Oscare, măria ta, ia mai stai şi nu mîna!

Să luăm Oscarurile la întors, creştineşte. Poate fi un unghi de vedere, ca oricare altul. Departe de mine să le povestesc, să le comentez sau să fac judecăţi de valoare asupra lor. Una că nu mă pricep, alta că voi vă descurcaţi şi fără mine. Pînă la urmă, e o chestie de gust.

Totul e să le vezi şi, în general, să-ţi placă ce faci. Apoi, să încerci să eviţi să te dai mare. (Cu mine vorbeam.)

Ca să nu fiu tentat să intru în subiect, am să împart filmele în două categorii: toate de o parte şi unul singur în cealaltă.

În prima categorie sunt cele americane (să mă iertaţi dacă includ şi „francezul”  „The Artist” tot aici), în a doua este filmul iranian „A Separation”.

Nu ştiu dacă e politic corect să le pun faţă în faţă, fără ONU între ele, dar un lucru este cert: în filmele americane nu vorbeşte nimeni despre Dumnezeu, chiar dacă moda retro ar fi putut să plaseze o silabă despre El pe ici, pe colo.

Cît despre Biblie nici nu poate fi vorba.

Era cam greu, oricum, din moment ce Cristopher Plummer a jucat un rol absolut libidinos, dar bine construit, ca bătrîn homosexual ce se dezinhibează la 80 de ani- vorba nevestei mele: „Tu eşti sigur că ăsta e căsătorit în realitate cu o femeie şi că are un copil?”- iar Glenn Close apărea în travesti, într-o peliculă morbidă care explica de ce lesbienele se simt în siguranţă împreună şi vor să crească prunci.

Că Dumnezeu, estetic vorbind,   nu există şi că nimeni nu se mai întreabă de ce L-au pus la index  nu mai e ceva nou în lumea filmului. Problema e că niciunul din personaje nu pare să se îngrijoreze sau să se întrebe ce vor face cînd comedia (accentul pe silaba a doua) se va sfîrşi. Nu cea de pe pînză, ci aia din viaţă.

Vorba lui Tarkovski: dacă arta nu-şi pune întrebări fundamentale asupra existenţei şi nu încearcă să dea un răspuns sau măcar să sugereze unul, aceea nu e artă.

Privite din acest punct de vedere, filmele nominalizate sau premiate la Oscar nu fac nici două parale.

În cealaltă categorie, opusă societăţii postmoderne americane, iranienii aruncă pe scenă Coranul: într-un film interesant, o femeie este pusă să jure pe cartea lor sfîntă că spune adevărul, dacă a fost sau nu împinsă pe scări de un individ şi dacă aşa sau altfel a pierdut copilul. În faţa păcatului, a minciunii cu mîna pe Coran, ea şi-a  schimbat depoziţia şi a pierdut un morman de bani, dar nu şi respectul celor din jur.

Poate vom înţelege de ce arderea Coranului acum cîteva zile de către soldaţii americani din Afganistan a declanşat un val uriaş de ură şi de violenţă în lumea musulmană. Luaţi, în schimb,  toate bibliile din cartier, stropiţi-le cu gaz şi daţi-le foc: nu va sări nimeni să le stingă. (N-am vorbit serios, am spus-o doar aşa.)

Pentru mine, asta e o primă lecţie a Oscarurilor: cînd Dumnezeu lipseşte, se inventează Allah.  Şi cîştigă.

Anunțuri

20 de gânduri despre &8222;Oscare, măria ta, ia mai stai şi nu mîna!&8221;

  1. Draga Razvan;

    Sper ca nu va steptati ca holywood sa promoveze, sau sa aminteasca cu respect si cu reverentza numele lui Dumnezeu.

    Mai degraba trebuie noi sa-L amintim mereu si mereu in discutiile noastre, onorand si vorbind de Numele lui mare, Vrednic este El!

    Pt sa-mi amintesc despre un frate care atunci cand te intalnea-i cu el, vorbea cu multa pasiune despre Domnul, subliniind cu afirmatia; Slava-L intampine-n veci!

    Ce parca aici pe bloguri nu putem sa facem asa sa-l aducem pe Dumnezeul nostru in toate subiectele?

