Tehnici de manipulare (I) De la Bruno la Culianu

Ioan Petru Culianu spunea despre obscura operă a lui Giordano Bruno, numită “De vinculis in genere” (Despre legături în general) că depăşeşte în importanţă, de departe, opere celebre, cum ar fi “Prinţul” lui Machiavelli. Tot el spunea că cele două opere sunt înrudite, deoarece Bruno se ocupă de manipularea psihologică, iar Machiavelli de cea politică.

Interesantă este popularitatea de care s-a bucurat, şi se bucură, cartea lui Machiavelli, deşi nimeni nu mai poate pretinde în ziua de astăzi că ar putea să se inspire din ea pentru a guverna o ţară contemporană.

Diametral opusă este situaţia în cazul cărţii lui Giordano Bruno, care a rămas inedită multă vreme, a fost puţin citită şi prost înţeleasă.

Deşi- şi aici vine partea cea mai interesantă dintre toate- această scriere ar merita, spune Culianu, “un loc de onoare între teoriile manipulării maselor”.

Tot Culianu scrie că “trusturile de inteligenţă” care domină lumea “s-au inspirat din ea, au pus în practică” ideile acestei cărţi.

Valoarea lucrării este cu atît mai mare, cu cît este singura de acest tip care priveşte manipularea “din punctul de vedere al manipulatorului însuşi.”

Ioan Petru Culianu mai spune ceva extrem de important pentru postarea de astăzi: faptul că şefii politici din lumea occidentală pot oricînd să utilizeze “mijloace de persuasiune şi de manipulare” de o mare subtilitate, puse lor la dispoziţie de “trusturile de inteligenţă”- această sintagmă apare obsesiv în lucrarea lui Culianu, şi el ştia de ce o spune- bazîndu-se, punînd în valoare, idei din lucrarea lui Bruno, “De vinculis…”. Ministerele Propagandei sunt, şi vor fi, mereu gata să folosească ideile renascentistului italian.

Şi acum, un citat integral din lucrarea lui Culianu, “Eros şi magie în Renaştere”:

„Magicianul din De vinculis este prototipul sistemelor impersonale de mass-media, al cenzurii indirecte, al manipulării globale şi al brain-trusturilor ce-şi exercită controlul ocult asupra maselor occidentale.”

Cartea lui Culianu face parte dintre acele lucrări greu de citit, dar care te recompensează din plin după ce ai parcurs-o. Pentru mine, ea a devenit o temă de meditaţie în multe momente în care citesc sau scriu pe net, acţionînd ca un avertizor din surdină, că ceva nu este în regulă, cu mine sau cu alţii.

Veţi spune că încerc să prezint o carte scrisă de un necreştin, despre scrierile unui alt om, şi el extrem de diferit de ceea ce am numi noi, „un cetăţean al cerului”. Că am şi îndrăzneala să încerc să comunic gînduri de-ale mele, legate de presupuse legături, despre imaginarele punţi, care ar lega idei citite din filozofia „păgînităţii”, de lumea noastră evanghelică- mă refer la cea de pe net şi, mai ales, fac referire la bloguri şi „trusturile de bloguri” care se înmulţesc de la zi la zi.

Citind „Jurnalul de scriitor” al lui Dostoievski, am prins şi mai mult curaj, pentru că acesta, explicînd demersul său, spunea că încearcă să scrie aproape zilnic despre subiecte diverse care l-au impresionat, care l-au provocat într-un anume fel. Preciza, cu aceiaşi reală modestie cu care o fac şi eu astăzi, că însemnările sale sunt lipsite de orice pretenţie de critică literară şi total nefilozofice. Trebuie să vă mărturisesc că rar am văzut un scriitor mai actual, mai „blogăr”, decît a fost acest mare romanicer rus.

Ne temem de manipulare, noi, evanghelicii? Ne-am obişnuit să spunem că nu ne temem decît de Dumnezeu, şi bine ar fi să fie aşa, deşi, drept să vă spun, am mari îndoieli în acestă privinţă.

Nu cu mulţi ani în urmă am ascultat de pe CD-uri, lecţiile pastorului Iosif Ţon, „Lecţiile de viaţă spirituală”. Fascinant om, atît ca pastor, cît şi ca intelectual, cu adevărat o minte demnă să ne reprezinte în faţa lumii (după cum vedeţi, nu doresc în nici un fel să abordez discuţia din unghiul colaborării sale cu securitatea, care nu are nici o relevanţă pentru postarea de astăzi şi nici pentru cele din zilele viitoare). La un moment dat, referindu-se la pericolele cu care se pot confrunta creştinii în viaţa lor de purtători ai crucii, asemeni Domnului lor, a menţionat televizorul, manipularea pe care o exercită trusturile de mass media din toată lumea, asupra celor care urmăresc programele TV. Făcea referire la efectul de drog exercitat de micul ecran asupra noastră, şi recunoştea că nici el nu fusese imun, deşi folosea televizorul doar pentru a urmări ştirile. Cînd şi-a dat seama de efectul nociv pe care îl aveau asupra sa orele tot mai multe pierdute astfel, a hotărît, de comun acord cu fiica sa, să mute TVul în garaj, pentru ca urmărirea emisiunilor să fie o corvoadă, nu o plăcere. Dar, nici asta nu a fost destul, aşa încăt au hotărît să-l arunce cu totul afară din gospodărie. Iosif Ţon sfătuia, pe toţi cei ce-l ascultau, să facă la fel, evitînd astfel drogul vizual şi manipularea subliminară.

