America, America cu Daniel Brânzei

Nu exista un „crestinism american“.  America este un mozaic de civilizatii tolerante din cauza ca au fost dezradacinate de privilegile patriotice totalitare din care au venit. Avem aici o mica Italie cu toate bubele civilizatiei ei catolice, o Polonie cu toate caracteristicile ei de catolicism slavon, avem o mica Anglie și o mică Irlanda cu caracteristicile religioase ale societatii din vechiul continent, avem un Mexic in care catolicismul este amestecat cu paganismele incasilor, avem rusi, avem români … etc. În America avem chiar și subcultura evanghelică din care s-au format bisericile baptiste din România de acum un secol. Unii dintre păstorii români s-au lipit de ea ca timbrul de hîrtia plicului și se simt în America… precum acasă.

 

 

.
Este nedrept deci sa vorbim despre crestinismul american ca despre o caracteristica unitara a americanilor.  Nici măcar românii baptiști din America nu sunt sau gândesc toți ca… mine. Deci, banuiesc si eu ca in spatele acestei terminilogii (crestinismul american) se ascunde teama de modernitate si de absenta traditionalismelor din miscarea evanghelica de aici.
.
In America, tara unde traditionalismul este descurajat si spiritul inventiv este incurajat/răsplătit, s-a instaurat un climat de efervescenta in care  societatea se „re-creaza“ in fiecare zi. Exista un „experimentalism“ aventuros tipic cercetasilor care au „descoperit“ vestul salbatic si o salbaticie care le-a intrat ireversibil in sufletul americanilor. „Creuzetul“ acesta continental te lasa sa ramai prizonierul provincialismelor culturale si religioase din care ai emigrat (vezi amișii și menoniții), dar te invită mereu la marea aventură a esențelor, dincolo de formele care le-au îmbrăcat ele în trecut.

Transportat de turisti sau oameni in misiune, acest aspect al societatii americane pare uneori o invitatie la destabilizare si la imperialism cultural. Nu cred ca este ceva intentionat, ci doar ceva… inevitabil.  Fiecare cultura (repet: transportata si existenta latent in societatea americana) se simte amenintata atunci cand inventivitatea aventuroasa a americanilor  o confrunta „la ea acasa“.

Reactia celor din Romania este identica cu reactiile chinezilor, rusilor, francezilor, japonezilor, etc. Este un fatalism situațional, ceva inevitabil „par excellence“.

America este azi ceea ce ar putea deveni lumea, daca fiecare societate ar cauta sa convietuiasca tolerant dincolo de rigiditatile determinismului istoric national. America a experimentat globalismul inainte ce acesta sa existe! Numai asa s-a putut forma aceasta natiune si poate asimila in continuare sutele de mii de emigranti care-i asalteaza entuziasti granitele.  America este o invitatie, nu un imperialism intolerant. Revoluțiile islamice s-au facut pe retele sociale de comunicare pe Internetul american, iar scenele fierbinti din tarile totalitare se transmit subversiv pe telefoanele mobile imperialiste „scoase din contextul local“.  A fi american este mai mult un fel de  a fi, decat un fel de a face.
.
S-a spus ca America a exportat cultura bluejeansilor. Nu este adevarat! Pantalonii acestia au fost inventati de un evreu zgarcit si distribuiti muncitorilor ca uniforme durabile pentru minerii din compania lui. Numele lui a fost Levi (Strauss).

