Doru Radu şi Concluzia deschisă a lui Iosif Ţon

Cu această postare, trecem din vulgara epocă a scrisorilor deschise, în de tot spilcuita lume a concluziilor deschise.

Oamenii trec şi ei de la înfulecatul cu gura plină, la digeratul fin dintr-o privire a bomboanei roşii de pe tort.

Inaugurăm acest nou tip de comunicare cu marele public,  concluzia deschisă, cu Doru Radu şi cu Iosif Ţon, un abur de istorie,  într-o abureală de vorbe.

In urma publicarii scrisorii deschise a domnului Nicolae Radoi catre domnul Iosif Ţon, i-am adresat  celui din urma citeva intrebari.  Dl. Ţon mi-a raspuns dar a cerut ca raspunsul sau sa nu fie publicat. Ii respect dorinta.  Dinsul a decis sa nu mai raspunda atacurilor la adresa sa si crede ca un raspuns ar continua doar atacurile/polemica.

La insistentele mele, mi-a permis sa public doar urmatoarea concluzie:

Potrivit fratelui Ţon, declaratia pe care el a prezentat-o sotiilor celor [condamnati din biserica baptista] din Caransebes a fost o cerere de amnistiere si a facut-o la cererea exclusiva a fostului secretar general baptist, Barbatei, si nu la cererea Securitatii au a altor organe comuniste.”

Doru Radu

Detroit

112 gânduri despre “Doru Radu şi Concluzia deschisă a lui Iosif Ţon

  1. @~ comunicarea deschisă, cu Doru Radu către Iosif Ţon, un abur de istorie, într-o abureală de vorbe~

    Interesant este ceea ce nu ai exprimat …inca.

  2. Si deci tot sora Radoi si fratele mint, nu? Mai sa fie, cerere de amnistiere, adica dupa ce uniunea ii acuzase si infierase bine, acum facea cerere de amnistiere. Si dupa cum Uniunea se deplasase la Caransebes la sedinta si dupa ce uniunea a chemat politita, acum trimitea un mesager cu scrisoarea-n bat, sa-i amnistieze..adica sa recunoasca sotiile ca sotii lor sant vinovati ca sa-i amnistieze…. Ma simt realmente insultata, adica Ton ii ia pe toti drept prosti. Adica ce sa raspunda atacurilor cind nu are cu ce, si auzi nici macar nu vrea sa faca public schimbul de replici cu domnul Doru Radu. Aceeasi tactica de totdeauna. Se face ca ploua si ii pasa pina-n tinda. Adica de ce nu raspunde fratelui Nicolae Radoi? De ce nu vrea sa se impace? De pocait ce e ?
    Doamne ai mila, ca acum chiar ma ia cu greata.
    Bine ca isi vede de cererile de donatii pentru cartile dumnealui si sa isi umple punga pe unde trece. Cita fatarnicie ridicata la rang de virtute.
    Asta le intrece pe toate. Acum doar cine nu vrea, nu va intelege adevarul.
    Doamne ai mila, de noi astia prostii care mai speram ca macar in ceasul al 12-lea se mai poate schimba ceva.

  3. Rasvane, mi-a sarit somnul(la mine e spre dimineata) si mi s-a blocat „digestia” cu chestia asta. Sa refuzi mina intinsa a unui om, pe motive ca vor continua atacurile? CE DIABOLIC RASPUNS. Oricum raspunsul asta face mai mult decit orice document, daca chiar ii mai trebuie cuiva vreun document. Bine ca poate urca la amvon si predica despre bunatatea si dragostea lui Dumnezeu. Doar ca ma intreb care Dumnezeu, ca ma indoiesc ca omul asta are vreunul. Cred ca din Biblia dumnealui lipseste foaia cu „lasa-ti darul la altar si du-te si impaca-te cu fratele tau”.

  4. Dragă Mia, mie mi se pare tot un tip de propagandă.
    Într-o pictură tîrzie, Rafael îl arată pe Papă care stinge focul doar cu un gest, de la balconul unei clădiri, în timp ce toţi ceilalţi se agită isteric de teamă, fără rezultat.
    Simboliza măreţia calmă, seninătatea şi economia de gesturi ale liderului spiritual via-a-vis de agitaţia atacatorilor săi. Era o metaforă vizuală.
    Din punctul meu de vedere, Doru Radu a căzut în plasa lui Iosif Ţon, fiind un fel de Rafael al unui „papă” baptist din ce în ce mai… carismatic şi mai contestat.
    Încă o dată se dovedeşte că inteligenţa seculară este proaspătă, indiferent de vîrstă şi timpuri.
    Nu uita că în acele vremuri se vindeau… indulgenţe.

  5. Draga Mia,
    nu te necaji;
    sunt doi domni , Unul care da Duhul si ceea ce El mai doreste sa ne dea;
    „alt domn: domnul acestei lumi; el da bani, averi , nu bunatate si nu dragoste.
    Daca am sluji Singurului Domn, nu ne-ar interesa banii obtinuti”pe cai alese”
    din donatii (ce-o mai fi facind cu ei la virsta asta???nu stiu);
    ne-ar interesa intradevar Bunatatea atit de mult trimbitata dar netraita de acest om.
    Ai grija ca imediat o sa apara vocea care „acuza” pe aici ca nua aidragoste si bunatate;
    fata de acesti farisei care se aseamana intre ei.
    Am inceput sa ma ingrozesc de ceea ce ne este dat sa traim;
    cum de unii sunt orbi si nu vad fatarnicia acesat care e strigatoare la cer?
    Fratele Radoi este „scris” in Cartea Vietii;
    ce putem face celor care cu orice pret nu vor acest lucru ?

  6. Ce sa mai zic Rasvan, simt asa o scirba imensa. Dar si ce e scris in Biblie ca se va intimpla la vremea de sfirsit, trebuie sa inceapa de undeva. Nu credeam ca vom apuca noi sa vedem ca oamenii vor crede o minciuna, vor fi inselati. Asta e,..sintem mai aproape de final decit ne vine sa credem.

  7. Personal sunt si multumitor ca avem un raspuns –atat cat avem .
    Slava Domnului ca [ EL] a facut ca demersul fratelui Doru sa nu fie chiar in zadar.
    Poate nu e doar un un ,,prim pas’’ spre ceva mai substantial.

    Fatelele meu mai mic mi-a reamintit deunazi o vorba auzita de la fr. S. Cure.
    Facea o referire la oamenii ajunsi sus , la varf .

    ,,Fratilor , sa stiti ca …varfurile sunt slabe’’ !

    Citisem ceva despre unul dintre fostii ,,sefi din conducerea Uniunii’’.
    In momentul cand a fost propus, s-a scuzat ca e prea tanar si inca nu destul de matur in credinta.
    Pana la urma a accepat si, acolo sus , a fost frangerea si prabusirea lui .

    Inca odata se vede ca fratele a avut dreptate .

    Acolo sus , rafalele sunt mai puternice.
    Varfurile sunt slabe ,
    usor se inclina intr-o parte si alta.
    Uneori chiar se frang …
    sau raman inclinati
    …ca turnul din Pisa.

  8. Mitica,
    stii ca l-am cunoscut indeaproape pe fr Cure,
    intodeauna facea gume dragute cu noi;
    pe sotia sa, o sora faina, deosebita , si pe cei doi copii; nu de mult a adus sora mea o poza cu ei,si alti farai din Carnsebes, si doua din surorile mele:
    nu stiu daca era si fr Radoi printre ei, nu mi-l amintesc ca tinar, doar pe fr Cocirtau;
    „eu unde eram, ii zic surorii mele:
    cine stie pe unde umblai…”
    cred ca aveam vreo zece ani atunci.
    Uitindu-te la pozele acestea vechi, vezi o cu totul alta lume, parca visezi.
    Ti-as trimite dar nu stiu cum se poate face asta, nu ma prea pricep la tehnici inalte. 🙂

  9. @Poate nu e doar un un ,,prim pas’’ spre ceva mai substantial.

    Dragă Mitică, a făcut Daniel Mitrofan o „groapă de paşi”, fără rezultate notabile.
    Doru Radu a aplicat pasul piticului pe burta voinicului, atîta tot… 🙂
    Bucuria domniei sale că i-a răspuns „maestrul” este o victorie în sine şi mă alătur fericirii sale: cvasi-idolul i-a lăcrimat în palmă! 🙂

  10. Mia:
    @”Si deci tot sora Radoi si fratele mint, nu? Mai sa fie, cerere de amnistiere, adica dupa ce uniunea ii acuzase si infierase bine, acum facea cerere de amnistiere.”
    Mi-am propus sa nu scriu nimic. Dar chestia asta m-a facut praf…mai praf ca orice replica.
    M-asteptam sa ziceti: „nu-l cred!”. Dar ce-are sora Radoi cu chestia asta? De unde stie dinsa cine l-a trimis? Barbatei or Securitatea? Ori amindoi?
    Nu ma cred tare destept dar am crezut ca pocaitii sunt oameni care au un cuget curat; si-l folosesc cu o judecata dreapta. Nu reprosez nimanui ca nu-l crede pe IT. Familia Radoi nu are nicio dovada cine l-a trimis. Iar B. a trecut la Domnul si nu-l putem intreba.

  11. „Iar B. a trecut la Domnul si nu-l putem intreba.”

    Doru Radu, Acesta este un argument care nu pldează în favoarea veridicităţii declaraţiei lui Iosif Ţon…
    Oricum, se pare că poziţiile sunt ireconciliabile.
    Oricum, Iosi Ţon ştia ce face cînd a respectat cererea lui B. Nu era un naiv. Cunoştea cum funcţionează securitatea ca puţini alţii. Trebuia să-i fi spus asta şi lui B. nu să-i asculte ordinul…, dacă l-a ascultat…
    Cum de n-a ascultat de vocea raţiunii cînd a încurajat pe fraţi la libertate de conştiinţă?
    Cum de nu a ascultat ce spuneau conducătorii Uniunii atunci cînd vorbea la Europa Liberă?
    Cînd îşi asculta conştiinţa şi cînd… bărbăţeii?
    Iosif Ţon pare o dictare la mai multe voci… 🙂

  12. Rasvan:
    Nu-l credeti, daca nu puteti.
    Cred insa ca are dreptate nu are rost. Am mai povestit aici. Am fost dus odata la pastor si acuzat ca mint. Cel ce ma acuza tot zicea ca mint la orice afirmatie. Am iesti afara. Omul s-a enervat. Pastorul nu era fericit c-am plecat dar a spus un lucru corect: „daca tu crezi ca tot ce spune el e minciuna, de ce mai vrei sa vorbesti cu el?” Cam asa e si aici. Concluzia e trasa; dialogul inchis. Judecata pronuntata; mai trebuie adus condamnatul la judecata. ASa erau si procesele politice, nu? Nu va reprosez ca nu credeti si nu va impun o concluzie. E dreptul dvs, al tuturor.

  13. Doru Radu, recitiţi modestul meu comentariu: dacă eu îl cred pe Iosif Ţon, că nu „din mîna securităţii” a primit ordinul- şi asta e perfect posibil-, pastorul nu era atît de naiv să nu ştie ce face. Nu avea B ochi albaştri, dar ordinul pe care l-a dat avea, iar Iosif Ţon ştia ce culoare au ochii aceia. Intuia de unde vine porunca.
    A fost unealta vinovată a diavolului. Gestul său rămîne şi puţin contează că i l-a dat B sau securitatea în mod direct.
    Iosif Ţon nu spune că avea îndoieli că ordinul e dat de securitate. Părea că pe el nu-l mai interesa decît să slujească conducerii Uniunii. Nu era tot aceeaşi mărie, dar cu altă pălărie?

  14. vindecatoru:
    Si asta e o varianta posibila. Declaratia nu putea veni decit de la autoritati ca doar nu-i putea elibera Uniunea.
    -Restul e discutabil.
    Mai intii, i-as invita pe toti sa faca un pas inapoi. Toata lumea da sus si tare ca Tzon era securist. Cea mai mare dovada e ca a venit cu o declaratie. AM insistat sa ma lase sa scriu asta deoarece si pt tzonistul de mine asta era cea mai mare problema. ACum trebuie sa recunoastem ca -poate- nu stim chiar bine. Desi unii nu-l cred!
    -Apoi, nu era tot una, Rasvan. Daca esti informator -ne-a invatat Mitrofan si autorul anului trecut- aveai un ofiter cu care te intilneai conspirativ si disciplinat intr-o casa conspirativa si un nume de imprumut… Daca Tzon era informator -Radoi zice ca si-a reluat activitatea in ’78- atunci nu trebuia sa vina Barbatei de la Bucuresti sau Cluj pina la Oradea. Era pe-acolo tov. capitan Bursuc…
    Apoi mai sunt si alte lucruri…
    E bine sa punem un semn de indoiala in dosul multor afirmatii ultimative…

  15. E deja rasul-plansul cazul asta numit IT. Tzonistii au o capacitate absolut uluitoare de a inghiti pe nemestecate TOT ce le da „maestrul” si de a se pierde complet in detalii absolut neimportante. Oameni buni, nu are nicio importanta CINE l-a trimis cu scrisorile (a nu se uita ca Uniunea la momentul respectiv era sora mai mica a Securitatii), ci CE anume trebuia sa faca „postasul” cu scrisorile. Postasul trebuia sa CONVINGA pe niste surori SA MINTA. Nu voi incerca aici sa vad de ce tocmai IT a fost pe post de postas (poate ca datorita abilitatilor de manipulare pe care le detinea, sau faptul ca se bucura de dragostea si admiratia sincera din partea credinciosilor, sentimente de altfel obtinute tot prin manipulare).

