Cameleon I

În anii ’50, pocăitul Iosif Ţon termină facultatea de filologie şi se înscrie la institutul teologic din Bucureşti. Nu sunt anii cei mai buni pentru a afirma că Dumnezeu există. Un mare val de simpatie faţă de Stalin şi URSS inundase de ani buni ţări cu tradiţie culturală.

Intelectuali francezi de marcă au simpatizat cu partidul comunist sau au făcut cerere să devină membri. În România, lojele masoneriei stinseseră luminile templelor iar Mihai Sadoveanu, marele maestru, scria Mitrea Cocor, George Călinescu saluta democraţia populară iar Camil Petrescu publica oribila sa creaţie „Un om între oameni”.

Floarea intelectualităţii, oamenii politici de marcă, preoţi şi predicatori erau exterminaţi în închisorile comuniste.

Tînărul Iosif Ţon a fost un om al epocii sale. Religia devenise un pericol, a fi păstor era sinonim cu sinuciderea şi el se simţea chemat să schimbe lumea.

L-a lăsat pe Dumnezeu să o conducă aşa cum ştia El, iar seminaristul licenţiat în litere devine ateu. Propaganda comunistă a exultat: încă un intelectual care se lepăda de misticism, şi ce intelectual! Unde mai pui că era şi pocăit.

Începe o perioadă extrem de fertilă în slujba celui mai cumplit regim de teroare pe care l-a cunoscut România după război. Ţon a dansat cu Stalin şi Gheorghiu-Dej exact atît cît a trebuit.

La începutul anilor ’60, situaţia din România este pe cale să se schimbe. Deţinuţii politici- cîţi mai rămăseseră în viaţă prin Gulagul românesc- sunt eliberaţi, iar odiosul Drăghici este condamnat oficial de noul regim ceauşist. Moda Stalin a devenit desuetă şi Iosif Ţon remarcă o schimbare în sistemul de securitate românesc, o înnoire a cadrelor. Era nevoie de oameni care să nu fi lătrat ruseşte la fiecare colţ de stradă, omagiind Revoluţia bolşevică la  fiecare 7 noiembrie.

Lui Ţon i se propune să facă parte din noile structuri, iar el nu pierde trenul şi devine om al epocii sale: turnător de lux şi poate nu numai atît.

La sfîrşitul anilor ’60, înainte şi imediat după primăvara de la Praga, România devine simbolul neatîrnării faţă de Rusia bolşevică şi libertatea culturală de care se bucură cetăţenii ei este fără precedent şi cea mai mare din toate ţările lagărului comunist. Sunt anii marii deschideri a lui Ceauşescu spre Vest şi mai ales către America. Ţon se simte ca peştele în apă: făcea parte din structurile securităţii înnoite, avusese deja cîteva contacte cu mari simboluri ale disidenţei româneşti- Richard Wurmbrand şi Simion Cure- care acceptaseră dialogul cu el şi îi surîdea ideea de a profita de uşa crăpată aşa cum numai el o putea face: mirajul studiilor la Oxford devenise realizabil.  Fata morgana pusese ceva carne pe ea.

Trebuiau lăsate deoparte tinichelele ruginite pe care le tîra din timpul stalinismului, aşa încît se pocăieşte a doua oară şi reintră în sistemul de spălare sufletească a fraţilor baptişti. Face mărturisirile necesare şi se grăbeşte să anunţe, printr-un turneu bisericesc, noua sa orientare duhovnicească.

Legăturile cu securitatea nu au încetat. Întîlnirea din grădina Cişmigiu trebuia amînată cîţiva ani buni. Contractul cu serviciile secrete îi asigura o plecare lesnicioasă peste graniţă şi Iosi Ţon a fost mereu un om al timpului său.

Securitatea prindea doi, dacă nu trei iepuri odată: agentul lor avea intrare în biserică, se şcolea la Oxford şi putea stabili contacte cu Vestul, adică exact obiectivul cel mai rîvnit de Ceauşescu. Dorinţele lui Ţon au coincis cu cele ale statului comunist din perioada aceea.

Este greu de crezut că relaţia sa cu serviciile au trecut într-o fază de conservare totală în toată perioada şederii în Anglia. Ţon profită la maximum şi, cu inteligenţa sa scplipitoare, aleargă pentru a doua oară la o întîlnire- cheie: aceea cu Richard Wurmbrand.

Vechiul osîndit la moarte, evreul creştinat, nu poate înţelege ce vrea Ţon, sau chiar dacă pricepe, nu spune nimic. Se aşterne pe faţa lui dezamăgirea, o dezamăgire atît de mare încît Ţon nu uită să o pomenească nici după 30 de ani.

Ţon se întoarce într-o Românie uşor schimbată: libertăţile civile pe care Ceauşescu le dăduse în primii ani ai domniei sale se duceau unele după altele pe apa sîmbetei. Serviciile nu mai erau nici ele atît de novatoare,  primind directive clare de trecere la stilul stalinist anterior.

Ţon este invitat să participe activ la acest proces. Proaspăt întors din Occident, şcolit şi cu carismă ca nimeni altul, aspiră la posturi înalte atît în învăţămînt, cît şi în biserică. Din nefericire pentru el, locurile erau deja ocupate de oameni ai structurilor comunisto-securiste. Ierarhia era deja făcută,  iar Ţon nu mai corespundea ideii de agent secret cu regim special şi favorizat.