Intr-o vizita facuta la o manastire de langa Piatra Neamț, micul nostru grup de patru păstori americani a fost condus de gazda/călugăr în turnul vechi. Ca să impresioneze probabil, protocolul prevedea ca acel călugăr să descuie ușa uriașă cu o cheie tot…  uriașă. Sărind imediat dincolo de protocol, unul din prietenii mei s-a plecat zâmbind spre mine și  mi-a șoptit poznaș: „He is a monkey. Got it? Monk and key!“

Și o întrebare umilă: neoprotestanții români au fost invinuiți în secolul trecut ba că sunt comuniști sovietici, ba că sunt agenți ai imperialismulu american. Ambele acuze erau făcute de pe temelia sintagmei „român spui, ortodox spui“. După ce ne-am grecizat sub sintagma aceasta, chiar ar fi așa de rău dacă un vânt primăvăratec ar deschide puțin fereastra încăperilor noastre cu aer stătut și adesea nesănătos spre primăvara zglobie din civilizație occidentală? Cei care am refuzat „sfanta traditie“ ortodoxă“, ne-am adaptat între timp la specificul mioritic făcându-ne în foarte scurtă vreme „tradițiile noastre“?

Apostolul Pavel, poliglotul modernist grecizant, cum a  fost el cunoscut în istoria primului veac, a fost foarte neînțeles și mult vorbit de rău de frații lui din partida „iudeilor creștini patrioți“. I s-a reproșat că „strică“, în timp ce el se tot apăra că doar „înnoiește“ …

Dumnezeul nostru nu aparține nici trecutului și nici prezentului. Doar… eternității. Iar pentru cetățenia eternă trebuie să fim gata, de foarte multe ori, să o pierdem pe cea specifică tradițiilor care ne-au însoțit copilăria.
.
Cred că, venite de la un evreu moldovean ca mine, aceste cuvinte merită măcar bănuite de onestitate și nu puțin … curaj.

DANIEL BRÂNZEI

Anunțuri

35 de gânduri despre &8222;America, America cu Daniel Brânzei&8221;

  1. Postarea de mai sus reprezintă un punct de vedere la care, ca să vă spun tot ce am în minte, mă aşteptam.
    Nu să arate atît de frumos în pagină, nu neapărat să vină de la Daniel Brânzei, care ţine să onoreze acest blog cu prezenţa sa printr-un material de o frumuseţe, o logică şi un farmec greu de egalat.
    Îmi aminteşte, pe de altă parte, de ceea ce spunea Aniţa Nandriş-Cudla, femeia care a fost deportată 20 de ani în Siberia, într-o carte pe care v-am prezentat-o nu de mult.
    Ea povestea că din două rele, în timpul primului război mondial, răul cel mai mare au fost ruşii, care veneau şi-ţi luau totul din curte şi mulţumeai lui Dumnezeu că nu te-au omorît la plecare.
    Armata Austro-Ungară, în schimb, îţi cumpăra găinile, ce e drept la un preţ modic, dar nu ţi le fura, iar cînd plecau din ogradă îţi mulţumeau de găzduire.
    Acum, evident că între două rele, aleg cu ochii închişi America: nu pe ruşi, nu pe chinezi. Rămîn fără găini, dar măcar nu-mi pare rău. 🙂

    Citesc acum o carte de memorii minunată, aş spune, scrisă de Monica Lovinescu. Prin anii ’50, cînd disperarea exilaţilor români era la fel de mare ca şi speranţa lor de revenire la o viaţă normală (rudele mele au aşteptat pe americani pînă în 1968!), ea a avut o fantezie în care îl vedea pe Papă venind în Europa de Est şi restabilind ordinea.

    „Papa să se îndrepte în haine simple, fără pompa sacerdotală, pe jos spre Răsărit. Îmi închipuiam spaima fruntaşilor primei ţări comuniste la graniţele căreia ar poposi un astfel de Papă, sărac asemenea lui Isus şi cu nu mai mult de 12 apostoli însoţindu-l. Ce să facă Moscova cu el? Să-l trimită înapoi? Să înfrunte un scandal internaţional? Eram pueril încredinţată că s-ar putea disloca situaţia anormală creată la Yalta.” (Monica Lovinescu- La apa Vavilonului, Humanitas, 2010, pag. 141)

    Situaţia creată la Yalta a fost, de fapt, un „cadou” american. România a fost lăsată pradă celui mai divolesc sistem politic posibil, comunismul, despre care Andrei Scrima scria că a fost singurul care şi-a propus să scoată pe Dumnezeu din mintea tuturor oamenilor.

