Regele și Doina Cornea

M-am întrebat dacă există vreun simptom pe care societatea civilă să-l poată seziza, înainte de producerea unui cutremur social asemănător celui petrecut în 1990 în Bucureşti, cînd Ion Iliescu, proaspătul preşedinte ales al României, a binevoit să cheme minerii şi să ne arunce în căldarea cu zoaie moscovite din care şi-a hrănit tinereţea studioasă.

M-am întrebat dacă minţile luminate ale vieţii noastre politice, culturale sau artistice au avut timpul necesar pentru a lansa un avertisment concetăţenilor lor cu apetit democratic şi “gură mare”, pentru ca aceştia să aibă timp să se pună la adăpost de bătaie, de arestări, de înscenări sau execuţii- pentru că ce s-a petrecut în Piaţa Universităţii în 13- 15 iunie 1990 dacă nu un masacru, un carnaval al fiarelor?

Am recuperat din colecţia mea de atunci, a “României Libere”, cîteva numere de ziar, începînd de la 2 iunie, pînă la 14 iunie inclusiv. A urmat o pauză, o linişte îngrozită, ca de mormînt, spartă abia în 19 iunie, după 5 zile de la crimele din capitală.

Vreau să încep să răsfoiesc cu voi cîteva file, cele mai semnificative, unele sub semnături în faţa cărora te înclini cu respect, fie că citim ce au gîndit atunci Doina Cornea, Octavian Paler sau Gabriel Liiceanu.

Am să încep cu Scrisoarea Deschisă pe care dna Doina Cornea a adresat-o unui tovarăş care-şi începea primul din cele trei mandate de Preşedinte al României. Am ales să le scanez şi să vă pun înainte pagini îngălbenite, dar parcă mai actuale ca oricînd. Clic pe foto! merită puţină răbdare, se încarcă greu…

Cea de-a doua filă este semnată de regretatul Octavian Paler. Titlul articolului era “Şansă ratată”, dar din economie de spaţiu a trebuit să renunţ la “ratată”, un adjectiv cu care, de altfel, ne întîlnim în fiecare zi în care încercăm să ne spălăm istoria pe faţă. Clic şi apoi se poate mări, şi putem să ne aducem aminte de un „golan” distins: conu Alecu Paleologu…

O istorie pe care o repetăm cu obstinaţie, alegînd primarul Bucureştiului, la 18 ani de la mineriade, dintre doi papagali de aceiaşi rasă, numai că vopsiţi- vezi Doamne!- diferit: unul verde, altul independent de roşu.

Încerc să spun că boala e comună, stăpînii sunt aceiaşi, “golanii”- cîţi au mai scăpat din ei, există şi vor în mod “stupid” să spună adevărul în faţa şi în ciuda odraslelor de foşti belferi comunişti şi securişti, care s-au şcolit, iar mulţi din ei s-au “imobiliat”.

Sărbătoarea Regală a Nunţii de Diamant din zilele acestea îmi arată că între cărbune şi diamant există nu numai timp şi presiuni enorme care să facă transformarea, ci şi Ungerea Domnului: noi am ales gînditorul liberal şi am alungat pe rege, am ales între cenuşă şi diamant, între Unsul Lui şi alesul nostru.

Anunțuri

18 gânduri despre &8222;Regele și Doina Cornea&8221;

  1. Trist ca nu am invatat din istorie si repetam aceleasi greseli mereu. Si mai trist ca in ceasul al 12-lea, nu vrem sa iasa adevarul la iveala si ne furam singuri caciula crezind ca ne putem ascunde si nu va afla nimeni adevarul.
    Nu pot decit sa ma rog sa aduca Domnul vremea cercetarii si pocaintei peste pocaitii din Romania si de pretutindeni.

  2. Nu stiu ce anume i-a deranjat pe asa de multi tot ce facea Daniel Mitrofan .
    Ma gandesc la acesti oameni care-si spun crestini ( adica urmasi ai lui Cristos ) , care vor sa impiedice scoaterea la lumina a faptelor si angajamentelor pe care le-au facut unii sau altii inainte de ‘ 89 , ma gandesc si-mi pun intrabarea : cati din ei mai cred in venirea Domnului si judecata de apoi ?
    Nu mai umbla nimeni la dosarele CNSAS , dar cand isi va scoate El dosarele si ne va arata tot ce am sau au facut unii si altii ? Atunci cum ne vom mai ascunde
    daca nu ne ascundem acum in El , atat noi cat si faptele noastre ?
    D

  3. Nu e prea greu de inteles de ce multi nu vor sa iasa adevarul la iveala; cum si-ar mai pastra amvoanele si beneficiile? Eu cred ca multi din acesti oameni iesiti de mult de sub autoritatea lui Dumnezeu nu mai gindesc la vesnicie si mai ales la a lor, ca altfel nu s-ar complace in asa situatie. Dar cum Dumnezeu are planul Lui si timpul Lui, mai devreme sau mai tirziu, prin Daniel Mitrofan sau altii, adevarul tot va iesi la iveala.

