Filip Dincă, bomba anilor ’80

Considerat de autorităţi “un pui de Ţon”, Filip Dincă a fost dat afară din seminarul condus la acea vreme de Ioan Bunaciu. Evenimentele sunt văzute diferit de către Daniel Brânzei şi Ioan Bunaciu. După treizeci de ani,  istoria s-a pulverizat. N-ar fi nici prima, nici ultima de care să se fi ales praful.
Filip Dincă s-a schimbat şi el.
În primăvara anului 1980, a trimis o scrisoare-dinamită “fraţilor mei dragi în Cristos”, A. Popescu, P. Nicolescu şi L. Olah, aflaţi în America.
După patruzeci de ani, Filip Dincă mi-a dat voie să public pe blog cele trei pagini din scrisoarea aflată în custodia ALCR.
Dincolo de multele semne de întrebare pe care mărturisesc că le am, după ce am citit şi răscitit documentul, trecînd peste sentimentele împărţite şi prejudecăţile mele cu privire la veridicitatea unor “X a zis şi X a făcut”, un fragment mi-a trezit în mod deosebit interesul.
El îmi descoperă un Filip Dincă  fin observator al caracterului uman, iar cînd omul analizat se numeşte Iosif Ţon, lucrurile devin din ce în ce mai interesante.
“Mi-a spus că aceasta este metoda lui de lucru: lansează idei şi apoi ajută să se aprindă. Venit în ţară apoi îi trebuia popularitatea, masele de creştini trebuiau atrase şi pentru aceasta a găsit imediat soluţia.”
Despre ce soluţie e vorba, veţi afla citind scrisoarea.

Reclame

39 de gânduri despre “Filip Dincă, bomba anilor ’80

  1. Ioan Bunaciu, alt personaj interesant. Stiu de ceva timp articolul de la Daniel Branzei. E rasul-plansul. Ioan Bunaciu cred ca tot timpul a vazut alt film, a trait alta realitate. Macar sustine ca a fost impotriva lui IT inca de pe la inceput. Dar oare de ce? Il „mirosise”? Hmm… greu de crezut. Se pare ca „mirosul” si „cititul” (chiar si al persoanelor) nu este punctul forte al domniei sale. Sau erau alte interese la mijloc (cum ar fi conducerea Institutului)?

    Oricum, faza asta: „luni să stai acasă cu copiii şi roag-o pe soţia ta să vină la Seminar ca să-I spun despre comportamentul tău şi despre pericolul care te pândeşte adică de a nu termina Seminarul şi de a nu putea intra în lucrarea Domnului” e absolut geniala!!! :))))) Nu vi se pare? 😉

  2. Swan, dacă e să mă gîndesc bine, cel mai tare mi s-a părut chestia cu stupii: seminariştii, vai mama lor, stăteau cu sufletul la gură să vadă ce se va întîmpla cu ei, venise hotărîrea să-şi ceară iertare, iar directorul… la stupi, nenică! că era de adunat mierea de salcîm. 🙂 De-aia nu prea ştia el ce şi cum…
    O altă fază tare este cînd tot tata Bunaciu îşi aminteşte că în 1992, cînd a venit în America, cine-l întîlnea la aeroport? nimeni altul decît… Filip Dincă. Oare de ce a pus fraza aia? 🙂
    Şi mai sunt…

  3. Mai suuuunt…. Ia uitati alta: „În anul IV nu a mai fost înscris Dimitrie Ianculovici pentru că nu a mai primit recomandarea din partea Comunităţii Timişoara de care aparţinea. Motivul pentru retragerea recomandării a fost că la întoarcerea din practica misionară (în care a predicat Evanghelia) a întâlnit-o pe soţia sa în tramvai, venind de la serviciu. Deoarece sora avea capul descoperit fiind vară şi cald când au ajuns acasă el a luat o bâtă şi a bătut-o zdravăn. Ea s-a plâns de gestul său fratilor din conducerea comunităţii: Băleanu şi Trifu. Aceştia au pus problema în faţa Comitetului Comunităţii care a retras recomandarea fratelui Ianculovici pentru a mai urma Seminarul. Fraţii din comunitate au considerat că este de neconceput ca la întoarcerea de la predicarea Evangheliei un predicator să facă un asemenea gest.” Nu e geniala?!!! Vedeti legatura cu prima faza semnalata de mine? 😉 :))) In timp ce unu isi bate nevasta pt baticut, altul e amenintat cu nevasta!!! :)))