    Dar sa privim filmul de la inceput si sa-l vedem cronologic, chiar daca inca nu am ajuns la THE END si la generic (stiti, acea lista de la finalul filmului unde apar numele tuturor celor implicati in film: de la actori la regizori, scenaristi, cameramani, masinisti, etc).

    Sunt 2 aspecte importante in „cariera” domnului Tzon, care au o mai mare legatura decat sunt dispusi tzonistii sa accepte. Acestea sunt: colaborarea cu Securitatea si aberatiile teologice.

    Colaborarea cu Securitatea este dovedita mai mult sau mai putin prin documente scrise sau fapte sau zvonuri sau senzatii. Dar NU colaborarea l-a aruncat pe domnul Tzon afara din Cultul Baptist.

    Aberatiile teologice par sa fi aparut in ultima vreme, desi insusi Tzon afirma ca le strecoara de 15 ani si mai bine in cartile sale, si cu aroganta intreaba: „cum de nu le-ati vazut pana acum?” De ce abia acum a explodat balonul cu aberatii? Pentru ca acum s-a umplut paharul (sau balonul). Ele au fost vazute, punctate si respinse la momentul lor, dar de fiecare data i s-a bagat pumnul in gura celui care a atras atentia asupra lor (iar cel mai des invocat argument a fost tineretea lor in contrast cu batranetea si experienta „somitatii”). Oare mai e nevoie sa-l mentionez pe Florin Motiu care a fost „masacrat” chiar aici pe blog in aprilie-mai 2010? Aceste aberatii teologice au fost motivul excluderii domnului Tzon din Cultul Baptist, NU colaborarea cu Securitatea!

    De ce spun ca au legatura cele 2 aspecte? Pentru ca una duce la alta. Sunt multi oameni care au colaborat cu Securitatea (unii de frica, altii din slabiciune, etc), dar domnul Tzon a facut-o din convingere, a facut-o cu onoare si bucurie, fapt care ne da detalii despre personalitatea si caracterul acestei persoane. De ce nu-si cere iertare domnul Tzon pt colaborare? Pt ca nu o regreta, oameni buni! Asadar, o persoana cu asemenea caracter si personalitate (gata sa intoarca spatele lui Dumnezeu Insusi „din convingere”), care nu considera ca a facut rau colaborand, ci „binele suprem”, a carui aroganta atinge paroxismul si are nuante narcisiste, nu putea decat sa inventeze (in ordinea fireasca a lucrurilor) „o noua forma de Crestinism”, calcand in picioare in ordine cronologica inversa pe toti, de la Luther pana la Pavel (trecand ca tavalugul peste Calvin si Augustin, pe care, se pare ca nu e prima data cand se demonstreaza ca nu i-a citit).

    Asta e legatura, asta e ordinea cronologica a faptelor, si asta e motivul alungarii domnului Tzon din Cultul Baptist.

    Ne incearca un sentiment de „Cainii latra, ursul merge” (in care Ursul nu are reactie, Ursul nu se apara, Ursul e haituit de caini, Ursul le duce pe toate cu bucurie, cu seninatate, se lasa aparat de niste „ursuleti”, dar el sta deoparte, nici macar nu mai aduce „clarificari” pt ca de fapt Ursul vrea ca scandalul sa „se stinga”… Ursul e martir! Ursul e sfant!) si nici nu m-ar mira ca asta sa fie ultima „manevra” a domnului Tzon, si anume aceea de a fi declarat sau macar considerat martir. Viata si Ego-ul domniei sale are dinamica „crescendo”, si nu „descrescendo”, la care ne cheama Dumnezeu (mai stiti cantarea aia: „Sunt un bulgar de nimic, Sunt un strop de roua-n soare, Dar cu cat ma vad mai mic, Cu-atat Tu Te vezi mai mare”?)

  16. Doru-Radu,
    totusi stiti dvstra, mai bine decit oricine ce s-a intimplat?
    nu ati fost in zona si nici nu l-ati cunoscut pe Ton
    (de ce scrieti TZON???nu inteleg)
    afirmati cu atita tarie,
    ca mie imi vine iar sa rid;
    imi pare rau ca nu va cunosc si fizic,
    ca sa va inteleg felul de raportare la lumea din jur;
    asa au ajuns sa ma distreze (de unde inainte ma agasau)
    afirmatiile atit de increzatoare in personajul discutat;
    de parca ati fi unul si acelas. 🙂

  17. SWAN@ „Aberatiile teologice par sa fi aparut in ultima vreme, desi insusi Tzon afirma ca le strecoara de 15 ani si mai bine in cartile sale, si cu aroganta intreaba: „cum de nu le-ati vazut pana acum?”

    Am mai auzit afirmatii de felul acesta. Esti amabil sa precizezi exact aberatiile teologice despre care vorbesti. Asa cu subiect si predicat. Si poate langa aberatie asezi conceptul teologic pe care il consideri corect.
    Nu de alta dar in felul acesta nimeni nu te poate acuza ca arunci vorbele fara dovezi.
    Eu personal as vrea sa te cred. Demonstreaza te rog.

  18. Swan,
    boala sa adevarat asta este , cresterea….in ochii lui si in ochii lumii.
    Intradevar colaborarea pe care a si marturisit-o acum trei ani, cind n-a mai avut incotro , a ramas in urma.
    De ce nu ne putem gindi la acest om, ca la unul perfect normal, in sensul se bine-rau ?de ce sunt atit de amestecate aceste trasaturi umane , incit e ca o nebulloasa
    din care iese cind una cind alta?
    Aceasta nebulozitate dinsul o numeste pina la urma „bunatate” despre care toooot predica (numai) si la care s-a referit cin i s-a spus:
    „nu ar fi bine sa marturisiti si Dstra colaborarea si sa se termine odata”
    –„Vreau sa se vada cit is ei de rai”
    Draga Swan, cind cineva poate vedea atit de distorsionat incit el sa pice bun ca i-a
    tradat pe frati print-un act de rautate draceasca, nu mai avem ce comenta.
    Problema este de ducere in ratacire a celor care l-au crezut.
    Eu macar nu i-am citit nicio carte, pentru ca Domnul mi l-a „aratat” din prima zi, nu stiu de ce.El stie.Cred ca mai sunt si altii carora Duhul i-a facut de cunoscut ce se ascunde sub patrafir.
    I-am simtit duhul acela zeflemitor, care te dobora.
    Insa altii nu l-au vazut , nu l-au cunoscut , car ei-au citit cartile.
    Acestia pot fi manipulati spre erezii nimicitoare.
    Speranta e la Dumnezeu care nu ne va lasa in necunostinta de cauza;
    problema dinsului sarman-om , este MINDRIA-
    pacatul capital.
    Mai se poate intoarce el cu o fata smerita catre bunul Dumnezeu? nu stiu.

  19. @De ce am luptat pentru credinţă sub comunism
    Comentariu ptr. Elisa Febr.10 ora 17;18
    Elisa, mi-ai raspuns nimic la comentariul meu .

    Acum ..dupa cateva zile de dispute nu stiu daca mai sunt sigur ca:
    [ar putea fi chiar asa …adica sa nu se certe cineva , un pic…]

    ,,Ei dar daca e sa ne faci o invitatie la toti cei ce suntem pe aici pe blog ,,vindecatoru”
    Garantez eu ca nu ne certam .
    Parca vad ce partasie faina ar fi …la un foc de tabara.
    [tot ce vrei de la acest grup format din personalitati binecuvantate.]’’

    Tuturor va doresc o Duminica binecuvantata.

  20. Am uitat sa multumesc vindecatorului pt ca mi-a publicat concluzia deschisa. Sincer ii multumesc. A fost ideea mea de la inceput pina la sfirsit. Iau asupra mea raspunderea esecului acestei initiativei. Imi cer iertare si familiei Tzon pt c-am impins-o intr-o noua dezbatere din initiativa mea.
    Este doar repsonsabilitatea mea.

  21. Dragă Doru Radu, important e gestul dvs., nevoia de a dialoga, de a consulta pe cei aflaţi în confruntare, de a găsi un răspuns potrivit pentru fr. Nicolae Rădoi.
    Este ingrată poziţia dvs. de mediator de pace şi trebuie să recunosc că aţi făcut tot ce era omeneşte posibil ca să moderaţi ieşirile din decor.
    Reluarea subiectului „Caransebeş” oricum nu avea cum să aducă lui Iosif Ţon vreo mîngîiere.
    Aţi riscat făcînd publică o concluzie dintr-un document pe care-l ştiţi doar dvs. şi Iosif Ţon, dar alegerea acelui pasaj nu vă aparţine.

  22. Mitica, scuze,
    nu am mai citit acolo unde am scris despre ponei;
    pai daca veniti 15 si platiti 5 lei 15 minute, cum fac aia la Circ;
    ne imbogatim deodata,
    ca doar n-o sa va lasm in trasurica gratis. :))))
    Avem si cai, iepe, una e mai buna de calarit ca nu e naravasa;
    celalte is prea tinere.Am vrut sa facem agroturism, acum Domnul ce-o vrea; ceva pentru copii, pentru batrini voiam, dar e mai greu cu ei. 🙂
    Nu suntem gata inca , nu avem totul in interior…dar mai credem in minuni. :)))
    cred ca r fi fain sa ne intilnim, sigur ca am face haz de toate cite le-am patimit pe-aici.

  23. @ puca

    Eu mi-am facut temele. Am vazut „predica” de la linkul tau. Da, ai dreptate, Tzon e f interesant. E la fel de mincinos, la fel de aberant dpdv teologic, la fel ca in predica din 21 noiembrie 2010 de la Biserica Baptista Betania din Timisoara. Nici macar nu are bunul simt de a produce un mesaj nou, o predica noua, ci merge prin toate bisericile spunand aceeasi predica. Rusine! Ce facem? O predica pe an (sau pe cincinal) si o predicam pana epuizam locurile unde suntem invitati? Nu-ti insulta inteligenta in niciun fel (asta daca ai)?

  24. Data viitoare poate folosesti mai multe cuvinte, sau esti mai clar… Asta daca nu vrei sa credem ca te dai dupa directia vantului… sau a comentariilor.

  25. Catre Doru Radu!
    Nu am vrut sa-ti raspund aici, pt ca inca astept un raspuns de la tine pe e-mail-ul personal! Glumesc, nu-l astept pt ca stiu ca nu o sa vina! Dar totusi mi-am trecut peste hotararea mea si as vrea sa te intreb: nu te simti insultat cand unul te minte? De fapt sa nu spun te minte ci iti spune adevarul pe jumatate! IT nu minte cand spune ca a prezentat sotiilor celor din Caransebes „cerere de amnistiere”! Tot asa a spus si sora, cu alte cuvinte: dansa a spus ca a fost o declaratie prin care sotul ei ar fi fost eliberat (daca tin minte bine)! Asta inseamna „amnistiere” (cuvintul lui IT). Ceea ce nu stim este daca IT ti-a spus ca aceasta amnestiere (sau eliberare) era conditionata de recunoasterea vinovatiei sotului ei si a celorlalti condamnati! Este ilogic ce spune IT: care sotie nu ar fi vrut amnestierea sotului ei?
    Se vede ca IT foloseste adevarul pe jumatate care, de copil stiam, ca este minciuna intreaga! De fapt nu este prima instanta cand IT foloseste adevarul pe jumatate! Spune ca vrea sa inceteze polemica! Dar de ce nu face nimic sa o stopeze ci o incurajeaza? Cum o incurajeaza? Simplu: spunand adevaruri pe jumatate! Fr. Daniel Chiu i-a cerut vorbeasca cu el inainte de a scrie scrisoarea deschisa impotriva sa! IT a refuzat e-mail-uri si mesajele telefonice! A dorit sa stopeze polemica?
    De ce nu vrea sa isi faca timp sa se impace cu un fost prieten, care i-a pus casa, masa la dispozitie si totusi are timp sa spuna adevaruri pe jumatate (care am spus mai sus ca sunt minciuni intregi) de la amvoanele unor biserici care il primesc? La Nicky Pop in biserica a spus ca este pus la disciplina de UB datorita vorbirii in limbi! Timp de 30 de ani si mai bine nimeni nu a stiut ca el a „primit darul vorbirii in limbi” si acum ca sa nu faca polemica spune asta intr-o biserica care tine mult la vorbirea in limbi?
    De ce nu spune tot adevarul? Are timp sa vina la un individ ca Cristi I si sa tina prelegeri, dar nu are timp sa-i raspunda unui om care l-a slujit si primit ca pe un frate?
    Ma intreb de ce tot il aperi? Prietenia si dragostea pt el ar trebui sa te oblige sa-l corectezi nu sa-l aperi in ciuda dovezilor!
    Tu nu vezi pericolul care este promovat de IT? Citeste ce scrie „Unbapsit” mai sus si poate daca ai curaj vei gasi pericolul mascat!
    Penticostalii se vor convinge! Unii dintre ei sant convinsi chiar! Nu mai departe, dar azi dimineata un frate pastor de la o biserica penticostala din Chicago mi-a spus chiar cuvintele acestea!
    Doru Radu! wake up and smell the coffee! Spune-i prietenului tau sa se pocaiasca, nu cauta sa ne faci pe noi sa intelegem ca el nu-i gresit!
    Fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare!

