Jurnalul unui om obişnuit (1)

Iată ce am primit, pe căi despre care prefer să nu vorbesc. L-am împărţit în mai multe postări. Nu sunt convins că interlocutorul meu va fi disponibil să răspundă, dar merită încercat. 

I. Precizez, de la bun început, că n-am fost trimisul nimănui acolo. Mulţi dintre duşmanii mei m-au numit imbecil, dar prietenii m-au mîngîiat de fiecare dată şi au spus că nu trebuie să mă îngrijorez, că sunt, cu alte cuvinte, ca majoritatea oamenilor. E adevărat că nu le ştiu pe toate, dar parcă cine le ştie?, în schimb eu sper ca pînă la sfîrşitul vieţii să aflu ce mai era de aflat.

Datorită culturii mele îngrijite, am fost trimis în locul acela să observ cu mintea limpede, dincolo de prejudecăţi şi de instinctul meu de conservare, anumite fiinţe umane, semeni de-ai noştri, care se comportă, după unii, altfel decît noi, ceilalţi, oamenii obişnuiţi. Consider, atît eu cît şi prietenii mei, chiar şi duşmanii, că suntem fiinţe normale, ancorate în realităţile prezentului, că ne conducem după nomenclatorul de etică şi de morală revizuit anual de cei în drept.

Puteţi recunoaşte, încă de la început, că facem parte dintr-un grup neimplicat politic, chiar dacă ne numim ortodocşi din naştere, ceea ce nu ne obligă să ne jertifm viaţa unor entităţi pe care nu le-am văzut niciodată, sau chiar dacă au pretins unii că le-au văzut, oamenii de ştiinţă le-au catalogat drept obiecte zburătoare neidentificate.

Prima vizită în teritoriu a avut un impact major asupra modului meu flegmatic de a fi. Cu alte cuvinte, am simţit că mă înnec cu propriile mele efluvii temperamentale.
Biserica era plină de moşulici şi de femei în vîrstă, toţi cu părul alb, cu excepţia unora care nu-l mai aveau deloc. Bătrîni am mai văzut, pe la tot felul de cozi, acolo unde se dau alimente de pomană sau unde apar promoţii la alimentele de bază, dar acolo vedeai culori de tot felul, chiar şi din cele mai neobişnuite, roşu, verde sau portocaliu aprins.

Lucrul m-a stresat din capul locului, şi m-am uitat pe furiş în ecranul telefonului meu mobil, perfect lustruit de altfel, să văd dacă nu cumva maladia m-a lovit brusc şi pe mine. M-am liniştit însă imediat, totul era sub control. Metabolismul meu ticăia la fel de sobru şi de natural, ca şi cum acolo m-aş fi născut din nou. Vedeţi?, m-am molipsit de  vorba asta a lor şi, cu toate că am auzit multe în viaţă,  n-o  pot pricepe cu niciun chip: sunt mîndru că mama m-a născut la termen, pe căi naturale, asistată de personal medical calificat de la spitalul judeţean, am fost crescut într-un mediu sănătos, cu dragoste pentru pămîntul strămoşesc, după tradiţiile neamului şi în credinţa străbună.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s