    Dragă frate Daniel, dvs. cunoaşteţi America, v-a adăpostit, v-a hrănit şi v-a redat libertatea politică (pe cea interioară aţi păstrat-o oricum şi oriunde). Ar fi fost un act de ingratitudine să nu o prezentaţi uşor idilic, mai ales în relaţiile cu celelalte ţări mult mai sărace decît ea, cu atît mai mult cu cît situaţia internaţională s-a schimbat dramatic în ultimii ani.

    Dacă e să mă întrebaţi ce consider mai valoros între ortodoxie şi neo-evanghelismul american (cel de care vorbea Daniel Chiu şi-l acuza pe Cristian Barbosu că-l importă în ţară), cu acelaşi curaj cu care aţi scris postarea de mai sus v-aş răspunde că prefer tradiţia, cu toate relele ei, curentelor şi modelor năucitoare pe care le văd pretutindeni.
    Între zidurile care împrejmuiesc o mănăstire din Moldova din care spiritualitatea nu a fost alungată cu totul, se mai pot auzi glasuri ce par venite de acum şapte- opt sute de ani. Vîntul primăvăratec îmbolnăveşte oamenii bătrîni, iar mie îmi place să iau din toate tihnit şi cu măsură.

  2. Felicitari lui Daniel Branzei pt acest articol curajos; cred ca dinsul surprinde bine America. Fraza de mai jos mi se pare riscanta exagerata:
    @”chiar ar fi așa de rău dacă un vânt primăvăratec ar deschide puțin fereastra încăperilor noastre cu aer stătut și adesea nesănătos spre primăvara zglobie din civilizație occidentală?” ..>Civilizatia occidental aduce cu ea si rau… In rest sunt de-acord, e absolut necesar sa deschidem fereastra dar sa punem si un filru, o plasa… numa’ sa nu fie prea groasa ca sa poata trece nici aerul.
    @”Dumnezeul nostru nu aparține nici trecutului și nici prezentului. Doar… eternității.” – Amin!

  3. Intr-adevar, articol inedit… si bine gandit. Mesajul de la care porneste „radiografia” starii din America este absolut real:
    „Nu exista un crestinism american…ci un mozaic de civilizatii tolerante din care…”
    Surprinzatoare este referirea si la „subcultura evanghelica din care s-au format bisericile baptiste din Romania”. „Unii (si nu majoritatea) dintre pastorii romani s-au lipit de ea, ca timbrul de hartia plicului”. Iata de ce se simt aici… „ca acasa”!
    Da… se poate sa fie asa!

  4. Fără legătură cu postarea de mai sus, telenovela din jurul caragieleștii situații de la București, combinată cu memorabila manipulare exprimată în celebra mărturisire: „Noi nu gândim, noi muncim“, mi-a trezit interesaul unui post pe care l-am putea face împreună, sub titlul: „Creierele și furnica“!

    Prin 1980, mă aflam pe platforma dintre vagoane, într-un tren care gonea nebunește între Bacău și Roman. Ușa rămăsese blocată în poziția deschis și vântul stărnit de viteză începuse deja în noi procesul de cogelare. Doi fârtați din Botoșani, moldoveni masivi și muncitori, încercaseră din toate puterile să deblocheze mecanismul de închidere a ușii. Zadarnic. Ne resemnaserăm să suferim blocați pe platformă, imposibil să pătrundem pe culoarele trenului supraaglomerat. Un conductor/controlor de bilete a venit și a văzut situația. Era cât o frântură de om pe lângă cei doi. I-a rugat însă să se dea la o parte și, apăsând „clapeta“ din partea inferioară a ușii, a închis-o cu o singură mișcare.