  4. Swan, asta cu nevasta mi-a plăcut şi mie. Ianculovici s-a declarat apoi dizident, aşa povesteşte Ioan Bunaciu.
    Acum, dacă nevasta a făcut reclamaţie că Ianculovici a bătut-o cu parul pentru că n-ava batic în tramvai şi e adevărat, ce mai spui? Ferească Dumnezeu de exaltaţi… dizidenţi sau nu.
    Legat de Filip Dincă este povestea spusă de Bunaciu că tînărul ar fi regretat că n-a fost cuminte şi n-a rămas pastor la Ploieşti, unde avea şi casă, ci a trebuit să emigreze în… amărîta aia de Americă. 🙂 Moşul are hazul lui, trebuie să recunosc… Să dai tu Ploieştiul pentru California! prost să fii! 🙂 I-o fi spus-o Dincă, dar a făcut-o la „mişto” şi Bunaciu nu s-a prins…

  5. Observati de fapt ceva interesant? Si Ioan Bunaciu tot pe la sotie a incercat. 😉 Parca aveau aceeasi scoala, aceiasi profi. 😉 Mai stiu eu pe „cineva” care prin sotie a impins umanitatea in pacat. 😉

  6. Eu cred ca santem dusi de nas de cei care nu au fost chiar „usa de biserica” .cum se crede si apoi mai intra si in rindul sfintilor.

    Cand am venit in America in 1983 cu familia, Niculescu nu vorbea cu Popescu ,Popescu nu cu Dinca…Propietarul meu care era cu Dinca pe atunci imi spunea ca daca nu ma duc cu el ,la Dinca ma da afara din casa cu toate ca mi-ar fi placut la Popescu avea cor tineret.Pana la urma mi-am schimbat locuinta si am plecat la Popescu copii mei erau deja acolo .nu va pot spune din ce cauza dar certurile au continuat..Dar pot sa va spun ca Dumnezeu le-a luat harul de a mai avea o biserica .Dinca avea o biserica americana cu 10 persoane,care acum , a ramas doar el cu familia.Niculescu nu fost pastor decit ajutor .Popescu nu mai vorbesc a plecat cu tinigheaua de coada din New York .Va intreb daca acesti fratii au fost dupa placul lui Dumnezeu dece nu au progresat in America? Eu a trait trecutul murdar si mirsav si al uniunii si a celor care trebuia sa ramina pina la capat bravi lucratori ai lui Hristos ,aducand roade nu certuri si dezbinari.

  7. Eu am senzatia ca Nicolae Radoi, care a fost inchis, batut si umilit, daca ar sta de vorba cu Ioan Bunaciu si ar asculta din gura acestuia „amintiri din Comunism”, cred ca ar incepe sa planga si ar ajunge sa creada ca ce „a trait” el a fost de fapt un vis urat, un cosmar… dar in final un vis. Nu a fost real. De fapt a existat Comunismul? Hmm… citind pe Ioan Bunaciu incepi sa ai indoieli. De fapt a fost un vis urat, iar in realitate era de fapt Gradina Eden.

