Francezii sunt de ieri stîngaci

Ştiţi cum au votat franţuzoii din Israel? 92% cu Sarco, iar restul cu Hollande. Dar cei din teritoriile palestiniene? exact pe dos: Hollande a luat 82,6% din voturi la biroul de la Ramallah. Oare de ce?

Consiliul reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa (Crif) a felicitat călduros (cum altfel!) pe preşedintele ales, spunînd că de mult timp le sunt cunoscute opiniile acestuia contrare antisemitismului şi rasismului.

Deci, francezii l-au votat pe un soi de Ponta al lor: să le fie de bine! Cum se întîlnesc ei, drăgălaşii, de fiecare dată cînd fac vreo boacănă, în piaţa Bastiliei! Acolo se simt bine şi tot acolo lozincile sună ca în piesele lui Corneille (nu că Sarco ar fi fost mai aproape de Racine, dar orişicît, năsosul părea ceva mai calm). Traduc şi eu din Hollande, pe dibuite, deşi în franceză sună de mori:

Am ascultat dorinţa ta de schimbare, am auzit de forţa ta, de speranţa ta, şi vreau să-ţi transmit întreaga mea recunoştinţă. Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc popor francez că m-ai ales Preşedinte al Republicii!…

adică un fel de „popor talentat, te-am pupat”, de la „Românii au talent”, dar mai (pre)lung.

Despre Sarco ce pot să spun? A fost simpatic, mai ales cînd a ieşit beat turtă de la Putin şi cînd era să-l ia la bătaie pe Băsescu (şi păcat că n-a făcut-o). În rest, a fost  varză de gătit cu gîscă a la Bonn.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Francezii sunt de ieri stîngaci&8221;

  1. ”Francezii sunt de ieri stîngaci”
    Dar oare numai de ieri ? Sau, cu mici intermitențe, au fost (mai) din totdeauna?
    Mă întreb ce rol o fi avut Mohamed Merah în departajarea asta?

  2. Bogatii au votat cu Sarco, am vorbit cu niste localnici care mi-au aratat „pe harta” cum se vad voturile. Normal ca bogatii il aleg pe cel care nu-i impoziteaza diferentiat de cei mai putin bogati.

  3. (stire auzita in aceasta dimineata la Radio France Internationale): Angela Merkel a dat un raspuns extrem de categoric privind o eventuala renegociere a Pactului Fiscal european, dorita de Hollande: NU ESTE POSIBILA!!!
    Acum doua-trei luni, Sarkozy amenintase cu iesirea Frantei din Uniunea Europeana, in cazul neimplementarii unor norme riguroase privind imigratia. ‘Prosperitate fara compromis’: cam la asta se rezuma si mesajul sau, si al contra-candidatului (din aceasta perspectiva, primul se referea la populatie, celalalt la economie).

Comentariile nu sunt permise.