Raşii şi Barboşii (o viziune electrolitică a puşculiţei)

Doru Radu, cătană bătrînă pe frontul anecdotelor, a sărit speriat şi a dat ordinul trupelor să se retragă de pe front.

Las la o parte că nu el era generalul, dar din reacţia sa tind să cred că există un guvern în exil care comandă ce să fie spus şi ce nu; de cînd şi pînă cînd; ce să rămînă ascuns şi ce să iasă la iveală.

După opinia mea, scopul articolelor lui Daniel Chiu a fost atins. Domnia sa şi-a exprimat deschis părerea despre Cristian Barbosu şi despre mişcarea denumită Metanoia. A fost citit de mii de oameni.

Identificat ani de zile ca o redută a conservatorismului, era de aşteptat ca orice ieşire de-a sa în public să declanşeze un adevărat război al bolovanilor.

Metanoia n-a vindecat oamenii de fanatism, le-a şlefuit doar piatra. Trecerea de la o biserică baptistă cu silexul clasic spre una cu o ideologie mai ascuţită, mereu în schimbare şi cu vîrf de bronz, nu a adus un cîştig în cultura dialogului cu tribul pe care-l vînezi.

Una din cauze ţine de refuzul ideii de negociere. Analiştii de ocazie care au scris pe blog în aceste zile şi cărora le mulţumesc acum, indiferent de părerile exprimate, au redus totul la un conflict pe plan local, minat nu atît de interese materiale sau de imagine, cît de un trecut scăndălos al persoanelor implicate la vîrf.

Există naivii de profesie care aşteaptă o împăcare între cele două biserici din Arad: cea metanoică şi cea conservatoare. Pînă şi Daniel Chiu a terminat analiza-rechizitoriu cu un astfel de îndemn în coadă de peşte, simbol creştin. Personal, nu cred că e posibil, în primul rînd pentru că metanoia nu înseamnă doar Aradul, ci şi Brăila, Ploieşti, Timişoara, etc.

Eu cred că liderul ei, dl. Cristian Barbosu, nu face decît o frumoasă figuraţie la nivel superior, de funcţionar al globalizării, pus să implementeze în România mode evanghelice de peste ocean, cu tot ceea ce presupune acest demers: oameni, fonduri şi tehnologie de vîrf.

Există contacte de ambele părţi ale lumii, vizite de o parte şi de alta, un schimb neîntrerupt de idei, de strategie şi de viziune. Cristian Barbosu afirmă pe bună dreptate că mişcarea în fruntea căreia se găseşte nu e ecumenică. Cine are cît de cît idee cu ce se mănîncă ecumenismul îşi dă seama că omul nu minte.

Ceea ce nu spune însă Cristian Barbosu este că implantul de neo-evanghelism (ca să folosesc un termen deja obosit de Daniel Chiu) ţine de o strategie de glocalizare culturală la nivel înalt (despre care am vorbit şi în altă postare), de un trend şi o imperativă a lumii postmoderne în care trăim. Omul a repetat mereu sintagma diversitate în unitate, în ideea că nu va putea fi niciodată acuzat că nu a spus lumii la ce se înhamă.

El avea rolul (şi aici totul ţine de talentul înnăscut al lui Cristian Barbosu de a mişca mase mari de oameni într-o anumită direcţie, fără ca acestea să ştie cu precizie încotro apucă) de a armoniza factorul local, obiceiurile şi culoarea autohtonă cu implantul american, un proces de hibridizare din care să rezulte un lucru unic, fără corespondent în alte spaţii geografice. Iar pentru asta are nevoie de linişte şi de încredere.

Cu alte cuvinte, să alunge din mintea bănuitoare a dacului liber ideea de impunere, de dictat, de cucerire a spaţiului său cultural-religios cu miros de ceapă, urdă şi mămăligă la ţest, de către o supraputere care, alături de tehnologie, de fast food şi de cultură, exportă şi religie (capitalistă sau socialistă, nu mai contează).

Bun sau rău, pe spatele produsului de consum numit credinţă metanoică scrie tot Made in USA, ca şi pe rachetele cu rază medie de acţiune sau punguliţa cu pulpiţe de pui de peste ocean, ca şi pe biletele de avion dus-întors ale liderilor conservatori.