    Domnule Doru Radu, ce mai spuneti acum? Scrisoarea este din 1980, nu puteti folosi argumentul „dupa razboi, multi viteji se arata”. Continuati sa venerati pe domnul Ton? De fapt stiu, o sa spuneti ca scrisoarea este contra-facuta, bla bla. Nu va mai obositi. Stiu deja ce ganditi. 🙂

  8. Reale sau nu, problemele familiale ale unui om nu trebuie sa faca obiectul dezbaterii publice.

    Viorica:
    Mai devreme sau mai tirziu, tot trebuia sa se ajunga public ce spuneti dvs. De ce nu spuneti totul?
    Da, dizidentii n-au fost oameni confortabili. Aflati in aceeasi biserica, Popescu si radicalul Niculescu nu s-au inteles. Dar ei s-au impacat si au ajuns la relatii excelente; dovada a fost inmormintarea lui Popescu.
    “De ce nu v-ati inteles cu Popescu?” –l-am intrebat pe Niculescu. “Pt ca n-am fost smerit” –mi-a raspuns acum vreo 13 ani. “Dar acum suntem in relatii f. bune”- a continuat. Emigratia a adus un duh de dihonie; spre deosebire de relatiile Tzon-Popescu, relatiile Popescu- Niculescu s-au refacut 100%.
    “N-am avut succes ca pastor” –mi-a spus Niculescu, fara sa-l intreb. Nici nu cred ca un om radical poate rezista ca pastor, mai ales in emigratie… pe vremea aceea, Niculescu preda greaca la un seminar American. “NU cunosc bine greaca dar tot stiu mai mult ca ei” – mi-a spus cu franchetea-i recunoscuta. In plus, muncea inca un job si lucra la un doctorat. “La ce-ti trebuie doctorat? Sa-ti pui titlu pe perete?” – l-a ‘ntrebat sotia. “Cum la ce, draga? Studiez pt mine. Ca sa cunosc!” – a raspuns. Nu cred c-a ajuns sa-l termine; actualmente are 74 ani si e un cititor inrait…
    Intr-adevar dizidentii n-au fost perfecti. Dar au avut taria sa-si reface relatiile prin pocainta.
    Pe Dinca nu-l cunosc de fel. Totusi, si-a luat un doctorat in teologie si ma indoiesc ca biserica sa Americana are doar 10 membri mititei.

  9. Swan, povestea scrisorii, ca şi a omului care a scris-o, este ea însăşi o istorie, plină de parfum de epocă.
    Scrisă în timpul celui mai cumplit deceniu al epocii ceauşiste, cînd am înghiţit modelul nord coreean şi cu o securitate ce depăşea pînă şi pe cea din Germania de Est; ajunsă în State- prin ce mijloace? prin cîte mîini?; citită şi răscitită- de cine? cu ce efect; ascunsă sau nu- la ALCR? la fraţi?-; contestată şi contestabilă, este susţinută şi astăzi de autorul ei.
    Mie îmi ridică mari semne de întrebare, speculaţii se pot face pe marginea ei, dar sper ca dl. Filip Dincă să povestească ceva legat de aceste trei file bătute nu în cuie, ci la maşină de scris cu carul antic, într-o primăvară a anului 1980.
    Din punctul meu de vedere, un asemenea document te petrece în tot restul vieţii ca o foaie de parcurs.
    Dacă autorul ar fi fost necunoscut, era clar o declaraţie contrafăcută, pentru a-l discredita pe Iosif Ţon în ochii occidentului.
    Tot astfel, folosită atunci şi acum, ar fi semănat cu scrisoarea pierdută a lui Agamiţă Dandanache, care nu numai că nu înapoiază scrisorica, ci o păstrează poate va mai fi nevoie de ea şi altă dată.
    Fără autor, scrisoarea nu are valoare. Filip Dincă o poate argumenta sau nu. Fr. Nicolae Rădoi a avut rara nobleţe de a răspunde atacurilor.
    Chiar şi aşa ea poate fi o minge ridicată la fileu lui Iosif Ţon, care se poate considera victimă a unei conspiraţii de tip vechi.
    Mă feresc să fac aprecieri legate de conţinut, tot aşa cum nici în ceea ce priveşte scrisoarea fr. Nicolae Rădoi nu am avut ce comenta- cu exepţia unor chestii pur tehnice, vorba lui Doru Radu cu meseria mea :)-, dar în cazul fratelui Nicolae s-a adăugat respectul meu pentru suferinţa sa din închisoare.

