Consum ilegal de liturghie

Dacă m-ar întreba cineva de ce nu sunt ortodox, mi-ar veni foarte greu să-i explic, pentru că am atîtea motive încît nu le pot pune în ordine. Efectiv, nu ştiu cu ce să încep.

Şi, cu toate astea, cred că blogul meu e cel mai bogat (din toate blogurile evanghelice) în mănăstiri, măicuţe şi călugări.

Motivul principal e legat de geografia locului în care mă aflu, dar nu e numai asta. Cunosc evanghelici din aceeaşi zonă care n-ar intra într-o mănăstire nici în ruptul capului.

Duminica trecută ne întorceam de la Iaşi. Ne-am hotărît brusc să mergem la Văratec, să prindem slujba de seară de la mănăstire. Afară era foarte cald, fusese prima zi de canicula.

Am ajuns pe înserate şi am prins finalul. În biserică era aer greu, aşa încît, după puţină vreme, ne-am aşezat pe una din băncile din curte. Din pădurea de pe deal adia vîntul şi era răcoare şi miros de cetină. Din interior se auzea prin difuzoare slujba.

Măicuţele formau un cor minunat, iarba era înaltă şi  flori peste tot. O măicuţă se aşezase în genunchi, în mijlocul peluzei, aproape de zidul bisericii, şi se ruga, proşternîndu-se din cînd în cînd. Altele, care nu încăpuseră în biserică, erau răspîndite peste tot: pe băncile dimprejur sau, în pîlcuri, pe alei. Nu era picior de turist.

Domnea o pace deplină. Ştiai că în locul acela nu este invocat alt nume decît al lui Dumnezeu. Nu Alah, nu Budha, nu vreo formaţie de muzică rock sau vreo echipă de fotbal şi niciun politruc. Cum tot atît de clar era că, trecînd dincolo de ziduri, pacea se risipea şi nimic nu mai era la fel de sigur. Dincolo de porţi începea lumea şi o dată cu ea, arşiţa verii.

Eram convins că toate astea se repetă de sute de ani, neschimbate, ca un preambul a trecerii în veşnicie şi asta mă liniştea într-un fel. A fost un moment în care i-am invidiat pe ortotdocşi pentru lipsa lor seculară de imaginaţie.

A început o rugăciune, în care corul măicuţelor implora pe Maica Domnului şi pe sfîntul din ziua respectivă (un sfînt cu cruce neagră în calendar şi de numele căruia nu-mi amintesc) să mijlocească pentru iertarea păcatelor oamenilor.

Ne-am rugat şi noi în gînd, modificînd textul, invocînd numele Domnului. Nu ca pe un privilegiu, nu ca o dovadă de aroganţă, ci bucurîndu-ne de unul din puţinele cîştiguri pe care ni le-a adus protestantismul şi de care nu m-aş putea despărţi în niciun fel: exclusivitatea.

Anunțuri

17 gânduri despre &8222;Consum ilegal de liturghie&8221;

  1. O POARTA-N CERURI S-A DESCHIS

    O poartă-n ceruri s-a deschis, prin ea străbate-o rază.
    E raza crucii lui Isus ce-n lume luminează.
    Ref.
    Iţi mulţumesc, Isus al meu, prin Tine cerul s-a deschis!
    Deschis, deschis! Tu cerul mi-ai deschis!

    In sfântul Nume-al lui Isus chemat e orişicine.
    Bogat, sărac, puternic, slab, primit e cel ce vine.

    De frică plin, pe frigă pus vrăjmaşul ne cedează
    Căci sfânta jertfă-a lui Isus pe drum ne luminează.

    Deci, nu vă temeţi nicidecum de-al lumii râs netrebnic,
    Isus e fraţilor Săi’drum spre Casa Celui veşnic.

  2. As spune ca e o poveste frumoasa daca n-ar fi citeva mici chestii care ma sacaie. Si pentru ca fac parte din cei lipsiti de imaginatie mi-ar place o traducere pe intelesul ortodocsilor a frazei „A fost un moment în care i-am invidiat pe ortotdocşi pentru lipsa lor seculară de imaginaţie”.

