Convertirea lui Sundar Singh

De ce despre Sundar Singh?

Cu trei ani în urmă, fratele Cornel Almăşanu mi-a arătat ceva ce părea a fi o carte, cu nişte coperţi roase de carton cărămiziu şi pe care, deschizînd-o, am avut surpriza să constat că nu era propriu-zis o tipăritură, ci erau aproape 150 de pagini bătute la maşină pe o hîrtie foarte fină, de pe care scrisul practic devenise în unele locuri aproape ilizibil. Era o copie după o carte scrisă de o autoare de limbă franceză, pe nume Alice van Berchen, despre viaţa lui Sadhu Sundar Singh. Fratele m-a rugat să mă uit pe ea şi să o citesc dacă acest lucru îmi va face plăcere. Povestise la o predică despre convertirea acelui hindus şi mă arătasem interesat să ştiu mai multe despre el.

Paginile bătute la maşină, legate neprofesionist, trecuseră prin multe mîini în perioada aceea neagră pentru noi a comunismului şi citirea lor adusese alinare multor suflete. Textul a fost şi pentru mine încărcat ca de o vrajă, pentru că am căutat originalul, am reconstituit pasajele unde traducerea era rudimentară, apoi am căutat puţinele texte rămase de pe urma acestui om care a jertfit totul lui Cristos: Sadhu Sundar Singh.

Am rescris integral cartea la calculator împreună cu Carmen, am copiat-o pe imprimantă şi am dat-o fratelui să o recitescă în forma “întinerită”. Interesul celorlalţi fraţi a fost mult mai mic decît era foamea de pe vremuri după textele de acest gen. Vremurile s-au schimbat iar oamenii s-au răcit în dragoste şi au ajuns să creadă că ei le ştiu pe toate şi nu mai au răbdare să asculte sau să mai mediteze.

Sadhu Sundar Singh a reprezentat pentru noi o mare binecuvîntare şi voi răsfoi timp de două sau trei postări pagini scrise de acesta, parcă mai actuale de la an la an. Ce pierdem dacă o vom face împreună, cinci minute dintr-o zi în care lumea, aşa cum este astăzi, pare că a luat-o razna cu totul?

Convertirea lui Sundar Singh

I

,,Eu sunt născut într-o familie sikh, în care hinduismul stătea la baza educaţiei. Mama mea era pentru mine o vie imagine a acestui învăţământ. Ea se scula în zori şi după baie, înainte de orice citea cărţile sacre hinduse. Mai mult decât restul familiei, eu am fost influenţat de viaţa ei pură şi de exemplul ei. De timpuriu, ea a imprimat în mine noţiunea că prima mea datorie după sculare şi înainte de a lua orice hrană, trebuie să mă rog lui Dumnezeu, ca să obţin binecuvântarea lui şi hrana spirituală pentru suflet.

Am stăruit deseori ca mai întâi să iau dejunul, dar mama mea cu dragoste şi severitate a fixat ferm în spiritul meu această necesitate, să caut pe Dumnezeu înainte de toate. Prea tânăr atunci ca să preţuiesc această deprindere, i-am înţeles importanţa după aceea şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru educaţia şi exemplul primit în acest domeniu.”

II.

„Cum ar putea un simplu om, Isus, să dea viaţa veşnică? Cum ar putea să le facă un biet om, Isus? El care nu putea să se salveze pe sine, putea oare să mântuie pe alţii? Hinduismul este cea mai frumoasă religie a lumii”, gândea el.

,,Pentru că hinduismul nu poate să-mi dea această odihnă, cum ar putea să mi-o dea altă religie? Eram atât de fixat în părerea mea şi tulburarea mea lăuntrică era atât de mare, încât într-o zi, la 16 decembrie 1904 am rupt Biblia şi am aruncat-o în foc. Tatăl meu, care era de faţă, mi-a zis:

Fiul meu, pentru ce faci un lucru atât de stupid?

Pentru că aceasta este o religie a Occidentului, şi noi trebuie să o nimicim.

Gândisem că am făcut o faptă bună arzând Biblia, totuşi tulburarea inimii mele n-a făcut decât să se mărească şi umblam frământat de îndoială şi nelinişte. Unde era adevărul? Există Dumnezeu? Isus Cristos n-a fost decât un om care a murit acum 1900 de ani? Timp de două zile am fost foarte nenorocit. Nu am putut să îndur acest chin sufletesc şi am luat hotărârea să îmi pun capăt zilelor. Dacă nu puteam obţine adevărul în această viaţă, îl voi obţine în viaţa viitoare.”