Înceară să se afirme prin manifeste înălţătoare, care cuceresc inimile credincioase de la ţară. Cînd gluma se îngroaşă şi cîţiva baptişti încearcă să răstoarne sistemul al cărui om de bază era Ţon în persoană, acesta se sperie pentru prima dată şi face primele mari greşeli: joacă dublu la Caransebeş şi torpilează botezul lui Olah. Cum putea acţiona un om şantajabil, aşa cum era Ţon atunci, dacă nu aruncînd în închisoare,  dintr-o laşitate incredibilă, pe cei care au crezut în propaganda rasatului intelectual şcolit la Oxford?

Cînd Liviu Olah doreşte să reînvie botezul în apa rîului Iordan şi vede Crişul numai bun să cheme mulţimile pentru Cristos, Iosif Ţon este trimis să înece trezirea cu oamenii ei cu tot în lava roşie a iadului comunist.

Anunțuri

39 de gânduri despre &8222;Cameleon I&8221;

  1. Iosif Ton si-a ratat sansa de a deveni unul dintre martirii comunismului. Este imaginea geniului neimplinit. Vrea sa fie tot timplul in fata, cel mai important, la un moment dat scrie cartea despre martiraj, subiectul care l-a obsedat de o viata. S-ar putea ca in loc de martir al comunismului sa devina un martir al baptismului :))

    Trebuie sa recunosc ca de cand m-am apucat sa-i studiez biografia, pe zi ce trece imi devine tot mai simpatic. El insusi spune in predica de pe 30.01.2011 la o biserica penticostala (aia in care se citeste un text din regina epistolelor lui Pavel) ca este controversat si ca s-au scris si raspandit multe minciuni despre el.

    Una din problemele sale este mandria. Martirajul este culmea mandriei spirituale care-l paste pe Ton. Si daca nu si-a atins acest scop cu securitatea, incearca sa o obtina din partea fratilor sai: baptistii. Penticostalii sunt fratii lui vitregi. E ca in povestea cu Iosif si fratii sai. Ce coincidenta bizara!

    Asta este ceea ce ma intristeaza cel mai mult la el: noua cale si noua teologie pe care sustine ca a descoperit-o.

  2. Vindecatoru:
    dvs ati scris textul?
    E dreptul autorului sa scrie ce vrea. Se exclude din text faptul ca Ton s-a pocait.
    Iar cele de mai jos sunt nejustificate:
    @”-dacă nu atruncînd în închisoare dintr-o laşitate incredibilă”. Nici chiar RAdoi nu spune ca IT i-a aruncat in inchisare.
    @”-Iosif Ţon este trimis să înece trezirea cu oamenii ei cu tot în lava roşie a iadului comunist.”.. E prea de tot..

  3. Rasvane, l-ai intristat pe Doru Radu cu acest tablou sumbru al istoriei, un scenariu de groaza care infatiseaza unul din cele mai diabolice caractere din cate exista. Dar trebuie sa marturisesti inca odata ca il iubesti pe Iosif Ton, ca el e slabiciunea ta si ca il vrei in rai alaturi de Domnul Isus. Ar trebui sa ne rugam pentru el.

  4. Doru Radu, este portretul meu fantezist despre un personaj pe care-l numesc Ţon din lipsă de unul mai bun.

    Cei care au ajuns în închisoare atunci s-au încrezut în el. A-i abandona, este exact ca atunci cînd, aflaţi în naufragiu în mijlocul oceanului, uiţi să le arunci colacul de salvare.
    Evident că Atlanticul i-a înecat pe cei de pe Titanic, dar şi prostia celor care nu au văzut aisbergul.

    Da, este încercarea mea de a demitiza pe Ţon.
    Dacă scoţi discursul despre Dumnezeu din viaţa sa, aspiraţiile sale sociale devin evidente.

    În partea a treia voi pune ingredientle care lipsesc: ce declară el, etc.

    Este o grilă de alb şi de negru. Culorile vor urma.

    Nu am scris decît ce vedeţi şi asta în mare viteză- în general nu corectez nicio frază cînd scriu- aşa încît, deşi am în minte restul, nu ştiu cum va arăta.

    Motiv pentru care comentariile mele vor fi extrem de sumare.

    Este punctul meu de vedere după ce am citit cam tot ce a apărut pe tema asta. 🙂

    Obişnuiţi-vă să exilaţi pe Dumnezeu acolo unde şi personajul în cauză L-a trimis. Veţi vedea totul logic şi limpede. E un sfat, nu e obligatoriu de urmat. 🙂

    Unde este Dumnezeu în viaţa lui Ţon între momentul 1968- 1973? În grădina Cişmigiu? 🙂

  5. Don, urăsc idolii, atîta tot… 🙂
    Isus i-a iubit pe păcătoşi. Aşa de sfinţi cum ne facem noi şi-i facem pe alţii să pară, Domnul nu mai poate iubi. Nu mai are loc de noi 🙂

  6. „Asta este ceea ce ma intristeaza cel mai mult la el: noua cale si noua teologie pe care sustine ca a descoperit-o”.