    În stupoarea generală, după ce omul îmbrăcat în uniforma de ceferist a plecat spre alte vagoane, unul din puternicii moldoveni i-a zis celuilalt: „Vezi, bă? Nu-i suficirne să ai doar aici (și a făcut dus degetul spre bicepții tari ca piatra), trebuie să ai și aici!“ (și a îndreptat degetul arătător – sau amenințător – spre cap).

    Oftez deci și zic: „Unde ești, nene? Că iar s-a blocat blestemata asta de ușă!“

  5. Fără nicio legătură cu comentariul, America are şi cap şi bicepşi, în timp ce nouă ni se blochează mereu cîte ceva 🙂
    Iar dacă ar fi să asimilez clapeta cu gura, cred că vom reuşi un serial al tăcerii înţelepte. Mai rămîne să lucrez la propoziţie 🙂

    Îmi povestea un prieten care a trebuit să facă un lung drum cu trenul de noapte pînă la Cluj cum, la un moment dat, în compartiment a intrat un călugăr tînăr şi cam jerpelit. După ce s-a foit să-şi facă loc între două babe chircite în post şi rugăciune, s-a descălţat de ciubote. Ei bine, în momentul acela întreaga istorie a poporului nostru s-a revărsat în compartiment: de la smîrcurile bătăliei de la Rovine, la capetele putrezind în ţepele lui Vlad, de la colbul plin de arome ale şleaului pe care treceau cu viteza melcului carele cu boi ale lui Grigorescu, pînă la florile de mucegai ale lui Arghezi, din perioada cînd s-a împuţit cu comuniştii, totul a devenit insuportabil de viu, de autentic şi de confuz. Bîjbîind prin aburul acela care emana din tot locul, prietenul meu s-a îndreptat hotărît spre fereastră şi a deschis-o cu un gest scurt. Istoria, împinsă de căldură, a sărit, ca Bubico, în aerul îngheţat al nopţii de afară, dar totul a fost în zadar, pentru că, o dată descălţată, babele au ales să moară de frig decît să supere biserica şi să o încalţe la loc.

  6. Dragă Răzvan

    Mă recunosc mult în dragostea ta pentru Nicolae Steihardt, evreul născut din nou în tradiția meditativă a ortodoxiei. A fost un mistic care a vorbit extatic „în limbi“, ca pentecostalii, fără a susține un anumit tipar dogmatic, dar mulțumit să fie românizat în tradiția creștină a acestui popor. Nu știu dacă ar fi încăput și înțeles în comunitatea neoprotestanților, cu extraordinarul său bagaj de cultură universală …

    Dumnezeu are păsări d emulte culori și fiecare îl laudă deosebit în concertul creației. De ce n-ar fi la fel în în concertul noii creații, Biserica?