  10. Pe Dinca nu-l cunosc de fel…

    Se poate, dragă Doru Radu? Dar „Amintiri cu sfinţi”? dar faptul că e rudă prin alianţă cu fr. Daniel Brânzei, care i-a închinat şi o poezie? vă invit să recuperaţi 🙂
    Cîte poezii a mai scris Barzilai, Doru Radu? 🙂
    Despre scrisoare ştiaţi? 🙂

  11. Asa o fi da’ nu l-am vazut in natur’ pe onoarea mea.
    Cum puteam sa nu stiu de scrisoare?

    PS- poezia m-a enervat da’ sa nu-i spuneti poetului

  12. @ Rasvan & all

    Eu nu urmez oameni, ci idei. Nu atac oameni, ci idei. Intotdeauna supun aceste idei Adevarului Scripturii, Isus Cristos, de altfel singura Persoana pe care o urmez. Daca am depasit aceasta limita si am atins in vreun fel persoanele Doru Radu si Valentin, imi cer iertare. A fost fara intentie. S-ar putea sa nu ma credeti, dar ii consider pe cei doi niste valorosi interlocutori. Eu abandonez dialogul in care se ataca persoane.

    Atitudinea mea fata de IT nu este provocata de scandalul din ultima vreme. Ea exista de vreo 10 ani, si a fost o reactie naturala si neajutata de nimeni, dupa ce l-am vazut pe IT predicand. La momentul respectiv nu stiam de ce nu-mi place, dar simteam ca e „ceva” dincolo de aparente. In tot timpul asta nu m-am ferit sa afirm ca IT nu-mi place… deloc. Si de fiecare data a trebuit sa ascult argumente cum ca a luptat impotriva Comunismului, etc. Scandalul din ultima vreme nu a facut decat sa-mi contureze si sa-mi explice senzatia pe care am avut-o atunci. Dupa ce a explodat scandalul am vorbit cu un fost coleg de facultate (tzonist) si l-am intrebat ce parere are (el era unul din cei care imi spuneau ca IT era un valoros). Mi-a raspuns ca nu mai e tzonist si ca nu poate digera „noua” teologie si ca e dezamagit.

    Nu cunosc nici pe Dinca, nici pe Popescu, Niculescu, Olah, Wurmbrand, Radoi, etc decat din predici, scrisori, diverse materiale, etc. Ei sunt ca niste sateliti de care ne ajutam ca sa patrundem mai mult personajul IT. Nu stiu ce si cum cu scrisoarea lui Dinca, dar nu e prima data cand apare mentionat acest complex „de mesia” pe care il are IT. Am citit multe materiale in ultima vreme, si intr-un din ele, aparea ceva f interesant, si anume un comentariu al unui securist care mentiona si el aceasta inclinatie a lui IT. Se pare ca nici Securitatea nu-l iubea (de fapt ei nu iubeau pe nimeni), ci dimpotriva, il considereu un escroc periculos, din cauza arogantei si megalomaniei sale.

    Nu discutam persoanele lui Dinca, Niculescu, Radoi, etc. ci comportamentele lor generate dealtfel de ideile fata de care erau ei loiali. Ca X era mandru, ca Y a inteles gresit, ca Z s-a certat cu W… mai putin importa. Ceea ce e cu adevarat important este ca IT, dupa jocul dublu si cetos cu Securitatea, aduce „un nou Crestinism” cu care divizeaza turma si duce suflete la pierzare (suflete loiale unei persoane, nu unei idei).