    E de conjunctură, Don! voi ajunge în fantezia asta în partea a doua, sper că mîine sau poimîine 🙂

  7. Fiind de gardă, am scris într-o mare viteză iar un prieten bun care a venit să mă vadă îmi povestea despre faza cu măicuţele care-i cîntau Tinereţe legionară părintelui Iustin, stareţul de la Petru Vodă 🙂
    Aşa că l-am mîncat pe E 🙂
    Textul oricum e plin de greşeli de tipărire, caut să am un pic de timp să corectez 🙂

  8. vindecatoru:
    Dac-ati facut-o intentionat e ok, literar… E totusi riscant mai ales pt ca se face pe scheletul vietii unui om superdiscutat. Dumenzeu nu trebuie scos din perspectiva noastra. Altfe, viata ar fi sumbra… iar noi, pierduti, eu primul.

  9. Doru Radu, Dumnezeu este invocat în toate etapele vieţii acestui om, şi nu numai de el.
    Cînd Ţon vine şi spune fraţilor săi că se pocăieşte a doua oară, nu cred că le-a spus că legătura cu securitatea nu era OFICIAL ruptă, nu?

    Dumnezeu l-a aşteptat timp de 5-6 ani ca să se simtă eliberat? sau Dumnezeu nu poate sta la masă cu oamenii duplicitari.

    Un om care umblă cu Dumnezeu, Doru Radu, face altceva: în primul rînd se duce la secutitate şi le spune „La revedere, tovarăşi!”, apoi se spovedeşte bisericii. Numai că-n acest fel păţeşti ce-a păţit Radu Cruceru.

    Este părerea domniei sale povestea cu scrierile liberale care i-au sucit mintea. Cînd eşti pe stîncă, nu te mai clinteşte nimeni, Doru Radu! doar dacă vrei să faci ce Isus a refuzat: să ai lumea la picioarele tale.

    Nu am spus decît atît: cînd Wurmbrand putrezea efectiv de tbc în închisoare, Ţon era omul indirect al lui Dej.
    Şi dacă nici Wurmbrand n-a citit scrieri liberale, atunci cine? n-a fost şi simpatizant comunist înainte de a-L primi pe Cristos?
    După ce L-a primit, gata cu Marx! gata cu liberalii…

    Joacă de copiii, Doru Radu sau fantezii de-ale mele… Propunere de portret. Acolo unde Iosif Ţon spune că s-a dus la Wurmbrand, eu nu văd omul care doreşte lecuirea de nemernicie, ci agentul care tocmai semnase de un an- doi cu serviciile.
    Părerea mea este că nu poţi juca dublu cu Dumnezeu, sau dacă o faci ai nevoie de o masă de creduli gata să accepte că ceea ce spui este adevărul rupt din cer. Masa asta a avut-o mereu. Filip Dincă e magistral în observaţiile sale. Ştiu, cinismul nu place amvonului, dar ajută la lecuirea de marea orbire…
    Evenimentele de atunci au contrazis vorbele- pentru mine, cel puţin…-

  10. Dvs sunteti om inteligent; inconsecvetele lui IT i-au durut pe oamenii care l-au iubit. Si-au confirmat nonvaloarea sa pt contestatari.
    Eliminarea lui Dumnezeu din viata lui IT il reduc la cameleonul descris de dvs. Re-introducerea lui Dumnezeu in comentariul anterior schimba decorul. Pt a-l „judeca” pe IT, astept faza a-III-, dac-am inteles bine.

  11. Sigur că da! la fiecare etapă voi adăuga explicaţia dumnezeiască dată de Iosif Ţon. Acolo unde eu mă mir cum de a avut îndrăzneala să calce în casele lui Wurmbrand şi Cure, ştiind că are mîinile spurcate de cerneala încă neuscată a pactului cu Diavolul, el spune că a căutat să-L regăsească pe Dumnezeu şi L-a găsit, înainte de a se spăla pe măini! I-a spus lui Wurmbrand că e agent al securităţii? nu-mi amintesc să fi declarat asta… Nu-l poţi contrazice, pentru că n-ai fost în mintea lui. Relaţia sa cu lumea e simplă, cea cu Dumnezeu o ştie numai el. Cum a reuşit să le împace pe amîndouă? mai vedem… 🙂
    Părerea mea este că tocmai acel amestec de înger şi demon, de om al răului şi om al cerului, îl face pe Ţon de neînţeles multor oameni. Eu cred că lucrurile sunt mult mai simple…

  12. Dragă Alexandru, nu numai că a acceptat, dar s-a luptat pentru asta. Nopţile de sînziene şi Ostrovul lupilor sunt cărţile sale încifrate. Era un ezoteric, un iniţiat. Marea majoritate a celor de astăzi- dacă şi Vanghelie zice că-i mason, îţi dai seama! :)- habar n-au cu ce se mănîncă treaba asta.
    Vezi dacă mai găseşti şi consultă o carte apărută la Cartea Românească, Istoria luciferică a Literaturii române
    http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/literatura-luciferica-o-istorie-oculta-a-literaturii-roman-242/
    apărută la sfărsitul anului trecut.
    Daca esti sensibil la cap nu citi, dacă ai iluzii despre scriitori, ocoleşte-o 🙂
    Cu drag.

