetul tau, prin viata ta, prin familia si prin biserica ta.

  6. Don, Pety, Mihai,

    Bătrînica mea vă mulţumeşte pentru vizită şi e impresionată de atentia si politetea voastra. 🙂

    Multumim Domnului pentru degetele dragi care au atins paginile bibliilor noastre, degete care ne-au mangaiat pe frunte cand vorbeam in vis.

    Multumesc pentru urarile voastre. Domnul sa va rasplateasca cum numai El stie!

  7. Oare cum era daca o chema Elodia? daca se numea sau daca o chema la ea… sa decizi tu, Razvanele! 😉
    Ce zici, te-apuci de germana? niciodata nu e tarziu! eu m-as apuca… dar nu pentru Luther, ci pt Heidegger.

  8. Da, Cipri, da’ tu ai organu’ ala de care vorbea Marius, organul filozofiei. Mie-mi cere password-ul cand vreau la nenea Heide… 🙂
    Poate ca n-o fi tarziu pentru unul care sa semene cu Borges, care zicea ca se poate invata o limba straina in 2-6 luni dar si asa am probleme in casa, ca nevasta mea vrea sa invete tiganeste. De fapt, ce-ar fi: eu intr-o camera nemteste, ea in alta tiganeste? 🙂 Asta ar fi familia-n limbi! 🙂

  9. Cam sase luni ii lua si lui Eliade sa invete o limba straina, dar cand a conversat in eng;eza cu profu’ lui de sanscrita din India, cica ala abia-si stapanea rasu’… dar cumva-cumva tot a dres-o el, ca doar a imbrobodit-o pe fiica-lui, pe Maitreyi aia! 😀

    Oricum, e fain ca sotia ta vrea sa invete o limba, nu de dragul teoriei, ci de DRAG! FRUMOS!!!

  10. Cipri, multumesc in numele lui Carmen, si sa stii ca nu vocea sangelui o impinge si nici dorinta de a deveni nomada din casa. 🙂

  11. Daca ne tot „uitam” cu spatele la ele si cu ochii-n blog, s-ar putea sa emigreze ceva din casa! Am mai zis, singurul avantaj ca stau cu spatele la sotioara mea cand iti scriu, de exemplu, e ca ma scarpina – la propriu ! 😀

  12. Cipri, cand o sa-ti cumperi in mod filozofic un butoi de aparare ca a lu’ nenea Diogene, sa numeri bine sa aibe toate doagele. Scarpinatul este un antrenament de incalzire la scarmanat. 🙂

  13. Marius, vom reveni in curind plangand la tine, alungati de soatele noastre, pe care numai faptul ca sunt si surorile noastre ne mai intirzie sa sarutam mina nasului. 🙂
    Cipri e naiv, cine stie ce privire are sotioara lui cind il scarpina? 🙂

  14. 🙂
    Că bine vă mai întreţineţi voi acilea în limbaj umoricesc. Propunere pentru soţiile voastre: să îşă facă şi ele blog şi să converseze cu voi faţă în faţă, ca de la ecran la ecran amical. Nu de alta, dar să vă mai vadă din când în când. 🙂 Voi aţi fi încântaţi că aveţi vizite şi nu orice vizite, iar ele că ajung în cutia Pandorei astfel.
    Iar copiii… învaţă să facă de mâncare. 😀

    A propos de ţigănească. O prietenă a mea a predat un an ţigăneilor dintr-un sat limba română. S-au ataşat unii de alţii, aşa cum e normal să se întâmple. Şi într-o zi cu soare, s-au întâlnit ţigăneii cu profesoara lor de română la oraş: primii cerşeau, când dintr-odată: „Uite pe doamna de română!!!”. Profa cu ochii mari, nemaiştiind cum să reacţioneze. 🙂

  15. Camix,

    la ce salariu au profii, bine ca n-a iesit si profesoara cu ei la cerşit 🙂

    Aştept de la Marius un „Ghid de înotat în mlaştina blogurilor pentru soţii de blogări”, – el zicea de mlaştină 🙂

Comentariile nu sunt permise.