  2. Dragă Costică H., fireşte că nu mă aştept la aşa ceva. Dar, de obicei, filmele selecţionate la Oscar sau la Globuri indică un trend, dezvăluie o stare de spirit.
    Apariţiile actorilor în afara scenei sunt, de asemenea, revelatoare şi, de obicei, revoltătoare.
    De exemplu, Cristopher Plummer e un actor desăvîrşit. A luat un Oscar acest an bătînd un record. La cei 83 de ani ai săi se pare că e cel mai bătrîn premiat. El zice că Chaplin a fost recordmen. DAR, cum a luat el acest premiu? Cu un rol de homosexual bătrîn care întreţine relaţii cu un tînăr şi tot tabloul fericirii dintre ei. Bun, rolul e rol, dar a jucat şi în Sunetul muzicii, şi în rolul lui Tolstoi acum vreo doi ani… Mîine, poimîine va trece în veşnicie cu recordul personal al carierei: Oscar pentru rol de cocotă masculină. este clară propaganda, nu? asocierea unui actor fetiş cu un obicei scîrbos. Este responsabil Plummer pentru chestia asta? Eu zic că da! Şi nu e singurul caz masculin de acest gen. Aş putea să fac o istorie a marilor actori care au călcat prin Sodoma şi Gomora fără niciun frison, chiar dacă ei în viaţa reală au fost şi sunt heterosexuali.
    În cazul altei mari actriţe, Glenn Close: nominalizată la Oscar şi mult comentată pentru rolul pe care îl face ca femeie deghizată în bărbat. Odată descoperită, vrea să trăiască o relaţie conjugală cu altă femeie. Problema nu e scenariul, absolut tembel, de altfel, ci faptul că o actriţă de mare nivel acceptă un rol de asemenea factură. Şi ea are o vîrstă…
    Meryl Streep face un rol monumental în Margaret Thatcher, dar scenariul este o aberaţie. Este imposibil să tratezi un personaj istoric cu o asemenea iresponsabilitate. Primul ministru englez nu are nicio relaţie cu Regina Angliei. Nu este legată de niciun simţămînt religios, indiferent de ce natură ar fi acela. Asta e imposibil. Iar imaginea absolut fabuloasă a actriţei va face uitată istoria adevărată a englezoaicei.
    Am văzut toate peliculele americane nominalizate. Le pot lua una cîte una şi putem găsi răspunsuri la multe probleme, inclusiv despre dragoste, familie sau politică. Dragostea pentru un cal, pentru un cîine, pentru un robot, pentru o femeie în comă, pentru un travestit, pentru o fantomă, pentru o halucinaţie… Să mai spun? Asta e în filme? asta e şi în viaţa reală. Trebuie găsit antidotul? categoric! dar ca să tratezi boala, trebuie să o cunoşti. Dacă tragi obloanele şi întorci spatele realităţii, rişti să vorbeşti de unul singur…
    Mie îmi place să văd filme. Am văzut în viaţă mii de pelicule, de la filmul mut la cel contemporan. Nu mă ruşinez de asta şi nu consider că e un lucru inutil sau periculos, dar nu pot recomanda nimănui să facă ce fac eu. Ele sunt o interfaţă a vieţii, ca şi cărţile: dacă le poţi stăpîni tu pe ele şi nu ele pe tine, totul e perfect.

  3. Ieri, adica luni, am auzit si eu comentariile despre oscaruri, CT Popescu, ca si el se pricepe la filme, si am auzit cam acelelasi pareri legat de filme.
    M-am mirat sa aud de la ei cate amnunte stiu ei despre filme, roluri, actori, personaje etc.
    M-am intrebat; cum de retin ei atatea lucruri din filme,? ca si eu am vazut cateva, adica mai multe filme la viata mea.
    Si mie imi plac filmele, (nu stiu daca este un lucru foarte bun)nu vad prea multe, dar trebuie sa recunosc ca unele chiar le-am vazut de mai multe ori.

    Dar as fi curios sa aud de la mai multi parerea lor despre filmele cu tematica
    biblica sau crestina.
    Am vazut unul recent, Curajosii, asa cred ca se traduce, si este un film tare bun.

