Radovan Karadzic

N-are nici o importanţă ce meserie ai, ce poziţie socială ocupi sau cît de cult eşti, atîta vreme cît ceea ce se aşteaptă de la tine este să ucizi cu patimă, patriotism şi în neştire.

Eşti doctor, ca Radovan Karadzic sau tractorist precum Hrusciov, sau samurai ca Lordul Hidetora, eşti militar sau mafiot, singura ta ţintă este să-ţi justifici crima şi trecutul, să-ţi multiplici gestul, de la individual, la genocid, de la codul onoarei, la spînzurătoare, jucînd, ca-ntr-o „A şaptea pecete” a lui Bergman, partida ta de şah cu moartea.

O istorie hîdă, care face din Churchill, Roosevelt şi Stalin eroii unui război care-a înflorit ciuperci la Hiroshima şi Nagasaki, iar din Karadzic, un criminal, cu Srebrenica sa ce pare, comparativ, un joc de calculator „cracat” şi fără save, în adoraţia fără rezerve a mulţimilor holbîndu-se admirativ în gropile comune.

Bătrîna japoneză din „Rapsodie de august”, al cărei soţ a fost pulverizat la Nagasaki, spunea că nu-i poate condamna pe americani, pentru că „aşa e în război, cînd regulile sunt altele şi cînd sunt crime în ambele tabere”.

Mereu apare iadul, „iadul pe pămînt”, obsesia morţii colective din cele trei filme ale lui Kurosawa.

Radovan, criminalul moşneag sîrb, asemeni Lordului Hidetora Ichimonji din Ran, trădat, gustînd, în iadul pămîntului, din fructele Satanei, apare învăluit în vălătuci de barbă argintie, o replică albă “creştină” a unui Saddam “musulman”, care, pe vremuri, răsărea şi el de sub pămînt, trufă ascunsă, la timpul potrivit, ca să spînzure pe masa de huzur a Babilonului terorii globale.

“E iadul pe pămînt”, spun eroii lui Kurosawa, şi unde e iadul, adevărul nu are şanse de scăpare, fie el deghizat în nebunie.

“De ce suntem mereu pedepsiţi cînd spunem adevărul?” se întreabă nebunul măscărici din Ran, iar în “Fortăreaţa ascunsă” prinţesa se bucură că experienţele dramatice prin care a trecut i-au dezvăluit faţa ascunsă a vieţii, fiind pregătită să moară pentru adevăr.

În “Rapsodie de august”, dintre coline, printr-un singur ochi, minciuna care ucide te priveşte cinic.

Karadzic a fost un criminal local într-o lume a păcii mortale. Din celuloid, de carne, hîrci sau făcute cenuşă, chipurile urîte ne rînjesc printre fălcile destinului.

Şi noi avem parte de un alt tip de iad, de o nouă întrupare a ploii, fără radiaţii, ca o arma meteorologică perfidă şi de baraje deschise hoţeşte în Ucraina. Chirpiciul ne-a fost dat la-ntors în mîl şi frămîntat în drojdia groazei din Evul Mediu al secolului XXI. Auzi mereu că-n „viaţa mea n-am mai văzut aşa ceva”, din gura unor oameni care măsoară timpul în metri adîncime, în deznădejde, chin şi pribegie.

În ţara de dincolo de disperare, dintr-un alt iad, Mioriţa zace cu burta umflată de ape şi verde, zvîrlită pe malul lui Dracula Land, înconjurată de bîţîiala anuală de august a Misei Bivolare, din jurul Obeliscului de pe plaja Costineştiului unde se mai cunosc, tot mai cu greu, paşii poetului Ovidius şi, mai ales, ai lui Andrei, Apostolul Domnului.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

1. În Kakushi- Toride no san- akunin (1958)- The Hidden Fortress, Kurosawa priveşte rostogolirea spre moarte a acestei mulţimi ca pe o ilustrare a „iadului pe pămînt”.

2. În RAN, într-o bătălie fără echivalent în cinematografia mondială, Kurosawa spune: „AICI e iadul pe pămînt”.

3. Ciudatul ochi din filmul Hachi-gatsu no kyôshikyoku (1991) – Rhapsody in August, al lui Akiro Kurosawa, care a apărut, ca o pecete a celor trei masoni, Churchill, Roosevelt şi Stalin, la baza ciupercii nucleare ucigaşă de copii, la Nagasaki.

4. Srebrenica, o groapă comună, „arta” lui Radovan Karadzic: iadul pe pămînt.

5. Tatsuza Nakadai, în rolul lui Hidetora Ichimonji, un bătrîn trădat de fiii săi mai mari, cu armata distrusă, implorînd compasiunea spectatorului: e asemănător lui Radovan Karadzic, care, în numele „patriei” şi a „unităţii”, a fost şi el un cavaler al crimei „necesare”. Actorul şi omul real se identifică, pînă la a nu mai recunoaşte cine este, dintre ei, sosia…

6. Kagemusha Radovan Karadzic, în rolul ultimului „drac”…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Radovan Karadzic&8221;

  1. Un poet chinez – cred ca este vorba de Li Tai Pe – spunea despre razboi: „iata vremea cand cutitarul e pus, mai presus decat toate talentele”.

  2. Dane, bine zice chinezul tău: am văzut recent o mizerie de film american, unde un nene cu un cuţit baban în mînă îi explica unui novice că arma lui este superioară pistolului, pentru că nu i se termină muniţia niciodată, poate ucide cu el continuu. deci, trăim non-stop o vreme a cuţitului. Oricum, pentru orice eventualitate, a inventat şi praful de puşcă. Alt chinez!

Comentariile nu sunt permise.