  4. uneori simt obositor sa ma tot gandesc la trecut…iar despre ce va fi cu”teama cereasca” ma gandesc….uneori parca nici nu as vrea sa mai stiu nimic din ce a fost ,as vrea sa cred ca pot ierta atat de mult incat sa ma gandesc ca ceea ce va fi de-aici inainte printre crestini, va fi doar gandul vesniciei, cu frica cereasca … cat despre „judecati drepte”sau „alegeri”,tind sa cred ca ,nimic din ceea ce este pe lumea asta ,nu se intampla fara voia LUI….absolut nimic…..si mai trebuie sa nu uitam ca zilele ramase sunt putine si sa privim tinta…doar la EL…

  5. Livius, mă gîndesc la Daniel Mitrofan ca la un cercetător de arhive, fată de care începuse o ofensivă „la vedere” pe blogurile ştiute de toată lumea, şi o „lucrătură” din umbră, de care am aflat acum, citindu-i postarea. L-au denigrat şi l-au atacat în cel mai pur stil securist. Mănăstireanu face postare după postare pe tema dată, după ce a „bîlbîit-o” cu semnificaţia cuvîntului de dicţionar „hedonist”, fără nici o jenă. Ştii ce cred eu, Livius? Tipii de care vorbesc n-au nici o scamă pe creier, mint şi cînd visează. Dacă Dumnezeu va considera că trebiue să ştim, vom afla încă de aici, totul este să spunem ferm ce vrem. Dacă toată lumea tace, „cei noi” vor face legea şi teamă mi-e să nu fie cel puţin la fel de sumbră ca şi cea veche.

  6. Dragă Mia, nu toată lumea poate înţelege un lucru simplu: dacă te „au la mînă”, te vor şantaja. Problema este, în ce mă priveşte pe mine, de a încuraja pe unii care riscă, cum este Daniel, pentru a băga niţel teama în cei de astăzi, „activii”. Specia n-a murit, eu sunt convins de asta…

  7. Lorelei, uneori eşti pus în faţa unor situaţii sau a unor oameni faţă de care ar trebui să iei atitudine. Privind prin El, îi vedem pe ceilalţi şi pe noi, ai dreptate, aşa ar trebui să facem, dar oare nu este la fel de important să mărturisim ce vedem? în primul rînd în noi, apoi în ceilalţi?…

  8. Draga Rasvan , eu inteleg tot ce spui si sunt de acord cu tine ; ce pot eu unul sa fac , decat sa stau si sa scriu pe un blog sau altul ce cred si de fapt care-i adevarul .
    Am eu pozitia sau puterea necesara de a schimba ceva ? Omeneste vorbind bineinteles , ca de altfel Dumnezeu isi face lucrarea si o sa scoata la lumina pe toti oamenii cu faptele lor .
    Eu sunt scarbit de fatarnici si de tot ce se intampla prin biserici , mai ales de cei care se dau slujitorii Lui si se vede cum merge lucrarea .
    Eu nu stiu ce se va intampla , dar eu cred ca Dumnezeu nu se lasa batjocorit si isi va face El curatenie prin arie.

  9. „Specia” nu cred ca va muri cit tine pamintul. Cit despre santaj, ce sa zic, am un singur verset: adevaraul va va face liberi. Cind marturisesti tu, nu mai au cu ce te santaja. Dar se pare ca nu tuturora le e frica de santaj; foarte multi nu au nimic de a face cu lucrarea lui Dumnezeu. Ei au o profesie, o meserie ca ori care alta si ei isi vad amenintata pozitia, meseria lor uneori foarte banoasa, depinde de ce relatii si-au facut si uite asa nu au nici un interes in aflarea adevarului, uitind cu desavirsire ca nimeni nu e vesnic pe pamint. Si daca au incercat sa ii inchida gura lui Daniel, vor iesi altii.

