Lună plină

E lună plină. Citesc o carte a exilului. Mă ajută să-mi pun întrebări, dar nu-mi pot da răspunsuri. Mintea îmi este burduşită cu truisme şi definiţii false. De unde ştiu că sunt false? V-am spus, nu ştiu să răspund.

Am cunoscut pe vremuri un om obişnuit. Venea la muncă, vorbea puţin, îngrijit şi logic. Într-o noapte, l-am găsit citind. Era trecut de miezul nopţii. Era lună plină. Eram de servici. L-am întrebat de ce nu doarme. Omul arăta freş, ca scos din cutie.

Mi-a spus că aşa se întîmplă cînd e lună plină: patru-cinci zile, cîte-o fi, şi chiar dacă n-o vede, o simte. Făcea parte din el, şi el din ea. L-am urmărit o vreme şi mi-am dat seama că nu exagera. Nu era lunatic. Nu numai că nu dormea, dar era mai odihnit decît în restul timpului. Zi şi noapte, şapte zile, era perfect treaz. 

În orele revoluţiei din decembrie, se nimerise să ducă mîncare la spital. Conducea un camion. Era şofer. Ca să poată trece printre cetăţenii înarmaţi, porniţi la vînătoare bezmetică de terorişti, peste hainele civile îi puseseră o uniformă a gărzilor patriotice.

Revoluţionarii l-au prins şi l-au desbrăcat. Ştiau de la televizor că teroriştii au mai multe haine puse una peste alta. L-au lipit cu spatele la zid şi au vrut să-l lege la ochi şi, apoi, să-l împuşte.

Iubea viaţa cu desnădejde. A refuzat cîrpa şi, din tot ce-a mai putut zări, printre lacrimi, a fost o imensă lună plină. Şi s-a rugat. Nu-şi mai amintea ce. În cîteva clipe şi-a retrăit viaţa.

În timp ce revoluţionarii încărcau armele şi-l ocheau, s-a auzit un urlet. Era o femeie care căra nişte marmite: „Staţi, nebunilor! ce vreţi să faceţi! Eu pe omul ăsta îl cunosc, e şofer la cantina noastră. Ne-a adus mîncare în fiecare zi.” „Eşti sigură, tovarăşă?” „Cum altfel?” şi a spus numele omului, apoi i-a înjurat. Totul se petrecuse fulgerător. Plîngînd, omul a căzut în genunchi, după care n-a mai ştiut nimic.

Sunt mulţi ani de atunci. Se întreba, dar nu-şi putea răspunde. M-a rugat să nu spun nimănui: „Doar ştiţi cum este lumea…”

Nu, nu ştiam… Nici acum nu ştiu.

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Lună plină&8221;

  1. Greu să te hotărăşti „să dai like” la aşa o istorisire… şi îl dai doar pentru că ţi-a plăcut mult „snapshot-ul”. Fără Photoshop…

  2. M-a fascinat povestirea. N-as sti sa explic rational de ce.

    Si finalul e de retinut:
    “Doar ştiţi cum este lumea…”
    Nu, nu ştiam… Nici acum nu ştiu.

Comentariile nu sunt permise.