„- Am venit să-ţi spun adio, mâine dimineaţă voi fi mort.

– Pentru ce vrei să te omori?

– Pentru că religia hindusă nu poate să mă mulţumească, şi nici bogăţia şi nici belşugul şi nici o altă stare şi nici averea noastră. Toate acestea pot să satisfacă trebuinţele corpului dar nu şi năzuinţele sunfetului meu. Am îndestul din mizerabila viaţă, vreau să-i pun capăt.”

III.

Sundar Singh îşi alcătui cu îngrijire planul. Linia căii frate traversa extremitatea proprietăţii lor şi în fiecare dimineaţă, la orele 5, expresul trecea pe acolo. Dacă nu găsea răspunsul aşteptat, el se va arunca înaintea trenului. Sadhu se trezi la ora 3 dimineaţa. Era în 18 decembrie 1904. A făcut o baie rece, apoi a început să se roage :

„Dacă există un Dumnezeu, atunci aş vrea să mi se descopere şi să-mi arate calea spre risipirea tulburării inimii mele, şi eu Îl voi servi toată viaţa.

Eram tare hotărât, în caz că rugăciunea mea nu primeşte răspunsul, să merg mai înainte de a se crăpa de ziuă şi să-mi pun capul pe linia ferată, la trecerea trenului. Am rămas în rugăciune o oră şi jumătate, sperănd să-l văd apărând pe Khrisma sau Budha sau oricare sfânt din credinţa hindusă, dar ei n-au apărut. Nu mai aveam la dispoziţie decât o jumătate de oră. M-am rugat cu o mai multă stăruinţă: O, Dumnezeule, dacă Tu exişti, descoperă-Te mie!

Deodată, o mare lucire ilumină camera, încât am crezut că a luat foc casa. Am deschis uşa, dar afară era întuneric. Atunci s-a petrecut un lucru pe care nu-l mai aşteptam vreodată, camera s-a umplut de o lumină care a luat forma unui glob, şi am văzut un bărbat viu şi stălucind în mijlocul acestei feerii. Nu era nici Budha, nici Khrisma, ci Hristos. Nu voi uita toată veşnicia, faţa sa glorioasă şi plină de iubire, nici cele câtava cuvinte pe care le pronunţă :

Pentru ce Mă prigoneşti? Am suferit pentru tine, pentru tine Mi-am dat viaţa, Eu sunt Salvatorul lumii.”

Aceste cuvinte au fost înscrise ca şi cu litere de foc în inima mea. Hristos, pe care Îl credeam mort, era viu în faţa mea. Am văzut semnele cuielor. Fusesem duşmanul Său, dar acum am căzut în genunchi înaintea Lui. Acolo, inima mea a fost umplută de o inexprimabilă bucurie şi de o pace minunată. Viaţa mea a fost în întergime transformată, SADHU cel vechi a murit şi un nou SADHU s-a născut pentru a servi Lui Hristos.

Când m-am sculat, plin de bucurie, totul dispăruse. După câteva clipe, m-am dus la tata, care dormea; i-am povestit toată vedenia pe care am avut-o şi i-am declarat că eram creştin.

– Cum se poate, îmi spuse, cu numai două zile în urmă ai ars Bilia, şi zici că esti creştin? Ai duşmănit pe Hristos şi acum vrei să-L slujeşti? Cum vine aceasta?

– Pentru că am văzut pe Hristos viu şi i-am auzit vocea, eu vreau – şi trebuie să-i consacru viaţa.

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Convertirea lui Sundar Singh&8221;

  1. Ce minunat lucreaza Dumnezeu cind cineva il cauta din toata inima. Citind aceasta marturie, mi-am amintit de o alta carte a unui guru indian care merita citita. Cartea se intituleaza Moartea unui Guru si se gaseste in Romania. Dupa ce am citit-o am avut bucuria sa ascult marturia acestui indian dintr-o casta superioara care l-a primit pe Isus ca Mintuitor. Merita citita. Sa ne ajute Domnul in vremurile acestea din urma sa il cautam din toata inima.

  2. Multe multumiri Rasvan , Domnul Isus sa-ti rasplateasca osteneala ta si a sotiei tale . Am citit cartea acum 20 de ani ,imprumutata de la un frate , in aceeasi stare , si m-a impresionat profund . Astept continuarea !

