Metamorfozele celebrităţii

Unii folosesc tema adevărului pentru a-şi astîmpăra foamea. Nu toate florile crescute în biserica Lui sunt plăcut mirositoare. Pentru că a plouat cu lacrimi peste bisericile noastre, ca la tropice, flora e ciudată şi diversă. Unele sunt plante carnivore şi sunt flămînde după senzaţional.

Dar unde sunt victimele? Dacă societatea evanghelică se polarizează doar acuzatori- acuzaţi, demersul va fi o luptă nesfîrşită cu umbrele trecutului. Dănuţ Mănastireanu s-a aşezat în zona liberă, aceea a victimelor, şi demersul său în analiza trecutului nu întîmpină tot atîtea împotriviri, pentru că are legitimitate. Ce e adevăr şi ce e dorinţă după senzaţional în mintea noastră?

Eu vreau să ştiu cine a făcut şi ce, privesc fotografii vechi, dacă există, cu chipurile acestor oameni, care şi-au vîndut sistematic fraţii. Nu mă simt cu nimic mai bun decît ei, nu am sentimente, nu-i deplîng, nu am rugăciuni pentru întoarcerea lor. Nu pot să mă rog pentru ei. Nu pot să mint pentru ei. Viziunile care presimt întoarcerea lor şi odele de bucurie ale bisericilor primindu-i ca pe fiii risipitori, nu-şi află loc în mintea mea.

Imagine de coşmar din filmul lui Kurosawa, Kagemusha

kurosawa-2.jpg

Cea mai tragică este împietrirea în statuie, loc în care unii îl văd pe Ţon, acesta alimentînd senzaţia prin nemişcarea sa, un tip anacronic şi trist, care a ales din trecut o singură crevasă în care toată lumea să privească trupul său congelat, negînd alte falii ale cărării sale. Se iscă reacţii violente din partea celor care aşteaptă de la el sacrificiul. Ţon spune că nu are de ce, că totul la el s-a consumat în operă, prin scris. E mult, e puţin?

Dumnezeu face oameni mari, dar unii din noi facem din oamenii mari, oameni celebrii. Acei „noi” îi alterăm pe „acei”ei, iar ei nu mai pot exista fără admiraţia noastră dusă la extaz. Ei ne numesc pe noi „şcoala lor”, dar noi devenim, de fapt, „partida lor”.

Imagine de vis frumos, din filmul Yume, al aceluiaşi Kurosawa

kurosawa.jpg

Cîţi rîvnesc la scaunul lăsat gol de Iosif Ţon? Sunt mulţi, sunt puţini? Eu am argumentele mele să afirm că fabrica de idoli e mai activă ca oricînd. Marii charismatici ai trecutului sunt depăşiţi ca număr, dar nu şi ca valoare, de liderii produşi pe bandă rulantă, cu tot cu sateliţii lor, dornici de strălucirea de o clipă a banilor, a maşinilor, a excursiilor costisitoare şi a căruţelor cu diplome.

Unii cochetează cu politica, cu puterea, cu moda, poate şi cu noile „servicii”, de aici şi de aiurea. Puterea poate corupe pe mulţi, atmosfera din jurul puterii e ca o vată de zahăr în urechi, nu mai auzi nici plînsetul creştinului, nici scîşnetul de ură al lumii. Tot ce vrei este să auzi dulce. E greu să fii în carul de biruinţă al lui Dumnezeu, să încapi şi tu, umflat ca o gogoaşă, şi Crucea lui Cristos.

De fapt, singurul lucru care ne preocupă în aceste zile este să ne uităm în carul de foc al lui Dumnezeu şi să vedem dacă nu cumva carul a rămas gol! Unii se gîndesc cu jind cum să-l ocupe.

Veţi spune că l-am purtat pe Iosif Ţon din Japonia pînă în Rusia, din arenele cu lupte de tauri, pînă în Zona Călăuzei, dar n-am făcut referire la documentele care-i evocă trecutul. Nu m-a interesat să-i analizez trecerea prin Caransebeş, Oradea sau Oxford, încercînd să înţeleg ce este tragic şi ce este fals în existenţa unui om, aşa cum îl percep eu, nimic mai mult. Îl privesc fără să-l judec. Unii spun că dacă a intrat şi a ieşit din camera adevărului de cîte ori a vrut şi a putut, trebuie să mărturisească de cîte ori a făcut-o. Alţii vor să ştie dacă a trîntit uşa şi cîte degete a zdrobit de tocul ei.