Muzică, îmbrăcăminte, modă, metode de evanghelizare, totul a fost şi este experimentat în laboratoarele lui Doamne-Doamne din ţara care a inventat blugii, boul şi lasoul. Pentru că, pînă la urmă, dacă nu-i ai (la bani mă refer, nu la boi), înseamnă să aştepţi o minune de la Dumnezeu, ceea ce ar fi de neconceput. Lumea nu mai are timp de prostii, ea vrea totul şi acum.

Ceea ce îi confuzează cel mai tare pe conservatori este viteza cu care se ard etapele la metanoia. Între două spume nu e timp de glume. Dar tot atît de năuci sunt şi cei care mestecă guma-rugăciune din import, care are un gust mult mai rafinat decît zahărul din usturoiul de la Copălău. Sunt la fel de intoleranţi, dar cu semn schimbat. Electroliza îi va pierde pe parcurs, în funcţie de greutatea şi încărcătura de minte şi mînie cu care au migrat dintr-o parte în alta.

Nu există dialog pentru că nu se poate pune problema vreunei negocieri cu trecutul. Spre deosebire de ecumenism, care presupune diplomaţie, consens şi cedări reciproce, mişcările de tip metanoia şterg recentul cu buretele şi-l înlocuiesc cu holograma zîmbitoare şi atemporală a unchiului Sam, mereu iubitor, bogat şi, evident! a-toate-credincios.

Dacă stau să mă gîndesc, singurul lucru schimbat e buzunarul în care e vîrîtă puşculiţa şi totul depinde de viteza viziunii cu care afli locul unde stă ascunsă. În timpul ăsta, ţăranii au visuri sărace. Ei pupă icoana pînă o tocesc şi nu au bani să-şi cumpere alta.

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Raşii şi Barboşii (o viziune electrolitică a puşculiţei)&8221;

  1. @”Doru Radu, cătană bătrînă,,, las la o parte că nu el era generalul, dar din reacţia sa tind să cred că există un guvern în exil care comandă ce să fie spus şi ce nu; cînd şi pînă cînd; şi ce să rămînă ascuns sau să iasă la iveală…”
    1- General sunt si inca de Securitae ca d=aia l-am crezut pe Ton.
    2- S-ar putea sa fie un „guvern in exil” dar eu nu stiu de existenta sa si nu ectionez in colaborare cu nimeni. Ba, prin reactia mea am reusit sa-mi indepartez putinii prieteni pe care-i mai am in ambele tabere. Ca dovada ca nu-s inregimentat, fie ca e bine ie ca e rau. „Ai grija ce spui ca nu mai stii ce-i in tara si jignesti pe frat” – e ultimul mesaj primit. Daca am jignit pe vreun frate in cer sincer iertare.
    3 – Analiza scrisa superb e nejustificata in unele aspecte. De ex. in banuilala ca totul este doar un reflex al globalizarii. Ii aduc aminte vindecatorului ca in anii ’30 se discuta in parlamentul Romaniei despre pocaiti; baptistii erau cei mai cunsocuti atunci. Printre multele prostii ce se spuneau era si : „religia asta nu trebuie primita ce e de import”… Mai mult, si atunci se credea ca americanii (mai precis) vor sa ne divizeze neamul. Vindecatoru nu merge atit de departe. El e baptist descendent dint-unul din neamurile baptiste cele mai celebre. In plus, stie ca in multe locuri din tara baptismul a venit din Rusia. Totusi, el nu sa nascut in spatiul carpato-danubiano pontic, dupa cum nici crestinsmul nu s-a nasct aici ci la Ierusalim. Deci, ideea globalizarii si metanoia nu are o baza,
    … Apoi faptul ca metanioa s-a nationalizat nu inseaman ca o impacare nu trebuia sa se produca. Asa cum observa dl Chiu, aparatorii metanoiei n-au atacat ideile lui Chiu ci biserica de unde se desprinseserea (exceptie notabila dl Fizidean) si tenisii deveniti celbri ai tinarului cu pantofi de doc… aducindu-ni-se aminte ca in Ro se predica cum ca daca esti pocait nu te speli pe dinti… Intr-adevar am plecat demult din tara si nu mai stiu ce se predica…