  13. „În luna mai, 1958, am scris o scrisoare unuia dintre studentii la Seminarul din Bucuresti că am devenit ateu. În anii care au urmat, am trăit ca un ateu, cu tot ce implică lucrul acesta.” Această scrisoare a fost citită tuturor studentilor de la Seminarul Baptist din Bucuresti si printre altele se afirma de către dânsul că îi pare rău că si-a pierdut vremea cu „sarlatanul Isus”. Pag 451

    „Dintr-o autobiografie a fratelui Ton se pot observa două lucruri: lucra la combaterea
    crestinismului si că era în anul 1963 propagandist comunist.

    „Între anii 1955-1957 am fost student la Seminarul teologic baptist din Bucuresti…..
    Am rămas acolo doi ani, suficient ca să mă satur de teologie pe toată viata. De altfel, cele ce le-am studiat acolo le utilizez acum în redactarea unei ample lucrări de combatere a misticismului, lucrare care a fost verificată în „Editura Stiintifică” Bucuresti si pe care o refac spre publicare conform îndrumărilor date de editură… Sunt U.T.M.-ist si am sarcina de propagandist. Pentru această muncă în anul 1963 mi-a fost decernată Diploma de onoare a Comitetului regional U.T.M.-Cluj.”” pag 430

    „La data de 7 septembrie 1959 fratele Ton se căsătoreste cu sora Elisabeta Cosman. Prin anul 1963 căsnicia lor începe să devină problematică, astfel că fratele Ton în anul 1965 înaintează cererea de divort către Tribunalul Popular al orasului Cluj.” pag. 444

    Daniel Mitrofan – „Pasi”,2009

    Elisabeta Ton (fosta Cosman) era credincioasa sau apostata atunci cand s-a casatorit cu Iosif Ton?

  14. Răsvan, am si eu iun intrebare idioates.
    Că să nu mor fra’ieri degeaba:
    de ce ne pasă atat de mult de Țon? Ne duce el, cumva, pe noi toti in rai la Dumnezeu si nu stiu eu ? Sau, Toată istoria asta evanghelică din Romania a inceput cu Țon si se sfarseste tot cu el? Nu pricep si basta.
    De ce nu poate fi ignorat un om care (in opinia mea) este atat de cameleonic ca nici dracul nu-i mai vede culoarea?
    Eu nu pot pricepe ce tot vrem sa demonstram? Ca Țon a fos,t este, si va muri nepocăit? păi e treaba lui. Vrem să demonstram ca Țon nu mai reprezintă baptistii?- s-a dat comunicat. Vrem sa demonstram ca Țon a omorat crestini trimițându-i in inchisoare? – a facut-o singur, si legal, nu s-a luat nicio masură.
    As intelege sa facem din Țon atata tam-tam daca, in România, TOTI cei care au avut dosare de colaborationisti ar face puscarie, sau macar daca ar lua amenzi sau daca li s-ar confisca averile. Dar asa….
    Vorbire, vorbire.. care pana la urma ii va aduce un si mai mare succes. Cu cat se vrea demonstratie despre cat de rau si corupt a fost si este Țon, cu atat mai mare rating si audienta va avea. Daca nu a fost martir pana acum, se pare ca va deveni la acest final de viata…si asta, gratie netului si nu numai…

  15. Lia, Ţon a fost un om al epocii sale. În partea a doua, acest lucru îl voi arăta mai clar. Noi avem tendinţa să abstractizăm lucrurile şi să uscăm oamenii. Ei au sînge, carne, simţuri şi dorinţe. Nu sunt numai idei şi purtători de doctrine. Sunt făcuţi din carne păcătoasă, aşa cum sunt şi eu. Unii reacţionează într-un fel, alţii în alt fel la oferta epocii lor. Dar ceva din culoarea aceea se reflectă în tenta, în umbrele tegumentelor care le acoperă conţinutul. Cei care s-au păstrat în biserică au căpătat parfum de sfinţi.
    Omul nu trăieşte izolat, în eprubetă. Ţon a fost la fel de contaminat ca mulţi alţii. Noi îi vrem sterili pe unii, ca să putem să-i sărutăm fără pericol. Ei bine, nu-i aşa! nu cu toţi. Nu cu majoritatea…
    Pe mine nu mă interesează să judec dacă Ţon a fost corupt sau nu, ci dacă a fost un membru de succes al tuturor epocilor prin care a trecut şi al mediilor prin care s-a plimbat.
    Dacă la fiecare etapă îl sterilizăm şi-l sfinţim, pe el sau altul ca el, ajungem la istorii fosilizate, pe care nu le vor citi decît cercetătorii şi din care nu va înţelege nimeni nimic.
    E un personaj şi atîta tot.
    Pe unde a trecut a rupt cîte ceva: la început inimi, acum evanghelii…
    O zi de blog nu înseamnă mare lucru. O pagină din sutele de mii care se scriu în fiecare zi pe bloguri, nu reprezintă nimic, cel mult mă poate reflecta pe mine.
    Dacă azi am această obsesie, mîine să fii sigură că o voi uita şi voi avea o alta… 🙂

  16. ”Dacă azi am această obsesie, mîine să fii sigură că o voi uita şi voi avea alta”