  7. La ultima întrebare nu ştiu ce să vă răspund, dar putem încerca să divagăm de la subiect 🙂
    Cu Nicolae Steinhardt am o relaţie cu totul specială. Personalitatea sa m-a fascinat. Mi-e teamă că misticii au un astfel de efect, dar cum spunea cineva, îmi pare rău că nu pot gusta şi eu din cupa asta. E un subiect tare gingaş, trebuie să recunoaştem… 🙂
    L-am iubit atît de tare pe Steinhardt încît am păţit cu el ce n-am păţit cu alţii: am cumpărat aceeaşi carte de-a lui de două ori, în acelaşi format şi de la aceeaşi editură, la interval de numai un an. Asta înseamnă să fii avar în dragoste.
    Veţi spune că de la o anumită vîrstă, lucrul e scuzabil, dar eu cred că e şi o explicaţie mai profundă (există oare şi o mistică a uitării? :)).
    Înghesuisem, în aşteptare, cîteva cărţi de-ale sale de critică literară, din prima şi a doua parte a vieţii lui, dar n-apucasem să citesc decît din două dintre ele. Pe cea de-a treia „am uitat-o” nerăsfoită şi am comandat-o din nou pe net. Abia cînd am avut-o în faţă, pe masă, mi-am dat seama ce-am făcut.
    M-am gîndit: Doamne, ce să fac eu cu cartea asta? Aveam un singur prieten în apropiere, din specia intelectualilor pe cale de dispariţie, dar eram convins că are volumul. Mare a fost bucuria amîndorura cînd am înţeles că, fiind mereu în criză de bani, aşa cum este starea naturală a majorităţii intelectualilor cinstiţi din ţară, nu reuşise să o cumpere. Evident că i-am făcut-o cadou. (Oare putem spune că există, alături de mistica uitării, o mistică a cărţilor şi nu numai a Cărţii? :))
    Din tot ce am citit despre Steinhardt, nimic nu m-a impresionat mai mult decît o poveste spusă despre el de Monica Lovinescu (din nou Monica Lovinescu…, dar poate vom vorbi şi despre Virgil Ierunca şi exilul românesc de la Paris, pentru că altă cale de evadare din prezentul decrepit de care aminteaţi într-un alt comentariu nu văd…).
    Şi, o dată cu istorisirea pe care o voi reda mai jos, poate că vom găsi o bază de plecare spre răspunsul la întrebarea dvs. din final.

    Scena se petrecea la Paris, la mulţi ani după eliberarea lui Nicu Steinhardt din închisoare, în locuinţa soţilor Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.

    „Era la noi, ne ceruse să-i punem o înregistrare din Monteverdi care tocmai apăruse şi era destul de discutată (nu şi discutabilă). Cînd a auzit vocile- de o puritate excepţională- a alunecat de pe taburetul pe care se aşezase şi a rămas aşa în genunchi sprijinit de bibilotecă. Ţinea ochii în jos şi plîngea de fericire. De atunci, ori de cîte ori ascult acelaşi disc, mă mir de ce nu mă hotărăsc să mă aşez aşa cum i-ar plăcea lui Dumnezeu, şi poate şi lui Monteverdi, în poziţie de rugăciune şi de bucurie a plînsului.”

    Cred că dacă vom regăsi poziţia corectă faţă de biserica lui Dumnezeu, în rugăciune şi bucuria plînsului, El va face minuni prin noi. Şi nu în ultimul rînd, privind şi mulţumind Lui, acolo unde e cazul, pentru multele fapte umane de artă şi de vieţuire, prin care măreţia Sa ne-a fost dată spre înţelegere, dar şi atingere dincolo de orice pricepere.

  8. eu nu pot scrie asa ca voi, ca nu pot, pur si simplu.

    Dar intre Razvan si Daniel vad sensibilitati asemanatoare, amandoi cred ca sant moldoveni si aroma asta este fermecatoare, si au ceva sange de evreu, asta deja da valoare limbajului.

    numai unul dintre cei ce au comentat pana acuma nu a pasit in adunarea din Sega;

    doi au fost membri si unul era sa fie…

  9. Dragă Costică, aş fi vrut să am sînge de evreu, dar nu mi-a dat Dumnezeu. Sunt un amestec de rus, neamţ, lipovean şi bulgar şi cam 20% aromân, de la o bunică din partea tatălui care se numea Velica. Nici prin educaţie nu sunt moldovean, ci bucureştean. Moldovean sunt din greşeală. Cred că mă identific cu aerul de port, de cale cu apă şi de nisipuri fierbinţi, din Brăila copilăriei şi tinereţii mele.
    La Daniel Brânzei ecuaţia e şi mai complicată, pentru că el este evreu, din mamă evreică, ceea ce-l aruncă departe, în Vechiul Testament. Ceea ce la mine se cheamă întîmplare, la domnia sa se întîmplă chemare.