În „Călăuza” lui Tarkovsky, Scriitorul, omul plin de succese, de bani şi de faimă, aflat în antecamera locului unde se găseşte Adevărul, are un discurs aproape identic cu cel al unui alt personaj controversat al zilelor noastre. Cînd un om important, un creştin neoprotestant, spune că este acuzat pe nedrept, atacat, hărţuit, hulit, reacţionează asemănător cu ateul, care şi el se consideră om important.

Experienţele unuia nu sunt asemănătoare decît pînă la un punct cu ale celuilalt, deoarece personajul real a fost în camera în care a cunoscut Adevărul, în timp ce personajul imaginar n-a ajuns încă acolo.

Într-un comentariu, Tarkovsky spunea:

„La întrebarea: ce anume mã fascineazã atît de puternic în tema sacrificiului – sau a aducerii unei jertfe – pot rãspunde fãrã ocol: ca om religios, mã intereseazã înainte de toate cel care este în stare sã sacrifice, sã aducã jertfã, (…) pentru un principiu spiritual. Un asemenea pas presupune, bineînţeles, o deturnare fatalã de la orice interes egoist, adicã cel în cauzã acţioneazã într-o stare existenţialã aflatã dincolo de orice logicã „normalã” a evenimentelor, desprins de lumea materialã şi legile ei. Şi totuşi, sau poate tocmai de aceea, fapta sa genereazã schimbãri perceptibile. Spaţiul în care se mişcã cel gata sã sacrifice totul, ba chiar sã se aducã jertfã pe sine însuşi, reprezintã un fel de replică la spaţiul experienţelor noastre empirice, dar pentru aceasta nu este mai puţin real”.

Poate un artist să gîndească în tiparele unui personaj opus lui, omul de credinţă poate plăsmui un ateu pentru a exprima o idee într-un anume film? Un mare artist îsi iubeşte personajele, se joacă prin ele. Cît este din Tarkovsky în Scriitor sau cît din personalitatea evocată de personajul „Scriitorul” se află ascunsă în gîndirea unuia prezent, nu ştiu. Multe din ideile exprimate sunt asemănătoare.

Priviţi seria de diapozitive pe care le-am montat din film…

28 de gânduri despre “Metamorfozele celebrităţii

  1. Ce scaun a lasat gol Iosif Ton, Razvane? si in istoria cu Damocles, tot din dorinta de scaune selecte s-a ajuns la sabie! 🙂

  2. Rasvan,
    eu nu vad cum ca Ton a lasat un scaun liber si ca ar trebui sa-l ocupe cineva.
    Ai atinsc cateva adevaruri tari, dureroase.

    1. Nici eu nu sunt de acord cu tacerea fratelui Ton, as vrea sa inceteze;
    2. Sunt constient ca o „fortare” din partea mea, prin „explozii” pe bloguri, de a-l face pe Ton sa vorbeasca/raspunda ar fi mai mult decat infantile, nu mai spun cat de necrestine ar fi;
    3. Constientizez de asemenea ca nu este o problema a mea, pentru ca o invinuire trebuie sustinuta cu de la 2 martori in sus, iar eu personal, pe tema „colaborarii” n-am ce invinuire sa-i aduc;
    4. Marturiile lui si ale altora cu privire la pocainta sa exista si deci trabuie luate in calcul (e absurd sa spui ca nu s-a pocait real, nu?);
    5. Din ce am citit la D. Mitrofan, sunt destule inconsecvente si suficiente presupuneri;
    6. Constientizez si tot raul pe care-l provoaca ceea ce nu cunoastem si ceea ce presupunem noi ca detinem ca adevar (poate si ultim).

    Ce e de facut?

    In dreptul meu:
    1. Sa ma rog pentru situatie;
    2. Sa las e cei indreptatiti sa analizeze;
    3. Sa dezvolt pozitiv relatia mea cu Christos.

  3. Observatia ta, Rasvane, cu scaunul lasat liber mi se pare corecta. Poate fi un scaun papal, poate fi sefia unei organizatii, poate fi sceptrul virtual al unui episcop neintronizat (parca asa se spune, nu).
    S-ar putea ca unii sa vrea sa-l ocupe aparandu-l pe „fostul” ocupant (o postura oarecum onorabila, daca o fac cu mijloace cinstite). S-ar putea ca altii sa ravneasca la acest scaun atacandu-l pe „fostul” (ceea ce mi se pare a fi dezonorabil, mai ales daca o fac mascat, pe intuneric).

