Ţara de dincolo de Schengen (2) Îndepărtează, Doamne, Vama de la mine!…

Toate reflexele, toate prejudecăţile burgheze pe care le port s-au făcut ţăndări în cîteva momente. Impactul a fost copleşitor prin concentarea imaginilor într-un spaţiu şi un timp cît palma.

Orice idee de care m-am agăţat ulterior avea şi reveresul ei, la fel de valabil. Vama m-a constrîns să fiu cinstit cu mine pînă la durere şi să recunosc lucruri de care voiam să uit.

 

Dacă într-un anume fel ceva mă răneşte, apare o imagine care mă mîngîie. Senzaţia de ambiguitate nu m-a părăsit nici azi, aşa cum simbolurile decrepitudinii şi ale abjecţiei celei mai de jos se amestecă cu ironia fină şi rîsul cel mai sănătos.

Doamnă, spunea un tînăr, încercînd să vîndă unei gîşte un anumit obiect, aceasta este ceea ce căutaţi de-o viaţă: o pălărie care să fie şi un abajur de lampă în acelaşi timp.

Pentru că asta e Vama: o lume imposibilă care se hrăneşte din tine ca dintr-un chilipir. Aş fi rămas o vreme printre chipuri, veşminte şi gesturi, ca-n sălile unei expoziţii în care, în fiecare zi, să pot asculta, vedea sau pipăi învelişul din care e făcută viaţa, ca să ajung să gust miezul din care e plămădit sufletul. Un caleidoscop de feţe  ale unei realităţi care mă va scăpa, oricum, de orice concluzie.

O cloacă a diversităţii, un bazar al neputinţei sau un ultim argument al unei discuţii, o sinucidere în masă, cum îmi spunea deunăzi o fată aflată la graniţa dintre viaţă şi iad?

Dacă obscenitatea pare că se oferă la tot pasul, sfinţenia se lasă bănuită greu, iar   faţa şi reversul aparenţelor mă fac să refuz orice fetiş. Dacă suntem trecători pe pămînt, în Vamă mi-am amestecat umbra printre semnele încîlcite ale  unui labirint cu nebănuitele-i ieşiri şi încerc de atunci să o desprind din ele.

În Vamă l-am înţeles mai bine pe Isus.

Anunțuri