    M-am linistit 🙂

  17. Am o singura intrebare…Aflind aici de oscilatiile astea bizare din viata acestui om…vad o instabilitate care se repeta. Sint multi credinciosi care au calcat pe bec in viata lor si au luat-o aiurea…dar stiau cine este Dumnezeu si stiau cine sint ei…stiau ca ei sint gresiti – Dumnezeu era acelasi- nu au incercat sa schimbe pe Dumnezeu chiar daca au cazut in pacate si nu au mai mers pe calea cea strimta. Pina si in starea lor de decazuti au stiut ca si tilharul ca au de-a face cu cea mai reala realitate care a existat…cu „Eu sint Cel ce sint…”

    Aici mi se pare ca omul sta tare pe pozitia CENTRALA si Dumnezeu este schimbacios: cind exista , cind nu exista, singele Lui Isus Christos cind mintuie, cind devine un mit…si raportat la simtamintele lui umane , si religia omului se schimba, sau felul lui de a se manifesta- fata de Dumnezeu. Nu-i de mirare deci ca vrea o noua religie. Credinta este o incredere NECLINTITA…neschimbacioasa…asa am invatat noi, oamenii astia simplii care nu stim prea multe dar tinem cu amindoua miinile de ce stim ca sa nu ne pierdem- ca noi stim ca Dumnezeu ESTE…si nu se schimba. Este singurul lucru in viata noastra care este stabil…

  18. Dragă Rodica, este foarte interesantă imaginea asta a ta cu Dumnezeu schibăcios…
    Relaţia acestui om cu Dumnezeu este o problemă care-l priveşte personal.
    Este singurul lucru în care nu am argumente să-l contrazic. Doar să-l citez şi să suprapun două imagini. De exemplu, cînd spune: am vorbit în limbi- e dreptul lui să fi avut experienţa şi să o fi recunoscut. Dar, tot în acea perioadă avea „limbă” cu securitatea- nu desfăcuse contractul cu ei.
    Biumăceala de acolo provine. Dacă te ascunzi de Dumnezeu şi rozi din măr, vine şi dimineaţa cînd El te caută şi degeaba ai înghiţit cotorul… 🙂

  19. Draga Lia,

    Esti in asentimentul lui Iosif Ton cand spui ca mai intai ar trebui sa fie trasi la raspundere securistii nomenclaturii. El e doar o victima a securitatii, nu parte din securitate. Pai nu raspunde el agentului Burloi, doar cand securitatea nu a mai vrut sa aiba de a face cu el: Atunci m-am simtit eu totalmente liber?

    uite aici ultima portiune din interviul dat la BBC din 16.10.2007:

    BBC: O mărturisire ceva mai timpurie n-ar fi fost de natură să mai atenueze impactul, inclusiv în ceea ce vă priveşte?

    Iosif Ţon: Probabil că ar fi fost bine să o fac şi mai repede. Am făcut-o doar în momentul în care mi s-a cerut să o fac, când a apărut legea CNSAS în 2000. Şi trăim astăzi vremea când, aşa cum spune Domnul nostru Isus, tot ceea ce-am făcut noi în ascuns se strigă de pe acoperişul caselor. Pentru sănătatea mea spirituală e mai sănătos că trecutul meu total e scos la suprafaţă, să vadă toată lumea cine am fost eu. Dar trebuie să adăugăm ceva extrem de important. Cea mai strigătoare la cer nedreptate care se face astăzi este că toţi acei securişti nu sunt traşi la răspundere. Ei au devenit cei mai mari capitalişti de astăzi. Se deschid dosare, dar numai cele ale victimelor nu şi dosarele călăilor.

  20. Nu numai atit…dar daca a vorbit in limbi si a avut ‘duhul” in alta forma decit cea pe care ne-a propovaduit-o toti acesti ani…de ce a tinut „lumina” sub obroc? De ce nu ne-a impartasit ceea ce primise? In intelegerea mea, cel ce sta inainte si spune din Cuvint, invata multimile, este dator sa ne dezvaluie ceea ce i s-a dat…Ce a facut toti acesti ani? A incercat sa ne duca in ratacire, si acum si-a schimbat parerea si o sa ne spuna realitatea care a ascuns-o in toti acesti ani?
    Unii zic ca de ce se vorbeste atit de mult pe tema asta; dar daca nu ar incerca acum sa schimbe macazul si sa spuna cu totul altceva – intr-adevar ar trebui lasat in plata Domnului. Dar asta este problema…el atrage masele…ne-a atras si pe noi odata…pe majoritatea…
    A inceput sa fie ca la Hollywood cu actorii care sint gata de orice fel de publicitate (isi ridica poalele-n cap la nevoie) doar sa stea in ochii publicului…Ce mi se pare iritant este ca sint sigura ca unii pastori stiu si simpatizeaza cu ce zicem noi aici- pentruca l-au cunoscut pe IT mai bine decit noi si mai de multa vreme- si cu toate astea nu iau atitudine categorica…parca s-ar teme de el. Sau poate faptul ca noi astia multi si…prosti citeodata, nu stim nici noi in ce credem si ne uitam la gura oamenilor ca sa vedem daca credem cum trebuie in loc sa ne uitam in CUVINT si sa fim categorici…
    Cred ca nici capii de familie astazi nu mai indraznesc sa spuna…”cit despre mine, eu si casa mea, vom slujii Domnului”…ca nu mai sintem siguri daca cei din casa sint de acord…Doamne da-ne intelepciunea de sus…

