Cronici mondene (73) Prohodul artei evanghelice

Am fost învăţaţi să ne hrănim. Am lăsat creaţia în seama lui Dumnezeu. Verbul a crea a rămas stabilit să fie numai al Lui. Pentru noi a rămas tînjirea după mîntuire şi rugăciunea inimii.

Dumnezeu a făcut din palme cîntar pentru deşertăciune, cu care ne-a măsurat după ocaua Sa: a dragostei, a credinţei şi-a nădejdii. Ne-a făcut ciutură de lacrimi şi ulcior de ars în cuptor de suferinţă şi ne-a umplut cu Duh.

Dar…

Cînd dumnezeul nebunilor s-a cocoţat pe crugul crucii, l-a întrebat pe tîlharul de la dreapta lui: tu crezi în artă? iar tîlharul i-a răspuns: cred, doamne!, şi în aceeaşi zi a ajuns cu el în boemă, ca să se bucure de viaţă.

Cînd Samuel a pus să caute pe David, l-a găsit în stînă la Florenţa, la Michelangelo şi la Donatello. L-a chemat să lupte cu păcatul, dar el n-a putut să iasă din împietrire, pentru că era prea frumos.

În schimb, din ţîţele mamelor pictate ţîşneşte fără încetare calea lactee pe bolta palatelor dure, în timp ce pruncii de piatră dau freamăt fîntînilor, pişînd apă vie din puţe de piatră.

Iar cînd, într-un tîrziu, Dumnezeu va pune capac la timp, va învia şi Cănuţă-om-sucit la judecata noastră inversă şi se va uimi să afle adevărul din spatele lucrurilor.

Dar va fi dincolo de tîrziu…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s