  3. Ce revelatie a avut acest om..dar cum a trait dupa aceea….Domnul isus sa faca ca si noi sa fim mai
    inCale(vorba lui Marius)

  4. Dragă Elisa, pe mine m-au întărit spusele lui Sundar Singh şi sunt de acord cu tine. Despre zicerile lui Marius din ultima vreme şi efectele devastatoare pentru mulţi, cu atacuri bizare pe care le primesc de mai peste tot, am mari rezerve. Ideile sale actuale mă lasă total indiferent.

  5. hmmm!!!asta este!…ce curios …cum au evoluat lucrurile de cand ne cunoastem…
    nu inteleg ce vina ai putea avea in cazul lui M,
    atacurile bizare…sunt din partea unora,care vad putin diferit integralitatea crestinului,zic eu.
    In rest ma abtin,ca asa mi-am propus,sa scriu pe privat cand am sa-i spun ceva care ma supara,mie mi-am propus.

    Rasvan ai auzit de Civitas Diaboli? de Victor Corbut?:a fost prefect la Falciu in 40,

    „unde este Dumnezeu,prezenta diavolului este imposibila”
    „Comunismul e diavolul insusi ,care si-a facut loc printre oameni…..comunismul este suferinta,,minciuna,nedreptate,lanturi,durere fara de sfarsit,lipsuri,sclavie,tortura,crima.La temelia comunismului este iadul cu toti dracii…”
    nu stiu ce parere ai despre faza aceea cand legionarii faceau dreptate in Numele Domnului,miscarea apoi a fost infiltrata de….a degenerat…Aseara am vazut la Petre Tutea,
    pe aceeasi prezentare,,,sau cum sa zic…
    ceva despre legionari..
    pe mine ma intereasza in mod special,iar fiu-meu orto..mai ales are acest interes,pt.ca miscarea a fost la inceput curata si pentru dreptate..

    Acest Victor Corbut,scrie cartea aceasta,,in care prezinta
    lucrurile exact cum au fost,descriind comunismul
    El a plecat in America ,in 80..
    Scrie si despre America…
    Imi plac acum ,la a X a tinerete,numai cartile in care se descriu evenimente adevarate,cele cu inchisorile din vremea comunismului….sau experientele reale,ca cele
    ale lui Sundar Sing,etc.
    Cred ca daca te-ai uita peste aceasta carte,ti-ar trezi interesul,acolo erau cei ca Severin,Iliescu,etc.
    Descrie ce a insemnat comunismul,din mai multe puncte de vedere,,,e o carte interesanta,,fiu-meu e cu istoria romanilor,…istoria crestinismului,
    asa ma mai luminez si eu,cand de la orto,cand de la „bapti”

    Imi place ca omul il pomeneste aici si pe Wurmbrand si pe Billy Graham.
    inca un citat:

    „Multa democratie naste teroristi si teroarea lor,te sufoca in crime si criminalitate de toate soiurile.”

    Are un fel de a scrie..”atractiv”il simti pe acest om corect,care a trecut prin diferite situatii care exprima niste adevaruri crude,nu stiu daca a mai scris si altceva.
    „a tacea este o crima”
    „Totul trebuie spus,marturisit,facut cunoscut lumii”

    A fost inchis la Pitesti,dus la Canal,si in alte inchisori din Romania timp de 18 ani,
    ,jura inaintea lui Dumnezeu sa spuna numai adevarul”
    prezinta foarte documentat comunismul,clar si asasinatele din sept 1939.

  6. Am fost azi la inmormantarea unui tanar de 17 ani,,,
    a fost multa,multa lume din oras,parintii baptisti,
    a murit din cauza vitezei,,,cu motoscuterul,

    anul trecut a murit unul de 16 ani,a fost tot asa ,prezent aproape tot orasul,s-a electrocutat,,la sarma de rufe,parintii profesori,singurul copil…
    . 😦
    . 😦
    . 😦

  7. Dragă Elisa, eu am trăit printre oamenii aceia, nu trebuie să ciresc despre ei… 🙂
    Despre scrierile privitoare la cei martirizaţi de comunişti, de acord cu tine, sunt de o importanţă capitală. Toate mărturiile. În ceea ce priveşte scrierile celor „defectaţi” în Vest, care îşi amintesc ce cred ei că se cumpără, am mari reţineri.

  8. Nu omul acesta nu a fost defectat de West..a trait cu memoria vie a celor traite..cat despre americani,nu are o parere prea buna…

Comentariile nu sunt permise.