  21. oh…don quijote…ca ma faci sa-mi vina rau…
    Pai cine sint victimele in pasajul ala? …pare ca spune ca CA DINSUL ESTE UNUL DINTRE VICTIME…Va imaginati ce sistem nervos iti trebuie ca sa joci rolurile astea de-alungul anilor, cu diferite agentii si de-o parte si de alta ? Cit de periculos? Si sa nu-ti creasca tensiunea si sa fi absolut calm…
    Vorbeam cu tatal meu, zilele trecute si-mi spunea si el ca intr-o discutie cu fratele Olah cu ani in urma, pe vremea cind fratele Radoi era in Bay Area si venea sa-l viziteze, si el l-a auzit pe acesta spunind ca fratele Ton l-a impins afara din Biserica , sa plece peste ocean…
    Numai ca a intins-o prea lung…Sa nu incercam rabdarea Domnului…

  22. don quijote… ce zici tu?
    Omule, ai citit ce-am scris?
    Eu mă mir, intreb si” ma crucesc” cand citesc atata dezbatere, dezbataroiae, despre Țon. De parcă in jurul lui s-ar invartii tooooata istoria evanghelicilor din Romania așa… un fel de cristic evanghelic.
    Pentru mine, daca as fi Mare si tare in parlament, in chestii de-astea de conduceri ar fii simplu:
    Esti popă, pastor si altea alea si ai colaborat cu securitatea? – da? Atunci confiscam averile, luam galoanele, tresele si alte coreane de pe umeri cap frunte…si la viata simpla cu ei. Ba unii de-s vinovati de mortii din inchisori chiar si după gratii.

    Dar atat timp cat sunt liberi, pupati si aplaudati, nestingheriti de ce ”Doamne iartă” isi mai bat oamenii capul cu ei? ca sa dovedească ca-s vinovati?
    Vinovatii fără vină care cer să se facă lumină ?
    E absurdă cumva atata dezbatere fara niciun ..rezultat concret.
    Cum spuneam… ”cameleonilor de vremuri”, nici dracul nu le recunoaste culoarea.

  23. Dragă Lia, dezbaterea nu este inutilă măcar şi pentru un singur motiv: cazul Iosif Ţon- colaborator cu securitatea a scos la iveală şi pe cei care au avut de suferit din pricina sa, victimele. Nicolae Rădoi este una din ele. De cîte ori s-a mai întîmplat aşa ceva?
    Omul are dreptul să scrie toată viaţa numai despre asta.
    Eu pot să scriu pe blog despre orice.
    Oricum, începînd de astă seară cineva a încercat să-mi schimbe parola la blog. Întrebarea a venit pe calea WordPress. Cineva doreşte linişte. Sper să mai vedeţi şi mîine blogul tot aici şi scris tot de mine.
    Ce-ţi spune ţie asta, Lia?

  24. Imi pare rău să te contrazic Răsvan dar trebuie să spun ce gândesc in modul cel mai sincer.
    FR. Nicolae Rădoi are dreptul să scrie despre acest aspect DAR, ar fi mai de castigat si mult mai inaltat spiritul si duhovniceste dacă ar scrie cat de mult l-a iubit Dumnezeu salvandu-l din toate prin cate le-a suferit iar ” episodul trădării” sa-l descrie ca pe un alt hop pe care l-a trecut cu Isus.
    Vezi tu… eu vad distorsionat. Asa-s eu.
    Poti scrie cat de mult rău ti-a facut un Om SAU,
    poti scrie cat de mult bine ti-a facut Dumnezeu după ce te-a trădat un om.
    Nu omul Țon este important in marturiile celor ce au suferit ci, Bunatatea, indurarea si Dragostea Lui Dumnezeu in toate din cate i-a scapat pe N. Rădoi si multi altii.
    Alternativele ne apartin. Depinde de noi cui, si in ce fel ne dăruim timpul…de cercetare, dezbatere…gandire.

  25. Cat despre parolă… Eu is pătita cu chestiile astea (doar stii situatia mea din vară) si mi-am bagat niste chestii pe laptop de.. ” depistarea” intrusilor.
    Si nu cred nimic. doar ma protejez.. Oamenii is doritori de aventură.

  26. Lia, a scris şi cît de mult l-a iubit Dumnezeu. Am avut o postare de-a fratelui Rădoi chiar pe acest blog.

    În cea de-a doua problemă, nu sunt de acord cu tine: partea vătămată are drept să ceară socoteală pentru pătimirile sale celui care i-a pricinuit răul.
    Agresorul se poate apăra, nega sau recunoaşte. În funcţie de aceasta, vine iertarea, împăcarea dintre ei.
    Iosif Ţon a refuzat dialogul, pretextînd că e prea ocupat cu turneul său de predici prin America.
    Nu prea văd ce legătură au toate astea cu îndurarea, bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu. Cred că mai degrabă cu răbdarea Lui, care nu cunoaşte margini, altfel Ţon era demult lepădat pentru aroganţă.
    Asta e părerea mea. Vorba ta: aşa-s eu 🙂

  27. „Oamenii is doritori de aventură.”

