Ţara lui Vintilescu Petrino

ciborgTe-ai săturat de Florin Piersic, actorul? Nici o problemă: apare un domn- Tucă îl definea drept “bou”- care îi reface machiajul lui Piersic şi-l livrează haitei dornice de senzaţional sub forma unui  turnător la securitate.  Ocazia nu este scăpată de marele grup de adoratori, auto-definit “poporul”, care începe să facă gargară de elogii şi chemări la răzbunare, cu tentă escatologică, unindu-şi lacrimile cu acelea ale idolului ultragiat.

Naţiunea este cînd împietrită, cînd zguduită: de oprobiu sau de lacrimi. Temperaturile extreme ne-au transformat inimile de piatră în nisip de dună, turnat în clepsidră: în fiecare zi, vine cîte unul şi ne întoarce inima pe dos, cu maţe cu tot. Îmbătrînim…

Astăzi s-a născut Eminescu? Care Eminescu? Al lui Macedonski sau al lui Patapievici?

Nu, vă spun eu, omul zilei nu este nici unul din ei. Pe omul zilei, pe omul anului, pe omul naţiei îl cheamă Dimitrie Petrino.  

Vă înşelaţi dacă veţi spune că ciudatul ăla s-a născut în altă zi: Petrino nu se mai satură să se tot nască şi,  doar  întîmplător, a luat chipuri concrete.

Călinescu scria în “Istoria Literaturii Române” astfel:  “…dacă n-ar fi avut o purtare incalificabilă faţă de Eminescu, azi nu s-ar pomeni de el”. 

Petrino a fost Junimist, a fost prieten cu Iacob Negruzzi şi a fost ajutat de Maiorescu, care l-a numit director la Biblioteca Centrală în locul lui Eminescu. Petrino l-a acuzat pe Eminescu, orbit de furie, ranchiună şi invidie, că a plecat cu un morman de cărţi furate: a făcut din poetul nostru un hoţ!

Personajul, nepot al lui Hurmuzachi, avea prestigiul numelui şi ceva avere, moştenită de la un unchi, om cu hoteluri la Viena. Petrecăreţ, afemeiat, risipitor, face o căsătorie cu o fată bogată, căreia îi mănîncă toată averea, odată cu aceea moştenită de la unchiul balcanic. În doi ani de la căsătorie, îşi îngroapă nevasta, pe care o înşelase tot timpul. La 36 de ani, doborît de boli, după o viaţă de alcool şi relaţii cu dame de bordel,  moare într-un spital din Bucureşti.

Cît a trăit, datorită numelui său, a fost ajutat de junimişti. Un om fără valoare, lipit isteric de istorie, este emblemă a prezentului, nu post-modern, ci post-decembrist.  Nu a fost prost, din contră: Călinescu scria  că  “Petrino a fost întîiul cu limba nepeltică”  din literatura română.

Spuneţi-mi, astăzi, pe cine să serbăm? Nu cu cine ne asemănăm, în general şi în proporţie de masă?  Pe Eminescu, cel înlocuit de Maiorescu? sau pe Dimitrie Petrino, chefliul care colinda Europa, beţivănindu-se cu vinuri la Florenţa?

Sau poate pe Vintilescu, sau poate pe Patapievici doar Eminescu nu este altceva decît “scheletul nostru din dulap”, iar Florin Piersic-  securistul viselor…  

Pe 15 ianuarie 1850, am avut pe Eminescu. Şi tot de-atunci, mereu se naşte Petrinescu

 

Reclame

4 gânduri despre “Ţara lui Vintilescu Petrino

  1. Foarte frumos! Şi excelentă referirea la citatul din Călinescu. La fel şi conexiunea cu vremea noastră. Bun venit în blogroll-ul meu! 🙂 Mă bucur că m-aţi vizitat.

  2. Roxana Iordache, mi-aţi făcut un cadou frumos, cu blogroll-ul: e lume multă, dar şi casa-i mare! 🙂
    Despre răi şi despre fameni am scris eu, despre Eminescu aţi scris dvs. cu adevărat frumos.
    În atmosfera politică a blogului dvs. pot respira aer curat, trăind măcar virtual, iluzia normalităţii. Alături de blogul lui Radu Portocală- pe Radu l-am cunoscut pînă la plecarea sa în Franţa şi am locuit în acelaşi bloc (nu blog! 🙂 – îl recomand pe al dvs., pentru că acolo este singura Românie politic adevărată, cea de (din) vis. Cu drag.

  3. Dragă Dancos, păi dacă la Piteşti îi alienau cu forţa, acum sunt peste 700,000 de oameni care se trepanează pe neuroni de bună voie? Incredibil! Spui că sunt şi la noi: păi nu am găzduit în România intîlniri internaţionale ale Martorilor lui Iehova sau ale Baha’i- lor?

Comentariile nu sunt permise.