  26. Doru Radu, citez din comentariul tau; „Toata lumea da sus si tare ca Tzon era securist. Cea mai mare dovada e ca a venit cu o declaratie.” Doru Radu, UNDE ESTE DECLARATIA? Faptul ca ti-a raspuns tie cu cine stie ce minciuni pe care nu vrea sa le faci publice, inseamna ca a venit cu o declaratie? Doamne, esti chiar asa naiv? Vine acum sa aduca in scena un om mort, dar despre care se stie ca a fost informator,….ce maret,.ce frumos ca a raspuns,…ma faci sa rid. Dar ce l-ai acuzat tu de ceva ca sa iti raspunda? De ce nu raspunde fratelui Radoi? Doar dinsul i-a intins mina? E prea greu pentru domnul Ton sa se coboare pina acolo sau nu are ce sa spuna, stie ca fata in fata cu cineva nu poate sa se disculpe.
    Are mare dreptate Rasvan, o alta propaganda. Iti raspunde tie, Doru Radu care esti mare tonist si pe tine asta te-a dat gata.
    Sa mai precizez odata, scrisoarea cu care a venit Ton la sora Radoi, i-a fost pusa in fata sorei citeva ore mai tirziu la securitate cind a fost dusa acolo, adica aceeasi scrisoare. Deci al cui postas era?
    Alt citat: „Nu ma cred tare destept dar am crezut ca pocaitii sunt oameni care au un cuget curat; si-l folosesc cu o judecata dreapta”. Remarca aceasta cu pocaitii care au un cuget curat se aplica si lui Ton? Crezi ca are cugetul curat? Eu ma indoiesc. Un om cu un cuget curat, nu sare din amvon in amvon fara sa se impace cu fratele sau cu persoana care are ceva cu el. Atita timp cit ignora pe cel cu care are ceva de rezolvat, dar isi face timp sa iti raspunda tie, arata clar ca ceva nu e in regula. Eu nu am nici o mustrare de cuget in ceea ce il priveste pe Ton, pe care il cunosc fata de tine care nici macar nu il cunosti. In rest,… sa auzim numai de bine, desi ma indoiesc de asta.

  27. @swan
    …pai am fost clar, este f. interesant, este quintesenta mesajului lui Ton, cit despre comentarii pro sau contra…fiecare dupa inteligenta lui.

  28. poate ar fi bine sa o purtam pe sora Mia,pe brate de rugaciune,sa poata trece cu
    bine incercarea grea …..Sinceritatea ei este de apreciat:
    ” Doamne ai mila ca acum ma ia cu greata” „mi-a sarit somnul (sau tandura dupa
    unii) si mi s-a blocat digestia”…..intr-adevar momente grele !
    Doru Radu,un adevarat a-vocat……..pentru o „oarecare” cauza, dar sora Mia ?
    (poate un adevarat…procuror,tot pentru…. „aceeasi” cauza).
    …… optimismul este relevant: „Sa auzim numai de bine,toatusi ma indoiesc”
    (Mia).Frumoasa perla (nu” tzonista”,cum scrie Doru),ci…. CRESTINEASCA !
    Doamne ai mila!

  29. Radu Oprea, în general după un comentariu asemănător cu cel de mai sus, judecătorul ameninţă că evacuează sala. 🙂
    Cum „judecătorul” e prieten cu numita Mia, numai o minune v-a salvat, dar nu bazaţi prea mult pe asta.
    Nu pot pricepe ce caută amestecul de satiră cu „braţe de rugăciune” şi cu „Doamne ai milă!” Întreb, nu vă reproşez, doar întreb…
    Parafrazînd titlul unui film celebru, vă pot întreba: „Vă place Ţon?” 🙂

  30. Domnule Radu Oprea, mare putere are rugaciunea celui neprihanit, asa ca o rugaciune in plus nu strica niciodata, doar sa fie ascultata, deci depinde in ce stare sinteti. Da, m-a luat si cu greata si cu „indigestie” si cum eu sint pe un fus orar diferit de Romania, imi sarise si somnul. Aveam si de ce. Si daca nu stiti, cauza mea este a cauza fratelui Radoi, pe care il cunosc personal si cunosc foarte bine prin ce a trecut dinsul. Daca mai aveti si alte nelamuriri, mai incercati. Daca dvs. va pica bine Ton, sa va fie de bine. Cit despre perle mai am din belsug, deci nu ma provocati. Nici nu ma sperii si nici nu ma supar usor. Optimismul il am acolo unde e necesar. La capitolul Ton optimismul s-a consumat de mult si a ramas doar greata si indigestia.

  31. Doru Radu ,am si eu o intrebare

    Se stie ca Barbatei lucra pentru sistem si ca facea ce i=i cereau cei din guvern ,
    atunci de unde crezi ca venea toata lucratura ? si daca Ton a lucrat pentu Barbatei ( ceea ce e foarte greu de crezut) , atunci nu rezulta ca si Ton a lucrat Tot trimis de comunisti?

  32. frate Cristian si sora Mia,

    …..consider ca e mai agreabila” satira”,decat folosirea unor expresii ….cam nepo-
    trivite (greata , indigestie,etc.) ……poate mai citesc si altii …..(nu trebuie sa ne” fie rau”,daca altii sant de alta parere)
    Referitor la” judecatori”, stiam ca ei sant impartiali,indiferent de prietenii.(.cred ca a
    fost o gluma) ! Pasiunea cu care traiti” evenimentele” v-a facut din nou sa” tresariti”,
    …ceea ce am scris a-ti raportat imediat la…..”va place Ton” ?. Interesant ,dar si
    amuzant.

    Privitor la fr.Nicolae, ne cunoastem bine….chiar de cateva zile am vorbit cu
    dansul.

    Dragilor,”sa auzim numai de bine”,vorba sorei Mia.

  33. Mia:
    Dvs vi s-a facut greata doar pt ca It pretinde ca scrisorile vin de la B. Cam cite sticlute de colebl ar trebui sa inghita IT dupa cite se spun. Scrisoarea lui Radoi n-o vad ca pe-o mina intinsa. In cel mai bun caz e-o mustrare barbateasca. n-am nimic contra mustrarilor barbatesti. As fi prefera sa polemizez c-un barbat. Sunteti probabil mai pocaita ca mine, dar eu dupa o astfel de mustrare ultimul loc din lume unde m-as duce e San Antonio.
    Explicatia lui IT nu impieteaza asupra prestigiului familiei Radoi. Nu inteleg de ce v-a sarit tzandara. Nici nu m-asteptam sa credeti. Faceti insa un lucru bun. Cereti-i lui Radoi s-aplice macar in acest caz beneficiul indoielii si sa faca un pas inainte spre impacare.

    Asta am sperat si eu prin demersul meu: o posibila explicatie ar elimina parte din barajul emotional ce-i separa.

    Si l-ar scoate pe Tzon intr-o lumina mai adevarata.

    Rasvan e sigur ca Ton l-a pomenit pe B. pt ca-i mort si nu putem verifica. De ce e preferabila o speculatie? Este foarte posibil ca sa fi fost jucati amindoi de Secu desi B fiind jurist stia ce are in mina. Nu scade cu nimic din meritele lui Radoi. Suferinta familei sale e fapt cunoscut.

  34. M. Lozneanu & Mihai h:

    Am alte pacate dar la de scris scriu; n-oi f vazut emailul dvs.

    -Tzon nu spune tot; da’ cine spune? Doru Radu? Radoi?
    E posibil ca lui Tzon sa i se fi oferit ceva in schimb si sa nu ne spuna asta. Dar e posibila latura pur umana.
    De ce sa vorbim de parc-am vorbi de dracu’ gol?
    B. era informator, dar B era un bonom. Ceea ce-a facut la C. a fost cel mai josnic act al sau. Dar B. a facut si mult bine ca om.
    Puteti sa rideti, va faceti de ris dac-o faceti. E posibil sa-i fi parut rau vazind ca-s batuti cei reclamati de el si e cert ca asupra Romaniei s-au facut presiuni pt eliberarea lor.
    Si eu cred ca declaratiile erau o lucratura care se poate sa fi prins sentimentul de vinovatie al lui B. Da’n nici un caz nu vi-i inchipuiti pe B si IT ca in mod constient sa vrea sa-i infunde si mai rau…

    Adevarul-l stie Dumnezeu.

    Stiti cu totii ca justitia comunista era un simulacru. Si totusi pina si-n America nu te gratiaza nimeni daca nu ceri.
    Ati auzit destule predici pe tema asta. Numai Dumnezeu stie citi detinuti politici din 50-60 au fost pacaliti cu semnatu cererii de gratiere. V-as putea da exemple…
    M-am laudat ca am cunostinte juridice. Totusi, n-am vazut nicio cerere de gratiere. S-ar putea sa presupuna recunoasterea vinovatiei. E cineva jurist prin prejur?
    In comunisti nu te puteai increde…. cunosc oameni ce-au refuzat sa semneze orice. S-ar fi putut sa-si fi prelungit sentinta.

    Daca surorile din Caransebes au avut indemn din partea Domnului sa nu semneze, bine au facut!

    In cazul asta numai Dumnezeu te mai putea lumina. Siguranta dvs, cum ca la mijloc era cinismul Tzon& B, e nejustificata, chiar deplasata.

    -De ce nu s-antilnit Tzon cu Daniel Chiu? habar n-am.
    Tzon nu e genul de om pe care-l ia de sus Doru Radu sau Daniel Chiu. Nu ca m-as compara cu D. Chiu. Si nici Daniel C. nu-i omul pe care sa-l ia tare… sa nu spun cine…

    Eu as prefera sa ma confrunt mai degraba cu Radu Oprea decit cu Mia ori Mhai h, Swan, sau domane feri Elisa…

    Mihai h,
    silogismul dvs e logic; doar sunteti om inteligent. Dar e o schimbare de pozitie. E dreptul dvs sa nu credeti marturia lui IT. Dar, ori e una ori e alta.
    Pina acum toata lumea era sigura ca pe IT l-a trimis Secu; deci e omul lor.
    Daca „l-au lucrat organele printr-un rezident” e vorba de-o victima, domnul meu. Un prieten- nu va spun numele, il cunoasteti- a fost pomenit in Rascumpararea Memoriei.
    M-a sunat disperat sa vada ce-au scris.
    I-am spus:

    „A scris ca te-ai scapat in ancheta si ai dat o informatie”.
    „Asa a fost”- a rasuflat usurat.
    „Bine ca nu m-au facut informator. N-ar fi fost adevarat; de 2 ori au incercat recrutarea si m-am opus. Da-n ancheta de 3 zile am scapta o infor”…

    Sunt 2 chestii diferite chiar daca tot informatie este.

    Credeti ce vreti! Dar e una sa te joace Secu si e alta sa fii in reteaua lor.

    De-ocamdata n-am vazut nimic din dosarul de retea a lui IT.

  35. Dragă Radu (Oprea),

    Metaforele „digestive” nu au fost inventate şi folosite în principal de Mia în blogosfera evenghelică.
    Unul din cei mai „îngreţoşaţi” oameni a fost, la un moment dat, „colosul fără cravată”, adică Marius Cruceru. Mai mult decît atît, dădea şi un remediu: emetiralul, cu toate că medicamentele moderne au alte denumiri comerciale.
    Blogul lui Marius Cruceru a fost şi este citit de foarte mulţi oameni. Are 2 milioane de accesări şi nu ştiu să se fi plîns cei din afară de greaţa maestrului, sau că au fost dezamăgiţi de nivelul spiritual al liderului evanghelic.
    Cu alte cuvinte, greaţa dvs. vis-a-vis de greaţa Miei este un moft prefabricat, un mod „bărbătesc” de a şicana, dar îl accept fără să… „tresar”- unde am spus eu că am astfel de reacţii? eu nu tresar, ci sar :)-, pentru că ar fi fost plictisitor să vezi cum toţi se încolonează şi susţin aceleaşi idei sau combat acelaşi om.
    Întrebarea pe care am formulat-o nu era peiorativă şi v-o pun din nou:
    Vă place Iosif Ţon?
    Ce e aşa de greu? puteţi să răspundeţi cu nu sau cu da, sau şi nu şi da…
    Evident, va urma o altă întrebare: de ce vă place sau nu vă place personajul?
    Eu cred că asta vă sperie mai tare… 🙂

  36. „Rasvan e sigur ca Ton l-a pomenit pe B. pt ca-i mort si nu putem verifica.”

    Dragă Doru Radu, cum să fi spus eu aşa o chestie? 🙂 Reciţiţi ce-am zis:

    „Doru Radu, Acesta este un argument care nu pledează în favoarea veridicităţii declaraţiei lui Iosif Ţon…”

    Dar de gîndit… e aşa cum aţi spus.

    Aţi citit printre rînduri (deja ne cunoaştem, nu? :)) şi nu pot nega…

    Despre dialog şi controversă: pe Radu Oprea nu-l ştiu decît din cele două comentarii pe teme medicale :); Mia este o cunoscătoare cum nu cred că sunt mulţi în ceea ce priveşte lumea evanghelică şi are un discurs argumentat, solid şi dur cu cei care o scaldă; Elisa a făcut mari progrese în ultimii trei ani de cînd o citesc pe bloguri- şi ea e oricum… „cruciţă şi negruţă”, sau cum să-i spun unei susţinătoare fervente a lui Marius Cruceru şi Paul Negruţ? :)- iar monotonia e uneori odihnitoare.