    Acum sper ca lucrurile sunt mai clare in ceea ce ma priveste. E prima data cand dau atatea „detalii” despre mine pe un blog. Sper sa fie si ultima. 🙂

  13. Swan, nici dacă revedeam baletul Lacul Lebedelor şi tot n-aş fi ştiut despre tine mai mult decît ai crezut că trebuie să aflu: adică mai nimic. 🙂

    Cineva întreba- de fapt, mulţi se întreabă- de ce acum? de ce toţi odată?
    Din răzbunare?
    Eu nu cred asta…
    Bătrînii de talia fr. Nicolae Rădoi nu se încurcă cu de-al de Ţon. Lor le-a ajuns. Ei au spus şi nu i-a ascultat nimeni. Urechile baptiştilor- inclusiv ale mele, cel mai neînsemnat dintre ei- au fost pecetluite cu osanale aduse marelui om.
    I s-a scris şi carte omagială, prin 2003-2004. Nu mai era loc de comentarii.
    Erai considerat anacronic şi ars pe rug dacă îndrăzneai să scormoneşti trecutul lui Iosif Ţon.
    Nu cred că există analiză mai bună decît cea făcută de Daniel Mitrofan pe blogul lui.
    Cazul Iosif Ţon, scris de el, este la fel de sugestiv şi de actual şi astăzi.
    A scris şi despre Caransebeş.
    Rezultatul? O furtună care l-a măturat, fără să fie apărat de nimeni din gloata de la frunte. A încercat Marius Cruceru, dar el era ameninţat cu alte lucruri.
    Acum se poate, pentru că Iosif Ţon le-a tras clapa în primul rînd celor ce-l susţineau mai tare.
    America aia unde nu l-a ştiut nimeni ce face, apoi ameninţarea sa că va veni la Bruxelles să-i înveţe pe europeni să devină mai credincioşi, după ce pupilul lui moldovean a fost ales preşedinte- am scris atunci o postare şi l-am întrebat ce-a vrut să le spună celor din Portland, dar nu a păsat nimănui… Ţon era Ţon…-, apoi turneele din România, cărţile- toate astea au făcut zadarnice eforturile celor care-l ştiau cîte parale face să spună „du-te şi lasă-ne”.
    Acum vocea lor, a contestatarilor, se aude pentru că s-a făcut linişte în corul adoratorilor, printre care m-am numărat şi eu.
    Mi-au plăcut şi-mi plac cărţile sale de pînă la actuala rătăcire. Mi-au fost de mare ajutor şi au fost pe mintea mea, clare, logice, elegante. Ţon are superbia intelectualuli rasat şi la intelectuali merge „uns”.
    Omul Ţon?
    Aici îi cred pe cei care au suferit de pe urma caracterului său semeţ, a gravelor sale greşeli din trecut.

  14. Swan,
    foarte interesant, acelas lucru l-am simtit si eu la prima intilnire,
    tot asa, fara sa realizez de ce?
    pe drumul de intoarcere de la conferinta mi-a fost jena cumva sa-i spun fiului meu
    ca am simit”ceva” , un disconfort.

  15. @ Rasvan

    Pe mine daca ma intrebati „de ce acum?”, raspunsul este ca „habar nu am avut pana acum”. Pana acum 3 luni habar nu am avut ca exista bloguri (Swan zambeste timida si rusinata). Daca as fi stiut mai inainte, sigur m-ati fi vazut pe blog la Daniel Mitrofan sustinandu-l (mai ales ca-l si cunosc), unde probabil ca ati fi primit din partea mea un tratament „Doru Radu” intrucat erati cam tzonist pe vremea aia. 🙂 Eu mi-am inceput „baletul” acum 3 luni… pt ca abia acum era momentul sa intru eu in scena (da, stiu, ratusca cea urata care se da lebada… sau invers 🙂 )

    De ce acum? Pt ca acum si-a dat definitiv in petec… sau cu caramida in cap… asociindu-se cu Strajereii cei fara invatatura, platforma ideala pt IT unde sa-si aplice noul plan de marketing. 😉

