Vişan Miu Tudor, Omul Joi

După examenul de bacalaureat din vara acestui an, ale cărui rezultate le ştim cu toţi, au început să apară la diverse televiziuni absolvenţii cu note mari. Am văzut cîteva emisiuni de acest gen. În general, tinerii erau adevăraţi performeri într-un anumit domeniu.

O fată, campioană la olimpiada de limbă germană, a fost întrebată ce poet îi place mai mult: Eminescu sau Schiller. Ea a spus cu hotărîre: Eminescu. Oare de ce eram sigur că va spune asta?

În general, răspunsurile au fost trase la indigou. Fie că erau tari la informatică, la biologie, fizică sau chimie, literatura favorită era aceea pe care o citea şi generaţia mea. Or, de atunci încoace lumea s-a îmbogăţit şi, mai ales, am scăpat (oare?) de valul de proletcultism şi de protocronismul  ultimilor ani ai vechiul regim.

Nu ştiu ce a făcut şcoala românească ca să păstreze neatinse standardele culturale reprezentate de eternii Coşbuc, Goga sau Eminescu, dar răspunsurile acelor vîrfuri de generaţie reflectau o inerţie elegantă, o exprimare coerentă şi, din fericire, gramată a unor gusturi rămase la nivelul şcolăresc, de programă analitică cu puternice accente naţionaliste.

Vişan Miu Tudor este un tînăr care a pornit la un drum greu. La 15 ani, elev al unui liceu cu tradiţie din Bucureşti, Gheorghe Lazăr, are, încă din clasa a IX-a, un alt fel de discurs care mie îmi place.

Nu vom scăpa de naivităţile specifice vîrstei, de „tăria opiniunilor sale”, dar vom avea un prilej, zic eu unic, de a urmări „pe viu” şi din mers, felul în care se structurează personalitatea unui adolescent român ale cărui idelauri nu sunt averea şi poziţia socială, iar modelele sale nu sunt îmbăgăţiţii tranziţiei româneşti sau sportivii de performanţă.

Tot ceea ce scrie, şi sper să o facă în fiecare joi a fiecărei săptămîni, trebuie citit cu răbdare, în cheia menţionată mai sus, cu înţelegere,  deschidere şi dragostea pe care ştiu că i le putem oferi.

Unii din vechii mei cititori, lecturîndu-i comentariile din zilele trecute, au mers pe ideea că cineva îl inspiră, că cineva îi dictează sau îi completează textele.

Eu sunt convins că numai Dumnezeu este Acela şi risc să merg pînă la capăt, pentru că ştiu că, la vărsta lui, şi eu scriam mai bine decît o fac acum. Mai curat, mai încrezător că lumea este un bal frumos în care depinde doar de tine să găseşti Cenuşăreasa şi să probezi, într-un tîrziu,  încălţările pescarului.

Nu am schimbat nimic esenţial din textele lui Tudor, de teamă să nu le alterez prospeţimea. Vă mulţumim amîndoi, tuturor.

RĂSVAN CRISTIAN STOICA

8 gânduri despre “Vişan Miu Tudor, Omul Joi

  1. Si eu iti multumesc, draga Rzvan pentru ca esti preocupat de astfel de tineri care -cred eu -vor avea un impact asupra altora.

    …si uite asa ,,Scoala de vara ” continua .

  2. Dragă Mitică, tinerii sunt preocupaţi de lucruri mult mai importante decît mulţi dintre noi. Le abordează cu seriozitate şi asta pe mine mă dezarmează cu totul.
    Îmi amintesc de furia pe care am simţit-o în momentul în care, după cîţiva ani de la terminarea liceului- şi am făcut la Mihai Viteazu, nu oriunde şi nu mă ştia lumea de prost :)- pentru că dascălii mei de atunci, în frunte cu marele Costică Marinescu la limba română şi nepreţuitul Vicol la franceză nu ne-au pregătit pentru viaţă, ne-au ascuns, ne-au ferit de spurcăciunea comunismului, ne-au crescut ca pe o generaţie de seră, pe riscul lor, departe de partid, de securitate şi minciunile de pe vremea aceea. Sunt om bătrîn şi-mi vin lacrimile cînd mă gîndesc la ei…, mi-e dor de ei, Mitică, de dascălii aceia care m-au minţit că lumea e bună şi dreaptă…
    Am crezut că lumea e frumoasă şi bună, pentru că am privit prin ochii acelor dascăli…, şi cînd am intrat în viaţă, am văzut că tractoristul fără şcoală e primar şi imbecilul căpitan de securitate e informatorul zonal…
    Dacă citeşti pe Ionel Teodoreanu, pe care eu nu l-am uitat şi de fiecare dată cînd apar tineri ca Tudor, îmi amintesc de vremurile acelea, ale gutuilor, ale bunicilor şi ale primelor iubiri, ai să vezi că mereu cei de aici, din ţară, au ceva special, un inefabil al zăbovirii în lumină, pe care alte neamuri nu le au…

  3. Pingback: “Omul Joi” «
  4. Dragă Andra Vişan, cele scrise de Tudor sunt o binecuvîntare pentru mulţi şi dacă vom avea răgaz de la El, în fiecare zi de joi vom pleca la liceu împreună cu tînărul meu prieten şi rudă prin alianţă.
    Acum nu am vreme, că sunt frînt după un servici greu, dar voi poposi pe blogul tău pentru o bucurie în plus, adusă de artă, de imagine, de gingăşie.

Comentariile nu sunt permise.