    Oricum ar fi, chiar dacă nu sunt de acord cu „prespălarea” lui Iosif Ţon, trebuie să recunosc că tenacitatea argumentelor dvs. emulsionează petele materialului, care din noiembrie oricum „s-a dat la-ntors”.
    Un vin nou în burduf vechi- că tot vorbim de-o nouă evanghelie… 🙂

  37. Dragul meu Cristian,

    folosesti principiul „atacul este cea mai buna aparare” sau „scapare”
    ….scuzele invocate , apeland si la „colosul fara cravata” constitue pt.mine o certitudine ca incercati o motivatie, cel putin la nivel de imagine…referitor la unele
    exprimari anterioare. Dar,sa nu uitam: .
    Exemplul cu cele 2 mil. de accesari nu exprima neaparat convingerea unei adeziuni
    totale …mai sant si vizitatori. Invocarea partii spirituale a liderului nu intra in discu-
    tie….un om binecuvantat de Dumnezeu.
    Stilul usor incisiv care l-am observat,m-a determinat sa folosesc verbul „a tresari”,
    vis-a-vis de unele reactii sau interventii ale dvs. …..ma bucur ca nu am gresit….
    ….spuneti ca mai potrivit este „a sarii”. Aveti dreptate.(daca asa v-a caracterizati)
    Ma intrebati de TON. raspunsul la intrebare ma va plasa ori la dreapta ori la
    stanga…… convingerilor dvs. Oricum nu ma sperii, si la urma urmei este un drept
    al fiecaruia la ….libera optiune. Unitate in diversitate.
    Pentru ca raspunsul meu se ridica putin mai mult peste DA si NU,(cum mi-ati
    sugerat),am sa revin cu un comentar ulterior….

  38. Rasvan, pina la urma eu ii iubesc pe toti. :))
    cei care iubesc Evanghelia, sau se intorc la ea in ultimul moment chiar. 🙂
    Ai uitat de cele 1milion accesaride la Patratosu, deci 3 milioane..aualeu… 🙂

  39. Elisa, si ce” papuci cu pene ” reprezintă cele 3 și..tîșpelioane de accesări ale cravatei, inaintea lui Dumnezeu? Cumva bilet de intrare in rai? că in anume iad, cu siguranță se poate intra cu atatea mii de accesări.
    Toată lumea bate apa-n piua cu accesările, topurile si vanzările. Se uită un aspect cumva, și anume că mîndria unui astfel de guru poate reprezenta moartea spirituală a multor suflete. Priviti la fiecare guru evanghelic. FIECARE din ei avea ,sau au, cate un lucru ascuns de privirile celor multi.
    Unul avea o pipă, altul un păharel de vin, altul putină prejudecată…Stam bine.
    Asa că, să ne tooot luam la intrecere care-i mai mare, cum făceau si apostolii odată…

  40. Multumesc tuturor celor ce s-au aplecat asupra efortului meu.
    Dac-ar fi sa trag o concluzie:
    -scrisoarea veche a lui Popescu si cea mai noua a fr. Radoi pornesc de la aceleasi fapte. Aproape nu sunt diferite. Popescu incheie „felicit ALRC…. n-am vrut sa-i cred, etc..” Intoarse pe toate fetele sunt acelesi evenimente
    -Exista multe doc. ale Secu care il descriu pe Ton din emigratie drept dusman la fel ca pe Niculescu
    -Noua carte despre Bili G. in Ro are multe descrieri ale lui Tzon ca ducind o actiune dusmanoasa Ro… si astea-s documente interne. Nu stiau c-o sa le citeasca fratii lui peste 25 ani…
    Concluzia I: Bine arata Valentin, pt dvs astea-s dovezi inverse; adica Secua a vrut sa-si acopere un agent. Se poate! In lumea pacatoasa a seerviciilor secrete totul se poate. Dar pt asta trebuie sa vrei sa iei scenariul cel mai putin plauzibil drept cert, garantie in condamnarea unui frate.
    Cer mult daca cer un singur doc gen „sursa va informaeaza ca…”. Sau „informatorula fost pregatit pt misiunea cutare” ?…ASA cum ni s-au prezentat despre atitia altii.
    Tunea a scris un email socant in 2006. Spunea ceva de genul Tzon s-a oferit sa medieze inte Ro si SuA. Min. Roman de Externe l-a refuzat preferindu-l pe Talpos. (Iar Tunea stie multe)
    Unul din argumentele emigratiei si ale fr. Radoi e ca Ton a incercat sa mai contacteze ambsada Ro. E posibil. Ideea dialogului i-a exasperat pe Popescu si pe Niculescu si in tara; de ce-ar fi parasit-o in emigratie? Daca asta inseamna ca a fost securist, atunci a fost pt dvs.
    Daca n-ati fii asa porniti pe el, ati vedea c-aveti argumene slabe. Si a avea un cuget curat nu inseamna a ma lega tot simplu de-aceeasi persoana si pe deasupra una publica.
    Concluzia II: sper c-am pus punct acestui subiect. (Tson vs Radoi sau invers)

  41. Ca tot vorbim ( nu barfim:)) de Marius Cruceru, va dau link-ul ultimei lui postari; mi se pare foarte constructiv si dat de gandit tuturor. Ca tot se apropie adunarile generale ale bisericilor si alegerile in UB. Si daca ne tot plangem de atmosfera bisericilor ( cei care se plang, nu toti) poate avem si noi partea noastra de vina…Alegem adeseori in fire, nu in Duhul…
    Fiti binecuvantati cu totii..

    http://mariuscruceru.ro/2011/02/13/baptistly-challenged-cele-provocari-ale-baptistilor-din-romania-pentru-urmatorii-ani/#more-12987

  42. Viorica,
    am citit si eu si m-am tot gindit cum il foloseste Domnul pe f Marius in schimbarea in bine , un om cu marturie vie;
    El (cum spune si Radu Oprea )are oameni intradevar binecuvintati pe care ii pune
    la temeiia biesericii pamintesti pentru a scoate zgura.
    Asa cum Dumnezeu ne-a dat oameni ca Moise in vechime , asa ii echipeaza pe unii pentru a ajuta la inaintarea Imparatiei; trecind peste serpi si scorpii, poporul Sau ales este Unul; cel care face voia TATALUI.
    Aici trebuie sa fim Una, ca sa nu-i dam vreun cistig diavolului.

  43. @Tunea a scris un email socant in 2006. Spunea ceva de genul Tzon s-a oferit sa medieze inte Ro si SuA. Min. Roman de Externe l-a refuzat preferindu-l pe Talpos. (Iar Tunea stie multe).

    Doru Radu, de ce consideraţi că cele de mai sus sunt în favoarea lui Iosif Ţon? sau nu sunt?
    Ce treabă avea Ţon să medieze la nivel înalt? sau n-am înţeles eu bine?
    Nu ştiu despre ce email e vorba. Unde îl putem găsi?

    CE bine sună alăturarea celor trei „T”: Ţon, Ţunea, Talpoş 🙂 Mi s-a albăstrit blogul! Ce dragoste de ţară au avut aceşti stimabili… 🙂

  44. @Invocarea partii spirituale a liderului nu intra in discutie….un om binecuvantat de Dumnezeu.

    Radu Oprea,
    Mă bucur să citesc asta la dvs., referitor la Marius Cruceru. Iosif Ţon îl considera inamicul nr. 1 al evenghelicilor români, cîndva prin vara trecută.
    Asta poate vă ajută cînd veţi scrie despre Iosif Ţon.
    Va fi greu să fiţi consecvent, dar nimic nu-i imposibil… 🙂

  45. Domnule Oprea ,se vede ca nu-l cunoaste-ti nici pe Ton dar nici pe Marius Cruceru, veniti aici pe blog cu temele nefacute, macar Doru Radu ,desii e tonist , aduce si are multe informatii adica ,mi se pare ca e in cautarea adevarului. Dumneavoastra chiar
    vreti sa-l scoateti pe Ton cu basma curata dupa atitea dovezi aduse impotriva lui?

  46. Rasvan:
    Emailul buclucas cred ca-i in Pigmaei si uriasi. A aparut pa la D. Branzei. Argumentul AlRC din emigratie a fost ca IT continua a contacta ambasada romana. Vedeti ca is fr. Radoi pomeneste ca ei pledau in Congress contra-clauza iar Tzon pt clauza natiunii celei mai favorizate pt Romania . Dupa dinsii, asta-i dovda ca-i securist. Din cite ma pricep eu la spioni -adica nu prea mult- astia nu prea apar in public sustinid tara pt care spioneaza. Atitudinea lui IT ma enerveaza si pe mine. Dar astea nu-s dovezi ca-i securist. Ba chiar dimpotriva. Emailul lui Tunea intareste -zic eu- teoria mea.

  47. mihai h

    nu inteleg de unde a-ti tras concluzia cu” basmaua curata”…..nici nu am apucat
    inca sa-mi exprim parerea.!!! ( curios…!!!) ……sau doriti sa ma ajutati in a
    „mi-o exprima” intr-un fel anume !!!
    Referitor la „cunoasterea” celor doi….. ma abtin deocamdata.

  48. Va aduceti aminte cum s-a terminat prima scrisoare a fratelui Ton in care a recunoscut (de nevoie) implicarea dinsului cu securitatea? Scrisoarea se termina cu o fraza …ceva in genul…”si totusi eu sint ceea ce au avut baptistii romani mai bun”.

    M-am minunat atunci si inca ma mai minunez si acuma …vorba lui Mia…sa-ti strice digestia, si nu altceva. A fost scrisa cu 2 secunde inainte ca sa fie „descoperit” , si n-ar fi facut-o daca nu stia ca nu exista alta iesire.

    Iar acum, nu raspunde fratelui lae din acelasi soi de motive…Este prea mare (cel putin in ochii dinsului) ca sa se explice sau sa intinda mina unui simplu cioban. Si nu ma mir de dumnealui…ma mir de noi, oamenii simplii la care a venit Domnul Isus…Primii oameni care l-au vazut au fost pastorii…Domnul Isus s-a nascut intr-o iesle…

  49. Rasvan

    cand am scris un „om binecuvantat de Dumnezeu”, m-am referit la un cadru
    mai general, de a fi „copilul lui Dumnezeu”,de a poseda multe atribute caracteristce (nu le enumar)
    unei persoane chemate la o anumita lucrare…..pozitia si atitudinea privind
    cazul Ton, (chiar daca este mai mult sau mai putin „discutabila” pentru unii) nu
    nu afecteaza cu nimic calitatea de a fi ….”copil a lui Dumnezeu”.
    Inconsecventa ucenicilor spre exemplu,manifestata de multe ori printr-un mod
    „curios” de raportare la lucrare, nu i-a descalificat ….din Harul lui Dumnezeu !

  50. De ce sa raspunda fratelui Lae? Tacerea pare a fi la ora asta cel mai „destept” raspuns. Ne tine pe toti ocupati gindind ce vrem si vorbind de-a valma…si cum vorbim mult mai si gresim pe aceeasi masura poate…sau incepem sa ne certam intre noi…
    Frate Lae, ne-ai spus adevarul asa cum il pastrai in inima…pastrat printre lacrimi…Esti un exemplu pentru noi astialalti care n-am suferit nimic pentru Christos. Daca ar fi sa aleg sa fiu ca dumneata sau destept ca fratele Ton…as alege oricind pe fratele Lae, si cred ca multi de-aici ar face la fel. Dumnezeu sa te rasplateasca, ca esti pentru noi un exemplu de urmat. Cine stie daca viata nu ne va oferi si noua prilejul sa suferim pentru El? Faca El ca sa avem curaj si dragoste macar atit cit ai avut dumneata…si lasa-i pe altii sa isi scrie cartile…noi sa avem parte de un fragment cel putin demn de Cartea Vietii.

  51. Rodica, şi eu am ales ca şi tine.
    Fratele Nicolae Rădoi nu discuta dacă Iosif Ţon este vinovat sau nu. El ŞTIA acest lucru. Nu negocia nici prin intermediul lui Doru Radu.

  52. Doru Radu, Iosif Ţon nu a fost spion 🙂
    Din păcate n-o să aflăm niciodată ce a fost. Dacă după întoarcerea din rătăcirea de 10 ani ar fi avut un traseu ireproşabil, n-ar mai fi fost vorba despre asta.
    Dar omul a continuat să facă balet.
    A avea încredere în el nu mai ţine neapărat de dovezi, ci de gust 🙂
    Dacă vă place amar, merge şi Ţon.

  53. vindecatoru:
    @”Iosif Ţon nu a fost spion”
    Am cistigan o mica victorie. Inseamna ca nu sunteti de-acord cu majoritatea celor de-aici, inclusiv fr. Radoi. Inseamna ca tot nu m-am obosit degeaba, vorbesc serios.