  2. Doru Radu, cu tot respectul, ideile despre globalizare, glocalizare şi grobalizare nu-mi aparţin.
    Realităţile lumii actuale sunt diferite de cele din secolul XX, cel mai sîngeros din istorie.
    Ideile despre hibridizare culturală sunt de citit la îndemîna oricui doreşte să se informeze.
    Nu e o reacţie de-a mea anti-americană. America este principala supra-putere a lumii şi face ceea ce a făcut oricare alta de-a lungul istoriei: îşi impune hegemonia asupra lumii. Nu spun că e rău, redau constatări contemporane.
    Vă recomand (dacă-mi permiteţi tupeul de a vă face coşul de lectură), studiul lui Geosrge Ritzer, intitulat „Globalizarea nimicului” şi „Pentru un creştinism al Noii Europe”, un volum colectiv apărut la ed. Humanitas, sub egida Colegiului Noua Europă.
    După ce le consultaţi pe astea, trecem la altele (inclusiv cărţi care studiază socialismul francez, fascismul european, etc.) şi putem să discutăm cît la sută din metanoia şi alte curente postmoderne sunt doar religioase sau fac parte dintr-un concept mai larg al globalizării.
    Apoi putem reveni la ecumenism, cu calm şi răbdare, cu lumini şi umbre, pentru că şi acela se dezvoltă în paralel cu instituţia de globalizare religioasă pe care o conduce în România Cristian Barbosu.
    Am rugămintea ca, între timp, să nu mai aduceţi vorba de Iosif Ţon, pentru că mă văd nevoit să vă moderez fragmentul.
    Mulţumesc pentru înţelegere.
    Între timp, imaginaţi-vă cum ar arăta metanoia lui Cristian Barbosu sau Emanuelul din Oradea fără banii americani.
    Sigur, nu totul se reduce la asta, dar mi-e greaţă să tot văd indivizi invocînd fără încetare numele lui Dumnezeu, în timp ce, involuntar şi reflex, se pipăie la buzunar să vadă cîtă viziune le-a mai rămas în puşculiţă.
    Or, ăsta e un reflex construit în timp şi nu are culoare metanoică sau conservatoare.

