Joi

Marele regizor român Andrei Şerban afirma, într-o emisiune realizată de H.R. Patapievici, că timpul nu ne aparţine (aşa cum am fi tentaţi să credem).

Că timpul ne este dat cu împrumut. Că ar trebui să ne trăim fiecare oră ca şi cum aceea ar fi ultima şi să o privim pe cealaltă, care vine după ea, ca pe un dar nesperat.

Să nu ne irosim timpul, să fim autentici, să nu ne pese ce spun alţii despre noi, să nu pozăm inutil în statui, din moment ce viaţa s-ar putea sfîrşi în orice moment.

H.R. Patapievici a completat foarte frumos, în cursul discuţiei, mărturisind că în fiecare dimineaţă se roagă şi mulţumeşte (nu a precizat cui) pentru că i s-a îngăduit să mai apuce o dimineaţă.

Amîndoi au ajuns la concluzia că nu putem trăi la o asemenea intensitate tot timpul şi că, vrînd-nevrînd, intrăm în mecanicitate, devenind roboţi.

Şi unul şi celălalt au recunoscut ca îndrumător spiritual pe regretatul Andre Scrima, despre care poate vom mai avea timp să vorbim cu altă ocazie mai pe larg (timpul, vedeţi? facem ce facem şi ne programăm o agendă care nu depinde de noi). Ca o paranteză, vă mărturisesc că sunt de-a dreptul fascinat de acest mare intelectual român, care s-a prăpădit în anul 2000, şi de numele căruia se leagă mişcarea Rugul Aprins şi cea ecumenică.

Revenind la discuţia celor doi, spre final, Andrei Şerban a făcut următoarea afirmaţie şocantă (pentru mine):

“Teatrul pe care îl văd nu există în lume, pentru că tot teatrul care se face astăzi este un teatru bun, foarte bun, dar nu despre asta e vorba… Cînd mă gîndesc la teatru, mă gîndesc la misterele eleusiene, în care despre altceva era vorba, despre o altă realitate… Viziunea pe care o văd în teatru, pe care nici eu nu o fac, este viziunea de a ne trezi la momentul prezent, a lui acum şi aici…”

Ce e cu aceste mistere eleusiene? ce a fost la Eleusis? Nu am timp (doar despre asta vorbim, nu?) să insist, dar am să încerc, în cîteva cuvinte, să vă spun ce cred că merită să ştiţi (spicuind dintr-o carte masonă), ca să judecaţi singuri declaraţia lui Andrei Şerban de mai sus.

-misterele eleusiene au fost de departe cele mai faimoase mistere antice;

-întregul mister era legat de trecerea celor patru anotimpuri, fiind o pregătire esoterică a omului pentru moarte;

-au fost celebrate în fiecare lună septembrie, de la 1 500 î.Hr., la Eleusis, lîngă Atena, pînă în 386 d. Hr.;

-au fost misterele cele mai greu de suprimat, aşa încît în anul 364 d. Hr. împăratul Valentinian a ordonat ca toate ceremoniile nocturne păgîne să fie suprimate cu excepţia riturilor din Eleusis;

-vizigoţii creştinaţi au distrus sanctuarele păgîne în 386;

-interesul pentru misterele eleusiene a reapărut în sec. al XVIII-lea, odată cu răspîndirea francmasoneriei;

-fondatorul Iluminaţilor Bavarezi  folosea cuvîntul “Eleusis” drept nume de cod pentru sediul acestei secte ezoterice extrem de periculoase;

-unul din misterele eleusiene a ajuns să fie al şaptelea şi cel mai înalt grad în societatea “Protectorii Agriculturii”, care este una din cele mai influente societăţi secrete americane din prezent.

Andrei Şerban încheia interviul cu următoarea frază: “Nu sunt mai bun sau mai iluminat decît oricine…”

Vorba românului, gura păcătosului adevăr grăieşte…

Cît de diferite sunt toate astea de învăţătura Domnului, nu mai e cazul să insist. E Joia Mare, ziua în care Mîntuitorul se pregătea să moară pe cruce pentru păcatele noastre. Ce viziune a avut El şi cum s-a pregătit pentru moarte şi ce viziune au oamenii şi cum ne sfătuiesc ei să trăim e cu totul altă poveste…

Totul e să nu ne lăsăm înşelaţi, pentru că, aşa cum am scris ieri, răul poate apărea uneori ca o culme a inteligenţei şi a frumosului omenesc, un amestec criptat de adevăr şi de minciună.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Joi&8221;

  1. Viziunea Domnului este detaliata de doi profeti ai Vechiului Testament, David (psalmul 22:30-31) si Isaia (53:11-12).
    Dupa detalierea unor expresii si lucruri ce aveau sa fie implinite in timpul crucificarii,(versetul 1,7-8, 14-16, 18) in versetele amintite ale Psalmului 22 este descrisa Lucrarea de Mantuire intr-o forma ce ne lasa fara replica : „30.- O samanta de oameni Ii va sluji; si se va vorbi despre Domnul catre cei ce vor veni dupa ei. 31.-Acestia vor veni si vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naste.”
    Domnul Isus a venit in lumea noastra sa implineasca Voia Tatalui, si ne cere nimic mai putin decat sa avem in noi „gandul lui Hristos”, adica sa implinim Voia Sa.

  2. Mulţumim, dragă Liviu.
    Şi anticipînd acum ziua Învierii Domnului, totul capătă împlinire, sens în iconomia lui Dumnezeu cu Biserica Sa, citînd din Matei 28: 18-20.

  3. Aseara am luat Cina Domnului. Domnul Isus a spus; Acest pahar este Legamantul cel nou in sangele Meu.
    Este ceva in cuvintele acestea, dar cuvintele Sale proclama o noua realitate, ucenicii nu au inteles, atunci, dar noi inca ne straduim sa intelegem.
    Ce inseamna asta pentru mine?
    Cred ca este o mostenire, ceva ce ne-a lasat El, un dar gata facut, terminat, este pentru noi!
    Nu-l inteleg pe deplin dar ma bucur nespus si este ceva ce ma pastreaza, ma ridica, ma umple de bucurie, mereu vin la el ca la ceva ce nu se invecheste pentruca Domnul a spus ca este un legamant vesnic.
    Azi este deja vineri, ziua pecetluirii Legamantului pentru noi!

    Fie Domnul binecuvantat!

  4. Dragă Costică, din păcate pentru mine am avut servici- şi voi avea pînă sîmbătă dimineaţă-, aşa încît nu m-am putut bucura cu biserica Lui, la masa Domnului.
    Este cu atît minunat cu cît credinţa noastră nu este ceva abstract. Viaţa independentă a bisericii este reală, universalitatea acesteia la fel. Euharistia este un act cît se poate de concret.

  5. N-am spus-o eu, Sanda, ci Andrei Şerban, care e şi oleacă de mason 🙂
    Cît despre disputele cu anglicanii, cum că ar fi trecut, „nu te-ncrede-n fericire că e vis amăgitoriu”… 🙂
    Mie îmi place să scriu, nu cum scriu.

Comentariile nu sunt permise.