    Nu avem papa, la evanghelici, dar oare cati dintre noi ravnim a fi „primul dintre egali”?

  4. E dreptul lui sa nu deschida gura, la fel cum, poate, ar fi obligatia sa rupa racerea, credm unii dintre noi!
    cred, totusi, ca daca nu dezvaluie nimic, inseamna ca si-a rezolvat problemele si ca nu ar zidi pe nimeni. Eu asa il accept si-l respect pe fr.Iosif Ton.
    DUMNEZEU ne judeca si pe noi, dar si pe el – si el stie asta! asa ca ne ramane sa facem ce spunea Pety!

  5. Pety, tu ţi-ai cristalizat un punct de vedere şi, dar poate că mă înşel, ai o anumită „căldură” în scris cînd e vorba de Iosif Ţon. În popor se spune că „laşi loc de bună ziua”, iar tu laşi loc de dragoste. Aşa te vindeci tu şi poate fi o soluţie de vindecare a bisericii Lui.
    Ce vreau să spun în ce am scris în postare este că atitudinile, gesturile, omul din spatele lucrurilor, nu-mi aminteşte de pocăinţa unui crestin, ci de discursul unui om celebru, prin meserie şi creştin.
    Iosif Ţon se consideră un om providenţial, iar oamenii care se cred astfel, pot face lucruri foarte rele, fiind ferm convinşi că ele sunt spre folosul comunităţii.
    Prototipul este Ion Iliescu, numai că acela e liber cugetător. Nici Iliescu nu crede că a făcut rău cu minerii lui, nici Ţon cu atitudinea faţă botezul în Cris, la fr. Olah, de exemplu- şi cîte altele.

  6. Mihai, scaunul papal cu ghilimele, cel episcopal, fără, dar mai e unul, cel nevăzut, al lui „el lider maximo” din peisajul creierelor noastre. 🙂
    Ai văzut cum ies din „pădure” 🙂 apologeţii cei noi, cum fabrică noi lideri? Cum muşcă şi fug? Unde fug?unde oare! 🙂

  7. Ciprian, modelul lui Pety e atît de frumos încît , jucîndu-mă nevinovat cu literele, l-aş numi Pietysm! 🙂
    Eu nu cred că Ţon va dezvălui ceva nici darcă ar avea ce.
    Să-ţi faci lucrarea de doctorat tocmai despre martirii creştini, mie îmi arată poziţia sa faţă de sine, imaculata concepţie a lui Iosif Ţon, privindu-se în oglinda martirilor. E ca şi cum aş da eu sfaturi despre căsătorie, după ce am divorţat cu ani în urmă, chiar dacă atunci eram în lume. Tot aia e, măcar tac, nu dau şi lecţii. 🙂 Acolo ar fi fost poate momentul să evoce, măcar în prefaţă, ce fel de Saul a fost. Acum, unii încearcă să vadă pînă cînd a fost. Tu nu ai vrea să ştii? 🙂

  8. Razvane, sincer n-am citi lucrarea lui de doctorat, dar m-ai facut curios. Mi se pare ca e tradusa.
    Sincer, imi consum neuronii cu alte griji decat daca a fost sau nu turnator. Sunt inca rezident, fara post, deci realizezi ce framantari imi dau tarcoale! 🙂
    Eu stiu ca biserica din Tinaud era intotdeauna neincapatoare cand venea el si oamenii se pocaiau. Nu cred se pot compara impactul lui asupra romanilor, decat poate facand o paralele cu cel al lui Billy Graham.
    Asa ca, „de-o fi una, de-o fi alta”, DUMNEZEU a lucrat si lucreaza prin el. In rest, nefiind batalia mea…

  9. Si nu cred ca biserica din Tinaud, si multe altele, de-altfel, au mai fost atat de pline cu alte ocazii…Dar sa speram ca vor mai fi.

    Intrebare: ce se intampla daca „securitistul” care s-a pocait in anticamera mortii, ar fi scapat si impins de R>W. ar fi predicat, ar fi fost un Iosif Ton?
    sau, cum am mai scris: daca s-ar descoperi acum la CNSAS ca R>W> a colaborat cu Secu’? am putea minimiza impactul si importanta lucrarii lui?

