Lehamite de blog (1) Ţîşneşte apa prin lăptoace

De data asta afirmaţia din titlu îmi aparţine: chiar mi s-a urît să dau de blog în fiecare dimineaţă. Lăptoace nu este un regionalism care se trage de la leptopurile voastre, ci de la mori; nu ale lui Don Quijote, ci ale lui Harap Alb.

Spuneam cîndva că voi face o mărturisire, legată de începuturile mele de comentator pe blogul lui Marius Cruceru, într-o perioadă grea a vieţii mele. Mama avusese primul accident cerebral şi am făcut tot ce-am putut să stăm cît mai mult cu ea. Netul era un refugiu şi o modalitate de a ieşi din casă, o cale de a vorbi cu oamenii şi de a uita de necazuri.

Primele două sau trei comentarii nu au fost aprobate de moderator. După o minimă prezentare pe mail, „Pătrăţosul” de atunci a spus că totul e în ordine, din moment ce tonul neortodox pe care-l foloseam nu ascundea dorinţa unui necunoscut de a-l ataca cu orice preţ. Oricum, erau destui din aceia; unii sunt prezenţi şi astăzi, încurajaţi de postările de graniţă ale lui Marius Cruceru.

Îmi amintesc că nu-mi plăcuseră statuile lui Liviu Mocan din Noua Zeelandă şi tot tam-tamul legat de instalarea lor în ţara maorilor. Remarca mea nu ţinea de forma artistică a obiectelor expuse, ci de încărcarea lor cu mesaj christic.

În general nu sunt adeptul artei care necesită explicaţii scrise; picturi abstracte cu volume de interpretări adiacente, care mai de care mai fanteziste; grupuri statuare despre care sculptorul ţine prelegeri, fie ele şi religioase.

Spuneam, pe vremea aceea, şi-mi menţin părerea pînă în ziua de astăzi, că reprezentările tribale nu diferă de cele creştine în mod esenţial, chiar dacă noi ne străduim să vedem în bărbatul mort din braţele unei femei pe Isus şi pe Maria, mama Sa;  că viţelul de aur se poate pune oricînd pe picioare, iar poporul, şi aşa împins spre sincretism în vremurile pe care le trăim, să înceapă să adore nişte pietre care-i amintesc lui de vremuri păgîne.

Acest lucru era cu atît mai adevărat, din punctul meu de vedere, cu cît maorii sunt un popor greu de convins, că e dificil să renunţe la religia lor pre-creştină, la fel de drăcească ca oricare religie idolatră, ce nu-L are pe Cristos şi crucea Sa ca singură cale recunoscută spre mîntuire.

Marius Cruceru n-a fost de acord cu mine, mi-a spus că n-am înţeles despre ce era vorba, şi mi-a tăiat comentariul.

A doua intervenţie a fost legată de o postare de-a sa legată de Leonard Cohen.

Întîmplător, poetul şi muzica lui îmi plăceau, dar în naivitatea mea încărunţită nu-mi puteam explica cum de era posibil ca un om cu viaţă păcătoasă să fie obiect de discuţii pe blogul unui pastor. Evident, acum îmi vine să rîd de toată povestea, dar pe vremea aceea credeam că blogurile evanghelice trebuiau să sune ca o predică de la şcoala duminicală. Acum sunt mult mai deschis spre subiectele „de graniţă” despre care vorbeam.

Ca să fiu mai convingător, i-am reproşat „Pătrăţosului” că nu-l trecuse la blogroll pe Ionatan Piroşca, care era un poet cel puţin la fel de interesant ca şi Leonard Cohen, dar era „de-al nostru”; că nu se cade să vorbim de poezia cu trăire profund laică, uitînd de marele nostru poet.

Ţin minte că Marius Cruceru a luat foc, în stilul lui caracteristic. Mi-a spus că încurc planurile, că una-i una şi alta-i alta şi mi-a scris că simte ură în comentariile mele. Evident, cele scrise de mine n-au fost date pe blog.

După o bună bucată de vreme, Ioanatan Piroşca a apărut la blogroll, atunci cînd a crezut „tatăl blogărilor evanghelici” că a venit timpul.

Amintesc aici, în treacăt, cu durere şi lacrimă, de cuvîntul de mulţumire pe care i l-a postat Ionatan lui Barzilai, pentru că acesta îl trecuse în Bloguri Creştine şi numărul de cititori de poezie adevărată crescuse semnificativ. Astea sunt amintiri vechi de trei ani…

Vor urma şi altele, pentru că fiecare are perspectivă personală asupra aceloraşi lucruri şi, dacă vreţi să mă urmăriţi, veţi vedea de ce am susţinut că Iosif Ţon a fost vinovat, iar acum nu mai cred acest lucru; de ce m-a scos din sărite Dănuţ Mănăstireanu, ce cred despre el şi de ce nu mi-l pot imagina decît ca Dănole Păr Sur, ca să-i pot digera scriitura; de ce am făcut gafa să-i atac pe cei de la Agora Christi şi, mai ales, de ce am scris pamfletul în care rădeam- şi mai rîd şi astăzi cînd îmi amintesc- de Adi Vidu şi ce a urmat după aceea; voi scrie despre gafa monumentală legată de un poet  penticostal hunedorean;  în sfîrşit, de ce am ales titlul postării şi ce-mi mai rămîne de făcut: să tăiem firul în patru împreună, sau să scriem blogul toţi, odată sau pe rînd…

Reclame

10 gânduri despre “Lehamite de blog (1) Ţîşneşte apa prin lăptoace

  1. Aşa spun şi eu, dragă Lia, am păţit ca-n Harap Alb.

    Dă-mi, Doamne, ce n-am avut,
    Să mă mier ce m-a găsit. 🙂

    — Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Gerilă tremurând, dar, unde mergi, fără mine n-ai să poţi face nimica.
    — Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zice atunci Flămânzilă, dar, unde mergeţi voi, fără mine n-aveţi să puteţi face nici o ispravă.
    — Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Setilă, căruia începu a-i ţâşni apa pe nări şi pe urechi, ca pe nişte lăptoace de mori, dar, unde vă duceţi voi, fără mine degeaba vă duceţi.

