Cu sufletul la gură despre un alt fel de pictură

Mă gîndeam… şi de cînd am blogul chestia asta o fac cu voce tare… în sfîrşit, public, pentru că ce poate fi mai ţipător decît să scrii pe blog? să zgîrii, să înjuri, să te cerţi?  …, în sfîrşit, nici nu mai ştiu…, poate să revendici o poziţie de urlător, de trompetist sau, şi mai rău, folosind expresia aceea dezagreabilă, de sufletist…?

Deci, mă gîndeam, citind pentruanuştiucîtaoară despre van Gogh la o chestie în contextul tembel al discuţiilor cu cuţitele de tăiat porcul pe masă…, în ideea că cele de tăiat filele nu se mai poartă demult, iar unii nici n-au văzut aşa ceva în toată viaţa lor.

Deci, ce spuneam?… da, pictorul a fost cu mintea dusă, a băut de-a stins, a avut o grămadă de boli venerice colectate de te miri unde, deşi tăticul lui a fost pastor şi în famila sa au mai fost unchi cu dare de voce la amvon. El însuşi a încercat să facă teologie, n-a fost pe mintea lui, sufletul îi fierbea, aşa încît s-a mulţumit cu o şcoală de evanghelişti şi a plecat în orăşelul ăla de mineri, unde a păţit cele mai rele lucruri: a predicat, şi-a împărţit hainele, mîncarea…, în sfîrşit, cam tot ce avea, cu enoriaşii, pînă l-au dat afară organele de control pentru exaltarea lui şi relaxarea lor.

Nu vorbesc despre arta sa, că se supără ioneştii, benonii şi elizeele… chestia este că, la început, unii din noi părem lucizi şi credincioşi dar, la un moment dat, deraiem, o luăm razna. Nu ştiu dacă arta este o şansă care merită trăită, sau să scriu prosteasca expresie se merită?…, nu, că mă ia lumea în serios sau rămîn aşa,… Aşadar, din mocirla unei vieţi vedem ieşind la suprafaţă atîtea minuni… şi ne bucurăm de incidentele,… sau accidentele de culoare ale tablourilor sale, şi las la o parte că şi-a tăiat urechea, că s-a sinucis,… în sfîrşit, că a murit nebun într-un sanatoriu de nebuni, aşa cum îi stă bine unui nebun,… dar, să ştiţi, dragii mei, că se poate şi mai rău,…, din căderea noastră au ieşit dosarele de la securitate…

Despre ce poate fi mai rău, despre un alt fel de tablou, un alt soi de pictură şi despre alt gen de nebuni a început să scrie Barthimeu

4 gânduri despre “Cu sufletul la gură despre un alt fel de pictură

  1. frumos, cu melodia si cu totul…
    eu am sa fiu mereu sufletistul care te face de rusine dar nu te paraseste nicicum, ca sa te mai supere si alte dati…
    Ce e omul neica? Am comentat mai jos, la Almasanu… la Corneliu… astuia i-as indeplini orice porunca, oricand, ca unuia mai mare ca mine, mai destept si mai bun… Hristos stie ca nu mint! Dar ce sa te faci, ca raman ca si pana acum, singur, si asa am sa mor bre!

  2. Dragă frate Daniel Brânzei, asta da metaforă pentru oamenii aceia: florile răului…
    De fapt, dacă stau să mă gîndesc, ceea ce i-a caracterizat pe oamenii aceia a fost artificialul. Ei au urît ceea ce este adevărat, au iubit vopseaua în locul frăgezimii şi teatrul în locul Vieţii. Au fost nişte artişi, nişte fovi în felul lor 🙂

Comentariile nu sunt permise.