  10. Rasvan,
    am citit toate comentariile. Nu este vorba nici de „lasat un loc de buna-ziua”, nici „Pietysm” nici orice altceva.

    Este felul in care vad eu lucrurile, incercand sa fiu obiectiv.

    Acum, cred ca nu trebuie sa deviem de la „dosariada” la „caracteriada”. La aceasta din urma nimeni nu poate da cu piatra nu? Nu zic sa inchidem ochii si sa nu vedem nimic. Dar hai sa le luam pe rand si sa nu trecem de la una la alta nerezolvand nimic, si mai ales sarind peste noi insine. Daca trecem la „caracteriada” trebuie sa ne supunem noi prima data consultarii publice. Asa ar fi corect.

    Parca era vorba de principii. Eu am privit in teren, am vazut cum stau lucrurile si am tras niste concluzii. Nu vreau sa tin partea nimanui. Nu pot insa sta deoparte atunci cand observ patima patimasa. Dar evident, nici in aceasta etapa nu pot ramane prea mult, pentru ca nici asa nu se rezolva nimic.

    Ascult insa de un sfat primit azi-noapte. „Lasa-i pe toti si nu le mai baga in seama. Tu ai altceva mai important de facut”. Da, asa este, are dreptate.

    Efeseni 3:14-21

  11. Ciprian, e tradusa, are vreo 500 de pagini, merita citită, ca tot ce a scris el. Impactul lucrarii sale este de netagăduit, ca si charisma sa. Am spus eu că nu e aşa?
    Cît despre Billy Graham, să nu te superi, dar îl prefer pe Ţon, cu toate eventualele sale căderi. Tot circul de pe stadioane, toata regia cu Graham, mă lasă rece, iar din cei convertiţi de el, cîţi au rămas în adunări? Un mai mare circ mediatic ca la BG greu găseşti. O întrebare: a fost Graham mason, sau nu? Dar adularea papei, dar chestia cu să lăsăm pe musulmani în plata lor, ca şi pe evrei? Sunt interviurile lui, nu ale mele! Măcar Ţon ce a scris, a scris magistral şi a vorbit magistral. darul lui, de la Domnul.
    Ciprian, dacă vine unul şi te minte că ce e rău în general, e bine pentru ai tăi, pentru biserică, faci? Torni? Colaborezi?
    Dacă a făcut-o, el e convins că a salvat comunitatea, eu aşa cred. N-are nici o pată pe creier, să ştii. 🙂

  12. Pety, dacă am o părere, dacă o nuanţă determină o asociere cu o imagine, cu o carte, cu un personaj, o formulă matematică sau un sunet de muzică, de ce să nu-l spun?
    E capul meu, greşelile mele, interpretarea mea, care se schimbă, poate, cînd voi vedea ce asăzi e ascuns. Numai Dumnezeu le ştie pe toate şi fără şovăială.
    Eu sufăr, trăiesc, iubesc dar fără temă, fără să vreau să plac prin ce spun.
    Mă bucur enorm cînd cineva, tu acum, eşti de altă părere. Domnul ne-a adunat din lume şi pentru a face acest exerciţiu de sinceritate, după mîntuire.

  13. Sigur ca da, sunt de acord, doar nu suntem in comunism, nu?. Dar exista riscul, in acest caz, sa atasezi si o descriere caracteriala persoanei (-elor) pe care le implici in rationament, idee etc. Iar descrierea sa nu se potriveasca, dar sa se imprime in mintea altora ca fiind „cat se poate de veridica”.

    Aici ar fi problema. Nimic mai mult.

  14. Pety, nu vreau să manipulez pe nimeni, cred că reacţia ta este o dovadă clară că nici nu s-ar putea. 🙂
    Din ce spune Scriitorul si ce spune Iosif Ţon şi altul ca el, în situaţia lui, chiar nimic nu sună asemănător?
    Dacă ajungem la dreptul de a gîndi şi a exprima în funcţie de ceea ce am făcut în viaţă fiecare, aici m-ai pierdut, dar ne regăsim 🙂
    Nu e o ruşie să gîndeşti, e mai dureros să o faci pătimaş! 🙂
    Tu nu o faci, ziceam în general, dar azi eşti oricum supărat 🙂

  15. Iti vine sa crezi sau nu, Rasvan, sunt linistit.

    Am pasiune pentru o relatie bune cu Dumnezeu.