    Chestia asta cu lăptoacele de mori e tare 🙂 Cred că „lăptoace” vine de le leptop, nu? Ştia Creangă ce ştia, Lia… Am modificat şi titlul postării din cauza ta şi a lui 🙂

  2. Eu…nu am râs. Am zâmbit amintindu-mi de vremurile mele de inceput pe Net. Mai ales ca pînă in 2007, eu nu mi-am permis financiar un calculator personal de niciun fel. Iar atunci cînd mi-am luat laptopul meu…era asa de fascinant să am calculator acasă….După ce ani de zile le folosisem pe cele de la BCU si de la Colegiu, in 2007 aveam in sfarsit calculatorul meu…
    Si da, ai dreptate laptuci= laptop 🙂

  3. Lăptop… 🙂
    Apoi, sunt de gardă: mi-e gerilă, setilă şi fomilă la un loc. Dar vine nevastă-mea cu de toate şi, vorba lui Creangă,
    „ş-apoi, dă Doamne bine!” 🙂

  4. Parcă ieri, domnu’ Răsvan! Îmi amintesc când v-am văzut poza la Marius Cruceru. Mi-a plăcut mult şi titlul blogului pe care vi l-aţi făcut.
    Vă doresc numai bine! Şi mult spor în toate.

  5. Dragă Alex, ai un suflet bun şi mare. Tu nu te-ai erodat. Îmi amintesc de primul avatar pe care ţi l-ai ales şi comentai pe vremea aceea la Marius Cruceru: o poză în care erai îmbrăcat cu un pardesiu, şi povesteai de nişte copiii amărîţi, în vremea Crăciunului.
    Cu drag.

  6. Razvane si eu am un simtamint de lehamite…acuma ca ai tot vorbit tu de lehamite, m-ai pus pe ginduri. Gustul il purtam in gura si nu stiam exact ce gust…
    Cred ca si de mine mi-e lehamite nu numai de restul lucrurilor si de restul oamenilor. Si mie mi-e lehamite pentru ca ma uit la oameni si la mine in loc sa ma uit la El.

  7. Mulţumesc din suflet, domnu’ Răsvan pentru amintire şi pentru cuvintele bune… Aceste gânduri frumoase, ma fac să mulţumesc Domnului pentru bucuria de a cunoaşte atâţia oameni minunaţi, alături de care am „crescut” sufleteşte şi de la care am învăţat atâtea lucruri bune.

    Să vă ţină Bunul Dumnezeu cu sănătate şi binecuvântare pe toţi!

    Tot cu drag….

  8. Rasvan,
    avem amintiri frumoase, de ce sa ne fie lehamite, am uitat supararile;
    parc-a fost ieri; eu nu uit cei doi ochi albastrii pe care i-ai gasit in spartura aceea. 🙂
    ai spus-o atit de hazliu; stiu ca am ris cu mare pofta.
    Apoi dialogurile dintre Petty si Vlad…dar parca nu aici au fost ci la Marius Cruceru, nu?
    Ei, Rosa-rosa!
    Alex era plin de bunatate, ne lauda pe toti. 🙂
    Chiar, de ce simt o stare de disconfort cind ma lauda cineva?
    ,pentrunca ma simt tare nevrednica si nu mi se pare ca mi se cuvine ceva,
    mi se face un fel de gol la stomac.
    Dintre toti care am fost atunci(si vom mai fi) numai pe fratele Marius l-am cunoscut in carne si oase. 🙂
    aaa, de la el am primit doua albume cu 20CD -uri predici.(MC)
    stii ce mi-a spus:
    aratati exact cum mi-am inchipuit!. 🙂
    intrebarea este :oare cum si-a inchipuit ca sunt?. 🙂
    muma-padurii ori zina -zorilor?
    Pety mi-a trimis niste CD si DVD-uri,fr.Gigi a facut sa-i vad familia(eu nu m-am aratat. :).
    dar poate o sa ma arat la vara,. 🙂
    „daca da Domnul zile” raspunzind invitatiei,
    incet-incet o sa ajungem toti impreuna in vesnicii. 🙂
    Sunt trei ani…cea mai frumoasa postare a fost cea cu Doamna Betania si cea cu lacusta.
    Asteptam si la „mai-mare”
    La Domnul nostru drag.

  9. @ Apoi dialogurile dintre Petty si Vlad…dar parca nu aici au fost ci la Marius Cruceru, nu?

    Dragă Elisa, scandalurile alea nocturne tu le numeşti „dialog”? 🙂
    În timp ce Marius Cruceru dormea, mulţumit că-i toarce blogul, băieţii se întrebau dacă-i mai citeşte cineva şi Vlad a spus ceva de genul: „Răsvan citeşte. Ce, el e nimeni?”
    Nu mai intru în amănunte, că lucrurile au trecut şi s-au calmat.

    Din nefericire, Pătrăţosu a făcut curat pe blogul lui cel vechi şi a şters postări şi comentarii, iar ceea ce a mai rămas acolo nu reflectă starea de spirit de atunci.

    Coafarea trecutului e o artă care nu ţine de păr, ci (e) de rigoare… 🙂

Comentariile nu sunt permise.