  54. @ Doru Radu

    Domnule, reveniti cu picioarele pe pamant, nu mai bateti campii aiurea si nu va mai cantati victorii imaginare. NIMENI nu a zis aici ca IT ar fi spion. Spionajul a fost adus in discutie de DVS. „Din cite ma pricep eu la spioni -adica nu prea mult- astia nu prea apar in public sustinid tara pt care spioneaza.” Zilele trecute ma incerca un sentiment de mila fata de dvs, dar dupa acest comentariu al dvs „Am cistigan o mica victorie. Inseamna ca nu sunteti de-acord cu majoritatea celor de-aici, inclusiv fr. Radoi. Inseamna ca tot nu m-am obosit degeaba, vorbesc serios.”, simt ingrijorare pt dvs, ingrijorare pt starea mentala a dvs, ca de cea spirituala… Lasati-va de sportul asta al diversiunii, al impingerii fortate a discutiei intr-o directie gresita, si de a face din tantar armasar. Sunteti inconsecvent: pe de o parte va enerveaza atitudinea lui IT si pe de alta (sau pe toate partile) il venerati. Sunteti sigur ca va simtiti bine?

  55. Doru Radu…adevarul cistiga intotdeauna. Victoria apare la sfirsit…Adevarul in cazul asta este ca dumneata esti un prieten bun…Ferice de cine are astfel de prieteni. Sa dea Domnul sa ii merite…

  56. Dragă Doru Radu, nu vă bucuraţi :): eu înţeleg prin spion cu totul altceva decît dvs., atîta tot.
    Dacă un om se dă drept altul nu înseamnă neapărat că e spion.
    Corect ar fi fost să folosiţi denumirea de „agent”, deşi în lipsă de probe nu m-aş încumeta să afirm asta despre nimeni.
    Au dreptul să o facă oameni care au trecut prin „maşina de tocat” a securiţăţii şi au argumente să acuze pe Iosif Ţon, cu care au avut de tras pe vremuri.
    Eu nu pot decît să fiu de acord cu ei sau să nu fiu.
    Cu fr. Nicolae, de ex., sunt… 🙂
    Din păcate afirmaţii de genul „Ţon e-nu e- spion” dau o notă de ridicol discuţiei şi nu cred că asta aţi urmărit.

  57. swan:
    nu stiu dvs pe unde bateti cimpii cu gratie..
    Majoritatea traiesc in AMerica si asta-i o tara diferita de Ro. Tzon, Radoi, Mia, Mihai h, Doru Radu, etc sunt cetateni Americani. Asa cum spune fr. Radoi si multi Tzon ar fi continuat sa fie informator al Securitatii comuniste. De ce credeti dvs ca l-a intreabt FBI pe Popescu asta? Doar ca sa-l combata pe Doru Radu?
    La intocmirea actelor de rezidenta si apoi de cetatenie te intreaba sub prestare de juramint exact asta: daca ai fost vreodata si daca esti agent ori informator al unor servicii straine.
    Eu stiu ca omenii nu-si dau seama ce spun cind spun ca Tzon e securist. Li se pare o metafora simpatica, e charmant sau cool. Intrebati-l pe Rasvan sa vedeti -el a lucrat o vreme prin unele locuri-. AStea nu-s lucruri de glumit; pt asta te expulzeaza din AMerica. Ca dvs nu va dati sema , asta-i altceva…

  58. la intocmirea actelor de rezidenta si apoi de cetatenie te intreaba sub prestare de juramint exact asta: daca ai fost vreodata si daca esti agent ori informator al unor servicii straine.

    Păi vedeţi că ştiaţi, Doru Radu? „eşti agent ORI informator” al serviciilor etc. 🙂
    Exact ce spuneam eu…

  59. Vindecatoru;
    N-am inteles.
    Presupun ca dvs sunteti doar cetatean roman. Vine CIA si va propune un angajament sa dati informatii unui om de legatura din AMbasada SUA la Bucuresti. Dupa legea romana ce sunteti? Va va decora Basescu?
    Pocaitii se trateaza ca frati si sunt. Asta nu inseamna ca daca esti baptist roman in America si esti informator al Secu din Ro e totuna pt legea SUA ca si cind esti baptist din Ro si esti informator al Secu.
    Stiu si eu ca e diferenta intre agent si informator, dar suntem in tari diferite sub juraminte diferite, chiar daca majoritatea avem duble cetatenii.
    Pe scurt, romanii care au continuat sa dea infor Secu traind in America erau spioni; ei ajutau o tara straina sa-si controleze emigratia din tara de adoptie chiar daca nu furau secrete militare. Ei extindeau bratul lung al securitatii cu care erau inderizabilii ce paraseau tara. Stiu ca oamenii nu se gindesc la consecitnele vorbelor lor.

  60. @Intrebati-l pe Rasvan sa vedeti -el a lucrat o vreme prin unele locuri-

    Dragă Doru Radu, am lucrat ca doctor, nu ca spion 🙂
    Slavă Domnului că nu mi-a dat şi ispita asta…
    De-asta sunt bune modelele de rezistenţă, cum e fr. Rădoi: te întăresc şi te învaţă, pentru că nu se ştie niciodată cum vor fi vremurile.

  61. Dragă Doru Radu, a afirmat fr. Nicolae Rădoi că Iosif Ţon a fost spion al securităţii în America? Cred că trebuie să reiau textul scrisorii sale…
    Nu acuzaţi pe nimeni din România că ar fi bolnav de „spionită”, de paranoia în a descoperi cozi de topor acolo unde nu sunt, pentru că Truman a inventat vînătoarea de comunişti din principiu şi ştiţi unde s-a ajuns.
    La Guantanamo a fost altă invenţie, altă vînătoare, de data asta de terorişti, tot după metodă americană.
    Democraţia noastră fragilă învaţă de la una bătrînă şi consolidată şi bune, şi rele. 🙂
    Nu uitaţi că teoria conspiraţiei are cei mai mulţi adepţi în America…
    Ce a făcut Iosif Ţon după ce a plecat din România e treaba lui şi mă îndoiesc să găsească cineva vreo dovadă că ar fi colaborat în continuare.
    Evident că e periculos să acuzi pe cineva că e spion, agent sau mai ştiu eu ce doar pentru că nu-ţi plac ochii lui, indiferent că ai o cetăţenie sau zece, că trăieşti în America, Rusia sau Niger.

  62. Dvs ati citi scrisoare si comentariile lui Radoi?
    Ati citi scrisoarea lui Popescu?
    De ce se discuta despre cele 3 scrisori ajunse in SUA daca Tzon nu e acuzat ca-i securist in continuare? In ele, Tzon se angajeasza sa faca si sa dreaga in America. Fata de cine? De serviciile unei tarai straine, Romania? Acuzatiile tuturor sunt ca el este in continuare informator, motiv pt care dosarele lui sunt secretizate. N-am auzit sa fi renuntat la cetatenia AMericana. Si chiar si atunci, fiind rezident in SUA, cade sub jurisdictia acestei tari.
    M-as fi bucurat ca Radoi si ceilalti sa fi spus: Tzon si-a incetat colaborarea cu Secu la parasirea Romaniei. N-am vazut asta. Imi retrag toate afirmatiile daca gasiti asa ceva; ma si bucur!

  63. Doru Radu, nu eu trebuie să răspund la asta, ci Iosif Ţon. Nu mie, nici dvs., ci lui Nicolae Rădoi să-i spună, care a dat scrisoarea pe mai multe bloguri din ţară.
    Bucuria vă poate veni sau nu după aceea.

  64. Vindecatoru:
    N-aveti nicio obligatie sa-mi raspundeti, dar eu pe dvs v-am intrebat. Ati avut impresia ca fr. Radoi, in scrioare si comentarii, n-ar acuza pe Ton ca si-a continuat colaborarea cu Secu si dupa emigarare? In cazul acesta ce sens ar avea declaratii angajament ce vizeaza viata sa in SUA?

  65. Rasvan,
    am descoperit o noua cale, care ma distreaza si nici nu mai supar pe „oarescine”
    citesc de pe margine si ma amuz. 🙂
    fain, nu?
    n-am crezut ca iti poate da atita liniste.
    (sa vad pina cind pot . :))

  66. Dragă Doru Radu, am spus deja: oameni ca fr. Nicolae Rădoi, care au făcut închisoare pentru credinţa lor, pot afirma orice despre cel pe care-l consideră vinovat pentru suferinţa lor şi a familiilor lor. Eu nu am acest drept.
    Îl cred cînd spune că Iosif Ţon a ştiu ce face cu declaraţia soţiei lui N. Rădoi şi poate că raţionamentul său este cel adevărat. De ce să-l cred pe Ţon, care a avut de atîtea ori două feţe? care a oscilat sau a tăcut?
    Vreau să mai citesc o dată scrisoarea şi să extrag de acolo paragrafe sau fraze care ar putea să susţină ce spuneţi dvs.
    Voi reveni.

  67. Doru Radu, eu chiar cred din toata inima ca Ton a colaborat si dupa emigratie. Si mai cred cu toata convingerea ca vor apare si dovezile. Mie nu imi trebuie. Dispretul pe care il afiseaza Ton vizavi de orice acuzatie si oricine il acuza, imi demonstreaza ca are spatele asigurat. Sa vedem pentru cit timp. Sper totusi sa se indure Domnul de el pina nu-i prea tirziu.

  68. Rasvan, am si eu sursele mele. Pentru mine conteaza prea putin dovezile. Comportamentul actual al lui Ton, arata clar unde il doare de toti si de toate.

  69. Dragă Doru Radu, am recitit scrisoarea fr. Nicolae. Nu am găsit niciun loc în care să-l acuze că ar fi fost informator- agent- al securităţii lucrînd în America pentru statul Român, înainte şi după Revoluţie.
    Vă rog să-mi spuneţi la ce frază(ze) faceţi referire, poate să-mi fi scăpat mie.

  70. vindecatoru:
    Iata ce-i scrie Radoi lui Valentin
    @”1 Pentru nedumeririle dv. trebuie să vă mai spunem odată că Iosif Ţon a încercat în mod repetat să se desprindă din colaborare. A făcut-o în 1973, şi a revenit la colaborare în 1978. Ajuns în America cu misiune precisă, a încercat să rupă relaţiile cu securitatea şi de aceea securitatea a dat pe faţă cele două scrisori. Mai există şi posibilitatea ca scrisorile să fi fost scoase fără aprobarea securităţii prin cumpărarea unor funcţionari ce lucrau cu aceste documente. Oricum ele sunt autentice, expertiza grafologică a stabilit acest lucru, Iosif Ţon a recunoscut că prima îi aparţine, ca apoi să nege acest lucru şi să inventeze explicaţia cu punerea cuvintelor scrise de el în declaraţiile date de el Securităţii. Câte o fi dat, dacă securiştii au avut o gamă aşa de mare de cuvinte scrise de el, încât să compună o scrisoare atât de întinsă? Şi unde sunt acele declaraţii, deoarece ele nu sunt în dosarul analizat de cei care au avut acces? Toată explicaţia este cusută cu aţă albă, şi este crezută de cei care încă mai speră în miracolul salvării reputaţiei lui.”
    Si sunt de-acord cu presupunerea lui, daca intr-adevar Tone era securist si credea ca scapa de ei in America…
    Dar eu nu cred aceasta presupunere…

  71. Doru Radu, nu comentariile vor face istorie, ci scrisoarea.
    Da, ştiu comentariul, dar nici acolo nu a spus că a jucat dublu, că a fost spion contra cetăţenilor americani.
    Ştiu cu ce nu sunteţi de acord: că a colaborat cu securitatea şi după întoarcerea din Anglia, pe care pasajul redat de dvs. mai sus o presupune de la sine.
    Că nu mai avea ce să rupă cu serviciile, din moment ce acele legături nu mai existau.
    În acest fel, însă, întreg eşafodajul construit de fr. Nicolae se prăbuşeşte.
    Aveţi dvs. inima aia să-i faceţi aşa pagubă? 🙂
    Scrisorile sunt o mare problemă… Băsescu a fost văzut într-un filmuleţ cum pocneşte un copul peste faţă şi tot a zis că imaginile sunt trucate.
    Acum, după cercetări, filmuleţul este inutilizabil.

  72. Pt Doru Radu!
    Scuza-ma ca -ti raspund asa tarziu! Desi a fost week-end am fost totusi foarte ocupat!
    Se pare ca ai raspuns numai cum ai vrut tu! Te-am intrebat cateva intrebari si nu ai raspuns la ele:
    1. Ce zici de un prieten care minte? L-ai apara?
    2. Cand un prieten te minte nu este normal sa-l confrunti si cu dragoste sa-l corectezi?
    3. Daca un om minte cu nerusinare da la amvoanele bisericilor, lucru care se poate verifica usor, cum poti sa-l crezi despre lucruri petrecute in ascuns?
    4. Sora Radoi a spus ca i sa cerut sa semneze cererea de eliberare impreuna cu recunoasterea vinovatiei! De ce nu o crezi pe dansa si il crezi pe IT care spune jumatate din ce spune sora?
    Atat deocamdata sa nu fie prea greu! Si sa-ti amintesc de cand astept raspuns: cu mai mult de un an in urma pe „desculti” a fost o discutie despre inchinarea impreuna cu ortodocsii in fata icoanelor! Discutia a generat multa controversa si te-am rugat sa continuam pe e-mailurile personale! Nu m-ai contactat nici tu nici ceilalti care mi-au sarit la gat atunci! Nu mai astept raspuns, am asteptat destul si de aceea nici nu mai accept mesajele de la „Desculti”, dar ti-am reamintit numai! Si inca ceva si eu sunt de la Crestini dupa Evanghelie, deci sper sa am mai mult credit la tine! (glumesc) LOL Am vazut ca cei de la BER si CDE au mai mult credit la tine! Poate pentru ca noi nu am stiut toate acestea! Oricum cu Caransebes si IT si ceilalti nu am stiut decat foarte vag, dar cu Ton, si minciunile care le spune acum sunt la curent!
    Fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare!