    Si tot la capitolul explicatii, daca esti dragut, spune-mi si mie in ce fel este protestantismul exclusivist. Nu sunt un mare fan al teoriilor cand e vorba de religie, dar din cate stiu protestantismul este (strict ca termen) o „umbrela” pentru toate cultele crestine care nu sunt catolice sau ortodoxe. Am numarat cel putin 10 biserici/culte care se incadreaza in conceptul de protestantism si neoprotestantism. Despre ce exclusivism e vorba?

  3. Dragă DanZ:

    1. Exclusivism, în sensul că protestanţii se roagă direct Domnului, fără intermediari (aici Maica Domnului şi sfinţii). Noi nu delegăm pe nimeni să mijlocească pentru noi, din moment ce Domnul este la dreapta Tatălui şi face acest lucru. Ceea ce nu înseamnă că acuz pe cei care o fac: am spus că nu mă tentează să le iau exemplul, adică să fiu în pielea lor. Din această cauză, prezenţa mea la o slujbă ortodoxă nu este decît parţial ziditoare, cum îi spunem noi stării sufleteşti respective. De aceea am scris că sunt un consumator ilegal de liturghie, un intrus.

    2. Lipsiţi de imaginaţie seculară (secular în sesnsul de lumesc, de modern): pentru că liturghia este păstrată, practic, neschimbată de sute de ani, în timp ce la neoprotestanţi mereu se inovează cîte ceva, în funcţie de epoca în care trăim. Fac parte dintre neoprotestanţii (fiind baptist) care au nostalgii liturgice din punctul acesta de vedere. Multe din discuţiile din ultima vreme au avut tocmai acest subiect, o dispută continuă între conservatori şi reformişti. Am mai spus-o şi cu alt prilej că asta mă irită la culme. De-asta-i invidiam pe ortodocşi, pentru liniştea lor.

    3. Am folosit, impropriu, termenul de protestantism exact aşa cum aţi intuit: o pălărie sub care să se ascundă toate capetele care nu sunt catolice sau ortodoxe. Aş fi scris iconoclaşti, dacă termenul n-ar fi avut conotaţii jignitoare pentru ortodocşii cu care, de altfel, nu am niciun diferend, dimpotrivă. Nu mă deranjează şi nu-i judec pe cei care se închină icoanelor, deşi eu n-aş putea să fac niciodată acest lucru, pentru că nu cred în ele.

  4. Captivant text, Răsvan… şi ce spui despre exclusivitate e interesant.
    O zi frumoasă ţie!

  5. Mulţumesc, dragă Oana, pentru apreciere şi urare. Pe prima n-o merit, de a doua mă bucur, iar ziua frumoasă pe care ţi-o doresc să însenineze pe a altora, poate mai tristă, poate nevoiaşă de binecuvîntări.
    Rugăciunea mediată are frumuseţea ei, înţelesul tainic venind din sfiiciune, din conştiinţa păcatului şi a smereniei (iartă-mă pe mine păcătosul, Doamne!), în timp ce exclusivismul de care mă bucur poate evolua oricînd spre altceva, dincolo de siguranţa de El, spre siguranţa de sine.

  6. Ce-mi place cum povestiţi, domnul Răsvan! Este minunat când oamenii reuşesc să păşească împreună, pe calea frumoasei convieţuiri. Iar rugăciunea este cel mai bun „catalizator” spiritual.
    Vă doresc numai bine!

  7. Exclusivismul despre care vorbiti, domnule Razvan, vine din convingerea preconceputa a fi „biblica”, dar care nu este cu adevarat asa si care este adanc intiparita in inimile neoprotestantilor, aceea a lui „numai eu si Isus” sau a „Unicului Mijlocitor”, neintelegandu-se, de fapt, ca mijlocirile sunt de mai multe feluri. Mijlocirea Mantuitorului prin Sfanta Sa Jertfa este, desigur, una singura, dar in Scriptura se vorbeste suficient de clar despre mijlocirea in rugaciune a unor credinciosi pentru altii, aici pe Pamant, si chiar de nevoia crestinilor de a apela la astfel de mijlociri pentru a practica smerenia si a se intari in credinta. Asa ca nu vad care este obstacolul teologic, afara de unul rationalist, pentru care un crestin nu ar putea sau chiar nu ar trebui sa invoce mijlocirea in rugaciune a unui Sfant din Cer, care odata a fost printre oameni, mijlocind pentru ei si in acea vreme. Exista o Biserica luptatoare pe Pamant si una triumfatoare in Cer, in contact una cu cealalta si active una pentru cealalta, prin mijlocirea Duhului Sfant, formand impreuna Biserica Universala.