  3. @”Ţăranii au visuri sărace, Doru Radu. Ei pupă icoana pînă o tocesc şi nu au bani să-şi cumpere alta.” – suerb.
    Promit sa nu mai vorbesc de Tzon daca imi spuneti de ce ma veti cenzura. Unde mai e free speach? Lumea a pomenti in aceasta polemica acuzatie gravi la adresa unora si nu li s-a taiat free speach. De ce mi s-ar taia mie?
    1- Nu vad de ce sunteti excesiv de politicos cu mine. Desigur ca dvs sunteti un om citit si capabil sa analizati fenomene culturale complexe. Faptul ca citi e de admirat.
    2- Apoi, evanghelicalismul -mai ales cel american- a fost intotdeauna acuzat ca imprumuta tehnici marketing si psiho-sociale laice; nimic nou sub soare. Dar aici e o problema de esenta crestina. Este foarte probabil ca pastorul Barbosu e sincer -dl Chiu nu-i pune la indoiala sinceritatea- si cei din biserica Harvest Chicago sunt, foarte probabil, sinceri. Ei cauta sa raspindeasca vestea buna intr-un mod „relevant cultural”. Desi termenul e preluat din lumea seculara, asta nu inseamna ca ei nu sunt sinceri si ca ar fi manipulati.
    3- Trebuie sa stiti ca Harvest-Chicago au deschis o multime de biserici in SUA. E asta globalizare interna? . Lucrul acesta nu e nou. Acum vreo 40 ani a fost o mare trezire care a generat o puzderie de bisreici Calvary; biserici excelente. Rick Warren a generat copy cat-ul purpuse driven church in America. Hyble de la Willow Creek -marul dicordiei Barbosu vs. Chiu- e un evanghelic aproape genial copiat de multi pastori cu speranta sa-i copieze si succesul. Rick Warren, la rindul sau, a fost declarat de Time Magazine un geniu al managementului. Daca o fi adevarat, ce rost are sa incercam a copia geniile? Om deveni si noi genii? Stiu ca nu suneti anti-american dar nu translatati suspiciunea dvs conspirationista in bisericile astea, pt ca nu e justificat. Probabil nu exista motivatie pura –decit la mine- dar oamenii astia pot fi chiar sinceri si se poate sa nu fie manipulati
    4- Sa va spun ceva despre relevanta culturala ce n-am mai auzit de la nimeni (ce grozav sunt!). Imediat dupa revolutie, intelighenta noastra baptsita s-a gindit ca ceilalti is prosti si au inteles ca evanghelicii au gresit ca n-au contextualizat teologia baptista in spatial orthodox. Aparent, genial. Aici ii dau insa dreptate d-lui Dan Paul: ei erau influentati de un current din Anglia – de la Oxfrod parca. Un argument in plus e ca ei studiau in secret cu London Bible College si nu cu americanii care “nu-s asa de academici precum europenii”. Asa se face ca d-nii: Negrut, Bartos, Manastireanu, Matei si altii si-au dat toti doctoratele cu teme din Staniloaie sau ortodoxie. Nimic rau in acest tred (si brand cu iz de tamiie autohtona si nu de parm de Potomac) dar va intreb eu asta nu inseamna sa te adaptezi cultural? Va marturisesc o slabiciune: imi creste tensiunea cind aud de Staniloaie. Si nu din cauza distinsului parinte profesor. Ci din cauza acestui brand cu iz de tamiie. Dintr-o data a dat in dinsii scepticismul in telologia paulina in care s-au mariginalizat baptistii americani ignoranti si s-au iluminat cu Staniloaie care il intelege mai bine pe Mintuitorul decit autorul atitor epistole. In plus, dl. Cruceru, e foarte insistent cu patristica (nimic rau in asta). Mi se pare insa ca tine de brand. Dinsul are doctorat in Augustin (pacatele sale – nu pucase sa dea din Staniloaie). Mai nou simpaticul si decentul T. Ciortuz e si el mare amator de patristica. Asta nu e semnificatie culturala in saptiul bizantin in care traim? Da, Barbosu si-a dat seama ca nu mai sutnem inspatiu bizantin ci intr-unul global, European… Diferenta e doar de brand, de cultura la care vrem sa devenim relevanti. E de mirare ca va fi mai de succes decit cei care se ostoiesc a “sterge colbul de pe cronice batrine?’.
    5- Am scris ceva despre trezirile din Romania si am fost laudat pina si de dl. Manastireanu dar nu si de dl Nadaban (al carui doctorat e din istoria bisericii din Transilvania)… Au existat treziri in Ro si fara brand American sau orthodox. Sa dam cezarului ce este al cezarului: Faptul ca domnii acestia s-au inspirit – desi din surse diferite- nu exclude posibiltatea ca sa fie sinceri sau “autentici, reali” –cum se spune in post-modernismul crestin.

  4. Doru Radu, e mult mai simplu. Ca să rezum într-o frază: secretul e să te facă să trăieşti visul american lîngă coteţul de pui de acasă.
    Ceea ce nu înseamnă că nu e de analizat cu atenţie comentariul dvs. pentru care vă mulţumesc.
    Cît despre politeţe, chiar dacă uneori nu răzbate din text, o port în suflet şi v-o dăruiesc de fiecare dată în gînd.

  5. Doar o observatie:

    Nu exista un „crestinism american“. America este un mozaic de civilizatii tolerante din cauza ca au fost dezradacinate de privilegile patriotice totalitare din care au venit…

    PENTRU A DA POSIBILITATEA CITITORILOR SĂ SE BUCURE DE UN TEXT PE CÎT DE FRUMOS, PE ATÎT DE CURAJOS, L-AM „TRADUS” ÎNTR-O POSTARE ŞI I-AM DAT UN TITLU. DACĂ ACESTA NU E POTRIVIT, VĂ ROG SĂ-MI SUGERAŢI ORICARE ALTUL ŞI-L ÎNLOCUIESC PE CEL DE ACUM.