  16. @ elisa

    Emana fatarnicie prin toti porii. Nu am putut rezista. Mi s-a aplecat (precum daunazi Miei). (Si acum sare Radu oprea cu emetiralul sau cu bancurile spirituale despre greturi 🙂 ). Uofff… 🙂

  17. Nu aveti un sentiment de deja-vu?

    „Fratele Dincă a făcut greşeala în cadrul unui serviciu divin la Biserica din Ploieşti. Fratele Cornel Mara şi fratele Pavel Bărbătei au vizitat Biserica într-o joi seara şi au şi predicat cu acea ocazie. Fratele Filip Dincă a fost prezent la serviciul divin şi la încheiere a fost chemat să se roage de către fratele Diacon al bisericii care condusese serviciul divin. Se pare însă că rugăciunea fratelui Dincă nu a fost una de mulţumire pentru Cuvântul vestit ci a început să rostească cuvinte nepotrivite împotriva celor doi fraţi din conducere. Potrivit relatărilor fratelui Preşedinte şi fratelui Secretar general el ar fi rostit fraze cum ar fi: “Doamne, tu şti că la conducerea Cultului nostru este urâciunea pustiirii prin Mara şi Bărbătei, scapă-ne de ei, etc”.”

  18. Swan, de unde stii?. :))
    lebada-lebada,
    dar neagra;
    dar ratusca cea urita unde e . :))
    In biserica din Ploiesti am o sora de trup;
    ea mi-a povestit ceva despre o bataie intre T.I> si ul alt frate in biserica;
    la Brasov, m-am intors la Domnul in B.B.2;
    dar primele mele vizite au fost in biserica „lui Mara”
    ce mica-i lumea.

  19. Swan, pe vremea aia nu eram ţonist, eram în pauză, sau mai degrabă nu ştiu cînd n-am fost 🙂
    I-am luat apărarea în ciuda oricăror argumente, pînă în momentul în care a „inventat” noua evanghelie. Nici trecerea la Străjeri şi baletul său de ani de zile nu m-au putut convinge că omul acesta e periculos.
    Cînd am citit ce spune despre Epistolele Apostolului Pavel, despre Luther, despre Augustin şi cîte altele, am simţit că-mi ia mintea foc.
    A venit şi ploconul cu Mihai şi exorcizarea nemiloasă pe care Ţon a făcut-o la Sibiu, fără niciun drept, fără să priceapă ce e în sufletul omului acela, fără să gîndească la posibilitatea ca tînărul să fie bolnav.
    În mintea mea toate acestea s-au adunat şi a venit momentul Nicolae Rădoi.
    A fost mai mult decît poate suporta un ţonist, trebuie să recunosc.
    M-am predat.
    Mia mă sfătuia să o las mai moale cu Ţon, dar eu nu şi nu.
    Pe Daniel Mitrofan l-am susţinut totdeauna şi nu l-am contrazis niciodată. De cîte ori am putut, l-am apărat cu slabele mele puteri.
    Îl admir în mod deosebit.
    Swan, tu ai venit tîrziu pe bloguri, eu m-am pocăit tîrziu în viaţă. Tu mai ai de învăţat, eu mai am rost de oprire, de tăcere şi smerenie.
    Doru Radu e un tip superb.

  20. Swan si Elisa,

    Asa cum voi l-ati „simtit” pe Ton, o reactie asemanatoare am avut-o eu cu Poplaceanu…In 1986, cand m-am botezat, a fost si el invitat sa boteze, si s-a nimerit sa fiu in ceata lui…Ii spuneam prietenei mele , care era inaintea mea, ca eu nu vreau sa ma boteze Poplaceanu, ca nu-mi place privirea lui, e ceva la el care ma deranja..Pai, n-avem ce face, asta e , mergem inainte dar eu, m-am intors din rand si am intrat in ceata pastorului nostru…m-a urmat si prietena mea:) Ei, privirea pe care ne-a aruncat-o Poplaceanu, la amandoua,a fost cu „dedicatie”…ne-a inghetat.. prietena mea imi soptea, tu nu esti nebuna de tot, ai avut dreptate..:)
    A doua zi , la servici a venit directorul nostru in control, si cand a trecut prin dreptul meu, mi-a zis: ” te-ai scaldat ieri, cum a fost apa , buna?”
    Am ramas blocata, si m-am intrebat multe zile cum a aflat asa repede…

