Lecturi interzise. Eseurile lui Paul Johnson

Uite cum stă treaba… eu am o boală, v-am mai zis de ea, şi boala aia e să cumpăr cărţi… să le înghesui prin toate cotloanele, să le car cu mine de ici, colo, să le răsfoiesc…, în sfîrşit, nu cumpăr eu pe cît aş vrea şi nu citesc pe cît aş putea.

Pe unele le las să se ieftinească şi le pierd iremediabil. Cînd cumpăr o carte, sigur un prieten care citeşte cam acelaşi lucru a găsit-o la jumătate de preţ. Dacă o comand prin poştă, de bună seamă are vreun defect: sau are un colţ boţit de la transport, sau îi cade prima pagină.

Acum, să nu vă închipuiţi că cititul te face mai bun, mai cinstit, sau mai moral. Poţi deveni, dimpotrivă, un adevărat monstru de egoism, de îngîmfare şi chiar de snobism.

Chestia asta cu cărţile e o boală ca oricare alta. Luaţi-o doar aşa. N-o doresc nimănui.

Nu pot citi în bibliotecă nici cu slujbe. În primul rînd pentru că am un simţ de proprietate moştenit de la bunicu şi-mi vine să o iau acasă.

Apoi, în timp ce citesc, mă foiesc, umblu, ascult muzică,  mă scarpin, beau apă, mănînc sau vorbesc cu nevastă-mea, sau adorm şi atunci sforăi. Adevăratul meu citit e după miezul nopţii, şi atunci bibliotecile sunt închise.

Cititul la masă îmi dăunează grav sănătăţii. Din spusa aia cu fundul lipit de scaun te capeţi nu cu o carieră, ci cu nişte hemoroizi cît pumnul.

*

Bun, acum să trecem la lucruri serioase. Am să vă recomand o carte, din care veţi învăţa multe, inclusiv cum să scrieţi o postare de blog. Nu după cum am făcut eu acum, ci exact pe dos.

Nimic mai enervant decît să scrii politic corect, nimic mai plictisitor decît să povesteşti tot timpul despre tine. Asta nu se face, zice el.

Cînd scrii ceva, e bine să ai multă cultură în spate, dar să nu se vadă, să nu epatezi lumea, să nu te dai mare, să nu împroşti cu citate pe unde-ţi vine. Să nu dai lecţii, să nu faci pe nebunul, pe a-toate-ştiutorul, pe eruditul. Să nu scrii despre teologie, să nu scrii în greacă şi, extrem de rar, şi numai dacă e cazul, să dai un citat în latină, la care să ştii şi tu traducerea.

Să nu scrii mult, să nu plictiseşti cititorii: pentru chestia asta e suficientă familia, care oricum trebuie să te suporte.

În încheiere, am să vă citez un fragment care sper să vă convingă:

„Acum, serios vorbind, adevărata problemă a bătrîneţii este cum să foloseşti în modul cel mai binefăcător cealaltă formă de capital care se acumulează permanent şi pe care nu-l poţi lua cu tine: amintirile. Spre deosebire de bani, nu le poţi lăsa moştenire. Dispar în clipa morţii. Aşa încît bătrînii îl împrăştie cu dărnicie cît mai este timp, şi nu numai o dată, ci iar şi iar. „Bătrînii uită”, scria Shakespeare. Tocmai ăsta-i necazul. Ei nu uită… Bătrînii nu ar trebui să-şi trîmbiţeze amintirile, ca muzica pop într-o cîrciumă oribilă, ci să aştepte, cum fac cărţile pe rafturile unei biblioteci, să fie consultaţi.”- din eseul „Cum să devii un bătrîn amuzant”, pag. 92. 

Trebuie să mărturisesc că are perfectă dreptate.

De acelaşi autor au mai apărut în limba română şi alte cărţi minunate (O istorie a evreilor, O istorie a lumii moderne, Intelectualii, Creatorii).

Trebuie să vă amintesc că scriitorul este un om credincios şi, dacă am să închei cu faptul că e un catolic de modă veche, sper să scap viu (şi) din încercarea asta.

