Vară tomnatecă

Am cunoscut  oameni, puţini, ce-i drept, pentru care singurul subiect demn de discutat era Isus.

Am văzut şi din cei care, mai mulţi de data asta, se puteau bucura de lucrarea omenească, mulţumind, totodată, lui Dumnezeu pentru dublul har: acela de a putea descifra mesajul artistic respectiv şi pentru darul, talentul celui care, prin opera sa, le-a prilejuit acel moment de desfătare.

Am cunoscut, însă, şi oameni de mare rafinament, cultivaţi, vibrînd ca nimeni alţii la mesajele elevate venite din toate domeniile artei, dar care se arătau stingheri sau chiar speriaţi cînd venea vorba despre Dumnezeu. Oameni care-l admirau, să spunem, pe Rilke sau pe Blaga, sau se extaziau în faţa unei pînze de Ţuculescu, dar  se închideau în sine de cîte ori venea vorba despre credinţa lor.

Am cunoscut şi marea masă a celor total lipsiţi de astfel de dileme, trăindu-şi viaţa într-un spaţiu extrem de practic şi de pozitiv. Oameni admirabili, de altfel, echilibraţi, lideri de opinie, membri în comitete sau chiar ajunşi stîlpi ai societăţii. Pentru ei activităţile artistice reprezentau accidente nevinovate, un soi de guturai care putea deveni însă, lăsat complet fără control, boală mortală. De aici, un soi de dispreţ, de ranchiună greu camuflată sub argumentele zdrobitoare ale credinţei.

La polul opus au fost cei care au un sistem cu totul aparte de a percepe arta, din cauză că, performînd sau nu, au folosit semnele, notaţia, simbolurile unei anumite scriituri, al unui anumit limbaj al artei respective: note muzicale, linii, culori sau cuvinte.

Le recunosc acestora un grad ridicat de percepţie a artei pe care, chiar şi diletanţi fiind, au practicat-o sau o practică din pură şi ascunsă plăcere, fie că desenează, cîntă la un instrument sau compun poezii.

Ei simt, mai bine decît mulţi alţii (care se arată, din păcate, cu mult mai sonori decît ei) valoarea şi strădania drumului spre atingerea înaltei calităţi. Evident, aici e vorba şi de gust, care se cultivă prin educaţie, ajutat de talent, de o anume înclinaţie, dincolo de nevoia de a trăi din activitatea aceea, de cele mai multe ori neaducătoare de profit material, practic o simplă formă de existenţă ca oricare alta.

Nu mă gîndesc aici la criticii de profesie, la artiştii „de meserie”, ci la cei care se bucură cu puţin, în aceste zile de început de toamnă, de ceva ce nu se poate descrie decît în  note, linii şi cuvinte şi care, de obicei, nu sunt ascultaţi, văzuţi sau admiraţi de nimeni.

Aşa cum există o vreme a marilor elanuri, cînd totul pare posibil, vine vremea bucuriei spaţiului restrîns, al licăririi luminii în căuşul unei frunze, al adierilor întîmplătoare prin părul albit şi al rugăciunilor fără contur.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Vară tomnatecă&8221;

  1. mi-era dor de o asemenea postare, Răsvan…
    de ce nu ne vindeci mai des îndoielile cu… simplitatea eleganței cuvintelor tale?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s