  73. pentru Doru Radu!
    Am uitat sa spun de la inceputul mesajului precedent: am reformulat intrebarile! Poate nu am fost clar in primul mesaj! Imi cer scuze daca asta e cazul! Sper ca acum sa fi fost mai clar!

  74. Mircea L:
    Credeam ca dvs imi datorati un raspuns la chestiile alea cu ortodocsii. Scuze.
    N-am raspun chia ce-am vrut. Sincer, Tzon nu e genul de om pe care il iei usor la rost; iar Daniel e tough in confruntare.
    1- daca dvs l-ati prins cu ceva, nu-l ascultati si nu-l credeti. Eu nu pot spune ca l-am prins, exceptind declaratii contradictorii care au si explicatii…La capitolul acesta mai sunt si altii care nu stau bine cu detaliile, credeti-ma. Eu nu stiu in ceva care sa minta cu nerusinare de la amvoane. Nici nu l-am prea ascutat in ultimii, multi ani. Pe mine m-a interesat minciuna de care e acuzat: a fost dupa ’74 sau nu? Exista dovezi ca minte? De 20 de ani aud tot chestiile astea repetate cu mici detalii noi… No new stuff. Si asta e o problema.
    2- E normal.
    Daniel a facut bine incercind sa-l confrunte. Dar draga frate pe dvs v-a mintit? Pe Radoi l-a minti in toate cite i le scrie? Toate se refera la el personal; toate au legatura cu dinsul? In scrisoarea deschisa a lui D. Chiu toate aveau de-a face cu el personal? Caderea din ’57, cind Daniel avea 2 ani, il privea personal? Plecarea in Anglia pe cine priveste? Stiti pe cine? Pe Dan Ioan care i-a dat recomandare pt seminarul din Anglia. In rest, unde eram eu si dvs atunci? Si pe biserica din Iris (parca) care l-a ordinat in ’73; si pe ei ii priveste. Au inghiti galusca; desi eu cred c-au facut bine si c-a fost o chestie de la Dumnezeu. Ce autoritate astrala avem noi in toate astea? O persoana publica ar putea teoretic sa fie interpelata de toti citi i-au citit cartile/auzit predicile. Ar fi rezonabil? AM gresit flagrant; nu trebuia sa ma implic in aceasta problema. Nici pe mine nu ma afecteaza pracitc decit intr-o mica masura.
    Nu sunt suparat pe nimeni. N-am nimic cu fr. Radoi; ii sunt recunoscator pt ca ne-a aprat ca si ALRC-ist. Ii respect suferitna. ll iubesc pe Daniel si-l admir. AM dat exemple teoretice. Exista mult prea putina baza biblca in ce facem noi.
    4- Sora Radoi nu minte. Au trecut 32 ani si detaliile sunt sumare. Normal ar fi ca declaratia sa fie aceeasi, daca emana de la Justitie. Ar fi rau de Tzon sa fie 2 diferite; ginditi-va. Nu stiu daca Ton i-a lasat o copie sorei R. ca s-o compara cu cea de la Militie si sa vada daca e „exact aceeasi” cu virgula si punct, cum ne asigura Mia care n-a vazut-o. Argument beton! Nu-l credeti pe Tzon. Eu il cred. Aratati-mi una bucata informatie sau raport de trimitere in misiune pe numele lui.
    In rest, suferitna sorei Radoi va fi rasplatita. Daca Tzon minte, va temeti ca Domnul nu-l va judeca? Sunteti un om bun si credincios. Nu fac nicio presiune asupra nimanui.
    Sunt baptist tzonist; sunt furios c-a devenit carismatic. Nu m-a intrebat inainte! Ii iubesc pe crestinii dupa ev, pt c-am avut prieteni de familie, oameni formaidabili…ramin baptist, beton.

  75. Pt Doru Radu
    Scuze Radule pt Desculti! Eu asteptam raspunsul tau si se pare ca tu pe al meu! Nu-i nici o problema!
    Dar aici cu IT, nici eu nu-l ascult dasi a fost la Chicago weekend-ul acesta dar daca vrei sa vezi dovada minciunii, cred ca mai este pe arhiva bisericii pastorite de Nicky Pop din Portland. Acolo, de la amvon el spune ca UB l-a disciplinat pt ca „vorbeste in alte limbi” Acesta nu este adevarul din cate stiu eu! Este parte din toata schimbarea sa de doctrina dar nu acesta este adevarul! De ce foloseste acest motiv? Singura explicatie logica este ca vrea sa gaseasca aliati la penticostali, sa faca scandalul intre baptisit si penticostali si sa fie aparat de pastorii penticostali! Bineinteles astea sunt presupunerile mele, dar sunt cele mai logice, cred! Tot acolo, la Portland, a spus ca desi a primit „vorbirea” in 77 numai acum fratii din UB au luat actiune! Ca si cum din 77 pana acum, toti baptistii au stiu despre experientele sale! Adevarul este ca nimeni nu a stiut de aceasta, desi de atunci a vorbit de multe ori despre lucrarea Duhului Sfant!
    Adevarul pe jumatate este minciuna intreaga!
    Apoi week-end-ul acesta la Cristi Ionescu, mi s-a spus de un pastor ca a fost introdus ca fiind „unul dintre putinii (sau singurul pastor) pastori baptisti care cred in lucrarea Duhului Sfant” (nu stiu exact cuvintele dar le poti auzi daca vrei)
    Oricum alta minciuna! Si eu sunt baptist (am fost in RO la Crestini dupa Evanghelie- nu mint- iar acum sunt in biserica baptista si nu mie rusine) si cunosc foarte multi pastori baptisi, cu multi dintre ei sunt prieten si nu cunosc nici unul care sa nu creada in lucrarea Duhului Sfant! Vei spune ca la CI nu IT a afirmat acele lucruri, ai dreptate, dar daca a fost martorul unei minciuni nu era de datoria lui sa o corecteze? Sau i-a placut sa fie asa! In ceea ce ma priveste IT este un om care iubeste minciuna, traieste in minciuna si umbla cu cei ce raspandesc minciuni!
    Cat despre dorinta sa de a nu produce mai multa polemica…. sa-mi fie cu iertare… nu vrau sa jignesc… dar frate Doru, nu stiu cine poate crede asa ceva! O discutie cu DC sau MC putea cel putin sa faca! Da nu este omul care se lasa sa fie „impins sau constrans” dar daca vrea pacea asa cum spune, de la amvoane, nu asa se face, esti de acord?
    Cat despre sora Radoi, nu am nici cea mai mica indoiala ca a tine minte cele mai mici detalii de atunci, chiar daca a trecut 32 de ani! Sunt martor ca lucruri ca astea nu se uita! Am fost prins la frontiera, am fost in celula, anchetat, un an mai tarziu am reusit sa ajung in lagarul de refugiati, si vrei sa-ti spun ceva? Nu am uitat nici cel mai mic detaliu, imi amintesc si numele procurorului, si paturile din celula si toate discutiile cu prietenii mei cu care eram! Evenimente ca acestea nu se uita! Desi aveam numai 21 de ani! Iar sora, care sunt sigur ca a trecut prin evenimente mai socante ca ale mele si a miilor de „frontieristi”, nu cred ca v-a putea uita vreodata zilele alea, pana la cele mai mici detalii!
    Si inca ceva: nu vreau ca Domnul sa-l judece pe Ton! Ma rog ca sa-i dea si lui har! De ce ma doare insa mai tare sunt de sutele sau miile care or sa fie inselati din nou de Ton! De ei mi-e mila! De ei ma doare mai tare! Pentru ei ma rog mai mult! Sunt oameni, unii dintre ei sinceri, dar asa cum spunea cineva „sinceri inselati” si Scriptura spune ceva despre cei care fac pe cei mai mici, neinsemnati sa pacatuiasca! Grozav lucru este sa cazi in mana DUmnezeului cel viu! Nu vreau judecata pentru Ton! Vreau indurarea Domnului si pocainta! Dar pocainta asa cum cere Scriptura!
    Fiti binecuvantati si fiti binecuvantare!

  76. Mircea L:
    Daca luati asa totul, nici macar n-a fost exclus; i s-a retras ordinarea. O decizie de un ridicol rasunator. Ca si cind ordinarea era o invitatie… Apoi, l-au „whatever that means” … in absentia. Nici macar nu l-au chemat la fotografia evenimentului. Dvs va plingeti ca el n-a stat de vorba cu Daniel. Da aia il sanctionara fara macar sa faca pe fariseii…
    Tzon a stiut sa electrizee publicul penti… „pentru invierea din morti sunt eu dat afara de baptsti”. Aleluia s- auzit pina la Detroit. Pina la urma, nici n-a mintit…daca se facea carismatic si nu vorbea in limbi era mai greu sa-l judece asa repede. Iar comunicatul l-a pomenit si Chris, cine vai s-amar o fi ala ca si pe pruncul meu il cheama tot Chris… Draga frate, Pace!
    PS- Oricum, Asociatia americana baptsita e mai subtila; inca n-a luat o hotarire. Poate se mai schimba putintel si nu mai e cazul.

  77. Dorule!
    Nu eu am spus „exclus”, ci cei de la penticostali! Si daca astea nu sunt minciuni fratele meu, atunci nu mai stiu ce este minciuna!
    Deci daca i-a electrizat pe penticostali… e bun?
    De fapt se pare ca multi frati au invatat mai mult decat am fi crezut noi de la Bill Clinton! Daca si pentru minciunile alea spunem „Aleluia” atunci nici nu mai stiu ce sa zic! Am avut impresia ca vorbesc cu un frate! Nu te supoara dar… nu stiu ce sa cred!
    Deci il aperi pe Ton pentru modul cum au procedat cei de la UB din RO?
    Sau cauti sa schimbi „privelistea”?
    De plans nu m-am plans ca nu a vorbit cu DC! Aia a fost o alta dovada ca IT te-a mintit atunci cand ti-a spus ca motivul pentru care nu raspunde este ca vrea sa evite polemica! Nici aia nu este minciuna? Dupa toate astea tot il aperi!?Din nou ma intreb….
    Vorbesti de Asociatia Baptista Romana din America?
    Fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare!

  78. Frate Mircea,
    cred ca msiunea de a semana zizanie intre copiii Domnului este clara si precisa.
    Nu vedeti cum se pierde vreme pentru tot soiul de amanunte nepericuloase; ca sa distraga atentia de la Cuvintul Adevarului?
    care ne spune sa avem grija de lupii rapitori, imbracati in piele de oi?
    Exista ei sau ba?
    Semanind discordie diavolul ne aseaza pe calea batatorita a minciunilor celui rau;
    e timpul din urma si diavolul vrea sa ne adoarma vigilenta discutind despre un om;
    despre caderile lui; in loc sa Vedem ca e „cel rau „de fapt, care ne indreapta atentia in spre „alte idei, semanate de un om” asa cum i-a placut sa se laude.
    Sa ne ajute Domnul sa nu ne mai lasam antrenati in a pierde vremea ; ci sa o rascuparam aratindu-l pe Cel rau in toata hidosenia sa;
    mai are putine zile si de aceea racneste;
    din nefericire ii foloseste pe unii care pot suci mintile;
    bine ati zis: de acestia sa ne para rau;
    cit despre „cel prin care vin prilejurile de pacatuire”:grozav lucru e sa cazi un Mina Dumnezeului Cel Viu.

  79. Doru Radu, multumesc ca macar apreciezi franchetea. E si asta ceva. Cum ramine cu dovezile? Apar, nu apar?

  80. Mia:
    @”Cum ramine cu dovezile? Apar, nu apar?”

    @”Pentru mine conteaza prea putin dovezile”.

    La ce va trebuie dovezi daca tot nu conteaza pt dvs?

  81. Pai poate reusiti sa imi schimbati parerea, sau nu? Sau poate odata cu dovezile va schimbati dvs. parerea, nu? Eu chiar nu am nevoie de dovezi, dar ele exista, nu credeti? Sau mai asteptati?

