Rusaliile, o sărbătoare mută

Marile sărbători vin cu urările lor. Fie că e vorba de banalul La mulţi ani!, trecînd prin consacratele Sărbători fericite! sau prin nefericit formulatul Paşte fericit!, de la Hristos a Înviat!, la Hristos s-a Înălţat!, tocmai pogorîrea Duhului Sfînt din ziua Cincizecimii a rămas mută şi stingheră în urare deşi, în urmă cu două mii de ani, ziua aceea a adus cu sine, la Ierusalim, vorbirea în toate limbile pămîntului. Rusaliile au fost un mare act de iubire.

 

 

E adevărat că lumea, în marea ei majoritate, tinde să confunde dragostea cu satisfacerea anumitor instincte. Cum tot atît de adevărat este că dragostea poate deveni o formă perfectă a minciunii, pe care candidatul o aplică alegătorilor din patru în patru ani. De asemeni, dragostea poate să fie iubire de sine, un soi de glandă ce te secretă mai mare decît eşti de fapt şi te lasă în adoraţia propriei disoluţii. A iubi este infinitivul dragostei. Prin conjugarea nefericirii, ea duce în timpul cel mai scurt către uitare şi derivativul său în oglindă, ura.

Dar, pentru că Dumnezeu atît de mult a iubit lumea, încît a dat pe Unicul Său Fiu să moară pe cruce pentru noi, şi pentru că, din dragoste, ne-a dat pe Duhul Sfînt să ne mîngîie, să ne umple şi să ne îndumnezeiască, merită să murmurăm de Rusalii, în pridvorul sfinţeniei şi în toate limbile pămîntului, o urare de Dragoste veşnică în Duhul!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Rusaliile, o sărbătoare mută&8221;

Comentariile nu sunt permise.