  8. Message (nu ştiu de ce nu vă daţi numele adevărat), înainte de a acuza pe neoprotestanţi de ceva, trebuie să ne punem de acord: dvs. spuneţi „Mijlocirea Mantuitorului prin Sfanta Sa Jertfa”, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu e chiar aşa. Jertfa de la cruce nu mijloceşte, ci spală de păcate pe cel ce crede în Cristos. Are loc naşterea din nou. După înălţare, Isus este la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru noi. Eu în sensul ăsta am scris în postare.

    Suntem de acord unde spuneţi: „in Scriptura se vorbeste suficient de clar despre mijlocirea in rugaciune a unor credinciosi pentru altii, aici pe Pamant”. Şi noi gîndim şi procedăm la fel. Şi noi ne rugăm unii pentru alţii.
    Eu mă refeream la rugăciunea auzită adeseori în biserica ortodoxă sau catolică, prin care Maica Domnului sau unul din sfinţii adormiţi în Domnul sunt rugaţi să facă mijlocire pentru noi, păcătoşii. Aici drumurile mele se despart de ale dvs.
    Ştiu că pentru un ortodox ceea ce spun e o erezie, dar nu cred că un om care a plecat la Domnul (a murit, ca să fim mai clari), indiferent cît de sfînt a fost, poate mijloci pentru mine.
    Remarc acest lucru, nu încerc să vă conving să gîndiţi sau să faceţi ca mine. Constat şi mărturisesc, atîta tot.
    Aşa cum eu nu vă acuz de ceva, aş fi mulţumit să ştiu că nici dvs. nu o faceţi. Cred că este suficient loc pe lumea asta să putem convieţui în pace şi-n dragoste creştină.

  9. Domnule Razvan, nu m-am gandit nicio clipa in momentul in care am scris mesajul anterior la a va acuza de erezie, chiar daca, aveti dreptate, personal cred ca sunt destule erezii in invataturile neoprotestantilor. Si eu imi doresc o convieturie in pace si dragoste cu cei care nu sunt ortodocsi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunt la a mai spune ceea ce cred eu ca este adevarul de credinta si practica crestina. Adevar care se sprijina pe marturia Bisericii de veacuri, nu pe rationalisme si individulaisme patrunse in teologia crestina indeosebi odata cu epoca Reformei si a Renasterii. Repet, nu m-am gandit deloc scriind acel mesaj la erezie, ci pur si simplu am dorit sa arat inconsistenta care exista in intelegerea neoprotestantilor cu privire la mijlocire si mijlociri. Daca acceptati mijlocirea in rugaciune a unui frate in viata, nu exista niciun impediment real de a nu o accepta pe a unuia care a adormit, dar care este viu in Hristos. Este adevarat, Biserica Ortodoxa ne pune in fata anumite exemple de Sfinti cu virtuti precumpanitoare carora sa ne rugam si nu se grabeste sa ii numeasca astfel pe toti cei care i-au apartinut, desi sfinti sunt toti cei care se vor dovedi ca au crezut cu adevarat. Acest lucru se intampla printre altele si pentru a ne feri de a nu aluneca in pareri si practici pur personale. Cred insa ca, in calitate de crestini, trebuie sa credem nu doar cu adevarat ci si adevarat si nu cred ca exemplul multitudinii de denominatii si non-denominatii protestante, cu unele invataturi si practici, chiar esentiale, ale unora dintre ele diferind de cele ale celorlalte, poate fi considerat un exemplu ca principiul lui „Sola Scriptura” este unul corect, oricat de atragator poate parea la prima intelegere. Desigur, este dreptul dumneavoastra sa practicati credinta asa cum gasiti ca este corect sau „biblic” si, personal, cred ca sunt destui neoprotestanti foarte sinceri in credinta lor, iubindu-L cu adevarat pe Domnul Iisus. Celor care sunt deschisi la minte si care iubesc Adevarul, precum unul ca dumneavoastra, le-as recomanda sa citeasca materialul de aici: http://www.odaiadesus.ro/sola.html Uneori lipsa unei perspective complete ne poate tine departe de o anumita intelegere a cerdintei celuilat. Asa, ca si dumneavoastra, am mentionat link-ul anterior, nu pentru a convinge pe cineva cu forta sa creada cum cred eu, chiar daca materialul contesta cu argumente de tot felul valabilitatea unei convingeri protestante de baza. Orice lucrare tot mai profunda in inima noastra este operata de Duhul Sfant, restul sunt doar mijloace care pot fi modul in care El actioneaza. Pace in Domnul!