  21. „Eu sunt singurul român din generaţia mea care am putut ieşi din România ca să studiez teologia. O studiez la Oxford, unde predomină teologia liberală, şi când mă întorc în România cu o diplomă de la Oxford, orice învăţătură voi da va fi primită fără discuţie, deoarece voi avea autoritatea Universităţii Oxford. Vă pasă cu ce învăţătură mă voi duce în România?”

    http://iosif-ton-mesaje.eu/start/index.php?option=com_content&task=view&id=18&Itemid=35

    Oare l-a cunoscut IT vreodata pe Hristos?

  22. Rasvane, ti-amintesti pilda aia cu vrajmasul care a semanat neghina intre grau?
    Probabil doar a lansat niste idei. La fel face si acum.

  23. ,,lasă neghina”
    – e biblic ce ai spus aici,
    draga Razvan.

    Neghina va creste impreuna cu graul …si intr-o anumita faza a cresterii nu se deosebeste [mai deloc ] de grau [planta]

    cineva a sugert o noua traducere a cuvantului.
    adica Zizania sau ?… zâzania

    ZIZÁNIE, zizanii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare alungite, cu spicul asemănător cu cel al pirului, cultivată ca plantă furajeră și ornamentală .

    [din dictionar]

    …lolium tremulentum….
    sau lolium perene,
    care creste prin grau deosebindu-se la inceput numai prin frunze mai inguste si netede dar mai tarziusi prin spicele subtiri si cu mustati.
    Bobul este mic , negricios si atacat deobicei de o ciuperca ,
    devenind astfel otravitor ,
    dand dureri de cap ameteli si chiar moarte.
    La seceris este despartit de grau prin site speciale .

    [asi mai adauga doar faptul ca
    spicul de grau
    pe masura ce se coace …se apleaca ,
    iar spicul acestei plante sta ,,semet ” tot timpul…chiar si la coacere .]

  24. cu mine e bine. numai ca nu mai comentez atat de mult pe bloguri. de citit, le-am citit, stai linistit.
    cand ai scris pe blog de vizita facuta la costinesti (sau vama veche)? ca iti facusem acolo o invitatie, la care mai astept inca sa dai curs.

  25. Am fost la 2 mai, Don, şi asta acum doi ani, pentru că vara trecută numai de concediu nu mi-a ars.
    Am vrut să te întreb de Constanţa- oraşul, evident! :)-, pentru că-mi amintisem exact ce scriai tu atunci: „Ce-ai făcut duminică? de ce n-ai venit la adunarea noastră?”

    Partea cu sămînţa: încă o mai răspîndeşte pe cea veche. Aşa scria ciobanul Gavrilă, care tot aşteaptă reţete noi. Am citit pe un blog- a pastorului Cristian Ionescu– ce revelaţie au ei cu Ţon, de parcă acum s-a lansat pe piaţa amvoanelor. Pînă şi cei care nu înţeleg româneşte îl ascultă smirnă 🙂
    Este incredibil cum folosesc ei acest moment pentru a regla conturile cu baptiştii, deşi urlă că situaţia ar fi exact pe dos.
    Citez:
    „În primul rând, predicatorul Iosif Țon mi-a reconfirmat părerea pe care mi-am format-o încă din anii adolescenței: este cel mai pregătit și mai de valoare predicator evanghelic. Al doilea (nici nu mai contează cine e…) gâfâie undeva la 1 km în urmă, în plutonul (uneori de execuție ) fruntaș.”
    Să fie oare Daniel Brânzei, care e un mare şi erudit predicator, la un km distanţă de Ţon? Mi se pare de o obrăznicie greu de înţeles acest tip de discurs. Să fie Ţon molipsitor, carismatic şi vindecător cum este? 🙂
    Asta o spune după ce l-a ascultat pe Ţon! Efectele seminţelor se văd, Don… 🙂