În urmă cu nici un an, un alt evanghelic român şi blogăr fascinant, „Pătrăţosu”, mărturisea că nici el, nici familia sa, nu urmăresc programele TV, că nu au o astfel de „sculă de tîmpenizare” în casă. Nu-mi mai amintesc dacă recomanda asta şi altora, dar după impactul pe care îl aveau majoritatea ideilor sale asupra unei mari mulţimi de ucenici, probabil că mulţi s-au cam foit pe scaune, înghiţind cu noduri şi fără prea mare tragere de inimă să urmeze exemplul gazdei celei mai plăcute cafenele cu pixeli aburinzi din cîte fuseseră pînă atunci (şi probabil din cîte vor mai fi după el).

Mai trebuie să spun că cei doi pastori, blogări amîndoi, sunt oameni mult diferiţi unul de celălalt? Că nu de puţine ori au intrat în coliziune, oferind clipe tensionate multor „gură cască”, printre care m-am numărat şi eu?

Şi, cu toate acestea, cînd a venit vorba despre pericolul manipulării, l-au recunoscut ca atare, au identificat canalul de care se folosea „cel rău” pentru a-şi duce planul pănă la capăt, şi au renunţat public la el.

Au uitat să spună, însă, un lucru esenţial: că gestul lor este inutil şi anacronic, pentru că diavolul este cu mult mai tehnologizat decît l-au prezentat dînşii şi că gigantica reţea a Internetului este cu mult mai periculoasă, mai subtilă, decît tot ce a existat pînă la el. Diavolul se aseamănă cu teroriştii, pentru că au metode de diversiune şi de atac mereu cu un pas înaintea serviciilor abilitate să-i anihileze, oricît de profesioniste s-ar dori ele.

Să nu fi ştiut ei asta? Normal ar fi fost să ne luăm cu toţii „rămas bun” şi să aruncăm calculatoarele, să ne tăiem legăturile la server şi să ne vedem de muncă şi de biserica la care mergem în fiecare săptămînă.

Oare să nu existe nici un pericol care să pîndească lumea blogurilor evanghelice, oare nici unul dintre noi să nu dorească să aplice, măcar instinctiv şi fără să-l fi studiat pe Culianu sau pe Giordani Bruno, metode de „persuasiune şi de manipulare”? Să nu ne grăbim să răspundem atîta timp cît încă, practic, nici nu am trecut pragul temei.

Am să fac o pauză, încă de la început, şi am să încerc să vorbesc în viitoarea postare doar despre dragoste, şi nu despre capitolul 13 din 1 Corinteni, pe care îl ştim şi-l îndrăgim cu toţi, ci despre cîteva idei enunţate de un mare gînditor, spaniolul Jose Ortega Y Gasset, în cartea sa de eseuri despre iubire, apărută recent la ed. Humanitas. Abia după ce ne vom îmbăta de dragoste, vom reveni la cinismul scrierilor lui Giordano Bruno, cel ars pe rug de Inchiziţie şi la Ioan Petru Culianu, asasinat la patruzeci de ani, de nu-se-ştie-cine, pentru a vedea de ce dragostea- fără nici o referire la cea fizică, de care este atăt de obsedată generaţia actuală- poate fi vectorul prin care picură otrava minciunii, poate că şi-n noi.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Tehnici de manipulare (I) De la Bruno la Culianu&8221;

  1. Rasvan…pericole sunt atat in lumea reala cat si in blogosfera… Sti de ce am plecat eu, si am sters blogul vechi? Pentru ca incepusem sa ma sufoc. Ma simteam tot ma singura in marea de oameni. Apoi am inteles ca in wordpress se duce o lupta… o lupta apriga …Acum ma bucur ca am doar versuri http://liapoeme.blogspot.com/ asa incerc sa mentin un echilibru intre ceea ce-mi place sa scriu si net. Un prieten mi-a raspus cand i-am cerut un sfat „da ce vrei sa scrii versuri pe capul meu?” ei…da 😦 … Ma bucur sa te citesc si sa-i citesc si pe ceilalti dar inca mai cred ca netul, va deveni un camp de batalie fara precedent intre evanghelici. Iar asta e trist. Trist este si faptul ca una scrii si alta se intelege(nu ma refer doar la tine)… Ma rog ca acest mijloc de raspandire a ideilor si a valorilor crestine, sa fie un taram pasnic pe care crestini sa-si ridice un munte frumos .

  2. Dragă Lia, ai şters blogul vechi:
    1. ca să mă enervezi pe mine 🙂
    2. ca să mă derutezi, să nu ştiu de unde să te mai caut la întoarcere. Noroc cu A.Dama care l-a informat pe Ciprian, cînd mă retrăsesem eu la mănăstire.
    Lia, e bine că eşti mulţumită acum. Ce conspiraţie şi bătălie e pe wordpress? Asta te doare pe tine? Să se bată cît or pofti pentru baloane de săpun. Dacă omul e ca iarba, blogul ce este? umbra umbrei ierbii, nu? Poate că am să plec şi eu, cu totul, dar nu aşa, ci cu toate pe faţă, cum nu se prea poartă.
    Iau lucrurile bune, pentru că am cunoscut oameni deosebiţi, oameni ai lui Dumnezeu, la care am să ţin cît trăiesc, nu cît blogăresc, şi de la care am de învăţat.
    Cu drag.

Comentariile nu sunt permise.