    Nu, Lia, omul doritor de aventură sunt eu. Ei se numesc altfel. Tocmai răsfoiesc din nou „Jurnalul rusesc” al lui Politkovskaia.
    Nişte doritori de aventură, cum îi numeşti tu, au ucis-o în faţa apartamentului din Moscova.
    Crezi că nu-s destui capabili să ucidă un… blog(ăr)? 🙂

  28. Rasvan, de acord ca sint multi oameni care pot ucide, dar slava Domnului ca viata noastra e in mina LUI, El ne poarta de grija si ne trezeste la viata in fiecare dimineata. Pentru mine e greu sa cred ca niste oameni pusi pe aventura se hazardeaza sa schimbe parole, sa trimita mesaje cu amenintari. Cred ca e mai mult de atit, dar mai cred si ca Dumnezeu este in control si la vremea potrivita va descalci si senariile astea asa de incilcite.
    Referitor la acest personaj Ton, este cumplit de trist pentru toata amaraciunea care o aduce in inimile multora acum. Doru Radu spune ca „inconsecventele i-au durut pe cei care l-au iubit pe IT”. Daca pe ai i-au durut atunci ce sa spunem despre suferinta fratilor care au crezut in el, care din cauza indemnurilor lui au platit? Nu au ei dreptul acum cind Ton este iar pe valuri penticostale si strajeresti si abureste pe unii si altii, sa spuna ce au patit ei?
    Fratele Ton nu poate accepta ca pina si oamenii au pus o virsta de pensionare, au realizat ca poti functiona eficient decit pina la o anumita virsta, dupa care la pensie si odihna. Daca si-ar fi vazut de pensie si nepoti, cui mai pasa ce crede? Dar nu, mindria luciferica care nu-l lasa sa se odihneasca l-a condus la noile teologii si noul crestinism. Nimeni nu spune ca Ton a fost si este o persoana fara calitati, sau ca nu a facut si ceva bun in viata, nu, insa raul care l-a facut dar mai ales care il face acum cu tot acest razboi creat si intretinut de dumnealui e la fel de distrugator ca si colaborarea pe care a recunoscut-o fortat, nu de bunavoie. De obicei cind recunosti ceva pentru ca ai fost prins, o faci pentru atenuarea consecintelor, nu pentru ca te-ai pocait. Cine a recunoscut ca a fost colaborator din proprie initiativa, acela cred ca a facut-o pentru ca s-a pocait. Cei care au scaldat-o si dupa ce au fost pusi in fata evidentelor numai din pocainta nu au facut-o.
    Si parerea mea doar, ca cei care refuza sa isi ceara iertare, chiar si daca considera ei ca nu sint vinovati, macar de dragul linistii si pacii, au ceva probleme si nu pot intelege si accepta cum urca la amvon, cum privesc fratii in ochi, cum cred ca Dumnezeu are nevoie de asa jertfa?

    Asta nu e ura, nu e rautate la adresa lui Ton, este o realitate, el sadeste toti lastarii astia de amaraciune intre noi.
    Eu stiu cit de rea sint, cite slabiciuni am, cit de pacatoasa sint, dar stiu ca vreau in fiecare zi sa ma apropii mai mult de Domnul, nu vreau sa persist in multe lucruri care nu-mi plac dar nu reusesc mereu. Insa nici nu ma sui la amvon sa le vorbesc altora despre bunatatea lui Dumnezeu.

  29. Interesant, foarte interesant aspectul analizei pe tematica elementului Ton.
    am ajuns la declansarile celor mai adinci convingeri, si prin aceasta confruntare meritam fiecare sa fim imbogatiti pe masura sinceritatii si devotamentului aplicat dicutiei intervenite.

    am citit cu mare admiratie interesul fiecarui scriitor care doreste sa abordeze si sa contribuie cu evidente si pe masura interesului profund personal.

    ca un om de rind si fara interese polarizate, am cautat sa il revad pe acest barbat al credintei, erou al marturiei demnitatii ceresti, dupa cum se bucura in trecut de un renume strapungator iar in lumea noua-USA, de un prezent foarte controversat.

    L-am urmarit in conferinta televizata din Arizona-Happy Valeu Penticostal church.

    anuntat ca va veni si pe la Chicag, am considerat ca este momentul prielnic sa elimin confuziile transmise prin grafica internetului si descrierile altora.

    Mi-am facut prezenta in biserica Penticostala Elim, unde aveam sa privesc si sa citesc in spatele reclamelor si ecoului asternut de altiicercetatori.

    subiectul principal am vorbirilor prezentate de Iosif Ton, ascund vinovatia si tradeaza singuratatea in care traieste acest om inconjurat de multimea cu priviri naive.

    amprenta trecutului vinovat, i-a sculptat trasaturile si vorbirea.

    are cuvinte Biblice, insotite de priviri profesional straine curatiei sufletului de care vorbeste; isi manipuleaza audienta prin aglomerari de intimplari si analiza teologica, lasind impresii frumoase si goliciune in inimile care se indreapta apoi catre casele lor.

    Are mult de spus, creaza imaginea profetului trimes sa astearna orinduiala si organizarea Biserici de pe urma, dar in multimea vorbelor, nu spune decit realitati nefolositoare.