  26. Pai observa ca e vorba de plutonul de „executie”. Nu are cum sa fie Daniel Branzei, ca nu l-a pus la zid pe Iosif Ton, inca :). Mai degraba ar trebui cautat prin zona de vest a tarii :).

    Referitor la vizitele recente ale lui Iosif Ton din America: este impresionant cat de prolifice pot fi semintele imprastiate prin tarina! Probabil si terenul este prielnic unei asemenea dezvoltari.

    Slava Domnului ca astazi avem Evanghelia la indemana; nu mai suntem ca pe vremea lui Wycliff, cand filele din Evanghelie erau atat de rare si cand multi credeau ce le spuneau trimisii papei pentru ca nu aveau canonul cu care sa verifice astfel de invataturi.

    PS: Bucuria mea ar fi ca vizita sa fie si pe la mine pe acasa.

  27. Mitica,
    frumoasa invatatura se trage de aici; cei copti se apleaca in smerenie;
    dar si de grutatea rodului;
    o Doamne, fa-ne Tu griu si nu neghina;
    ajuta-ne sa ii deosebim bine pe cei care vin sa disturbe si sa semene zizanie
    intre credinciosi; fa-le misiunea acesta grea si imposibil de realizat;
    mustra-le intentiile si batjocoreste-le misunea;
    dindu-ne putere sa VEDEM lucrarea CELUI RAU aici.

  28. O alta marturie a unui om care nu vorbeste din auzite, ci a trait linga „marele” Ton. Pe cine sa cred pe Doru Radu care e tonist dar nici macar nu il cunoaste, sau pe unul care i-a fost mai aproape ca multi si a simtit pe pielea lui dragostea tonista?
    Eu cred ca incet, incet vor apare si alte documente. Toate la vremea lor.

  29. Wow. Sunt socat de aceasta scrisoare…si-l cunosc f bine pe Filip Dinca si familia lui.
    Si pot sa va spun ca e o familie „jos palaria.”
    La fel pot sa spun despre fratele Nicolescu…cu care am vorbit de multe ori!
    Domnul cu mila!

  30. „Chemarea mea nu este la o nouă teologie, ci la întoarcerea la ceea ce am fost noi la început.” fragment din „Ce as dori eu sa spun cultului baptist din Romania” de Iosif Ton.
    Le intoarce ca la Ploiesti.

  31. Dragă Evedule, am vrut să ştiu dacă Filip Dincă este un personaj real- şi era; dacă el a scris misiva- şi o scrisese; dacă mai gîndeşte la fel şi astăzi- şi gîndea 🙂
    Dacă după 30 de ani…

  32. Filip Dinca este un personaj f real si locuieste in New York (Queens). Are un ‘good business” de facut/reparat acoperisuri (roofing – din cate stiu) si este si pastor (sau era) la o biserica americana. Nu as putea sa raspund la restul…dar cred ca poate fi contactat…Eu nu am mai vorbit cu el de f mult! Cunosc mult mai bine copiii!

  33. Da Rasvane,
    Daca scrisoarea e intr-adevara lui Filip D. (desi nu apare semnatura in olograf- dupa stil inclin sa cred ca e a lui), alaturi de evedyahu, vreau sa confirm ca Filip e un personaj real.
    Il cunosc din ’77 cind (naivi fiind amindoi) distribuiam „Cine isi va pierd viata?”.
    Daca are cineva adresa lui de e-mail, m-as bucura s-o am.

Comentariile nu sunt permise.