    RĂSVAN

  6. Draga Rasvan,

    As vrea, daca poti, sa lamuresti un lucru. Am citit un comentariu de-al tau in care spuneai ca raspunsul unui „metanoiost” a fost unul de „mistocar”. Ei bine, daca comparam acel text cu cel scris de tine aici, oare care din ele pare mai degraba scris de un „mistocar”? Te intreb la modul cel mai sincer. Tie ti se pare normal sa ridiculizezi pe cine vrei dar cand simti putin sarcasm in raspunsurile metanoistilor, imediat ii descalifici, chiar ai spus-o ca „asa sunt cei de la biserica lor. Daca atunci cand am dea face cu cei pe care ii numim noi „necrestini” adesea au notiunea dea nu face altora ceea ce nu vrei sa ti se faca tie, pe blogurile evanghelice intalnesc tot mai frecvent acest comportament si tot mai multi indivizi zisi „crestini” ii spurca pe altii in timp ce atunci cand li se raspunde cu aceeasi moneda le baga pumnul in gura. Nu e omenesc, sa nu vorbim de „crestinesc”. De asemenea, atunci cand tie ti se pare absurda teologia cuiva, te simti liber sa ii ridiculizezi dupa cum doresti. Ei bine, de ce membrii Metanoia nu ar avea acelasi drept? De ce nu respectati dreptul la opinie?
    Dupa cum am afirmat intr-un mesaj anterior, daca e sa ne intoarcem la Biblie, Daniel Chiu si toata ceata lui de „conservatori” nu tin nici macar adevarurile incepatoare ale credintei. Se pare ca tot mai mult ne focalizam pe codul social, pe ceea ce ni se pare noua „normal” decat pe ceea ce spune Scriptura.

  7. „De asemenea, atunci cand tie ti se pare absurda teologia cuiva, te simti liber sa ii ridiculizezi dupa cum doresti. Ei bine, de ce membrii Metanoia nu ar avea acelasi drept? De ce nu respectati dreptul la opinie?”

    Dragă Daniel Scurtu,

    Prin ce nu am respectat dreptul la opinie? Am selectat doar ce-mi convenea?
    Mi-am exprimat-o pe a mea şi atît. N-am îngrădit dreptul la opinie niciunui metanoist, oricît de îndepărtat mă simt de metodele şi concepţiile lor. Dar asta nu înseamnă că nu mă bucur că ei se simt bine în bisericile lor sau că aş intenţiona să-i conving că ceea ce fac e rău sau contrar voii lui Dumnezeu. Încerc să înţeleg un fenomen, atîta tot, chiar dacă uneori sunt mai ironic sau mai agresiv.
    Nu ridiculizez pe nimeni, ăsta e stilul meu de-a scrie şi nu mă supăr dacă dvs. consideraţi că am scris postarea „miştocăreşte”, chiar dacă eu nu sunt de acord cu eticheta.
    Daniel Chiu nu conduce o „ceată” ci o biserică de sute de oameni din Chicago. Acuzaţia teologică pe care i-o aduceţi o va citi şi va răspunde dacă va considera că merită o replică.
    După opinia mea, din punctul meu de vedere, consider că am spus tot ce am avut în minte, aşa încît nu fac decît să mă repet, spre plictiseala cititorilor şi a mea.
    Tema mi se pare epuizată, dar vă las spaţiu la dispoziţie să vă exprimaţi cum credeţi de cuviinţă.

  8. „Nu ridiculizez pe nimeni, ăsta e stilul meu de-a scrie” Sunt de acord cu tine, Rasvan. Nu inteleg insa de ce metanoistii nu ar avea dreptul sa aiba un astfel de stil. Daca titlul „Rasii si barbosii” e un stil dea scrie, de ce te miri atunci cand un metanoist raspunde intr-un stil mai putin peiorativ ca nu reusesc sa-l identifice pe cel care a ‘fluierat” in biserica lui Chiu?
    In acel articol, autorul chiar nu-si bate joc de numele nimanui, nu ridiculeaza direct pe nimeni, cum faci tu prin acest titlu (si nu numai)…. Iti spun astea ca o constatare, nu sa te critic. Mi se pare normal sa operezi cu aceleasi unitati de evaluare si in dreptul tau. In plus, nici unul din noi nu avem „pocaimetru” ca sa masuram pocainta din viata cuiva si sa spunem categoric ca Daniel Chiu e mai pocait decat Cristian Barbosu pentru ca mentine o atitudine mai sobra. Pot sa-ti dau exemple de lideri ai unor bisericii istorice care mentin o faa si mai sobra decat a lui Chiu dar nu sunt nici pe departe ceea ce vor sa para.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s