  4. Am citit ce a scris CTP-ul în Gîndul, înainte de premiere şi am fost de acord că filmul lui Woody Allen e o poveste frumoasă. CTP-ul e doctor în filme.
    Ca să vorbim despre filmele cu tematică creştină: nici aici nu e clar ce înţelegem prin tematică creştină. Ea poate fi explicită sau doar sugerată. Cinematografia e o artă şi trebuie să-i respecţi condiţia. E ca şi cu poezia: degeaba sunt adevărate cuvintele, dacă imaginile poetice de valoare lipsesc. Una e să versifici, alta e să faci poezie. Cu literatura e aceeaşi chestie, la fel cu arta plastică. Dacă mijloacele de exprimare- imaginea, metafora, linia, culoarea- nu sunt potrivite, rezultatul este deplorabil.
    Din punctul meu de vedere prefer un film de Tarkovski care să-mi ridice probleme, să-mi nască sau să-mi transmită frămîntări sufleteşti, decît o peliculă explicită şi demagocică în care să iau de-a gata concluziile altuia.
    Hoţia e cînd vrei să scoţi de la om un anumit lucru, cu orice preţ: să storci lacrimi, să-l faci să se revolte, etc. recurgînd la tot felul de trucuri şi de falsuri. Aşa se naşte kitsch-ul, care din nefericire domină, inclusiv cinematografic, tematica explicit creştină.

  5. da, este frumos ce spui, eu inteleg cateceva, dar nu ma pot ridica mai sus de nivelul unui consumator obisnuit de arta, daca cinematografia face parte dintre arte, nu stiu sigur!

  6. Profund de acord cu vorba lui Tarkovski; aidoma si cu „cînd Dumnezeu lipseşte, se inventează Allah.” (scuzati inveitabilul „cu-cî”)
    Dar în total dezacord cu „Şi cîştigă.” 😦

  7. Dragă Barthimeu,
    Cîştigă loc în mintea oamenilor şi respect pentru că acest dumnezeu contează. Dumnezeu Cel adevărat a fost înlăturat din orice discuţie din aproape toate filmele pe care le-am văzut anul acesta. E unul englezesc- îmi scapă acum titlul- în care apare un personaj feminin care se roagă foarte frumos de vreo două ori Domnului. Ştii care e finalul? îşi omoară soţul, care o teroriza, ce e drept, dar soluţia creştină trebuia să fie alta. Seamănă, într-un fel, cu drama femeii aceleia de la Braşov, legătura credinţă- crimă, speculată intens de media din România. Viaţa bate filmul…
    Asta am vrut să spun cu finalul „şi cîştigă”, lăsînd la o parte faptul că musulmanii domină Europa şi, poate, America. De Africa şi Asia nici nu mai vorbesc.
    Deci: de ce nu eşti de acord? unde n-am dreptate? 🙂

  8. Dragă Răsvan,

    Cîştigă loc în mintea oamenilor deoarece în fata agresiunii fizice, omul contemporan e timorat, adesea neajutat.
    Dar pe „finalul finalului”, Dumnezeu Iahve care „stă în ceruri şi rîde” nu se poate să nu cîştige.
    Cît despre aberaţia de la Braşov, Unger Merrill are o carte-şoc: ” Ce pot face darcii sfinţilor”. Sărmana femeie acolo se încadrează.
    „Viaţa bate filmul…”- perfect de acord! 🙂

  9. „…cand Dumnezeu lipseste se inventeaza Allah” „in filmele americane nu vorbeste
    nimeni de Dumnezeu”-„Cat despre Biblie nu poate fi vorba”-OK,este adevarat,dar,
    stau si ma gandesc… in cate filme americane( mai ales de valoare) ,de pana acum a fost amintit Dumnezeu si Biblia-si erau filme apreciate,nominalizate,la timpul lor. . Long time nu a deranjat (sau sesizat) pe nimeni,numai aqcum cand apare o… „poveste iraniana”.
    …tot asa putea sa apara (oricand), un Buddha,un Confucius sau cine mai stie care,

  10. Dragă Radu Oprea, am să vă dau doar două exemple, deşi ele sunt mai multe.
    În „Vînătoare de cerbi”, filmul plasează comunitatea de ruso-americani în contextul corect, cu biserica ortodoxă şi preotul necaricatural şi activ în viaţa lor.
    În seria „Naşul”, relaţia biserică-comunitatea mafiotă, mai ales cînd e arătată Sicilia, se reflectă corect.
    Găseai măcar o Biblie printr-un hotel… Acum toate simbolurile creştine au dispărut, chiar dacă filmele se plasează în epoci trecute.