    Linguseste organizatie, adunarea si conducerea unde isi prezinta liturghia.
    lanseaza o stare de multumire fata de credinta gazdei, dar nu intirzie cu fagaduinta daruirii descoperirilor pe care le are, in „chimbul sprijinului” de care are ce-a mai mare nevoie in prezent: Popularitate si bani.

    Ton are trasaturile unui om periculos; nu poarta evidenta ucenicului lui Dumnezeu.

    Tot ce auzim si citim, din istoria traita de cei care l-au avut indeaproape, ramin dovezi justificante ale produsului care convietuieste printre noi.

    Vor continua sa fie derogate intentia celor dornici sa ajunga la cunoasterea a cit mai mult adevar pe marginea celui care si-a trait o viata orchestrata pe interese proprii, si acum un prezent pe slabiciunile si nestatornicia oamenilor simplii care formeaza majoritatea audientei acestui bun vorbitor-maestru in formularea gindurilor spre tinta pe care o urmareste.

    Multumesc tuturotr celor care si-au riscat comfortul ca sa ne puna la dispozitie atita valoare, spre a intelege in final, de ce Evanghelia a suferit ati de mult, in timpul cind noi vedeam sacrificii enorme in viata celor care duceau greul si sufereau in tacere.

    Un element ca Ton, si multi altii, au stiut cum sa pozeze conlucrator in adunare si sprijin celor din-afara.

    Adevarul va continua sa ne desparta pe unii de altii; de ce sa nu raminem uniti cu cenvingerile pe care le avem si sa fim alaturati multimii careia ii apartinem, separati de cei care pretind aspiratii proaspete pastrind vinovatia si viclenia pe scaunele de cinste.

    Ne prind bine, foarte bine aceste discutii, pe care mirsavia sinagogilor, cauta sa o eticheteze ca „rau facatoare” marturiei Crestine.

    Ce bine ar fi daca tot mai multi ar iesi de sub umbra trecutului, spre a demasca perversii contemporani, din cauza carora „Intirzie Trezirea”.

    Este duhovnicesc sa cercetam toate starile si chiar sa ne indepartam de toti lucratorii faradelegii.

    Marturisirea lor de „Oameni Noi” nu trebuie sa contravina Roadelor Duhului Sfint.

    Ei nu au voie sa ne convinga de „prezenta Duhului Sfint” in ei, deoarece viata lor, este o carte deschisa si citita de toti din jur.

    Vorbele lor, au menirea sa impiedice privirile noastre, hranindu-ne cu promisiuni si fagaduinte goale.

    dupa faptele lor ii veti cunoate, in viata lor din trecut si viata lor de acum.

    S-au laudat cu Credinciosie sfinta, de cind au pus mina pe ciolan, iar cum fac ultimele sfortari sa pastreze cit mai mult din ce li-i se strecoara printre degete.

    Ce bine ar fi sa vina timpul cit mai curind sa stam de vorba despre mai multi „oameni de cinste” care continua sa se ospateze la mesele noastre de dragoste, pretinzindu-ze „oameni cumsecade” acesti frati tradatori si vinzatori.

    Dumnezeu sa Binecuvinteze initiatorul acestor descoperiri si sa nu-i permita satanei sa inteimideze lucrarea Duhului Sfint, inceputa si menita curatirii si sfintirii fiecaruia dintre noi.

    Cu respect,
    Daniel.

  30. Si blogul meu „Depozitarul lui Dumnezeu” a fost supus unor presiuni militienesti pe motiv ca are ceva impotriva pastorilor:))
    In blogul meu se odihnesc oameni decedati si trecuti la Domnul precum Jonathan Edwards, George Whitefield, A.W.Tozer, Spurgeon, John Wesley, Martin Loyd Jones, Leonard Ravenhill, Adrian Rogers, Richard Wurmbrand, Keith Green, C.S.Lewis,Jim Elliot sau Oswald Chambers…. si toti acestia au spus lucrurilor deschis si direct pe nume, fara toleranta si fara ocolisuri despre cum se poate folosi cineva de Dumnezeu ca mijloc pentru scopurile lor egoiste si lumesti.
    Au confruntat oamenii cu realitatea si perspectiva lui Dumnezeu asupra lucrurilor.
    Au expus inimile ascultatorilor in fata voii lui Dumnezeu descoperita in Cuvant.

    Cu alte cuvinte multe articole si idei nu imi apartin si cu toate astea am fost taxat de ce scriu astfel de articole. Eu insa nu le-am gasit si transmis mai departe cu intentia tendentioasa sau malitioasa. Nu sunt de atac la persoana sau calomniere pentru o persoana.
    Insa am fost rapid amenintat, intimidat,( presiune si tensiune chiar) linsat teologic si chiar cenzurat :
    ” La varsta ta nu ar trebui sa citesti Ravenhill si Tozer!”.
    Dar cand frate Rasvan la 80 de ani cand o sa plec si eu la Domnul?
    Sau acum cand descopar lucrurile pe care acesti oameni le atacau prin Cuvantul lui Dumnezeu.

    Domnul sa te binecuvanteze frate Daniel.
    Este o onoare sa te cunosc personal si sa stiu ca viata ta este o marturie a numelui lui Dumnezeu.

  31. Sunt incurajat; exista colana vertebrala; „Muammarii” nostri sunt in picaj liber desi inca fac victime colaterale, victime nevinovate si credule; HE WILL PREVAIL!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s