    Am in spate frati care ma cunosc si ma preciaza, am integritate morala in societate si la serviciu.

    Am grija de familia mea cu pasiune si responsabilitate.

    Ii multumesc lui Dumnezeu ca n-am colaborat cu securitatea (nici nu aveam cum, pentru ca nu m-a contactat nimeni).

    Am pasiune pentru Cuvantul lui Dumnezeu si acei oameni care au nevoie de mantuire si suport emotional (dezigur, de aici nu-i iau in calcul pe cei „neprihaniti” – cei bolnavi au nevoie de doctor).

    De ce sa fiu suparat?

    Sunt insa „en garde”, ca sa nu ma atraga altii in rautatea lor.

  16. Pety, mă refeream la supărare, legat de disputa ta de pe alt blog cu o altă persoană şi cum refuz să cred că te poţi dedubla, în acest sens am spus-o! Te rog să mă ierţi dacă te-am jignit!
    Am şi spus că tu nu eşti pătimaş, parcă am ştiut… ! 🙂

  17. Uite ca am citit si eu ce scrie Danut M. . Rasvan ti-am scris pe patratosu. Referitor la cartea lui I.T despre martiraj ai dreptate el si-a daltuit o imagine in mintile multora care nu e reala. Pina mai ieri si eu am crezut ca memoriul celor 50 a fost facut de el . si uite ca nu a fost asa. Aici multi americani cre i-l cunosc cred ca el a fost si in inchisoare ,lucru neadevarat. Un amanunt care mi l-a relatat fr NICOLESCU , dinsul spunea ca dupa ce se termina ancheta cu el cu A popescu si cu P Nicolescu , I.T se ducea sa mai stea de vorba cu persoanele care anchetau. Chiar fratele P.N l-a intrebat ,de ce se mai duce sa vorbeasca cu ei daca ancheta s-a terminat.
    Numai unii vor vedea adevarul ,aliti vor trce pe linga el si nu vor stii ce-a fost.

  18. Ei vorbesc de „paruiala”? ei nu folosesc parul ci trec prin robotii aia de batut care erau la securitate,pentru ca nu vor sa se vada urmele .Marius a fost primul acuma esti tu Mitrofan a fost trecut si el
    ,pe Negrut si pe toti care scriu ceva rau despre I.T.

  19. Draga Elev, Domnul Isus a rîs, a glumit cu ucenicii, a batut praful Galileii.
    După colbul ridicat pe drum îl zăreau gloatele, de departe, şi alergau la El.
    În Agora L-au judecat, şi nu departe, L-au răstignit.
    Vom rîde, dar vom rîde frumos, vom comenta, ne vom ruga pentru înţelepciune.
    Suflet şi talent nu se dă pe forumurile de discuţie.
    jenant este sa afisezi si cartile de vizita ale fiecaruia de pe Agora, scrie tu carti, dar nu de vizita.
    Ce-ar mai rîde Spurgeon de Agoramania lor! 🙂

  20. Rasvan ,i-mi pare ca echipa Agora e din aceeasi divizie cu echipa lui Beni L. Daca te legi de ei poate te trimet si ei o jalba pe la uniune.
    Am ris de chestia cu mersul trenurilor de la patratosu.
    Regula lor sa nu comentezi la comentarii e incalcata chiar de ei. Ei la ce au au comentat aici ,la patratosu si la Mitrofan?? Daca nu comentam la comentarii la ce sa comentam ? la harddrive sau la mai stiu eu ce.

  21. Draga Elev, Beni e din alt film, zic eu 🙂
    Cred ca toata povestea e de atmosfera, ei vor ceva, vom vedea. Pot scrie o carte despre asta, pot discuta pe Agora, dar cred ca am depasit faza cu uciderea rîsului sau a comntariului.
    A lua bucuria blogului e ca si cum ai lua piinea de la gura saracului. Lasa-l sa zica si el ceva, ca in alte cercuri, zic ei, cei mari si intelepti.
    Blogul e jucaria saracului, Agora e un magazin prea scump. 🙂
    Dar e a lor, pot face ce vor acolo, nu dai clic, nu vezi minunea, asta e tot.
    De ce vin la Marius? Acolo se pot pune afisele pe gratis, le platesc altii cu nervii lor, ingimfarea lor. 🙂

Comentariile nu sunt permise.