  82. Mia:
    Convingeri sunt multe, dovezi putine. Iar convingerile fara dovezi sunt… reactii emotinale. De inteles, avind in vedere istoria fiecaruia dintre noi, dar neconingatoare. Si din pacate pt uni pacatoase pt ca pastreaza tot felul de resentimente vexhu de cind lumea… Domnul sa se milotiveasca…
    Vreti o dovada?
    Nici macar faptul ca un tinar de vreo 23 de ani si-a pierdut credinta si apoi printr-o minune a lui Dumnezeu si-a regasit-o nu va poate produce bucurie? Ca si-a regasit-o? Ce evanghelie este asta? Macar pacatul asta si l-a marturisit si rasmarturist inclusiv in biserica unde fusese ordinat anterior caderii. Ce fel de iertare aveti dvs -cei care nu puteti sa va impacati cu faptul ca Ton a fost iertat pt asta-? Ma ingirjorati. De ce trebuie pomenit si ras-pomenit pacatul din ’57? Prin mila lui D. cartea ce-a vrut s-o scrie s-a pierdut… Nu si acrisorea catre seminaristi, reprodusa de ziarul Scinteia… drept cadou pt securistu’ Tzon, nu-i asa? Ca sa ne convinga ca nu-i securist, evident….Imi pare rau pt dvs -cei care nu puteti intelege cit de mare poate fi harul lui Dumnezeu-. Nici eu nu pot, pt ca bine spunea batrinul Pocsi: „oricit de bine as predica eu harul lui D., el e mult mai mare”. …Cred ca inca 100 ani o sa tot se reproduca prabusirea lui Tzon din ’57…in plin stalinism … fara a celebra intoarcerea sa…Stiti dvs citi copii de-ai fratilor nu s-au mai putut intoarce? Au vrut sa creada si au murit strigind ca nu mai pot crede. Ar fi mult mai logic sa va bucurati de unul care s-a ridicat… despre restul puteti comenta….
    Iar dvs -mult prea multi- credeti ca acest har n-a putut mintui un biet pacatos… halal evanghelie! Nu vreau s-am a face cu ea; o prefer pe cea proclamata de Copernic….

  83. @ Doru Radu
    Desi nu mi-ai raspuns la ultimul mesaj (si ca sa nu spui mai tarziu ca tot eu iti datorez un raspuns), cand am vazut ca te tii ca orbul …., ma rog e problema ta, dar nu ne acuza pe noi ca nu acceptam harul lui Dumnezeu. Acesta, harul lui Dumnezeu ne invata sa o rupem cu modul vechi de viata, citeste Scriptura nu numai povesti cu marturisirea lui IT! Problema de aici nu este numai „57 ci fatarnicia, minciuna si erezille acestui om! Este vorba de viata lui! Tot Scriptura spune celui rau „sa se lase da calea sa”! Dar tu din dragoste oarba nu vezi ca IT a schimbat numai decorul si cuvintele, dar este tot acelas ipocrit si mincinos! Cand ti se aduc dovezi, schimbi placa si nu raspunzi! Acuzi imediat de altceva! Dorule, dragule, IT este un mincinos! Ti-am adus dovada si tu ai strigat „aliluia”! Nu stiu de ce! Exemplul care l-ai dat cu Pavel, nu este la fel! Pavel asta a vrut, sa-i dezbine! Ton minte ca vrea pace, in timp ce el dezbina, dezinformeaza si minte! Biblia, pe care el o rastalmaceste, spre pierzarea lui si din nefericire si spre pierzarea altora, spune cum sa fie pocainta! Nu stiu tot episodul CA, ti-am mai spus, dar daca IT voia impacare, statea de vorba cu NR si cu altii, care, poate intemeiat sau nu, sustin ca au suferit din cauza lui! Harul lui Dumnezeu te invata sa te si umilesti, iar IT asa cum ai spus tu, nu este unul care sa raspunda la toti! Este adevarat, pe el harul nu l-a invatat sa ceara iertare de la cei carora le-a gresit, sau sa se impace cu cei care au ceva impotriva sa. Asa te invata harul lui Dumnezeu Radule! Nu harul este cel ce te invata sa ignori pe fratii tai, sa mergi inainte provocand dezbinare si certuri, si inca pe ce motiv: ca vrei sa fie pace!
    Dorule, nu-l mai apara, sau daca il aperi, ai si tu taria ca unul din comentatori care il apara pe BP sa spuna ca „ce a fost a fost” si nu e importat! Spune si tu ca in ciuda dovezilor, tu il crezi nevinovat si il vei sustine pana in panzele albe! Ai taria si nu mai acuza pe altii de lucruri total false!
    Evanghelia trebuie sa o iei intreaga, nu numai ce vrei tu! Nu numai parti care iti plac si sa le aplici unde vrei tu! Ala nu-i har!
    Si sa stii, ne bucuram de cei ce se intorc cu pocainta, ne bucuram de fiecare copil ce se intorce acasa! Si slava Domnului ca avem multi copii in fiecare an care se intorc acasa! Ne bucuram mult de cei ce n-au plecat niciodata dar „sarim in sus de bucurie pentru cei ce se intorc! Dar am vrea ca intoarcerea sa fie demonstrata cu fapte, nu sa spuna ca se intorc dar ei sa fie tot la „porci”! IT a spus dar vad aici ca nu s-a intors si dovezile sunt multe! Fie ca le accepti fie ca nu!
    Fiti binecuvantati si fiti binecuvantare!

  84. Doru Radu, as vrea sa cred ca nu ma iei de fraiera. Eu nu ma refer la colaborarea din 1957 sau 1967, etc…. eu ma refer la una mai acutalla aia de prin ’80, si inainte si dupa. Si tu stii ca exista cele 2 scrisori si ca le au sau le avem mai multi. Doru Radu, ma bucur enorm cind se pocaieste cineva, dar nu e cazul aici. Eu nu discut pocainta fr. Ton de atunci, cea de acum se vede. Eu stiu un singur lucru, ca in Biblia mea scrie sa iti lasi darul la altar si sa te duci sa te impaci cu fratele tau. Daca in loc sa faci asta, umbli din biserica in biserica sa iti vinzi cartile despre bunatatea lui Dumnezeu, in loc sa arati aceasta bunatate, ceva nu e in regula. Daca nici ultimile documente nu te-au convins, vrei mai multe ca de „Convingeri sunt multe, dovezi putine”, nu merita sa mai discutam, ca ne pierdem timpul amindoi. E dureros de trist ca biserica trece prin asa probleme din cauza ca noi refuzam sa cautam adevarul. Chiar crezi ca cineva vrea sa-l puna pe rug pe fratele Ton? Daca nu ar face toata parada care o face acum pe la cele citeva biserici pe unde e primit, multi l-ar fi lasat in pace, ca noi ne-am luat gindul ca va face vreodata pasul impacarii, dar cind vezi ca se da victima si of doamne ce ii fac fratii baptisti, atunci te-apuca lehamitea. Cel putin pe mine ma apuca.

  85. Frate Doru Radu
    Nu am nici o miză în noua mascaradă a vechiului dvs. mitropolit.
    Dar în schimb mi se pare necinstit felul în care amestecați numele fratelui Pocsy aici.
    Ați scris: ”…pt ca bine spunea batrinul Pocsi: “oricit de bine as predica eu harul lui D., el e mult mai mare”. …”
    Corect, dar bătrânul Pocsy, (pe care nu l-am cunoscut dar pe care îl consider unul din ”mai-marii” mei, care prin scrisorile lui m-a învățat Calea Domnului, chiar după ce a murit) a scris astfel despre adulatul dvs.:
    ”…Frate Popescu, pentru d-ta nu este neobișnuit cuvantul politică, căci orice organizație mare religioasă face politică. Politica religioasă.
    Iată pe rev. Țon Iosif. Am citit ultima lui scrisoare. Se spăla ca Pilat. Îmi venea să vomit când am citit rândurile lui de om cumsecade. Hop și noi! A aflat că Rom. 13.1-6 există în Noul Testament și acest instigator care în scrisul lui “Cine iși va pierde viața’, scria așa; “Hai să ne dezbrăcăm de toate reglementările și instrucțiunile unor oameni…haideți să ne ignorăm toate ignorările de libertate…haideți să le cerem pastorilor noștri să nu mai ia instrucțiunile și aprobările de la Inspectorii de Culte…și haideți să dovedim că alături de Domnul Isus Hristos avem curajul să și murim.
    Acum scrie așa: “Când aș fi stârnit vreodată impotriviri? Da, iubiții mei frați, noi trebuie să-i respectam pe cei de la Uniune. Noi am ales pe acești frați pe cale democratică si dacă ii respectăm pe ei ne respectăm pe noi înșine”. Ce zici de asta, frate Popescu? Nu ai darul de a cunoaște duhurile. Și te-ai alăturat de acest șarlatan. Acest cuvant din gura dumitale am auzit prima dată dupa ce s-a descoperit. Dar și eu spun: un șarlatan. De el ai scapat căci un ocean vă desparte, dar de duhul războinic cu care te-a infectat, n-ai scăpat. Nu ai ochi să vezi, nu ai urechi să auzi că un creștin nu se amestecă în treburile acestei lumi(2 Tim.2.4,5).”
    Scrisoarea este scrisă în 29 august 1979, Aurel Popescu plecase în USA, IT încă nu. Sursa: ”Scrisorile lui Pocsy”.
    Frate Doru, nu știu ce vă mână, dar continuând argumentări în ciuda evidențelor riscați(nu doar pentru mine) să intrați în pluton cu rotundul de la Oradea sau anglicanul de la Iași, al celor necitiți și ocoliți. Pentru Pocsy și pentru orice creștin adevărat Harul nu înseamnă o uitare ca a bețivului hăbăuc, ci pocăință conștientă, cutremurare, judecată de sine, smerenie și nedepășirea granițelor Harului dat lui.
    Părerea mea până azi este că IT a fost un dizident fabricat de secu (cu sau fără conștiența lui) spre a coaliza în jurul lui pe toți dizidenții pentru ușurarea muncii ”organelor”. A fost o ierarhie a ”dizidenței”, dizidență strunită cu hățurile de care se pare că domnul IT nu poate scăpa nici azi. Mă pun în pielea lui și mă îngrozesc de mine, împărtășim aceeași carne adamică.
    Nu colaborarea cu secu e păcatul crucial, ci cea cu un caracter duplicitar, care-l văd și în mine de multe ori și e ”greu de dat cu piciorul înapoi în țepuș”, prima frază din dialogul de o viață al marelui apostol cu Marele Domn.
    E de mirare că dvs., un om înțelept, crescut și hrănit în înmiresmate grădini cerești aveți încă o retină alb-negru, pe același preaiubit fiu în program și respectați alimentația rațională cu roșcove.

  86. Mircea Lozneanu:
    Am vrut sa ma retrag. Nu trebuia sa-o raspund nici Miei. Va raspund din respect. Mi-a sarit tzandura -si m raspuns Miei- vazind in livada vreo 3 reluari ale pacatului din ’57 si tocmai acum ziceti dvs ca nu iertarea-i problema. Da’ care-i? A mai scris Tzon vreo carte contra Domnului? De ce nu s-a lasat macar de pacatul asta ca sa trebuiasca pomenit de 2 ori pe zi?
    Dvs il acuzati pe Tzon de minciuna de la amvon prin argumente tare frunzarite. Dac-as folosi logica dvs as putea sa v-acuz de-acelasi lucru:
    Dvs. spuneti: @”Ti-am adus dovada si tu ai strigat “aliluia””… Cind am strigat eu aleluia? Nu va temeti ca nu v-acuz. Au trecut doar 2 zile si n-ati reprodus exact spusa mea, si-i reprosati lui Tzon ca nu reproduce exact ce zice Uniunea… sau pvesti vechi de 35-40 ani…
    Mai trebuie sa stiti ca farmecul povestilor batrinilor e tocmai aceala ca ele au anumita inexactitate… Si eu as prefera mai multa exactitate; nu numai de la Tzon.
    Cu asta am incheiat…

  87. Mia:
    Am incheiat si cu dvs. Nu-s suparat; vreau sa inchei si eu. De-acord ca-i pierdere de vreme
    Scrisori nu sunt 2, sunt 3. Si sunt vechi din anii ’80.
    LA fel scrisoarea lui Dinca… Nu vi se pare ciudat c-a aparut acum? Fr. Radoi il acuza intr-un comentariu pe Tzon ca l-a oprit pe Dinca sa dea la Europa Libera nu stiu ce comunicat, in ’84. O fi ascultind Dinca de ordinele lui Tzon dupa ce-a scris scrisoarea de la postul urmator? Sau i-o mai fi dat Tzon buna ziua lui Dinca dupa ea?
    Mia, multe lucruri se leaga si se desleaga..
    Sa fiti fericita.
    Transmiteti numai bine fr. Radoi din partea mea, sincer.

  88. „Scrisori nu sunt 2, sunt 3.”

    Dragă Doru Radu,
    Scrisoarea a-III-a? Cea scrisă de Eminescu? 🙂
    Faceţi poporul curios, Doru Radu: există iniţiaţi care au ochişori de fluturi şi cum văd, se transformă în ceaţă?, sau putem vedea şi noi, greoii şi barbarii holbaţi ai timpurilor din urmă, dovezile, apocrife sau nu, false sau adevărate? 🙂

    „LA fel scrisoarea lui Dinca… Nu vi se pare ciudat c-a aparut acum?”

    Dragă Doru Radu, ciudat sau nu, schimbă asta cu ceva structura textului?