  11. „Dar pe “finalul finalului”, Dumnezeu Iahve care “stă în ceruri şi rîde” nu se poate să nu cîştige.”

    Fireşte, Barthimeu! dar Domnul Isus s-a întrebat dacă va mai găsi credinţă pe pămînt.

  12. A cîştigat deja… Oscarul pentru film străin, Taby 🙂
    Problema nu era ca acea de pe altarele păgîne din timpul lui Ilie şi cel pe care era adusă jertfă lui Dumnezeu. Nu despre Dumnezeu vorbeam, ci despre El în conştiinţa oamenilor. Nu pun la îndoială puterea lui Dumnezeu, a Singurului Dumnezeu.
    Problema este că aceştia din urmă trec prin situaţii de tot felul, dar totul se reduce la ce e aici. Nimeni nu încearcă pe ecran să-şi pună întrebări despre ce va fi după moarte.
    De aceea filmul iranian are caracter de unicitate.
    În „The Descendants” totul începe cu o constatare: că oricît de bine şi în locuri frumoase ai trăi, vine un moment în care, deodată, poţi pierde totul. Filmul se termină cu un ritual în care cenuşa defunctei este aruncată în mare, după un obicei din insulele Pacificului de Sud. Cam la asta se reduce filozofia unui film american nominalizat la Oscar, altfel extrem de plăcut la privit şi foarte bine jucat.

  13. ,,CTP-ul e doctor în filme.”
    …anul trecut,intr-un interviu [?} a povestit cum era el in copilarie fascinat de filme…
    Reportera zice la un moment dat:
    -Dv sunteti cinefil.
    -Nu, eu sunt cinefag.
    …sigur el stie bine ce a vrut sa spuna .

    Consumator (fără discernământ) de filme cinematografice ◊
    „Nu vă transformați din cinefili în cinefagi!”
    „[…] când nu e cinefag, telespectatorul român este cinefil – și viceversa […]” Cont. 5 V 78 p. 9; v. și Cinema 6/74
    [DEX]

  14. Sa zicem!
    Si totusi , cred ca sunteti de acord cu mine, ca in toate timpurile, minciuna a fost la loc de cinste, adulata si intarita de lege!Ce este de mirare!?! Cum a fost pe vremea lui Noe, asa va fi si in vremea venirii Fiului Omului pe pamant!
    Nu, cu siguranta Dumnezeu nu are nevoie de un Oscar…nici de diplome, premii Nobel sau stiu eu mai ce…El are nevoie de inimii sincere, ca mea sau/si a dumitale! Si cred ca atunci, la venirea Domnului, Allah cu statuia Oscar, si milioanele de inselati vor regreta amarnic! Putintica rabdare numa` !:D

  15. Fara a avea pretentia ca pot indulci in vreun fel dezamagirea pricinuita de premiile Oscar, permiteti-mi sa va recomand un flim in care Dumnezeu se poate vedea dincolo de performanta medicinei (Das Wunder von Kärnten): http://www.zdf.de/ZDFmediathek#/beitrag/video/1579640/%22Das-Wunder-von-K%C3%A4rnten%22
    Filmul a fost produs in 2011 si are o tema foarte restransa: o operatie prin care un chirurg austriac readuce la viata o fetita care s-a inecat si a stat sub apa cca 30 min. Nu stiu daca intentionat sau nu, regizorul lasa sa se vada ca, dincolo de dibacia acelui medic specialist, exista Cineva care are viata omului in maini. Foarte impresionanta este scena in care mama fetitei rosteste rugaciunea Tatal Nostru in capela spitalului.
    Poate ca medic cunoasteti acel caz din Austria. Totusi ca reprezentare artistica a unei teme stiintifice, filmul mi se pare reusit si poate o sa va placa (din nefericire filmul e in limba germana. Nu stiu daca o sa gasiti subtitrare pentru el).

Comentariile nu sunt permise.