  10. „Este sfânt cineva sau ceva care a fost sfinţit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit într-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfinţenia se dobândeşte prin impărtăşirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Însuşi. Numai Dumnezeu este sfânt prin Sine şi singurul izvor al sfinţeniei. Omul devine sfânt prin împărtăşirea de sfinţenia lui Dumnezeu … De aceea, simţământul suficienţei de sine – pe care-l cultivă inclusiv conştiinţa cuminţeniei morale şi îndreptăţirea de sine întemeiată pe ştiinţă – este cea mai mare piedica în calea omului spre Dumnezeu şi, prin urmare, în calea omului spre sfinţenie, şi nu păcatele lui. Mântuitorul Hristos limpezeşte odată pentru totdeauna aceste lucruri, deschizând uşa Împărăţiei cerurilor vameşilor, talharilor, desfrânatelor etc. Sfintele Evanghelii ne arată foarte clar că nu cei drepţi, ci cei păcătoşi se apropiau de Hristos şi tot aceştia sunt cei care-L primesc şi-şi oferă şansa împartăşirii de puterea Sa dumnezeiască. Cei drepţi, sau mai curând cei care se considerau drepţi se închid asfixiant în limitele proprii şi în propria logică şi Îl resping pe Hristos cam cu aceleaşi argumente cu care resping contemporanii noştri sfinţenia lui Ştefan cel Mare.” ( Constantin Coman, fragment lucrarea „Prin fereastra bisericii sau o lectură teologică a realităţii”, Editura Bizantina, 2007)

  11. Pt. Message.

    Vă mulţumesc pentru comentariu. Promit să citesc pagina la care aţi făcut trimitere.
    Mă bucur că nu sunteţi supărat pe mine şi vă spun cu toată dragostea, la rîndul meu, Pace în Domnul! Fiţi binecuvîntat!

  12. Nu am avut si nu am de ce sa fiu suparat pe dumneavoastra, deoarece nu ati facut decat sa descrieti experienta dumneavoastra in timpul unei slujbe ortodoxe la o manastire. Eu nu am incercat, prin intermediul primului meu mesaj, decat sa arat ca rugaciunea catre un Sfant din Cer, pentru ca acesta sa mijloceasca prin Duhul Sfant pentru noi crestinii, avand in centru credinta comuna in puterea salvatoare a Jertfei Mantuitorului, este la fel de eficienta ca si rugaciunea fratilor pentru frati. Acest lucru atata timp cat crestinii cred in exsitenta si dinamica lumii spirtuale, de dincolo de moarte, adica a Bisericii birutoare care o ajuta pe cea luptatoare. In ceea ce priveste smerenia pe care ati invocat-o, sunt convins ca aceasta exista in cazul tuturor celor care cred in Domnul Iisus si se roaga Lui, dar mai cred si ca profunzimea acestei semrenii poate fi mult mai mare in masura in care ca si crestini, recunoastem nevoia mijlocirii Sfintilor cinstiti de Biserica veacurilor, admirandu-le viata pamanteasca si luand exemplu de la ei. Acestia si-au incheiat alergarea, noi suntem inca pe cale, o cale pe care trebuie sa mergem pana la capat. Prin urmare, de aceea am decis sa va raspund la raspunsul dumneavoastra la primul meu comentariu, tocmai pentru a clarifica faptul ca nu v-am „acuzat” de nimic doar prin faptul ca am luat in discutie lipsa practicii rugaciunii catre Sfinti in lumea neoprotestanta, ci doar am vrut sa arat ca se poate „si mai bine”. Doamne ajuta!

Comentariile nu sunt permise.