    Remarcă personală şi amendabilă: părerea mea este că în subteranele evanghelice din America toate astea sunt cunoscute de mulţi ani. Nu au apărut în ochii publicului larg, pentru că Ţon a fost menajat, fiind un lider de imagine a baptiştilor români. Cine i-a confecţionat imaginea? asta e altă poveste. A fost intangibil. Nimeni nu putea spune ce gîndeşte, fără să fie luat drept nepocăit sau nebun. Nu avea nimeni curajul să vîslească împotriva curentului- poporul spune şi altfel, dar nu aici e locul vorbelor în vînt :)-.
    Trebuie mai întîi să vă întrebaţi dacă sintagma „Ţon a căzut din toamnă” este adevărată sau nu. Restul vine de la sine. Dacă dvs. consideraţi că ceea ce propovăduieşte acum este adevărăciune, evident că vă veţi mira continuu, devenind o statuie a uimirii. 🙂

  89. Doru Radu, toate astea au reaparut acum, toate astea au fost discutate si rasdicutate de mai multe ori. Asta e, gresala celor care s-au lasat pacaliti sa nu-i strice imaginea, ca vezi Doamne se va pocai. Cit s-au discutat toate astea si uite unde sintem. N-ai citit la Daniel Branzai ca au discutat cu fr. Ton aici in Los si nu au ajuns la nici un rezultat? Din respect pentru dinsul au tacut, crezind ca cine stie cum isi va reveni. Ton a aruncat manusa cu scrisorile lui de adeziune si el a declansat tot bilciul asta, fiti macar odata realist.

  90. Dragă Alex Pop, care sunt cuvintele considerate de dvs. dure? Vă rog să faceţi o listă şi vi le explic pe fiecare şi mi le asum integral.

    Cu tot respectul aş vrea să vă rog să copiaţi ce aţi postat pe FB şi să copiaţi aici, pentru că eu nu am putut vedea care este punctul dvs. de vedere şi mi-ar fi plăcut să-l cunosc.
    Şi eu îl iubesc pe Doru Radu, dar nu sunt de acord cu el… Nu acum… Nu azi… 🙂

  91. OK, nea Rasvan.
    Faptul ca la amindoi ne place de Doru Radu, imi da curaj (the friend of my friend is my friend, too).
    Bineinteles ca opiniile mele rezulta din felul cum interpretez eu multimea de date pe care le am la dispozitie. Si nu cred ca cineva are toate datele si stie toate detaliile „tsoneriadei”!…
    Iar imaginatia mea e foarte saraca in comparatie cu a dvs. 🙂
    Cit despre lungul meu comentariu, here it is:

    In apararea unui “tonist”

    Doru Radu e un nume cu oarece “gravitas” in blogosfera evanghelica romaneasca. O adevarata performanta, mai ales ca n-are blog, ci e doar un comentator.
    Dar e un comentator de exceptie: bine informat, totdeauna interesant, respectuos, care stie sa dialogheze fara a jigni sau a lua peste picior.

    L-am “intilnit” cu aproape vreo doi ani in urma pe blogul “Persona”, unde am observat ca si-a cistigat respectul gazdei (pe blogul caruia fundamentalistii, de obicei nu prea fac multi pureci).

    Orisiunde am citit vreun comentariu de-al lui Doru ( si marturisesc ca prin unele ograzi virtuale merg doar pentru a-i citi comentariile) am dat de acelasi inconfundabil trademark al “fericitului” din Matei 5-9: dorinta de a calma spiritele, de a judeca la rece, de a face pace.

    In ultimul timp, Doru Radu a fost foarte activ pe blogul lui Rasvan Cristian – a.k.a. “Vindecatorul” – posesorul unui formidabil bisturiu lingvistic (nenea Iancu comes to mind). Si, cum “cestiunea arzatoare la ordinea zilii” inca e tot Iosif Ton, nenea Rasvan, mare iubitor de “free speech”, a ingaduit “anti- tonistilor” sa-si verse of-urile la el pe blog iar lui Doru Radu sa le raspunda, in maniera binecunoscuta a facatorului de pace (sau “mediator de pace” – cum l-a numit Rasvan).

    Postarea intitulata Doru Radu şi Concluzia deschisă a lui Iosif Ţon https://rasvancristian.wordpress.com/2011/02/12/doru-radu-in-concluzia-deschisa-a-lui-iosif-ton/ a adunat peste 100 de comentarii.

    Si Doru Radu n-a reusit sa faca pace! Dimpotriva.

    E trist sa vezi un veritabil “peacemaker”, sacrificind din timpul dedicat familiei pentru a se angaja intr-un dialog virtual, in urma caruia a cistigat doar dizgratia unor oponenti (a fost etichetat un zelos aparator tonist, un naiv caruia i s-a recomandat “to wake up and smell the coffee”).

    S-a reconfirmat astfel un trist adevar: e imposibil ca sa scrii astazi ceva despre Iosif Ton fara ca cineva sa se supere: daca-l critici e bai, daca-l aperi e si mai mare bai (caci risti sa-ti zica prietenii “bye-bye”!…).

    Am terminat de citit toate comentariile la respectiva postare si mi-am dat seama ca situatia e foarte grava.
    Ma refer nu la acuzatiile impotriva lui Ton ci la felul cum noi, evanghelicii, reactionam atunci cind ne simtim tradati si cit de virulent atacam pe cei care nu mai gindesc si nu mai cred ca noi.

    Cind un musulman isi paraseste religia, poate fi omorit cu pietre.
    Cind unul de-ai nostri se face carismatic, Anglican, sau mai stiu ce, il omorim cu vorba.

    O astfel de “executie” am vazut si-n replicile unor anti-tonisti catre Doru Radu, in care Iosif Ton, vinovat sau nu, a fost linsat intr-o maniera imposibil de imaginat cu citeva luni in urma.

    “Pietrele” folosite de fratii si surorile noastre au fost vorbe grele, care o data azvirlite, nu mai pot fi luate inapoi.

    Nu ma refer la afirmatiile unora ca Iosif Ton, nu doar ca a fost, ci inca mai e si acum un ateu “securist”/” ’informator”/”colaborator”/ agent”/”tradator de frati”, etc.; (“spion” – s-a concluzionat ca nu e :)).

    Nu ma refer nici la acuzatiile de “mindrie” si “fatarnicie” aduse “postasului Securitatii”; la faptul ca a-i asculta predicile constituie pentru unii o “tortura”, ca cel pe care-l ascultam cindva cu infrigurare la Europa Libera, acum produce unora doar “greata”, “scirba” si “indigestie”, etc.

    Pietrele la care ma refer sint acuzatiile, imposibil de dovedit, cum ca Iosif Ton, carismaticul, e doar un “actor” versat care si-a schimbat teologia doar ca sa-si cistige o noua audienta cind s-a vazut marginalizat de baptisti; ca prezentele-i evanghelizari nu sint decit “manipulari in masa” facute de o “unealta vinovata a diavolului”, plina de “rautate draceasca”, care “seamana zizanie intre copiii Domnului”, care “suceste mintile” si care duce pe frati in “ratacire”, cu “erezii nimicitoare” si “aberatii teologice”!… (cuvintele intre ghilimele sint luate din unele comentarii mai duioase despre Ton).

    Si chiar daca toate aceste acuzatii ar fi adevarate, virulenta biciuirii virtuale a lui Iosif Ton e nedemna de niste frati in Cristos. Mai ales ca omul si-a recunoscut pacatele caderii si colaborarii cu Secu si a afirmat ca si-a cerut personal iertare de la fratii pe care i-a turnat. Si Cel ce l-a iertat pe Petru cind s-a lepadat de Domnul, sigur a putut sa ierte si pe un fost securist care s-a lepadat de El si care a recunoscut ca si-a vindut fratii.

    Citi insa din din acuzatorii lui ar fi gata sa se puna chezasi pentru veridicitatea tuturor capetelor de acuzare pe care i le aduc pentru perioada de dupa 1973?… (dupa cite stiu, “the Cismigiu Summit” din martie ’73, urmat la citeva zile de vizita la generalul de Secu, au fost momentele cind, dupa spusele lui Ton, “Legătura mea cu securitatea era oficial ruptă, şi aşa a rămas DE ATUNCI PINA ASTAZI.”

    Nu e oare posibil ca faimoasele-i scrisori de colaborare raspindite in SUA sa fi fost contrafacute, sau ca martorii multor incidente sa nu-si aminteasca corect unele detalii, ca fratii care au scris scrisori impotriva lui Ton sa fi fost prea subiectivi in interpretarea anumitor fapte, gesturi sau vorbe si sa se lase prea mult influentati de posibile resentimente??

    Si despre “momentele” Caransebes si Sibiu exista pareri contradictorii si e foarte posibil ca Ton sa fi gresit actionind pe baza unor informatii si presupuneri eronate sau adevaruri incomplete. Doar Dumnezeu stie adevarul intreg. Dar nu cred ca e intelept sa-i cladim esafodajul executiei publice pe “dovezi” (supozitii, opinii personale, interpretari) care, cel putin in justitia americana, n-ar rezista “in a court of law”.

    Cit despre deringolada si sinuozitatea teologiei lui Ton, e de asemenea perfect posibil ca el sa fie intr-adevar sincer, sa creada si sa inteleaga diferit unele lucruri acum. E riscant a afirma ca raspindeste cu buna stiinta o teologie pe care el n-o crede.

    Aici inteleg dezamagirea si socul prietenilor mei baptisti – chiar si blindul Doru Radu a afirmat ca e “furios” pe Ton. Totusi, oricit de mare va fi dezamagirea penticostalilor daca Petrica Lascau, sa zicem, va trece la adventisti sau Cristian Ionescu va deveni Baptist Calvinist de cinci petale, mie mi-ar fi frica sa le etichetez noua teologie “teatru” sau manipulare luciferica a maselor.
    Inimile noastre, a lui Ton si-a fiecaruia din noi, le stie doar Dumnezeu.

    S-ar putea sa regret ca n-am putut sta cuminte pe tusa.
    N-am scris insa toate astea ca sa-l apar pe Ton – sint prea mic si neinsemnat ca spusele mele sa aiba vreo greutate. Dar am vrut sa-mi arat solidaritatea cu Doru Radu si incercarea lui de a da discutiei despre Ton un “decorum” mai crestinesc, sine ira et studio. Departe de mine gindul s-o fac minat de interese confesionale. Imi iubesc fratii baptisti, mai ales ca cei mai vechi si mai buni prieteni ai mei din USA sint baptisti, inclusiv sponsorii familiei mele.
    Deci , “I don’t have a horse in this race”.
    Dar modul cum il tratam acum pe Ton, zelul cu care il bascalim in public, arunca asupra noastra, a evanghelicilor o lumina nu prea diafana. Felul nostru de a dialoga pe bloguri nu va convinge pe cei din afara ca pocaitii sint mai buni ca altii.

    Si as vrea sa mai amintesc celor ce vor sa auda ( fie ei baptisti sau penticostali, pro sau contra Ton) un lucru interesant din istoria Americii:

    Cei mai multi soldati americani n-au murit in primul sau al doilea razboi mondial si nici in razboiul din Vietnam – ci in Razboiul Civil ( numit si Razboiul de Secesiune sau „The Brother’s War”).

    Cind Amagitorul lumii acesteia reuseste sa faca pe soldatii lui Cristos sa vada in proprii lor fratii niste dusmani ai lui Dumnezeu si-ai adevarului, razboiul fratricid ce urmeaza va fi intotdeauna foarte costisitor si dureros.

    Timpul si energiile noastre se vor risipi in dispute care nu zidesc ci doar darima, si in loc de snopi, ne trezim ca am adunat doar pleava.

    E intelept daca putem astepta si accepta ca doar dincolo vom cunoaste adevarul intreg despre unele lucruri.

    Si pina atunci, ar trebui sa ne pese mai mult daca propriul nostru nume e scris in Cartea Vietii, si-apoi al altora.

    P.S.
    For Doru Radu – You are such an incorrigible peacemaker!
    If your life ends before the tzonian wars are over – God forbid! – I have an epitaph ready for you:

    Here lies and waits to meet his Maker
    One, Doru Radu – great peacemaker
    Who reconciled conflicts of others
    Except of … Joseph and his Brothers!

  92. A aparut cartea Pasi a lui Daniel Mitrofan. N-am apucat s-o citesc. Rasfoind-o am dat de pag 460-462. Daniel Mitrofan sustine ca ruperea legaturilor cu Securitatea a fost dovedita de documente. Nu stiu ce spune pina la sfirsit. Poate s-a reluat. Daca nu, isi vor cere iertare cei de mai sus asa cum ii pretind ei lui IT si celorlalti informatori?

  93. Doru Radu: nici eu n-am citit cartea, pentru că nu o am. Nu ştiu cum sună pasajul acela şi la ce concluzie (şi în ce context) a ajuns Daniel Mitrofan în cazul acela.
    Putem discuta doar cu textul în faţă. Fac şi postare, dacă e nevoie, seacă şi la obiect, pentru că cea la care aţi făcut comentariul e deja prea veche.
    Înţeleg că e o listă întreagă de oameni, printre care mă număr şi eu, pe care-i invitaţi în colţul cu coji de nuci. Mi-e teamă că nu vom avea parte de consens (ce cuvînt iliescian!) dacă nu aduceţi citatul, contextul şi (eventual) pe însuşi Daniel Mitrofan în discuţie. 🙂
    În ceea ce mă priveşte, mai mult decît ce am scris în postările Cameleon I-III nu mai am ce adăuga.

  94. Desigur, vindecatorule:
    Se publica un document din ’73 dupa intoarrcecerea pastorului Iosif Ton de la studii in UK. Securitatea cere scoaterea sa din reteaua de informatori pt ca IT spune ca nu il lasa constiinta sa continue. Pina aici se confirma afirmatiile dinsului de acum 4-5 ani. Mi se pare semnificativ.

  95. MODERATOR Am făcut comentariul dvs. postare, pentru că aţi scris despre lucruri noi pe marginea cazului în dezbatere.

Comentariile nu sunt permise.