  10. Draga Livius, am citit ce scria pe blogul sau in ultima postare Addsalu, referitor la ce scria destul de criptic, Daniel Mitrofan. Nu pot decit sa spun lui Daniel sa fie tare, sa rabde mojiciile de tot felul, pentru ca ceea ce a scris el pina acum, cartea si pe blog, este apreciat de multi, care nu scriu pe bloguri. Eu mă rog Domnului să continue el cercetarea, sa nu se lase intimidat de Sirbu si ceilalti. Nu stiu daca o mai poate face…

  11. Draga Mia, Soljenitsyn isi marturiseste „pacatele” inca din primul volum al „Arhipelagului”, desi el fusese aruncat in lagarul de munca, el era victima, dar s-a judecat pe sine necruţător. Tot el spunea ca cele mai penibile marturisiri sunt cele ale tortionarilor: sunt rare, nesincere si fără demnitate. Se întreba ce oare l-a făcut să aleagă binele din el şi nu răul, pentru că potenţial, putea fi călău, nu victimă. Dumnezeu a hotărît pentru el, împotriva felului său de a fi…

  12. Am citit si eu ce a scris addsalu pe blogul lui; ce pretentie pot avea de la un pusti care avea 12 ani la revolutie, care l-a avut pe Oti ca profesor, etc,etc,….. el e mindru de realizarile lui, de functiile lui, etc,…..
    Cine a trait vremurile acelea ca Daniel si altii, cei care cunosc istoria adevarata pentru ca au trait-o, nu se uita la comentarii ridicole ca ale acestui Sirbu. Pe el atit il intereseaza din trecut; dar sint altii care vor sa stie mai mult si vor adevarul nu supozitii. Cartea lui Daniel nu aduce prea multe noutati pentru noi care am stiut si stim mai mult de atit, dar spune adevarul pe nume pentru prima data. Noi i-am stiut si nu i-am confruntat niciodata nici in trecut si nici mai apoi in libertate. Nu stiu de ce nu am facut-o. Poate nu e prea tirziu nici acum.

  13. Am vrut doar sa va fac sa zambiti …mie mi s-a parut interesanta „inovatia” cu microundele…
    acum ca tot m-am destainuit intr-o noua pagina cu”despre mine” – pe blogul meu…sunt mai multumita de mine si cum spuneai si tu ,parca am mai inflorit cu o petala acum.
    multumesc Rasvan dar trebuie sa recunosc ca din ultima postare ,cea cu inima si imparatiile,…nu am priceput-o…poate, cu te rog frumos si respectuos ,imi traduci sa pricep si eu.

  14. Mia, nu ştiu cum se face, dar „sîrbi” din ăştia sunt plasaţi în toate punctele cheie, însă ai dreptate, calmul e atitudinea cea mai potrivită.

    Lorelei, cîţi oameni fără bani se pot opera în România- la cardiovascular? la neurochirurgie?… şi nu numai, dar aici preţurile sunt fabuloase, nu? Tu eşti din imperiul de sud, eu din cel de est. Nu vreau să mă gîndesc la viitor, dacă mă voi îmbolnăvi şi voi avea nevoie de „colegi”… Ai mai auzit tu un „nebun” să se ia de gît cu sistemul, în România? Politicienilor le convine situaţia- cine mai are nevoie de salarii mărite în domeniul sanitar? Care-s doctorii ăia care să zgîndăre fiara şi să ceară, cinstit, să fie ciubucul pus la zid? Ai intrat în curtea unui spital din România să vezi expoziţie de maşini? Dar congresele în tot occidentul? dar concediile exotice? Din ce sunt toate astea, dacă nu din şpagă? Sunt şi unii care nu „condiţionează” dar majoritatea „pun botu”. Suntem mai păcătoşi decît erau aztecii, care făceau sacrificii umane în timpul lui Montezuma, pentru Şapele cu pene, pentru că noi SUNTEM şarpele, cu sau fara pene…

  15. Imi pare rau pentru tine Rasvane ca faci parte din sistem , dar poate ca nu esti la intamplare acolo si Domnul are nevoie de o lumina si de o vie marturie printre ei .
    Cunosc medici si din bise de la noi care nu prea fac mare diferenta dintre cei din lume si ei care au totusi un Dumnezeu .
    Faza cu pop corn-ul o stiam mai de mult , si eu cred ca nu e trucata , deoarece am citit despre asta acum ceva vreme in urm ala stiri.

  16. Acum am inteles…si plang . Da cat am stat cu pustiul in siotal am avut parte de expermente „nu dai nu ai”…atentie.Dar nu vreau sa comentez prea mult acest aspect .O alta intamplare mi-a racolit sufletul ceva vreme in urma-una din prietenele de la biserica imi poveste intr-o discutie cum spera ca sotul ei medic crestin sa obtina un post „bun cu multe saloane in subordine”-evident nu vreau sa relatez toate discutia ,dar ,crede-ma…2 saptamani nu am putut sa merg la biserica-ma blocasem pur si simplu…apoi mi-am revenit insa a ramas gandul acela..: „si printre noi , Doamne?”- raspunsul a fost DA si printre „ai tai”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s