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Lecturi interzise. Eseurile lui Paul Johnson&8221;

  1. Răsvane, unele lucruri e bine să rămână interzise. Nu tot ce se poate cunoaște e și frumos sau bun.

  2. ,,Uite cum stă treaba… eu am o boală…”
    ,,Chestia asta cu cărţile e o boală ca oricare alta.”

    Ceea ce apreciez eu, Draga Rasvan, e faptul ca poti sa spui deschis despre boala ta.

    [in ce ma priveste pe mine si boala mea de care sunt constient… si nu mi-ar fi chiar usor sa vorbesc despre ea -Domnul sa se indure de mine!]

  3. Dragă Aquarele, sunt de acord cu tine. Am dat fragmentul din mai multe motive: pentru că e un exemplu de „politic incorect”; pentru că îl citeşti pînă la capăt şi rămîi cu imaginea umană a unei statui (mulţi dintre noi avem prostul obicei să ridicăm oamenii pe socluri, iar Hugo e un mit), ca să fac pe cei mai tineri să fie curioşi, să intre într-o librărie şi să răsfoiască acestă carte… Dar, s-ar putea să o fi şi ratat, nu te contrazic. Nevastă-mea, de exemplu, nu e de acord cu astfel de citate. Citeşti cartea şi o ţii pentru tine. Eu am cunoscut un moş la ţară, care… dar nu voi povesti :).

  4. Dragă Mitică, aia era una din boli. Mai am cîteva.
    Eu sper ca tu să nu suferi de ceva. Dacă te pot ajuta, te rog să-mi scrii pe mail.

  5. Multumesc pentru invitatia trimisa.
    Cred ca am sa-ti scriu despre ceva din domeniul medical
    Aici insa era vorba de o ,,altfel de boala”.

  6. Rasvane, mă gândesc că unele situații sunt ca în medicină. Nu poți fi curios cum este contaminarea cu antraxul/ evitarea septicemiei. Unele lucruri pângăresc și e bine să fii interzis să intri în ele, precum într-un laborator microbiologic. În București te lovești de un alt exemplu: când calci pe altceva decât pe asfalt, pantoful îți miroase. Mintea aceasta umană se poate pângări așa ușor. Ce greu este s-o înfrumusețezi…

  7. Razvane imprumuti carti vreodata?

    Asta ca sa stiu daca sunt mai bolnava decat tine :D.

  8. Aquarele, e adevărat ce spui. Ca să păstrăm metafora, problema e nu să-ţi provoci singur septicemia cu un germene vulgar şi penibil de viu, ci să experimentezi un vaccin, care are tulpini de germeni atenuaţi. Există şi risurile de care vorbeşti, am recunoscut chestia asta. Uite ce zic eu: mîine (pentru că astăzi e deja tîrziu şi sunt frînt de oboseală) am să înlocuiesc citatul cu altul, unul frumos. Bine?

  9. Dragă Cella, am dăruit multe cărţi, unele le-am risipit pe unde am trecut, pe altele le-am dat la o parte după ce le-am triat. De împrumutat mult mai rar, poate şi pentru că ce citesc eu nu prea interesează pe multă lume 🙂

  10. http://audio.resursecrestine.ro/negative/index-autori/alexandru-cretu/diverse

    Slavă daţi Domnului!

    Slavă daţi Domnului
    Căci peste regi este Rege,
    El vi-­e Părinte
    Şi El păsul vi-­l înţelege;
    Vă adunaţi,
    Cu tot ce-­aveţi vă­nchinaţi
    Celui ce-n slavă domneşte!

    Slavă daţi Domnului,
    Celui ce totul conduce,
    El ca pe aripi de vultur
    V­a dus şi vă duce;
    El v-­a ţinut
    Pentru c­aşa I-­a plăcut;
    Pace în inimi v-aduce!

    Slavă daţi Domnului
    Pentru iubirea Lui mare
    De care nimeni
    A ne despărţi nu e­n stare;
    Căci Dumnezeu
    A dat chiar pe Fiul Său
    Şi­n El ne dă tot ce are!

    Slavă daţi Domnului
    Printr-o trăire curată,
    Cât ne-­a iubit vom putea
    Să pricepem vreodată?
    Tată, dorim şi-­acum
    Şi­n veci să mărim
    Iubirea Ta minunată!

    C. Ev . Nr .1

Comentariile nu sunt permise.