  10. oricum sant pe blogul acesta pagini pe care nu ar trebui sa le stergi, si sa revenim la ele din cand in cand,

    pastrati de este bun, asa scrie in Cuvant!

  11. Dragă Costică, din punctul ăsta de vedere mă asemăn cu Cioran: mă irită la culme să vorbesc despre ce-am scris, fie că e bun, fie că e rău.
    Dar pot să afirm cu toată convingerea că am avut invitaţi ale căror pagini mi le amintesc cu mare plăcere, iar printre ei, la loc de frunte, se află Daniel Brânzei.
    Dacă vreţi, el a fost o „moştenire” mai veche de familie. Cu ani în urmă, mama, cînd mă vedea cît de împrăştiat sunt, îmi spunea: „Lasă literatura şi filozofiile şi nu mai pierde vremea şi citeşte Biblia cu explicaţii a lui Daniel Brânzei. N-o să găseşti nicăieri lucrurile lămurite mai frumos.”
    După cîţiva ani, am dat pe net de „Roboam”. Nu eram încă pocăit. M-am înscris acolo şi l-am întrebat, ca să fiu sigur: „Dvs. aţi scris explicaţiile din Biblia cutare?”
    La care Daniel Brânzei, uşor iritat, mi-a răspuns: „Da, şi ce e rău în asta?”
    Cu alte cuvinte, ca să păstrăm mereu raporturile în ordinea lor adevărată (şi plăcută lui Dumnezeu, cred eu), în ciuda trecerii anilor, eu continui să mă consider un ucenic al său şi-mi place să rămîn aşa.

  12. Draga Razvan, ceea ce scrii aici este un lucru frumos pentru inima lui Daniel Branzei,
    dar ceea ce a spus mama, in putine cuvinte este mai mult decat foarte multe dintre cele mai pretuite carti.
    Si mie imi place Biblia cu explicatii, desi am aflat tarziu ca le-a scris Daniel Branzai, iar cand am aflat, m-am bucurat si mai mult de ele. Da, si acu ma ma bucur cand le
    recitesc.
    Ajute Domnul sa fim si ucenicii unora dintre noi cei muritori, dar mai ales ucenicii Lui.

  13. Măi, măi … Voi știați cumva că este azi ziua mea de naștere și ați pus la cale să schimbați cuvinte așa frumoase despre mine?

    Biblia cu explicații a fost un destin pe care nu-l merit. Menoniții au avut inițiativa.

    Există o altă Biblie cu explicații la care am lucrat cu frații pentecostali de aici: Biblia planului profetic. O aștept să apară și va fi ca „o lumină care strălucește într-un loc întunecat“.

    Mulțumesc domnului doctor Răzvan pentru că m-a primit în cabinetul lui (pe blog). Este un mare privilegiu.

  14. „LA MULŢI ANI!”

    Nu ştiam, frate Daniel, poate ştia Costică, dar parcă nu-mi vine să cred…
    Domnul să vă binecuvînteze şi să vă dea viaţă lungă pe pămînt şi o veşnicie petrecută cu El!

    Aştept cu nerăbdare şi Biblia de care vorbiţi.

    Vă îmbrăţisez.

  15. Fratia ta, sa fii binecuvantat, si sa poti sa vezi pe copii copiilor tai si sa traiesti fericit cu nevasta tineretii tale!
    Asteptam si noi editia aceea noua, sa fie o binecuvantare pentru multi.

  16. „….rus, neamt, lipovan, bulgar…(dar) si cam 20%… aroman”
    wow…ce important este un …amic; dintr-un roman face … doi!

    Odata , in curtea unei biserici, un prieten a intrebat pe cineva venit mai de departe : Si cine ziceti ca sunteti ?
    Explicatia a fost kilometrica : „pai sant roman, mai bine zis moldovean, dar… sunt moldovean de dincolo de Prut, iara noi vorbim romaneste, dar daca ii nevoie atuncea vorbim si ruseste”!!!
    Mai tarziu, un tinerel romano-american (deci… de dincolo de Atlantic) a intrebat :
    „….si ce-a vrut sa spuna omul asta ?”
    „Pai, ca e… roman!”… a raspuns cineva din multime.

  17. Precum spunea Doru Radu ” cred ca dansul (Daniel Branzei) surprinde bine
    America.”
    Desigur, pe langa postare, ne surpride si prin ziua de nastere:
    „La Multi Ani si numai binecuvantari ceresti”

  18. Există undeva o artă a „asamblării“ unui buchet de flori. În ea, chiar și spinii își au locul lor, iar banala iarbă este la fel de importantă ca florile rare.

    În cazul nostru, Marele Florar ne așează întotdeauna acolo unde ansamblul ne poate ascunde sau compensa defectele și scoate în relief calitățile. Hai să-i mulțumim fiecare că putem fi … împreună.

  19. Foarte frumus…”exista undeva o arta a asamblarii…sa-multumim ca putem fi…impreuna”. Trandafirii cresc sub protectia spinilor.Si ce frumosi sunt !..(.impreuna)

  20. Domnule Branzei,
    V-am trimis de ziua dvs. un comentariu, atat ca o datorie pentru a-mi cere scuze fata de o nedreptate comisa de mine fata de domnia voastra acum ceva timp (toamna anului trecut) cat si pentru a-mi exprima aprecierea crescanda fata de dvs., om de valoare multi-talentat (probabil a ajuns la Spam…..).
    V-am dorit urmatorul lucru: „impliniri de sperante” (asta le-o doresc tuturor celor inca optimisti :-)).

  21. Draga Tudor

    Te admir de la distanta si ma bucur pentru tine. Nici nu-mi amintesc despre lucrurile din toamna trecuta. Deh, avantajul varstei … Uit foarte usor.
    Multumesc pentru urari. Am sa verific. Nu cred ca a mers la spam. Foarte putine lucruri ajung acolo.

  22. Draga fr. Daniel, vreau si eu sa fiu alaturi de cei care va transmit urari de sanatate ,mult har in slujire, alese binecuvantari ptr. toti cei dragi.
    [unul din cei care v-au citit cartile la care am avut acces si va asculta cu bucurie expunerile din Scriptura]

    ,,urarile de sanatate nu sunt niciodata prea tarzii”
    mi-a spus o doamna din Romania de etnie Germamana…

  23. „Nici nu-mi amintesc despre lucrurile din toamna trecuta” -> Ar putea fi socotit drept un incident minor, dar cand dvs. – avand cunostiinte de limba engleza mult superioare mie – imi semnalati un aspect de semantica referitor la o traducere (chiar daca preluata din revista „Istorie si civilizatie” si nu facuta de mine), iar eu, in loc sa verific de doua ori, perseverez in greseala si pretind ca nu am gresit (si ca as fi stiut mai bine intentiile astronautilor de pe Apollo 17), acesta a fost pentru mine un prilej de smerenie pentru o fatarnicie nejustificata (gratie si d-lui Alex Pop). [Ma refeream la „Marmura Albastra”, https://rasvancristian.wordpress.com/2011/09/29/marmura-albastra/, care – in ciuda rezonantei poetice al acestui titlu – se traduce corect d.p.d.v. semantic drept „Bila Albastra” ori „Margeaua de sticla albastra”]

  24. [cred ca am in general o problema tehnica cu comentariile: nu sunt acceptate de sistem, din motive misterioase]
    „Nici nu-mi amintesc despre lucrurile din toamna trecuta” -> Ar putea fi socotit drept un incident minor, dar cand dvs. – avand cunostiinte de limba engleza mult superioare mie – imi semnalati un aspect de semantica referitor la o traducere (chiar daca preluata din revista „Istorie si civilizatie” si nu facuta de mine), iar eu, in loc sa verific de doua ori, perseverez in greseala si pretind ca nu am gresit (si ca as fi stiut mai bine intentiile astronautilor de pe Apollo 17), acesta a fost pentru mine un prilej de smerenie pentru o fatarnicie nejustificata (gratie si d-lui Alex Pop). [Ma refeream la „Marmura Albastra”, https://rasvancristian.wordpress.com/2011/09/29/marmura-albastra/, care – in ciuda rezonantei poetice al acestui titlu – se traduce corect d.p.d.v. semantic drept „Bila Albastra” ori „Margeaua de sticla albastra”]

  25. „Nici nu-mi amintesc despre lucrurile din toamna trecuta” -> Ar putea fi socotit drept un incident minor, dar cand dvs. – avand cunostiinte de limba engleza mult superioare mie – imi semnalati un aspect de semantica referitor la o traducere (chiar daca preluata din revista „Istorie si civilizatie” si nu facuta de mine), iar eu, in loc sa verific de doua ori, perseverez in greseala si pretind ca nu am gresit (si ca as fi stiut mai bine intentiile astronautilor de pe Apollo 17), acesta a fost pentru mine un prilej de smerenie pentru o fatarnicie nejustificata (gratie si d-lui Alex Pop). [Ma refeream la „Marmura Albastra”, care – in ciuda rezonantei poetice al acestui titlu – se traduce corect d.p.d.v. semantic drept „Bila Albastra” ori „Margeaua de sticla albastra”]

  26. Dragă Tudor, am verificat şi chiar era o problemă, din moment ce un comentariu de-al tău a ajuns la spam şi celelalte nu. Am îndreptat chestia, în sensul că am pus comentariul, dar se mai poate repeta povestea.

  27. Dragă Tudor, Daniel Brânzei este o somitate (nu o somnitate :)) a lumii evanghelice româneşti (unde numele său este cunoscut de toată lumea), iar ca intelectual aparţine spaţiului cultural în general, nerestricţionat ideologic sau doctrinar de bariere crunte de înţelegere sau stilistică. Nu degeaba a fost elevul lui Richard Wurmbrand (un fel de moştenitor spiritual al deschiderii interconfesionale, deşi e impropriu spus).

  28. Dragă Mitică, bine zicea femeia germană: niciodată nu-i tîrziu. 🙂
    Uite: ziua mea a fost pe 30 decembrie, adică de ziua republicii. Ca o poantă a vieţii, ziua nevestei mele e pe 10 mai, adică de ziua regelui şi, în ciuda conflictului acesta de interese istorice, convieţuim democratic :).

  29. [un comentariu de-al tău a ajuns la spam şi celelalte nu] -> probabil datorita linkului.

    „Daniel Brânzei este o somitate […] a lumii evanghelice româneşti (unde numele său este cunoscut de toată lumea), iar ca intelectual aparţine spaţiului cultural în general, nerestricţionat ideologic sau doctrinar de bariere crunte de înţelegere sau stilistică” -> Tocmai de aceea, raspunsul nerespectuos ce l-am dat mai demult fara a-mi cere scuze in acel moment (nu dupa atatea luni) a fost pentru mine un prilej de poticnire (de aceea, am profitat de ocazia zilei de nastere pentru a duce la indeplinire ceea ce trebuia sa fi facut mai demult, pentru a-mi „descarca constiinta”).

    P.S.: Bine, „republicanule”, ca esti nascut la Bucuresti si nu la Ploiesti, caci atunci mai greu era cu convietuirea 🙂

  30. Bineinteles ca am tinut minte chestia cu bilele, dar am uitat orice suparare dintre noi. Bucuria de a te vedea crescand face ca ceea ce esti astazi sa acopere din plin ceea ce erai atunci. Pentru ca veni vorba de nenea Richard, iată una din frumoasele lui cugetări:

    (…)

    Am făcut postare. Se citeste mai bine acolo- Rasvan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s